Categorie: oferte

  • Totul e bine când se termină cu bine

    Totul e bine când se termină cu bine

    După reacţiile pe care le-am avut la oferte multe şi blocaj de decizie, se pare că am reuşit să transmit frământarea pe care o simţeam în interiorul meu.

    Reţin că pe undeva prin încheierea articolului, spuneam că nici scrisul nu m-a liniştit. Asta era ceea ce simţeam la momentul acela şi rar mi se mai întâmplase.

    Între timp, starea s-a modificat şi destul de repede am simţit că iarăşi a fost bine am scris. După ce am terminat şi publicat articolul, parcă mintea s-a aşezat la locul ei, lăsându-mă în pace să îmi mai văd şi de celelalte treburi.

    Seara de joi a fost deosebit de plăcută. Ca întotdeauna, vernisajul expozitiei Mihaelei ne-a umplut de energie şi de căldură. Tema celei la care am fost joi seară era Argentina si Africa de Sud, dar a avut  si tablouri inspirate de alte locuri, iar ținuta artistei a fost vietnameză. Deci, a fost mai degraba un fel de călătorie internaţională.

    Tablourile, discursurile, Mihaela şi publicul au fost o sursă de bucurie. Astfel, pe seară aproape că nici nu mai ştiam de presiunea pe care mi-o creasem singură, cu doar câteva ore în urmă.

    Nu am reuşit să fac decât câteva fotografii. Era multa lume, noi am ajuns puţin mai târziu şi nu am avut spatiul liber necesar fotografierii tablourilor.

    Doar ca să simţiti puţin aerul exotic, am ales ceva cât de cât întreg şi fără personaje în cadru.

    Ca noutate, Mihaela a avut acum şi câteva piese de ceramică. Este ceea ce studiază în prezent, la Facultatea de  Arte Plastice, asa că era firesc să vedem şi aceste creaţii.

    Mi-au plăcut în mod deosebit şi aceasta este şi cea mai reuşită fotografie.

     

    Doar târziu în seară am reuşit să mai ajung pe blog. Am citit comentariile si am reusit sa zâmbesc larg. Sfaturile voastre chiar m-au ajutat, iar mintea-deja liniştită-, a cugetat mult mai clar.

    Aveţi mare dreptate, chiar nu se pot face toate într-o singură zi.

    Dacă mai aveam vreo urmă de îndoială…, când am văzut ce mi-aţi scris…până şi urma a dispărut complet.

    Va mulţumesc tuturor pentru sfaturi. M-a amuzat mult comentariul Iuliei, am zâmbit şi mi-am zis: „very good point!”

    Vineri dimineaţă m-am trezit calmă, ştiind foarte bine ce am de făcut, adică ceea ce îmi sugerase Vavaly. Era cazul să mă uit la electrocasnice.

    In fix o jumătate de oră, alesesem de la emag o maşină de spălat şi un televizor pentru garsonieră, plus ceva pentru noi.

    Evident că erau reduceri afişate, cam 35-40% la ceea ce am luat eu. Ulterior, două persoane mi-au spus că urmăriseră din timp nişte produse. Acestea ar fi fost scumpite cam cu o lună înainte şi apoi reduse. Eu nu am făcut treaba aceasta, dar anul următor chiar vreau să am în vedere.

    Toată ziua mi-am văzut de treaba de la job, iar după program am mers la Jysk, retailerul scandinav la care eu nu ajunsesem vreodată.

    Văzusem doar ceva pliante publicitare şi parcă ceva îmi atrasese atenţia la ei. Cu câteva zile în urmă, o prietenă mi-i recomandase şi afirmase că sunt un fel de IKEA cu preţuri mai mici.

    „Dar să nu crezi că sunt din alea de pică cum te aşezi pe ele. Chiar sunt rezistente şi bine lucrate” îmi mai spusese după ce făcusem o faţă lungă, la auzul informaţiei despre preţurile mici.

    Să nu vă miraţi! Mie îmi plac reducerile şi preţurile mici. Dar nu caut preţurile cele mai mici, întrucât am o teamă la această categorie.

    Chiar a avut dreptate. Mi s-au parut realmente solide. Preţurile erau puţin mai mici ca la IKEA. Diferenţa mare era că aveau campanii la  destule dintre ele. Suficient cât să îţi iei cam tot ce ţi-ar trebui într-o căscioară.

