– Auzi o voooce?

– Da!

– Nevasta, e grav! Ai baut ceva in timpul filmului?

– Nu, absolut nimic. Doar limonada inainte. Dar nu auzim toti voci, gandurile nu sunt un fel de voci?

Cam asta era discutia din casa, ca rezultat al turuielii mele interminabile. Ma apuca destul de rar faze de-astea, dar nu pot sa nu recunosc ca mi-s simpatice. Fazele!

Turuiala mi se tragea de la un film. Ii explicam de zor lui Mihnea ideea de baza a filmului, idee ce ma socase prin faptul ca nu-mi vizitase vreodata propria minte. Hihi, de parca toate ideile ar trebui sa treaca si pe la mine?!  Evident ca nu, dar imi plac mult si unele imi starnesc euforii. Cam ca drogurile, ma gandesc eu. Bine ca nu am nicio curiozitate legata de prafurile periculoase, ma impac minunat cu euforia ideilor.

Sa revenim, zic. Ii spuneam baiatului ca mesajul filmului este dragostea scriitorului pentru personajele sale. Si responsabilitatea pe care ti-o da lucrul acesta. Evident ca o carte este o fictiune, chiar daca sunt si carti bazate pe fapte reale. Dar scriitoarea din film se simtea apasata de responsabilitate. Pare exagerat, stiu, dar ea traia cu apasarea ca tinea in mana/minte niste destine si avea o responsabilitate fata de ele.

Ne indragostim de personaje

Copilul meu facuse niste ochi imensi si aparuse si tata-sau. Mama ii explica baiatului cum vine treaba cu cititul. Ca de alte sute (hai, zeci) de ori incercam sa il faca sa priceapa ca asa cum un film te fascineaza, cartea multiplica fascinatia de 10 ori. (Am o problema cu cifrele, trebuie sa le folosesc si cand nimeni nu are cum sa le cuantifice ­čÖé

„Ai vazut cat de rau iti pare cand se termina o carte?” continui io.

„Cat de mult ai vrea sa citesti continuarea, sa existe o continuare?”

Asta se intampla pentru ca te identifici cu personajele, intri in lumea lor, traiesti odata cu ei. Cartea este viata condensata, viata derulata pe repede inainte. Cartea este un cumul de idei, oameni, povesti, locuri, intamplari. Cunoastere dobandita prin cea mai frumoasa cale.

Parerea mea!

Daca noi, simpli cititori, ne indragostim de personaje si traim odata cu ele, oare cum simte scriitorul? Adica cel care este creatorul lor.

Niciodata pana la filmul acesta nu mi-am pus aceasta intrebare. Ideea mi s-a parut atat de remarcabila, de noua si de frumoasa, ca nu ma opream din ciripeala. Se uitau amandoi la mine de parca o luasem razna. De fapt nici nu greseau prea tare.

Pe partea lor, lucrurile nu stateau ca pe a mea. Unul renuntase sa se uite, iar celalalt statuse mai mult cu ochii in telefon decat la film.

Evident ca scriitorul se ataseaza de personajele lui mai mult decat o facem noi. Si daca noi ne atasam asa de tare, va dati un picut seama cat de mult se poate atasa el? Oare cum o fi sa traiesti apoi fara ele? Oare o fi la fel ca atunci cand te desparti de cineva drag si real?

Nu am raspunsul ca nu sunt scriitoare.

Dar mi-ar placea sa il aflu.

Acesta este mesajul filmului, dupa parerea mea. Dragostea si responsabilitatea scriitorului fata de personajele lui. Jane Austin spunea ca in romanele ei, toti vor avea o viata frumoasa.

Harold este un auditor ce lucreaza la IRS. Viata lui se desfasoara in cifre. Se spala pe dinti executand cu periuta 38 de miscari de sus in jos si 38 de la stanga la dreapta. Isi face in fiecare dimineata, de 12 ani incoace, acelasi nod la cravata si alearga 14528 de pasi pentru a urca la ora 7 si 14 minute in autobuz. Intr-o miercuri, aude o voce (una reala, nu cea a gandurilor). De aici totul se schimba.

Sper ca v-am facut curioase sa vedeti filmul. Mie mi-a placut, baietilor mei, nu.

Stranger Than Fiction – Mai mult dec├ót fic╚Ťiune(2006)

Distributie: Will Ferell, Maggie Gyllenhaal, Dustin Hoffman, Emma Thompson, Queen Latifah.

Regie: Marc Forster, Scenariul: Zach Helm

Rating Rottentomatoes: 6,8/10