Blog de familie

Lună: martie 2015

  • Rivex forte-cel mai bun produs pentru curatarea hotei

    Nu pot sa incep postarea de astazi, altfel decat prin a va multumi din tot sufletul pentru raspunsul vostru deosebit de activ, de la ultima mea postare. Asa cum am scris si in comentarii, intrebarea a fost o idee spontana, neplanificata si nepremeditata. M-am bucurat din tot sufletul sa vad cata lume mi-a scris si sa aflu unele informatii despre voi. In cei trei ani de cand scriu pe acest blog, este prima data cand ajung la 50 de comentarii, ma simt fericita, coplesita si onorata. Va multumesc mult, mai mult decat pot exprima in cuvinte si imi doresc sa pot reusi in continuare sa scriu. Mi-as dori chiar, sa o pot face mai bine si mai mult.

    O alta surpriza foarte placuta am avut-o aseara, cand am deschis blogul si am vazut multe-multe-multe comentarii ale unei doamne deosebit de dragute, cu care m-am imprietenit pornind de la cea mai populara postare a acestui blog. Va multumesc foarte mult, doamna Ella, pentru rabdarea, timpul si cuvintele atat de incurajatoare pe care mi le-ati scris in comentarii! Imi pare rau sa aflu ca ati avut ghinion ieri dimineata, bine ca micul incident nu s-a soldat cu nimic grav. As vrea sa pot raspunde fiecarui cuvant pe care cu atata drag mi l-ati transmis, dar am o teama ca nu pot reusi prea repede, intrucat ma asteapta doua saptamani infiorator de aglomerate. Dar vreau sa va spun ca mi-ati facut o mare bucurie aseara, prin tot ceea ce mi-ati transmis! MULTUMESC!

    Acum mergem la Rivex!
       
    Despre Rivex Forte am vrut sa va scriu de la Craciun. Am amanat pentru ca toata lumea terminase curatenia pana m-am gandit eu sa scriu despre el. Asa ca mi-am zis sa va scriu in timp util pentru Paste, sper ca nu sunt si acum intarziata :))

    La marea curatenie a Craciunului -am numit-o asa prin comparatie cu cea de acum, care dupa toate semnalele, se anunta a fi cam prea rapida si superficiala, astfel incat va fi denumita mititicuta curatenie – am folosit la recomandarea cuiva foarte priceput, noul produs Rivex Forte.

    Dupa cum se vede in fotografie, produsul este un concentrat puternic, util pentru curatarea aragazului, gratarului sau cuptorului. Superdegresant spun ei, si vreau sa confirm ca exact asa este. Insa nu la aragaz am fost eu ultraincantata, ci la hota. Nu pentru ca nu ar curata bine aragazul, dar acesta reusesc sa il pastrez in general destul de curat, astfel incat nu am putut remarca ceva foarte spectaculos.

     
    Dar nu acelasi lucru il pot spune despre hota. Pana la curatenia din iarna, eu nu reusisem sa gasesc ceva pentru curatarea eficienta a hotei. Nu fusesem niciodata multumita de nimic, parca prea mult trebuia sa insist si sa frec hota aceea si nici nu pot spune ca imi placea rezultatul. Stiti cum se aduna stratul acela enervant de  grasime solidificata, care parca niciodata nu se ia usor si mai ales nu se ia de tot.

    Cu acest Rivex forte, am pulverizat solutia pe suprafata hotei metalice, am lasat sa actioneze nu mai mult de un minut si apoi am sters. Pur si simplu hota a ramas perfect, dar perfect curata si stralucitoare.

    Am povestit despre el catorva prietene si toate au fost foarte interesate. Se vede treaba ca nu doar eu aveam o problema legata de curatarea hotei :))

    Sper sa va fie de folos, eu l-am luat de la Mega Image, dar cred ca se gaseste peste tot!

    ATENTIE, PRODUSUL TREBUIE FOLOSIT CU MANUSI!

    Curatenie si o saptamana usoara sa aveti!

    Mihaela Damaceanu
     

  • Cine mă citeşte?

