Am stat, să ştiţi, până mi-a revenit cheful de scris. Nu mă aşteptam să dureze atât de mult, dar am rămas urzicată mai mult decât credeam :))
Cu ocazia aceastei pauze mi-am diminuat media timpului petrecut pe Internet, ceea ce nu este deloc un lucru rău. Am făcut dependenţă de el, recunosc, şi nu prea îmi place faptul că am adăugat încă una pe lista oricum lunguţă.
Nu a fost chiar uşor să mă rup de voi şi de toate citaniile mele din engleză, dar s-a putut, ceea ce înseamnă că se va putea şi în continuare. Nu, nu m-am apucat să vă scriu astăzi doar pentru a spune că dispar din nou, ci îmi propun să nu mai petrec chiar 4-5 ore pe zi în lumea virtuală. Acuma, mi-am găsit soluţia: când o iau razna, mai spun un stop net şi gata! Se pare că la mine funcţionează metoda aceasta.
Revin la momentul opririi. Am făcut lucrul acesta pentru că eram foarte obosită. Nu ştiu de unde atâta oboseală, o fi şi astenia de primăvară de vină dar cert este că nu m-am mai putut trezi deloc dimineaţa şi nu mai am timp şi energie pentru scris în afară de ora aceea matinală. Încă nu mi-a trecut de tot şi am o bănuială că ficatul ar avea un rol prin treaba aceasta. Dorm cam 7-9 ore pe noapte, iar vinerea aproape adorm în autobuz la întoarcerea de la serviciu. Am permanent un gust amar în gură şi o stare de somnolenţă. Una peste alta, vor urma nişte analize medicale şi vedem.
În afară de faza cu oboseala, s-a nimerit ca pauza să coincidă şi cu o perioadă foarte aglomerată acasă şi la serviciu, unde aproape nu am mai apucat să deschid nici mailul personal. Sper să se mai relaxeze şi aici treburile puţin, că altfel e de rău pentru „obosita” de mine.
La starea generală bună între ghilimele s-a mai adăugat şi faptul că ni s-au stricat şi câteva lucruri mari şi importante din casă, ceea ce ne va da de treabă în continuare. Că ne lipsea…
Acum trec şi la cele bune, nu foarte multe, dar importante:
1. Am reuşit să ne schimbăm ochelarii şi eu, şi Mihai, după îndelungi amânări. Mihnea avea prioritate mereu la acest capitol, ca la toate de altfel şi pentru noi nu prea se mai putea. Cum finanţele personale s-au mai relaxat puţin, am considerat ochelarii noştri prioritari şi am bătut Bucureştiul după ei.
2. Pentru că mă plângeam că nu mă plimb, uite că mi s-a rezolvat plângerea…Am bătut, nu dealurile moldave sau transilvane, ci străzile şi obiectivele Bucureştiului. Ca şi anul trecut, am condus copiii prin Bucureşti şi m-am bucurat de noile descoperiri sau am revăzut cu plăcere anumite muzee. Şi, da, am văzut Bucureştiul cu alţi ochi. Atunci când o întreagă săptămână te concentrezi doar pe cele mai interesante oferte ale lui, când te plimbi prin cele mai frumoase zone şi ai ochi să observi că l-au umplut de flori, nu poţi să nu te bucuri. Am remarcat cât de bine arată oraşul cu aceste ronduri de lalele de nenumărate culori şi soiuri, ridicate desupra covoraşelor de panseluţe în culori complementare lalelor. Mi-a prins bine săptămâna aceasta, din toate punctele de vedere şi desigur că mi-a stârnit şi un dor de profesorat.
În concluzie, bine v-am regăsit dragele mele şi sper să vă revăd pe aici!
Doresc să reintru în ritmul obişnuit al postărilor dar dacă nu-mi iese chiar de la început, vă rog să-mi acordaţi puţin credit… şi un tango!
Cu drag şi mulţumiri,
Mihaela Dămăceanu