    Nu am mai stat prea mult pe gânduri. Am văzut un şifonier la un preţ atractiv. L-am închis, deschis, inspectat şi învârtit în mintea mea. Se potrivea ca dimensiuni, mi-a plăcut că este înalt de 220 cm şi că are oglindă. Plus culoare neutră, ceea ce înseamnă că pot veni mai târziu cu hotărârea petelor de culoare, adică a accentelor vii. Decis şi adjudecat.

    Instantaneu am hotârât că merge bine şi un pat. Tot în campanie, tot acelaşi furnir de stejar. L-am luat şi pe acela.

    Dulapul a costat 675 de lei, în loc de 1099. Cadrul de pat, cu sertare jos şi tăblie, a costat 800 de lei, faţă de 1099. Prin alte părţi nu vazusem cadre de pat cu sertare, la mai puţin de 1200 lei.

    Iar canapeaua de la Botoşani o va înlocui pe a noastră, că am vrut să o retapiţez şi m-a luat durerea de cap când ni s-a comunicat preţul de 1400 de lei.

    Mai erau şi alte piese interesante prin magazin, dar mai este timp.

    Pentru o singură zi făcusem destule şi vă mulţumesc pentru că m-aţi ajutat!

    Sigur că vom mai merge la acest magazin, chiar mai avem lucruri de luat.

    Pentru vineri am fost foarte mulţumiţi. Nici prin cap nu ne-a mai trecut să ne uităm la covoare, perdele şi alte cele. Nici timp şi nici putere nu mai era, acest capitol şi bucătăria se amână pentru alte week-enduri.

    Sâmbătă am fost foarte ocupaţi. Ne-am dus şi iarăşi dus la garsonieră, că au venit toate cele comandate.

    Seara erau urcate şi am mai avut şi eu vreme de-o ciorbă şi o plăcintă cu branză.

    Ieri am ieşit puţin, am mai făcut nişte planuri şi am contemplat săptămâna încheiată.

    Azi la prima oră m-am gândit să vă povestesc continuarea şi să vă rog să îmi acceptaţi scuzele pentru că nu am răspuns comentariilor de la articolul trecut.

    Închei cu mulţumiri şi vă doresc o săptămână frumoasă!

    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • Oferte multe şi blocaj de decizie

    Oferte multe şi blocaj de decizie

    Vi s-a întâmplat vreodată să simțiți că vi s-a blocat mintea? Că aţi ajuns la fundul sacului cu capacitatea de a lua decizii? Că fiecare pas înseamnă o alegere şi implicit o decizie, iar voi nu mai ştiţi sau nu mai puteţi să hotărâți ceva?

    Cam aşa ceva simt eu acum. Hai să vă explic.

    După o lungă şi epuizantă epopee cu multe personaje dificile şi probleme care niciodata nu mi-ar fi trecut prin cap, am ajuns la faza în care avem de mobilat o garsonieră.

    Şi dacă aş vrea să descriu, nu aş reuşi să vă fac să înțelegeţi cât de mult iubesc decoraţiunile interioare, câte reviste, bloguri şi ore am devorat. Aşa că nici nu mă pornesc să povestesc.

    Suficient să spun că un asemenea moment a fost aşteptat foooarte mulţi ani.

    Pentru că mi se întâmplă să am şi momente de surprinzătoare înțelepciune 😊, nu aveam nicio intenţie să mă grăbesc. Ştiu bine că o casă nu se mobilează cât ai pocni din palme. Ştiu şi că pentru a obţine un interior frumos, trebuie sa ai un plan, o temă şi o schemă de culori. Dintre ele, zic că ultima este esenţială.

    Îmi propusesem şi să renunţ la un prost obicei. Mă rog, nu neapărat foarte prost, mai degrabă epuizant, fără a fi  neapărat eficient. Este vorba de a alerga ca nebuna prin oras pentru a-ţi face cea mai completă idee asupra ofertei existente.

    Să nu credeţi că făceam treaba aceasta la orice lucruşor trebuia să cumpăr. Nuuuu, nici vorbă de asemenea exagerări…Alergam ca o căpiată doar când trebuia să iau mobilă ori obiecte mari pentru casă. În rest, sunt foarte eficientă  cu timpul meu😊

    Aşadar, nu trebuia să mă grăbesc şi nu mai vroiam să alerg prin tot oraşul. Mă gândeam să fac treaba în tihnă, că nu dau turcii peste noi.