    Am să vă povestesc alta dată cum a început dependenţa mea de Internet, acum vreo 8 ani. Şi poate am să ma şi gândesc odată la masurile pe care, vrând-nevrând, va trebui să le iau pentru a diminua dependenţa :))

    Nu scriu astăzi despre asta, căci subiectul este altul, deci nici eu nu ştiu de ce am început astfel postarea.

    Minte întortochiată, de-aia :))

    Ce vreau să vă zic astăzi, este ce făceam eu pe vremea când nu aveam blogul acesta. Timp de vreo cinci ani, doar am citit. Şi îmi mai fac şi mea culpa că nu citeam decât bloguri în engleză. Bine că mi-a venit ideea să fac blogul, că aşa am descoperit blogosfera noastră şi aşa am ajuns să mă împrietenesc cu atâţia oameni, de mare valoare sufletului meu şi care i-au adus multă bucurie. Şi să nu mă credeţi vreo snoabă, că nu sunt. Pur şi simplu s-a nimerit să dau peste nişte bloguri de limbă engleză, cu a căror idee rezonam fantastic…si de acolo mai dai peste unul, şi peste încă unul, şi peste încă unul…ştiţi voi cum este. Iar timpul omului şi al cititorului este limitat. Şi după două-trei ore de citit din blog în blog, te mai apuci şi de treburile zilei, alea care mereu sunt nesfârşite. De aceea nu citeam bloguri de la noi, că mi se termina timpul alocat lecturii.

    Si ce credeţi că vreau să subliniez cu asta?

    Că doar citeam. Atâta făceam. Niciodată nu scriam un cuvânt. Dar am fost un cititor fidel vreme de nişte ani buni, chiar foarte buni. Mă întreb acuma de ce nu scriam. Pentru că eram mereu presată de timp… pentru că preferam să mai citesc încă un articol în timpul în care aş fi scris câteva cuvinte…pentru că nu aveam obişnuinţa scrisului de comentarii…pentru că nu vedeam de ce să mai scriu şi eu pe-acolo, pentru că uneori mi-era jenă…pentru că mi se părea că oamenii aceia nu aveau nevoie de vorbele mele, pentru că şi pentru că.

    Şi nu ştiu de unde mi-o fi venit azi ideea să mă gândesc cine mă citeşte pe mine. O parte din cititori sunt prietenii mei bloggeri. Prieteni cu P mare, da??? Oameni  de care m-am apropiat mult şi care imi sunt tare dragi. Ştiţi asta, că v-am mai spus. Şi mai ştiţi că feed-back-ul este motorul activităţii de blogging, că pentru mulţi dintre noi, acest răspuns din comentarii este stimulentul ce ne ajută să continuam activitatea, să menţinem blogurile şi să le dedicăm destul timp din zilele noastre… pline ele, ca la tot omul.

    Vă spuneam deci, că fumându-mi ţigara de dimineaţă-momentul în care zboară ideile în capul meu, mă gândii cine mă citeşte pe mine. Oare or mai fi şi cititori nebloggeri printre voi? Oare în afară de cei ce vin de pe Google, or fi şi cititori nebloggeri? Oare ne învârtim numai noi, bloggerii, între noi?

    Sau mai ne citeşte şi altcineva?

    Oare existaţi?

    Dacă, da, şi dacă sunteţi voi drăguţi, nu îmi lasaţi si mie doua litere care formează cuvântul DA. Măcar atât, că mă roade curiozitatea. Nu am niciun alt motiv pentru care întreb. Este o simpla curiozitate şi o dorinţă de a şti. 

    Şi dacă nu vă cer prea mult, dacă timpul vă permite, şi numai dacă vreţi, îmi puteţi spune şi câteva vorbe despre voi. Sau ce postări v-au plăcut pe acest blog? Sau ce v-ar plăcea şi v-ar fi de folos să mai citiţi. Sau pur si simplu ce vreţi voi. Pentru mine ar însemna mult. Şi m-aş bucura să mai aflu ceva despre voi si despre cum percepeţi blogul.

