ianuarie 2013

25 posts

Când am plecat prima datăcu Mihnea la Botoşani, avea aproape două luni. Vrând-nevrând, copilul acesta va fi călător, ca mami şi tati, că l–am plimbat începând din viaţa intrauterină. Dar aceasta este altă poveste.Eram deci, la nici două luni, cu el în prima călătorie. Acolo, totul se îmvârtea în jurul lui. Normal. Nu mi s–a …
Acesta a fost făcut luni, la ora de desen şi a impresionat-o pe doamna învăţătoare, care l-a arătat întregii clase. Eu, i-am sugerat că ar mai fi mers şi o căsuţă, sau altceva, dar mititelul face ce îi trece lui prin căpşor, la momentul respectiv. Oricum, chiar dacă sunt doar câţiva copăcei, este un desen …
După mine, acest desen este unul din cele mai reuşite locomotive cu aburi, făcute de Mihnea şi îl vom înrăma pentru a fi pus pe perete. Este primul desen pe care îl expunem şi cu siguranţă, va fi tare mândru.
Cred că era timpul să vă mai arătăm câteva desene, nu? Poate că v-aţi plictisit de atâtea locomotive şi corăbii(astăzi nu avem), dar sunt frumoase şi merită să vi le arătăm. Sunt trei postări, a doua fiind preferata mea. Locomotiva de aici, a făcut-o într-o seară în care a văzut pe Google, la desene, câteva …
Am pornit de la dânsul, adică un curcan de 4,5 kg. Ştiu că toată lumea a făcut piftie de sărbători, dar eu eram puţin lovită în aripă zilele acelea şi am primit de la mămicile noastre sărmăluţe şi alte bunătăţi. Aşadar,  am lăsat în congelator curcanul planificat, cu gândul că va prinde bine mai târziu …
Cam aşa arăta Botoşaniul iarna trecută. După cum se poate vedea după obrajii foarte roşii ai lui Mihnea, era un frig de crăpau pietrele, ceva spre -20 grade. Ştiu că şi în Bucureşti a fost foarte frig anul trecut, dar în Botoşani este şi acum la fel. M-am gândit să vă scriu tocmai astăzi, câteva …
        Nu este chiar uşoară treaba aceasta cu organizarea, dar în acelaşi timp, nu de puţine ori am constatat viteza cu care fuge timpul şi faptul că  seara te întrebi când şi pe ce s-a dus ziua. Şi, dacă nu ai câteva lucruri importante de enumerat, ca fiind realizate în cursul zilei ce s-a încheiat, …
          Săptămâna ce tocmai se încheie, am făcut pentru a doua oară un meniu săptămânal care a fost de fapt, primul publicat şi am participat la un link-party organizat de Irina. Participăm şi săptămâna aceasta şi vreau să-i mulţumesc frumos Irinei, pentru această idee şi sprijinul pe care ni-l oferă. A fost bine că am avut …
       Ne propusesem încă de la sfârşitul lui septembrie, să îl înscriem pe Mihnea la karate şi la un curs de desen şi rămăsesem restanţi cu aceste promisiuni. Acesta este motivul pentru care le-am prins în dorinţele din acest an. Spuneam acolo, că unul din cursuri era deja început, dar nu vă povestisem nimic despre …
Rămăsesem în urmă cu ideea studiului organizării, încă de la sfârşitul lunii septembrie. Nu am găsit suficient timp şi energie, pentru a mă documenta un pic mai mult pe această temă. Aveam în minte câteva informaţii pe care am reuşit să le păstrez în memorie, din lecturile ultimilor ani. Şi dacă este să le spun …
PAGE TOP