    Fraţilor, dar vine Black Friday pe capul nostru

    Dar ca să vedeţi voi cum omul nu poate să se ţină de bune intenţii şi să facă lucruri în tihnă, s-a întâmplat acum vreo câteva zile să realizeze fata că vine Black Friday peste noi. Şi nu doar vine, ci se mai şi grabeşte, că numai mâine nu-i poimâine.

    Şi ce îşi zice fata în căpşorul ei?

    Dacă tot ai atâtea lucruri de cumpărat şi dacă tot sunt lucruri scumpe…şi dacă tot ai cu ce şi pentru ce…oare nu ar fi bine să fii chibzuită şi să iei câte una-alta la această neaşteptată ocazie, de care nu ai profitat în viaţa ta, deşi ai vrut de multe ori?!?

    Păi, sigur că aşa ar fi cel mai frumos.

    Şi se apucă Mihaela printre rânduri şi picături de timp să se uite prin magazinele online. Ba chiar am reuşit să mergem şi la Carrefour. Ba chiar am şi văzut tot felul de drăgălăşenii.

    Numai că Black Friday ăsta nu are niciun pic de răbdare, că el e mâine. Şi chiar dacă unele magazine au o perioadă mai lungă de o zi, el nu stă pe loc să am eu timp să fac planuri, să mă decid ce culori voi folosi şi pe ce temă să merg în decorare.

    Aşa că… de atâta presiune, ieri m-a pocnit o durere de cap de nu mai vedeam nicio dimensiune, nu mai ştiam ce culori îmi plac şi se potrivesc între ele, nu mai ştiam nici dacă vreau pat sau canapea extensibilă, dacă să mă uit la mobilă sau la electrocasnice.

    Ce să vă spun, nu mai ştiam nimic. Vorbesc cu surioara din dotare şi cer o părere. Se apucă şi ea să intre si să se uite. Îmi face poze cu ce ii pare convenabil şi draguţ şi le trimite prin WhatsApp.

    Doar că eu sunt cu mintea total blocată. La orice găsesc un argument şi un contraargument. Aşa cevaaaa…

    Aseară am stat o oră şi jumătate să completez nişte formulare. Erau nişte litere atât de mici şi de inghesuite şi de multe pe o pagină, că la sfârşit, ochii mei nu mai distingeau liniile. Pac, primesc şi o problemă de fizică de rezolvat. Care fizică, ce fizică, nu mai ştiu nicio fizică! De fapt, nici nu prea am ştiut-o vreodată.

    Azi dimineaţă stau o jumate de oră cu ochii în dulapul de haine şi încă 20 de minute încercând şi descercând haine. Am un compleu absolut superb, foarte potrivit destinaţiei de diseară. Aoleu, nu v-am spus destinaţia. Mergem la vernisaj, draga noastră Mihaela Cocheci  are o nouă expoziţie de pictură.

    Decizii peste decizii, dar, de fapt, doar indecizie

    Compleul cel superb s-ar fi potrivit perfect. Doar că eu nu pot sta toată ziulica cu el, pe motiv de puţină blăniţă. Iar blăniţă îmi declanşează alergia. Aproape că îmi venea să plâng de la atâta indecizie.

    În sfârşit mă pornesc la drum. După ce ezit iarăşi între taxi şi RATB, hotărăsc să merg cu autobuzul. Că nu mai pot cu atâtea decizii. Pe cuvânt, n-am mai trăit aşa ceva 🙄

    Dar ce credeţi? Motivul alegerii mijloacelor de transport în comun fusese o idee care trebuia să mă ajute. De câte ori nu am zis eu că atunci când scriu mi se clarifică şi ordonează ideile?

    Acesta ar fi un bun moment să scriu un articol. Poate mă luminez, poate mai primesc idei bune de aplicat, poate îmi iese un text draguţ.

    Urc frumos în maşina 282, prind un loc pe scaun şi deschid telefonul. Click pe „articol nou”. Când colo, ce credeţi?

    „http ERROR 500.”

    Ce, Doamne iartă-mă, o mai fi şi asta? Conspiraţia mondială? Toate sunt împotriva mea. Dar las’ că scriu eu într-o ciornă şi văd mai târziu ce eroare mai e şi asta.

