Cred ca porumbeii stiu ce e mindfulness, fara antrenori si psihologi. Probabil stropii sclipitori de apa nu au auzit vreodata de yoga si nici fantânile arteziene nu isi trateaza durerile de spate cu pilates.
Doar noi ne agităm în interior mai mult decât ar trebui. Nu mereu, doar deseori.
Într-o duminică am mers pe strada cu ochii deschisi. Spre strada, de data aceasta. Si spre primavara care plutea cu graţie peste ea. Am uitat de gânduri, de telefon si de Facebook, nu mai zic de blog sau de spete complicate şi calcule cu sau fara rost.
Nici măcar la zugrăveala de care urmează să mă apuc nu mă gândeam.
Oare facultatea de arhitectura stie cat e de frumoasa? Oare studentii din Universitate or avea tot atatea cursuri plicticoase? Şi mei or mai amesteca prafuri albe prin eprubete şi alambicuri?
In viata asta nu m-am visat arhitect, insă in alta cred că da. Prea mi-s dragi clădirile frumoase si mult imi mai sucesc gâtul dupa ele.
Un băiat isi sucea si el gatul in telefon, o alta expozitie era la Căminul Artei si minunat predica Părintele Vasile Ioana.
Fotografiam de zor o minune de floare, cand ma izbesc de doi asiatici ce ma intreaba ce floare este aceasta ca nu au vazut niciodata. Daca nici Măriile lor, enciclopediile ambulante, nu au vazut…eu nu m-am mai jenat sa spun la fel.
Le zic ca si Biserica „Sf Nicolae dintr-o zi” este frumoasa.
Intru putin si imi pare rau ca se termina predica. Atata caldură şi întelegere era in acele vorbe. Să îi luam pe oameni „asa cum sunt”. Sa nu ii judecam, aceasta era tema.
Ma lamurisem ce era schimbat la vocea părintelui: nu era a lui. Avea un invitat, un preot prieten de-al lui.
Toata ziua m-au urmărit cuvintele uşor lungite, aproape cântate, ale Parintelui.
„Aşaaa cum sunt….aşaaa cum suunt”
Era duminică şi va mai fi!
——————————————————————————
Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Mie florile acelea imi par ca de castan, dar parca sunt prea multe.
Si mie mi-a parut cumva asa. Dar ai vazut ca unele stateau ca lumanarea-cu florile in sus, ca la castan-iar celelalte erau foarte bogate si atarnau. Ne-a lamurit Dani 🙂 Te pup
Astazi ai ales culori pastelate si forme filigranate. Si e multa liniste in ce povestesti.
Copacul e un soi de Paulownia cu flori albe. Are o frunza in forma de inima si creste foarte repede.
Weekend placut, Mihaela ! Te imbratisez !
E asa de interesant cand gasesti copaci altfel…si plini de flori, pe deasupra. Multumesc pentru lamurire si ajutor. Am scris randurile acestea atunci cand am pozat, chiar aveam o stare foarte placuta si relaxata. A durat pana am gasit energie sa aleg poze si le editez un picut. Azi s-a intamplat. Si eu te imbratisez, draga mea!
De ceva ani umblu fara mobil, il las acasa si se descarca, vorbesc maxim 10-20min la el pe luna si atunci cand arde. Ba au fost cativa ani cand nu avui deloc mobil din motive financiare (sotul unu cu cartela si fara net). Asa ca sunt cam asa ca un porumbel din ala 😀
Fara gluma, viata mi se pare mai frumoasa in simplitate.
Fara gluma, si eu cred la fel! Ca nici ei nu au telefoane 🙂 si pot sta langa fantana cat doresc. Parca uit de griji si eu acum… Tu esti un model de organizare a vietii!
Doamna, toate bune? nu ai mai scris de 2 luni, gata, nu te intrece cu gluma 🙂
Da, draga mea, sunt bine, doar ca sufăr de lipsa de timp, ori poate de organizare. Multumesc tare pentru gand vizita si impuls!
Ne e dor de articole frumoase 😀
Imi place blog-ul, sa mai postati!