Search Results of "meniul saptamanal de 55 de lei"

14 posts

M-am trezit tare greu dimineata aceasta si ma tot gandesc ca nu degeaba se spune ca lunea nici iarba nu creste. Am avut un week-end fara spor, m-a chinuit o raceala, dar partea cea mai enervanta din toate, a fost ca nu am avut acces la computer, intrucat joi seara a inceput sa scoata fum. …
sursa După cum v-am povestit ieri la meniul economic de iarnă, în week-endul trecut am fost la cumpărături la Billa şi la Kaufland într-un singur drum. Ideea incursiunii se baza pe intenţia de a face cumpărături cât mai avantajoase, profitând de ofertele cele mai mari- pe cât posibil, şi de a mai studia puţin supermarketul …
M-am uitat puţin pe meniurile săptămânale de 55 lei pe care le-am făcut astă-vară, în ideea de a mai încerca experimentul acesta, că iarna toţi avem cheltuieli mari cu întreţinerea şi nu strică să mai reducem ceva pe unde se mai poate. Dar „iarna nu-i ca vara” şi preţurile legumelor şi fructelor nu mai sunt …
În zona în care lucrez eu, s-a gândit bine Mega Image, să facă un magazin. E de bine, zic, pentru că nu era niciun magazin mai mare în cartier şi sunt multe blocuri de locuinţe, plus câteva instituţii. Şi nu prea avea lumea unde să-şi facă cumpărăturile obişnuite. A trecut ceva vreme de când am renunţat să mai …
PAGE TOP