    Ajung la serviciu, mai arunc un ochi pe trei oferte, iau şi nişte poze, pun şi două linkuri şi aştept ajutor din alte părţi.

    Că eu sunt gata pierdută pe meterezele designului interior, ale Black Friday-ului şi indeciziilor.

    Şi ştiţi ceva?

    Nici nu v-am spus dilema cea mai cea.

    Totul porneşte şi se împiedică de la decizia de a aduce ceva de la Botoşani. Când am stat noi acolo, cumpărasem o bibliotecă draguţă pentru camera lui Mihnea. E o combinaţie de crem cu maron.

    Primul lucru pe care trebuie să îl hotărâm este dacă facem acel transport sau nu. Pe lângă bibliotecă, mai avem 2 mese, un frigider, un aragaz, o canapea şi nişte obiecte pentru noi. Printre acelea este şi o oglindă mare, cu ramă deosebită, la care ţinem mult şi o vrem aici.

    Dacă aducem şi piesele de mobilier, s-ar justifica preţul transportului. Dacă nu le aducem, nu are rost să plătim un transport pe o asemenea distanţă, doar pentru obiectele personale.

    Dar cine să se mai hotărască într-o zi. Frigiderul e alb, aragazul e maron. Canapeaua este crem cu ceva floricele.

    Nu mai pot şi nu mai ştiu nimic, credeam că fac o lămurire scriind, dar nici asta nu mi-a ieşit.

    Dintre magazinele în care am intrat, am rămas cu gândul la emag pentru un televizor, la Carrefour pentru o maşină de spălat şi la Mobexpert Outlet pentru o canapea şi o lustră tare frumuşică.

    Dar parcă tot un pat e mai bun ca o canapea. Că eu ştiu ce înseamnă să deschizi/închizi zilnic canapeaua extensibilă.

    Şi în plus de asta, cum să cumperi mobilă online?

    Păi, ce, sunt nebună să iau mobilă fără să o văd şi încerc?

    Mai bine mă uit la accesorii. Dar ce credeţi, că acolo e prea simplu?

    Nici nu ştiu ce să zic de pretul acestui covor. Parcă mai convenabil este acesta. Este cel din fotografia reprezentativă şi îmi place şi mai mult.  Niciodată nu am avut covor in model alb/negru. E frumos şi practic, doar că pe negru se vede orice microscop de scamă.

    Şi cum să te gândeşti la covoare când habar nu ai încă care-i mobila?

    Atâtea întrebări pe unitate de timp nu am văzut de când sunt eu pe lume. Nici scrisul nu m-a ajutat, acuma am şi multă treabă de făcut.

    Ceva ce ştiu sigur că vreau să cumpărăm este un cântar.

    Pentru acasă, nu pentru garsonieră. Unde dai şi unde crapă, cam aşa e cu cântarul.

    Dragile mele, e timpul să închei cu scrisul, cu Black Friday şi indecizia. Poate că totuşi reuşim să luăm mâine ceva, o să vă povestesc ce a ieşit.

    Până una-alta, e timpul să respir adânc, să număr până la 1000 şi să trec la altă treabă!

    V-am pupat. Dacă îmi scrieţi sfaturi şi idei, le citesc cu mult interes şi drag, dar răspund peste două zile…că sunt peste măsură de ocupată cu shoppingul 🙂  🙂  🙂

    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • Trei idei la o cafea II

    Trei idei la o cafea II

    Îmi propusesem ca în weekendul ce s-a terminat să nu mai intrăm pe net. Ba chiar am şi anunţat pe Facebook. Speram ca soţul meu să închidă cumva netul, să vedem cum este să stai două zile fără el.

    Nu l-a întrerupt şi deci l-am avut la dispoziţie 🙂

    Dar nu am abuzat deloc. Am reuşit să mă organizez mai bine, am lucrat cu copilul în fiecare dimineaţă, am făcut cumpărături, curăţenie(vineri pe seară) si gătit. Nu am avut meniu prestabilit, m-am hotarât în magazin ce cumpăr si ce gătesc.

    Am luat şi creveţi pentru copil. Până acum a mâncat tot în oraş, iar eu nu îî pregătisem vreodată acasă. Mi-au ieşit buni, Mihnea a fost tare bucuros şi mi-a repetat de câteva ori că au fost super. I-am făcut în tigaie, cu unt, lămâie şi usturoi. Păcat că nu i-am pozat!