    Iar voi, dragii mei colegi bloggeri, v-aţi pus vreodată asemenea întrebări? V-a ros o asemenea curiozitate?
    Vă ştiţi cititorii nebloggeri?

    Eu am câţiva pe care îi ştiu, dar sunt foarte puţini.

    Mihaela Dămăceanu

  • Floarea fluturilor

     Asclepias syriaca (floarea fluturilor sau ceara albinei) infloreste in iulie-august. Florile alb-roz sunt foarte parfumate si polenul atrage multe insecte, inclusiv fluturi si albine.  Remarcabile sunt fructele, datorita asemanarii cu papagalii. In fruct se afla semintele, ce se schimba din verde in maroniu si au un puf care se poate folosi la perne si plapumi. Se spune ca radacinile au gust asemanator cu sparanghelul, desi planta in ansamblu este toxica.

    Sursa fotografii: Google si Wikipedia
    Postarea participa la Miercurea fara cuvinte.
    Mihaela Damaceanu

  • Jamie Oliver by Tefal

    Fac ce fac si de Elefant.ro nu scap!
    Am aflat recent despre gama Jamie Oliver by Tefal, de la cineva care mi-a recomandat cu caldura tigaile, ca fiind produse de foarte buna calitate. Nu stiam nimic despre ele, dar Tefal, Jamie Oliver si oferte speciale la Elefant, sunt suficiente motive pentru a cauta detalii. Gama are reduceri pana la 57 % si dureaza pana pe 29 martie. Am observat insa, ca uneori le mai prelungesc.
    (Postarea contine linkuri afiliate).

    Si daca vreti detalii despre ele, de retinut mi se par urmatoarele:

    – materiale ultrarezistente: baza din strat de aluminiu gros, ce permite distribuirea uniforma a caldurii si strat  de invelis Prometal Pro, cu rezistenta indelungata; 

    –  produsele sunt adecvate folosirii pe plita cu inductie, electrica, vitroceramica sau gaz;

    – se pot spala in masina de spalat vase;

    – cel mai important mi se pare ca poti folosi ustensile de metal atunci cand gatesti, caci deseori mi se intampla sa iau din greseala o furculita sau o lingura de metal si sa amestec cu ea in vasul de gatit, uitand ca aceasta zgarie si strica teflonul.

    Dintre toate produsele gamei, m-am oprit la oferta pentru wok, caci bucataria mea duce dorul unui wok. Pretul este redus de la 250 la 110 lei, iar eu imi doresc de mult timp sa incerc acasa, ceva legume chinezesti. Sosuri am, imi lipseste doar wok-ul :))

    Nu sunt de neglijat nici tigaile sau cratita sote, care au reduceri de 57, respectiv 53%. Le puteti vedea pe toate, aici.

    Mihaela Damaceanu
      

  • Flori sau carti pentru profesori?

    Au trecut cativa ani de cand am avut discutia despre care va voi povesti mai jos si de multe ori m-am gandit sa va scriu despre ea. Dar subiectul este delicat si am tot amanat. Saptamana trecuta a scris Andreea  un articol despre carti-flori, ocazie cu care m-am adunat si eu sa va impartasesc si sa sustin aceeasi opinie.
     

    Sursa: Google Images


    Discutia despre care ziceam, se desfasura in Botosani, intr-unul din locurile de draga amintire, alaturi de unul dintre oamenii ce mi s-au lipit de suflet. Era iarna si rece, iar in centrul micutului Botosani sunt doua galerii de arta, mereu pline de tablouri. Tot intrand sa mai admir cate ceva, ma imprietenisem cu doamna muzeograf Ana Florescu, cu care aveam multe discutii placute, despre viata artistica a caldului si molcomului oras.

    Printre astfel de povesti, am ajuns si la scoala, educatie, carti si flori. Imi spunea cu regret doamna Ana, ca oamenii au pierdut mult din obisnuinta lecturii si a cumpararii cartilor. La fel cum prea putina lume isi mai gaseste timp sa intre intr-o galerie de arta, tot la fel de putina isi mai umple timpul cu carti. Si tot asa, ne-a purtat vorba la momentul inceputului de primavara, cand tot copilasul este invatat de acasa sa ofere un martisor si un buchet de flori, doamnei educatoare, doamnei invatatoare si doamnelor profesoare.

