
Hanul cu Tei este unul dintre locurile mele preferate, cu mult timp inainte de a merge dupa materiale de pictura si desen. L-am descoperit intamplator, pe vremea cand puzderia magazinelor Lipscaniului etala tuluri voaluri si crinoline de mirese, mai mult sau mai putin prafuite. Nici vorba pe atunci, de eleganta de astazi si de cafenelele titirisite, cu flori rosii si palmieri exotici, ticsite pe micile stradute ale Centrului Vechi. Intrand in Hanul cu Tei, parca te intorceai in timp. Lungul culoar – a fost inclus in nomenclatorul strazilor – dintre Lipscani si Blanari, avea pe mijloc banci artizanale din lemn, ce se asortau perfect cu piatra caldaramului si cu ferecaturile usilor negre ale galeriilor de arta si antichitati.
Cam asa ceva:

sursa |
Lipseau teii ce au dat numele locului, dar era mai usor ca acum sa-ti plimbi imaginatia printr-un taram si un timp in care negutatorii tuturor natiilor isi adaposteau aici, pretioasele matasuri, argintarii si blanuri, intre drumurile lor spre Lipska, Viena, Atena sau Istanbul.
Acum este prea inghesuit de mesele cafenelelor, dar tot imi face placere sa merg.

Cuvantul han provine din persana si inseamna „casa de gazduit si ospatat calatorii contra cost”, zice Wikipedia. Hanul cu Tei dateaza din 1833 si a fost construit de doi negustori bogati ai Bucurestiului, Anastasie Polizu si Stefan Popovici. Au ridicat doua corpuri separate intre ele printr-o curte interioara cu tei. Sa fi fost micuti teii, nu prea stiu unde incapeau in peisaj 🙂 La parter au facut pravalii cu obloane masive, sus erau camere cu geamlacuri mici din lemn, iar in pivnitele boltite ale subsolului intrau pretioasele incarcaturi ale celebrilor negustori, cum ar fi Niculae Kiriloff ce facea comert cu blanuri din Rusia.
Dupa mica plimbare in timp, va propun sa revenim in vremurile noastre si sa vedem o parte din fotografiile dupa care era gata sa plang. Asa cum lesne se poate observa, locul are mult farmec si fara matasurile si argintariile vremurilor trecute. Este si acum o mica desfatare a sufletului, pentru ca tot lucruri pretioase gasim si astazi. Sunt panze pline de culoare si sensibilitate, sunt lucruri incarcate de istorie si emotie, sunt locuri din care o parte a artistilor Bucurestiului isi iau cele necesare muncii lor.








hanul cu tei
Aceasta postare participa la Miercurea fara cuvinte.
Mihaela Damaceanu
E magic acest loc… Bucurestiul are multe multe minunatii! Ma bucur ca magazinul vostru pentru pictura se gaseste aici – fantezia este la ea acasa!
Mai observ ca Mihnea seamana tot mai mult cu mami 😉
Happy WW, Mihaela draga! ☺
PS: please respect Wordless Wednesday!
Mi-ar place o plimbare in straduta ingusta, cu magazine de arta si-apoi o cafea 🙂 Ce mare s-a facut Mihnea ! Si poza ta e reusita, asa cu reflexia pe suprafata masutei. Dar pari trista sau cel putin obosita. Zi frumoasa, draga mea !
O zi bună să ai şi spor la tot ce faci azi !
Te invit la o plimbare prin parcul din Bălgradul de azi.
Și mie mi-a plăcut pisicuța, dar mi-a plăcut și scrinul cel negru.
Happy WW, Mihaela! ☺
am fost, am fost!!! recunosc straduta 🙂
Hm, n-am mai fost la Hanul cu Tei de când erau băncuțe din lemn. 🙂 Văd că s-a schimbat mult.
Happw WW si tie, draga mea! Scuze pentru nerespectarea regulii, am pus pozele pentru azi, ca asa le-am gandit de cand le-am facut. Apoi mi-a parut rau sa nu scriu macar un rand despre acest loc minunat si randul s-a transformat in prea multe, luata de val. Promit sa nu mai fac!!!
Este chiar un loc deosebit, merita o plimbare acolo cand vei veni in Bucuresti. Sunt ghid, daca vrei!
Eram dupa o zi de serviciu si dupa o incursiune de vreio 40 minute in unul din magazinele de materiale. Am asteptat ca Mihnea sa adune de la toti cei trei profesori de specialitate listele cu cele necesare treburilor la ateliere si am avut de luat, nu gluma. Apoi am dat o raita detaliata aproape fiecare magazin, apoi am avut treaba cu pozele, apoi am baut o cafea. Nu ma simteam prea obosita, dar cine stie cum m-a prins fotograful. O zi frumoasa si tie, draga mea!
Acus viu!
Si mie, si mie! Si tablorile, si veioza ca un ou, din sticla de Murano, si atmosfera, chiar si culorile, pensulele, creioanele si toate cele ce le-am luat pentru Mihnea.
Happy WW, draga Zina!
Si ti-a placut, asa-i ?
Aaa, deci ai ceva vreme. S-a schimbat mult, prea inghesuite sunt mesele si fotoliile. Iar sus, pe vremuri indepartate erau numai antichitati, inclusiv mobilier. Acuma sunt doar cafenele, probabil mult mai rentabile decat comertul cu obiecte si mobilier vechi, fie el si de arta.
Mi-ai adus aminte ca nu am mai trecut cam de mult prin acel pasaj.
Bine ca magazinele de arta de acolo inca exista.
Happy WW!
te pup :-*
Mall-ul unei ere apuse! :))
Minunate pozele si minunata descrierea ta si calatoria in timp, parca am fost si eu acolo..cat de frumos se faceau lucrurile inainte, nu-mi plac constructiile moderne..
Ti-ai schimbat culoarea parului?
Arati bine si odihnita!
Fain loc, imediat mi-au atras atentia usile, intreaga feronerie a hanului.
Seara frumoasa, te pup!
Asa imi place cand prezinti cate un loc din partea veche a Bucurestiului! A fost o plimbare minunata, multumesc Mihaela!
Acum inteleg de ce iti parea rau sa pierzi toate aceste poze.
Sunt atat de multe zone frumoase in jurul nostru,dar nu intotdeauna le vedem si le apreciem suficient,cand le descoperim suntem tare incantati.
Minunată prezentare a locului,foarte puțin cunoscut pentru mine 🙂
Happy WW!
Nu stiu cum am ratat acest loc, mai ales ca m-am plimbat multe zile prin centrul istoric ….
Cu siguranta nu o sa-mi scape data viitoare