    Ziua am intrat pe net doar câteva minute. Evident că pe Facebook şi evident că am intrat de pe telefon. Serile am stat câte o jumătate de oră.

    A fost bine, să ştiţi! Chiar dacă vroiam să nu fie deloc, am reuşit să stau mai puţin pe acolo şi sunt mulţumită, per ansamblu, de zilele acestui weekend. Am reuşit să fac ceva mai multe lucruri. Majoritatea au fost de gospodareală, dar am şi ieşit afară. Sâmbătă în parcul casei, iar duminică în parcul Herăstrăului 🙂 Nu prea am avut chef să fac fotografii. Pot să vă arăt doar Mănăstirea Plumbuita, locul nostru obişnuit pentru reculegere.

    În toate parcurile cred că au fost târguri de produse tradiţionale. Am luat şi noi una-alta. Cea mai interesantă a fost ciocolata de casă 🙂 Am văzut cu mentă, cu trandafiri, cu mango, cu merişoare…evident că trebuia să testăm ceva…

    Si dacă tot fac retrospective, vreau să mă laud puţin şi cu pantofii mei!!! Am scris ce treabă bună am făcut cu hainele la reduceri, dar nu am apucat să vă arăt şi încălţările. Că doar nu era să cumpăr atâtea haine şi să rămân fără pantofi 😉

    Aşa că acum câteva săptămâni am luat magazinele la picior şi am găsit frumuşeii aceştia din poza de sus şi poza de mai jos.

    I-am luat tot la ofertă, deşi nu mai speram să mai găsesc reduşi. Am vrut un pantof care să se potrivească hăinuţelor deja cumpărate şi care să meargă măcar in prima parte a toamnei. Am ales marca Flexx, sunt excelenţi pentru picioare ce încep să facă nazuri. Talpa este de vis. Ultra-super flexibilă, că de aceea se şi numesc cum se numesc.

    Am primit mail de la otter şi am observat cu bucurie că încă mai au oferte. Credeam că voi găsi doar colecţia nouă, însă se pare că cine caută serios poate găsi ceva bun chiar şi în perioada aceasta destul de îndepărtată de perioada pe care noi o ştim ca dedicată reducerilor.

    Şi pentru că v-am arătat pantofii, nu pot să închei fără să vă spun şi despre ceva ce îmi doresc. Am citit la Iulia despre această carte şi vreau tare-tare mult să o citesc.

    O săptămână frumoasă vă doresc, plină de bucurie şi realizări!

    UPDATE 18 OCTOMBRIE: Astăzi mai este o ofertă interesantă la elefant, denumită „zilele aromelor”. Cea mai interesantă îmi pare această aceasta reducere la o apa de parfum.

    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • Bluze de primavara

    Bluze de primavara

    Ca tot au venit florile si culorile peste noi, hai sa vedem ce bluze de primavara, vii si mai tonice, ne ofera magazinele. Trebuie sa va spun ca am scotocit ceva prin magazinele virtuale si nu am fost prea superincantata.

    (mai mult…)

  • Ceva geci, ceva reduceri

    Ceva geci, ceva reduceri

    Tot imi propun sa fac o tura prin magazine ca sa profit de aceasta perioada cu reduceri serioase. In vara am petrecut ore intregi la Zara home pentru ca nu ma mai hotaram ce sa iau din multitudinea de lucruri frumoase, reduse substanţial. Pentru aceasta tura de reduceri, m-am hotarat sa imi completez putin garderoba de iarna.

    Una din piesele care ma intereseaza acum este o geaca groasa pentru zile foarte friguroase. Absolut obligatoriu este sa aiba gluga, ca sa nu mai port caciula si sa rada copilul de mine.

    Sper sa reusesc sa ajung saptamana viitoare in oras, dar inainte de asta caut si geci in online ca sa am idee de preturi. Si cum a trecut ceva timp de cand am scris postari despre reduceri, am zis sa vi le arat si voua, poate aveti nevoie 🙂 Postarea contine linkuri afiliate.