    Nu este un lucru rau, ci dimpotriva. Dar se intreba dansa, daca nu ar fi frumos ca in aceste momente, oamenii sa se mai gandeasca si la carti. S-ar putea oferi cadrelor didactice si un album de arta, o lucrare mica de pictura, sau pur si simplu o carte. Imi spunea ca locuieste chiar in fata uneia din cele mai bune scoli ale orasului si mereu observa la inceput si sfarsit de an, la fel ca si de 8 Martie, cum coboara parintii din masini, buchete superbe de flori si chiar cosuri splendide, desigur nu ieftine.

    „Oare nu ar fi mai bine, daca in loc de atatea flori deodata, s-ar oferi si carti?

    Oare toti acei profesori, nu s-ar bucura si daca ar primi o carte? Sau un album de arta?” a incheiat doamna Ana.

    Sursa: Google Images

    Am fost foarte atinsa de aceasta discutie. Nu ca ar fi fost prima oara cand auzeam ideea, dar era prima data cand discutam asa ceva, cu cineva care nu lucra in invatamant.

    Dupa sapte ani de profesorat, pot spune cu toata sinceritate, ca doamna Ana pusese puctul pe i. Nici eu, nici dansa, nici Andreea, nu suntem oameni carora nu ne-ar placea florile. Ci dimpotriva, as putea spune! Eu una, chiar le iubesc. Nu sunt multe bucurii atat de accesibile in lume, ca admirarea unei singure flori, intr-o mica vaza. Nu sunt multe  lucruri care ne pot umple casa si sufletul, cu frumusete, culoare si veselie, asa cum fac florile. Nu sunt zambete mai usor de adus pe chip, decat cel oferit de o simpla floare. Nu voi spune niciodata sa nu oferim flori.

    Tot ce vreau sa spun este ca excesul strica chiar si aici. De necrezut, dar pana si la flori!

    Haideti sa ne gandim ce poate face o profesoara, cu 30 de buchete de flori. Si mai ales cu 30 de buchete alese de 30 de persoane. Logic este, ca aceste buchete superbe sunt foarte diferite! Nu au nici aceleasi flori in ele, nici aceleasi culori. Si daca doamna profesoara ar dori sa le pastreze pe toate, nici nu prea ar avea unde sa le puna. Eu stiu sigur, ca nu aveam in casa 30 de vaze si nici macar nu am vaze identice. Asadar, cu toata dragostea pe care o port florilor si cu toata dorinta de a-mi umple casa, inclusiv baia, bucataria, holurile si balconul, nu am cum. Am mai pus si in sticle, dar ma imbolnaveam cand vedeam cum aratau. Si tot nu mai aveam unde sa pun. Iar rezultatul final era o varza de casa, plina de flori frumoase, dar cu totul nepotrivite intre ele. Si nu va mai spun cum era cand schimbam apa.

    Ia sa fi avut eu aceste buchete, primite esalonat in tot anul scolar?

    Alta viata ar fi fost, altfel ar fi aratat casa mea si mult mai mult mi-ar fi placut.

    Dar sa faci o clasa intreaga de parinti si copii sa ofere florile saptamanal, esalonat si organizat, este utopic. Si nu mi-a trecut prin cap, pana in acest moment, sa incerc a pune ideea in aplicare!

    Insa a scrie despre a oferi carti in loc de flori si a explica parintilor, ca profesorii iubesc si cartile, cel putin la fel de mult ca florile, POT!

