februarie 2015

14 posts

Nu credeam că voi ajunge să pronunț cuvintele acestea, nu că ar fi prea departe de adevăr, dar nu îmi plac. Însă s-a întâmplat și vă povestesc imediat. Săptămâna trecută, friiiig mare. Eu am probleme cu frigul mai mereu, dar până anul trecut m-am dat tânără și vitează, astfel că nu am purtat căciulă. Prima …
Nu este deloc ieftin, dar am voie să visez! Sursa fotografiilor: plovdivhotels.com/hebros  bulgaria-hotels.com/ro/plovdiv/hebros-hotel Această postare participă la Miercurea fără cuvinte. Mihaela Dămăceanu
Doar câteva zile ne mai despart de 1 Martie pe care îl aștept cu mare nerăbdare, că nu mai vreau iaaaaarnă :)) Ca tot omul de 1 Martie, trebuie să iau și eu mărțișoare. Acesta mi-a fost primul gând al dimineții și am pornit în căutare. Mărțișoarele de care mi-am amintit sunt cele pe care le …
E sâmbătă seara și pe mine m-a găsit scrisul despre revista Cărticica practică, adică despre ultimul  număr apărut. Dar nu vă rețin mult, promit :))  Pe undeva este firesc să mă gândesc acum la rețete, căci la sfârșit de săptămână gătesc cel mai mult. Însă astăzi vă scriu că să vă povestesc că am avut …
Motivul pentru care nu am scris astăzi postarea obişnuită despre reduceri este un articol citit ieri.Citesc multe articole pe teme financiare, dar trebuie să recunosc că acesta m-a pus pe gânduri în mod deosebit. Aşa cum se menţionează şi în articol şi eu sunt sigură că oamenii se vor împărţi în două categorii: cei ce …
Aceasta postare participa la Miercurea fara cuvinte. Mihaela Damaceanu
Iaca că iar mă lovi sinceritatea! Şi am mai găsit un motiv pentru care mai scriu pe aici, adică atunci când mai scriu… Pe lângă faptul că îmi mai ordonează mintea, că parcă totul devine mai interesant atunci când ai cui să povesteşti, că se mai lipeşte ceva de mine din toate exerciţiile şi activităţile …
Nici nu stiu cand a zburat ianuarie, dar stiu ca am sarit ultima luna din calendarul cumparaturilor. Dar sunt cuminte si revin la el. Am reusit sa ajung prin Piata Obor vineri si parca mi-a parut mai animata, mai aprovizionata si cu preturi mai bune. Unul din motivele pentru care nu am scris in ianuarie …
Afară cerul este senin şi pare frumos când priveşti pe fereastră. Când am ieşit din casă, am simţit bine cum muşcă gerul. Aşa că mi-am amintit că demult vroiam să va arăt poezia aceasta, scrisa de Mihnea, acum mai mault de o luna. Dacă nu simţeam pişcatura frigului, cred că trecea iarna şi eu nu …
Am promis ca va arat cartea aceasta, are niste fotografii si idei de vis! Aceasta postare participa la Miercurea fara cuvinte. Mihaela Damaceanu
PAGE TOP