    Asadar,

     

    1. La bonprix.ro am vazut multe geci dragute, ce par a fi de calitate. Reducerile ajung pana la 62 % si sunt foarte ispititoare. Toate gecile lor pot fi vazute aici. Mie mi-au atras atentia urmatoarele:

     geaca-de-iarna

    La aceasta mi-a placut mult culoarea, blanita de la gluga, dar si pretul convenabil de 125 lei.
     jacheta-cu-volanase
    Aceasta are un volan interesant in spate si dupa reducerea de 62%, acum este la pretul de 100 lei.
     parka
    Tot o culoare frumoasa si un pret la fel de bun. Acest model este disponibil si pe alte culori.
    mantou-vatuit-cu-guler-detaabil-din-blana-artificiala
    Acest mantou este vatuit, are guler detasabil din blana artificiala si costa tot 125 lei.
     canadiana-reversibila
    Iar aceasta este interesanta pentru ca este reversibila, pe fiecare fata avand o alta culoare. Dar si pretul de 100 de lei este bun.
    2. De la elefant mi-a placut aceasta:
    geaca-cu-gluga_36_5
     Este tot la un pret foarte bun si o puteti vedea aici.
    3. Mi-a placut si aceasta scurta neagra la mycloset.ro. 
     870682-1495404-p-MULTIVIEW
    Geci si scurte v-am aratat,
    ce mai am de facut este sa va urez un sfarsit de saptamana placut!
    Mihaela Damaceanu
  • Excursii de la 70 de euro

    Iaca ce fac eu de o ora incoace! Visez la o calatorie, una mica-mica, cat de mica. Oare ce o zice sotul meu?

    In orice caz, virtual m-am plimbat prin Londra, Roma, Viena, Istanbul…. Toate ofertele interesante de la Vola, le gasiti aici, dar eu vreau sa vi le arat pe cele ce mi-au parut mie cele mai interesante. Postarea contine linkuri afiliate.

    1. Dintre ofertele pentru Londra, m-am uitat la Hotel Ibis Styles London Excel. Daca pentru doua nopti cazare, mic dejun si transport cu avionul, pretul incepe de la 149 euro, pentru un sejur de 5 nopti cu mic dejun inclus ( si avion) s-ar plati doar 289 euro cu plecare din Bucuresti si 269 euro la plecarea din Cluj.

    tower-of-london-
    Later update: tocmai ce am citit ca Ryanair ofera pentru Romania zboruri one way catre Italia, la preturi incepand de la 2 euro pentru calatorii in perioada ianuarie-martie. Oferta este facuta cu ocazia zilei nationale si rezervarile se fac pana inainte de 02 decembrie. Pret de 2 euro nu am gasit pe siteul lor, dar erau multe la 9,99 euro pe sens.
     
    2.  Roma 2 nopti, mic dejun si avion incepe de la 70 euro, pretul fiind redus cu 75%, de la 280 euro. Recenziile nu sunt stralucite, insa. Dar se poate gasi ceva bun in toate ofertele acestea. Ceva mai bune am vazut la Hotelul Porta Maggiore si la Hotel Morgana.

    roma

    3. Viena incepe de la 199 euro, pret ce include cazare pentru trei nopti, mic dejun si transport cu avion. Hotelul Lucia are review-uri mai bune, iar Hotelul Kolping Wien Zentral este situat la 1 km de centru.
    roma 1

    Eu ma declar interesata de aceste oferte foarte convenabile, acum sa vad restul familiei.
    Dar ca sa nu zboare ele de la reduceri, am zis ca poate cineva ar fi interesat.

    Un sfarsit de saptamana placut!

    Mihaela Damaceanu

  • Cizme de cauciuc

    Cautasem zilele trecute oferta de cizme de cauciuc de pe piata pentru ca de ceva timp imi doresc o pereche. Vine iarna si in zilele in care zapada se topeste mi se face mereu mila de incaltamintea mea din piele.  Atentie, postarea contine linkuri afiliate.

    De cand am deschis computerul, deja ma doare si capul de atata Black Friday. De cele mai multe ori, am o reactie din aceasta de refuz la a citi acelasi lucru pe peste tot. De Black Friday, nu trebuie sa citesti, trebuie sa actionezi, dar parca imi pare bine ca subiectul meu de astazi este altul 🙂 Oarecum.