    Si daca vi se pare ca aceasta solutie este utila, poate mai scrieti si voi sau poate mai imprastiati pe undele virtualului articolele scrise pe aceasta tema, adica cel al Tomatinei, pe care-l gasiti in linkul de la inceput, sau poate chiar si acesta :))

    Mihaela Damaceanu

    P.S. Toata aceasta pledoarie isi are sens pentru zilele de 15 septembrie, 8 martie, 22 iunie-ultima zi de scoala. Am inceput scriind ca subiectul este delicat si precizez ca daca as mai fi fost profesoara, cu siguranta nu as fi scris asa ceva. In cazul celor rauvoitori, tema poate da nastere la interpretari neplacute. Departe de mine asemenea idei, tot ce dorim sa subliniem, este ca in zilele pe care le-am precizat foarte clar, profesorii se bucura la fel de mult si daca in loc de un buchet de flori, primesc o carte. Si ca sa fie clar, cei 7 ani in care am fost profesoara, s-au incheiat in anul 1996.  

  • Meniu saptamanal de post

    Sursa: Google

    In urma cu doua saptamani imi propusesem sa reiau meniul saptamanal. Rezultatul nu este un  motiv de mandrie, intrucat cele propuse a fi facute intr-o saptamana, au fost facute in doua… Dar nu este nici motiv de a renunta, caci la inceput lucrurile nu merg snur. Continui, sperand ca cele pe care mi le propun acum, sa le fac macar intr-o saptamana jumate. Glumesc, nu asta imi doresc, dar nici nu ma stresez inutil. Vreau sa subliniez faptul ca unul din primele imbolduri ce apar este cel de a renunta.

    Dar nu vreau sa renunt la meniul saptamanal!

    Din experientele trecute stiu si pasii necesari pentru a reusi sa te tii de el:

    – programezi mancaruri usoare;

    – faci lista de cumparaturi;

    – mergi la piata si nu cumperi decat cele de pe lista.

    Va voi tine la curent cu rezultatele, sper ca de data aceasta sa fiu mult mai aproape de reusita!

    Luni
    pilaf cu urzici
    salata de varza rosie 
    Marti
    mancare de cartofi cu masline
    salată verde cu ceapa si ridichi
    Miercuri
    ciorba de loboda
    salata cu paste, ridichi, ceapa si salata verde 
    Joi
    ciorba de loboda
    mancare de linte rosie
    salata de cruditati: morcovi, telina, sfecla rosie, ceapa
    Vineri
    salată verde cu ridichi, ceapa, spanac si leurda
    Sambata
    ardei umpluti cu orez si ciuperci
    placinta cu mere
    Pentru duminica folosesc inspiratia de moment, iar desertul va fi din fructe proaspete si uscate, nuci, alune si stafide. Dimineata voi mai face micul dejun din arpacas si fructe, ca aproape am uitat de el. In rest, cereale de secara, orz si ovaz, combinate cu nuci, stafide, curmale, seminte de dovleac si floarea soarelui. Toate aromate cu scortisoara si inmuiate în piure de banane, suc proaspat de portocale/compot de prune. Pentru Mihnea voi face si cate o omleta sau oua fierte la micul dejun, iar pentru noi voi lua tofu. Tot pentru Mihnea voi mai completa cu peste si pui fript.
    Update: Intre timp am alcatuit si acest meniu saptamanal de post pentru toamna-iarna.
    Mihaela Dămăceanu

      

  • Cum se desface nuca de cocos

    Îmi place tare mult că băiatul meu este un curios! Şi îmi place că această curiozitate se manifestă şi in domeniul culinar. În iarna ce tocmai s-a dus(ce bine!), de gura lui am luat nucă de cocos şi caracatiţă. De multe ori am alte lucruri de făcut, plănuite dinainte, dar mă trezesc cu proiectele schimbate, din cauza lui! Dar nu mă plâng, curiozitatea este un lucru bun şi o încurajăm!


    Vin eu acasă precum Scufiţa Roşie, cu nuca de cocos în traistă. Ştiam că mai cumpărasem doar o singură dată, cu muuuult timp înainte, când Internetul nu era pe toate drumurile şi mai ales nu era în casa mea. De aceea, trei studenţi caraghioşi se luptaseră vreo jumătate de oră cu NUCA, fără a reuşi mare lucru. Cu toate cuţitele din casă, cu toporişca, cu tot ce era contondent….ca într-un final să reuşim nici nu mai ştiu cum să scoatem apa, care nici măcar nu ne-a plăcut.