    Ma intorc la cizmulitele din cauciuc si va arat ce am ales interesant:

    – Frumuselele acestea au un pret bun, pe care il puteti vedea aici. Magazinul modlet.ro ofera si un voucher de 50 lei la abonare, astfel incat ghetutele pot fi luate la un pret si mai bun.
    cizme-dama-modlet-bej-din-colectia-vera

    – Putin diferite, dar pe alta culoare – mai practica – sunt acestea. Pretul este acelasi cu cele bej, le puteti vedea mai bine aici.
    cizme-dama-modlet-bej-din-colectia-maribel

    – Daca tot am scotocit, am gasit si pantofii acestia si i-am inclus pentru ca imi plac. Amanunte vedeti aici.

    pantofi-casual-din-piele-naturala-modlet-aurii-din-colectia-padma
    – Tot cafea cu lapte sunt si acestea. Tot vreau eu sa fiu practica, dar ma atrage culoarea aceasta placuta. Puteti afla mai multe aici.
    cizme-aerox-nude~8417857

    – La otter.ro singurelele cizme de cauciuc de care s-ar putea lipi omul sunt acestea.
    dsc_4184_-_copy
    – Si cele mai convenabile cizme de cauciuc le-am gasit la kalapod. Accesati linkul sa vedeti preturile, mai ieftin de atat nu cred ca exista 🙂
    a17_black_stripes_(1)

    Cam atat! Week-end placut!

    Mihaela Damaceanu

  • Pantofi la reducere si ghete

    M-am pornit sa caut ceva pantofi redusi si m-am invartit o groaza de timp printre magazine, oferte si reduceri. Ca de obicei, gasesti cu greutate ceea ce iti trebuie si pentru ca am tot cercetat, am zis sa impusc doi iepuri dintr-un foc: rezolv si treaba mea si imi fac si o postare pe blog:)

    Imi trebuia o pereche de pantofi comozi si practici, de mers la serviciu si de rezistat ore multe in ei.
    Mi-a atras ochii perechea de mai jos, la reducere, desigur. Nu este o reducere foarte mare, dar pretul de 259 de lei, imi pare bun pentru piele atat la exterior, cat si la interior. Pentru mai multe detalii, mergeti aici.

    Dar de acestia ce ziceti? Am remarcat snurul acela, dar nu m-am dumirit daca imi place sau nu 🙂
    Puteti vedea preturi, marimi si alte date aici.

    Asa ca merg mai departe si raman in dubiu si la rosiorii acestia, al caror pret este rezonabil.

    Simpatici toti, dar mie imi trebuie ceva de culoare inchisa. La frumuseii pozati, m-am uitat si am zis sa vi-i arat si voua. Eu mai caut, ca nu ma hotarasc asa usor 🙂

    Apoi am vazut aceste botine si mi-au placut. Pe ele si pe suratele lor, le gasiti la Boutique Mall.

    pantofi redusi 1

    Avand in vedere ca era cazul sa ma hotarasc, am mai deliberat putin asupra culorilor si a raportului calitate – pret si am cumparat o pereche foarte…pretioasa. Nu mi se intampla des, dar nu imi pare rau.

    pantofi redusi 2

    pantofi redusi 3

    Mi-am cumparat mocasinii bleumarin – stralucitor, din imaginea de mai sus. Pretul era si inca este redus cu 20%, adica se pot cumpara la 399 lei. O reducere mai buna, de 40% este la cei aurii, care acum sunt disponibili cu 299 lei, in loc de 499 lei. Pretul este mare, stiu, dar sunt incaltari de calitate – din piele – si nu va pot spune cat de confortabili sunt. Aproape nici nu ii simti in picioare. Nu i-am ales pe cei aurii, pentru ca a venit toamna si imi trebuie ceva pentru vreme mai ploioasa si pentru jeansi.
    Stati ca i-am pozat astazi in parc, ca mi-e tare drag de ei 🙂
    pantofi redusi 4
    Un alt model care mi-a placut si care are o reducere serioasa de 50%, ajungand acum la 274 lei, sunt si acestia:
    pantofi redusi 5

    Tot deschisi la culoare, tot Stonefly si sunt din piele naturala tip sarpe. Bani sa ai!
    Toti sunt de gasit la Otter.ro

    Tocmai buni la o asa bluzita, ce are un tot un pret bun, redus cu 86%:

     

    pantofi redusi 6

     

    Si pentru ca m-am uitat, va arat si ghetutele ce mi-au placut. Acestea au pret bun.
    Ei zic ca ar fi cizme 🙂
    pantofi redusi 7

     

    Si la acestea   pretul este convenabil si sunt produse romanaesti, lucrate foarte frumos.
    Cam atat, ca o fi de ajuns 🙂 Postarea contine unele linkuri afiliate.
    O saptamana frumoasa sa aveti!

     

    Mihaela Damaceanu
  • Lentile reduse pentru cititorii blogului

    header lenti
    Sursa: rolens.ro

    Saptamana trecuta am primit un comentariu ce m-a bucurat, scris la cea mai citita postare a blogului – cei mai ieftini ochelari din Bucuresti.

    La momentul in care am scris articolul, acesta se adresa cititorilor bucuresteni. Intre timp, datorita comentariilor s-au adunat acolo o multime de informatii, care l-a transformat intr-un articol cu date de interes pentru un public mai larg decat cel bucurestean.


    Ultimul comentariu aparut, este scris de d-na Elena Mocanu- Managing Partner la Rolens International. Cu multa amabilitate, doamna Mocanu ne explica ca orice optica din Bucuresti sau DIN TARA cunoaste produsele Rolens si anume: lentile monofocale, bifocale si progresive, iar cel mai ridicat pret pentru o pereche de lentile este de 150-200 lei (progresiva fotocromatica).

    Din experienta mea de cumparator cu state vechi, pretul este chiar foarte bun si imi face placere sa recomand un producator roman cu 10 ani de experienta in domeniu.

    Pentru cititorii blogului, probabil partea cea mai interesanta a comentariului pe care mi l-a scris doamna Mocanu, este oferta pe care ne-a facut-o cu atata amabilitate. M-am bucurat cand am citit si voi apela la ea cu siguranta, la urmatoarea pereche de ochelari pe care o vom face. Fiin comentariul acolo, ma gandeam ca informatia este accesibila cititorilor interesati de lentile si ochelari la pret mai bun.

    Insa cititorii fideli ai blogului, cei care intra periodic aici si care practic mentin acest blog, nu se vor reintoarce la articolul despre ochelari, din simplul motiv ca l-au citit la momentul publicarii. De aceea am considerat  necesara o postare distincta, pentru a anunta si cititorii cei mai importanti ai blogului, despre oportunitatea de a benefia de o reducere la pretul lentilelor produse de Rolens.

    Nu vreau sa omit niciun cuvant, astfel ca iau cu citat din comentariu, partea despre oferta:

    „pentru dumneavoastra si pentru cititorii blogului pot sa va asigur de un discount suplimentar daca merg in optica si solicita o pereche de lentile produsa de Rolens International. Este suficient sa spuna opticianului ca a solicitat lentilele dupa ce a citit blogul dumneavoastra si sa ii solicite sa ne mentioneze acest lucru atunci cand ne face comanda. site-ul nostru www.rolens.ro va poate oferi detalii despre produsele noastre, iar numarul de telefon este 0786164779.”

    De asemenea, doresc sa multumesc personal, dar si in numele cititorilor, pentru deosebita amabilitate de a ne oferi acesta reducere si informatii despre produsele proprii. 

    Pentru detalii referitoare la lentilele produse si la Rolens International, va rog sa vizitati site-ul companiei, adica rolens.ro
     
    Exista si o oferta speciala, insa deduc ca aceasta se aplica centrelor de optica din tara sau din Bucuresti.

    Mihaela Damaceanu

  • Rochite la reduceri

    E vremea rochitelor, dar ca sa ma intereseze trebuie sa fie si la reduceri 🙂
    Si nu ma intind cu vorba, ca astazi sunt mai importante pozele.  
    Postarea contine linkuri afiliate

    De la Elefant, din oferte outlet am ales:
    Rochie din bumbac redusa la 199,90 lei de la 412,27 lei


    Rochie etnic la 189,90lei, redusa de la 387 lei.

    Rochie smart casual bleumarin redusa cu 67%, de la 488,35 la 159,90 lei.

    Din oferte speciale moda mi-au atras atentia cateva modele de la Shikha London, la pret de 110-120 lei, reduse de la 324 lei.

    Si la Bonprix am gasit multe rochite la oferta cu preturi foarte atractive. Au si transportul gratuit pana pe 31.05 prin intermediul unui cod promotional.
    Rochie cu flori  la 55 lei, in loc de 110 lei.

    Rochie Rainbow la 75 de lei.

    Rochie Body Flirt la 110 lei.

    – Alta rochie maxi Rainbow la 110 lei

    Rochite am gasit, vara cu soare ne mai trebuie!

    Mihaela Damaceanu