    S-au schimbat vremurile acum, aşa că intrată în casă cu pungile pline, nu a mai contat nimic altceva, în afara  nucii de cocos. Vrând nevrând, caută Mihaelă pe Internet şi apucă-te de spart nuca!

    Documentarea fiind făcută, trecem la treabă!

    1. Cu un cuţit cu lamă dură, încercăm care din cele trei găuri aflate într-unul din vârfurile nucii, poate fi înţepat. Am nimerit din prima şi am scobit până a rezultat un orificiu prin care am scurs într-o cană sucul din nucă.

    2. Cu acelaşi cuţit cu lamă rezistentă şi cu atenţie, am crestat pe mijlocul nucii un mic şanţ circular, ca un inel în jurul burţii. Nu trebuie să fie adânc, ci superficial, cam doi mm adâncime. Am avut grijă că inelul să nu se întrerupă, ci şanţul să meargă continuu în jurul nucii, pâstrând lama cuţitului în acelaşi loc în timp ce învârteam câte puţin nuca.

    3. Cu un obiect greu-eu am folosit o piatră pentru ascuţit cuţitele, am lovit nici foarte uşor, dar nici extrem de tare, din loc în loc, în jurul inelului, răsucind nuca şi aplicând loviturile pe aproape tot diametrul. Nu am ajuns în locul din care plecasem, că nuca s-a şi desfăcut în două semisfere. Bine, nu chiar semisfere, că nuca este ca un ou, nu ca o sferă :))

    4. Cu vârful cuţitului introdus între coajă şi miez, am început să desprind miezul alb de coaja tare, încet şi cu atenţie! S-au rupt câteva bucăţi şi apoi s-a desprins tot miezul.

    5. Miezul l-am spalat şi l-am pus în frigider. În mod normal, se dă pe răzătoare, pe partea cu găuri mici. Se păstrează în frigider, cam 48 de ore maximum.

    miezul nucii de cocos

    Lui Mihnea nu i-a plăcut nici zeama, nici miezul. Ca să nu le arunc pe amândouă, am folosit zeama la un cocktail cu suc de grapefruit iar miezul am vrut să îl folosesc la o prăjitură. Din păcate, nu am mai apucat să o fac!

    Mihaela Dămăceanu  

  • Ghioceii din Cismigiu

     

     Aceasta postare participa la Miercurea fara cuvinte.
    Mihaela Damaceanu

  • La plăcinte înainte

    La mulţi ani, doamne frumoase, domnişoare, soţii, mămici şi bunici!

    Să aveţi o primăvară specială, cu soare cald, cu cer senin, cu flori multe şi copaci parfumaţi!

    Să fiţi vesele şi fericite, să vă bucuraţi de fiecare clipă şi rază de soare! 

    Sursa: Facebook


    Bine că avem soare şi cer de azur, că dacă îmi amintesc pe ce splendoare de primăvară am venit vineri la serviciu, îmi trece cheful de orice! Nu este chiar cald, termometrele din drumul meu arătau minus un grad, dar dacă nu a bătut vântul şi nu a nins, chiar mi-a părut o zi frumoasă :))

    Mă bucur de soarele acesta şi sper să am o săptămână mai bună decât cea ce a trecut. A fost marcată de ceva treburi neaşteptate, astfel că m-am descurcat mai greu cu cele obişnuite, de zi cu zi. Dar cel mai greu m-am descurcat cu meniul. Mă gândeam eu că în prima săptămână lucrurile nu vor merge şnur, dar au fost mai rău decât mă aşteptam. Nu am reuşit să îl respect, am improvizat mâncăruri rapide şi pline de calorii, adică mulţi cartofi şi omlete. Şi dacă vă spun că vineri am pus repede în tigaie şi nişte cartofi la prăjit, mi-e şi teamă că îmi iau o ceartă de la voi :))

    Dar dacă vă spun că nu am mai făcut cartofi prăjiţi de un an, poate mă mai iertaţi. Asta zic eu, căci Mihnea spunea că de mai mult de un an. Oricum, buni sunt, fetelor, de copil i-am iubit!!!

    Sâmbătă după ce mi-am făcut dimineaţă, meditaţia la chimie, mă înforţoşez eu şi zbor la Piaţa Obor. Flori peste tot şi verdeţuri multe. Erau salate învoalte, ridichi vesele, ceapă, usturoi, untişor, lobodă…de toate şi sănătoase, ce să vă mai spun. Am umplut pungile cu ele, am luat şi spanac la 7 lei kilogramul, căci mi-a părut rezonabil faţă de 10 lei, urzici cu 5 lei punguţa, mere multe, macrou şi altele. M-am întors plină de elan, am declarat mobilizare generală în bucătărie şi cu ajutorul lor, am dat gata în trei ore şi ceva, patru feluri din mâncarea programată pentru săptămâna trecută. Plus două plăcinte, una cu spanac şi una cu mere.

    Şi pentru că veni vorba de plăcinte, să vă spun că am o mare problemă în casă, cu ele. Ani de zile am făcut plăcinta că un desert, că eu aşa o văd. Adică, mă apucam de gătit, făceam o ciorbă, felul doi, o salată şi o tavă de aragaz, cu un fel de plăcintă. Cu cea de spanac, am avut mici probleme la început. Tati nu prea se omora, iar Mihnea a renunţat după două guri. Mie îmi plăcea şi în dorinţa de a-i mai obişnui şi cu alte feluri de mâncare, am perseverat. Am început să pun în ea, ba ciuperci, ba ardei, ba brânză, ba combinaţii din ele. Plus ceapă şi oregano. Pe măsură ce am crescut doza de oregano, parcă au început să o aprecieze din ce în ce mai mult. Sâmbătă seara, am făcut-o cu ciuperci. Pe lângă obişnuitul deja, oregano, am pus ceapă verde, pătrunjel şi mărar, cum m-a învăţat Dani. Nu vă spun ce succes am avut cu ea!

     
    Sursa: Pinterest

    Revin, să vă povestesc cum era cu tava de plăcintă, adică unica tavă pe care o făceam. În general, cu brânză sau cu mere, căci erau favoritele până s-au învăţat cu spanacul. Cea cu dovleac, nici acum nu prea merge grozav. Făceam deci, o tavă pe post de desert. Ce desert, că dacă la cea cu mere mai insistam eu să mănânce şi ce pregătisem înainte, la plăcinta cu brânză  nu aveam niciun spor. Cum apărea din cuptor, zici că năvăleau turcii pe tava aceea. Am învăţat repejor, că dacă vreau şi eu să gust, atunci este momentul, că în următoarele două-trei ore, nu mai prindeam nimic. Treaba fiind serioasă, încep eu să nu mai fac o plăcintă, ci două. Credeţi că s-a rezolvat ceva? Nu, nici acum nu are trecere altceva înaintea plăcintelor. Nu se mai atinge nimeni în casa aceea, de nimic în afara lor. Sâmbătă seara, cum vă spuneam, am făcut una cu spanac şi ciuperci şi a doua cu mere. Era ora 21, când am închis cuptorul după cea cu mere. Câte două bucăţi per cap de membru de familie, din cealaltă, erau deja consumate. Se continuă şi cu merele, deşi ora nu era deloc bună pentru astfel de excese.

    Duminică dimineaţă se termină tot la micul dejun!

    Acuma, stau eu şi mă cuget că ar trebui să fac câte trei deodată. Sau mai bine declar odată săptămâna plăcintelor şi fac fraţilor, câte două tăvi în fiecare zi, poate l-oi vedea pe Mihnea spunând că s-a săturat de plăcinte!

    Mihaela Dămăceanu

  • Şi în Maramureş aş merge pentru Casa Maris

    Săptămâna trecută v-am arătat frumosul Hotel Hebros din Plovdiv, Bulgaria. Astăzi vreau să vă arăt ce a făcut la noi o familie de germani, oameni cu un desăvârșit bun gust şi dragoste de autentic, vechi, tradiţie.

    sursa: www.homeaway.co.uk/p2036565#photos
    Această postare participă la Miercurea fără cuvinte.
    Mihaela Damaceanu