Se spune că dacă vrei să realizezi o schimbare, să începi prin a citi despre ceea ce vrei să obţii. Şi vă pot spune din propria experienţă, că acest lucru funcţionează. Multe lucruri despre care am început să citesc acum câţiva ani, au devenit astăzi realitate. Unul dintre ele este blogul. Mai sunt şi altele, despre care am mai scris sau voi mai scrie. Vă propun pentru azi, un citat dintr-o carte dedicată jocului cu copiii. L-am ales pentru că doresc să îmi schimb atitudinea faţă de joc. Am ştiut mereu cât de important este să mă joc cu Mihnea, dar am preferat să îi las lui Mihai această treabă, ascunzându-mă mereu în spatele ideii că eu am multe alte sarcini gospodăreşti. Am ştiut mereu că nicio altă sarcină nu este mai importantă ca dezvoltarea armonioasă a copilului nostru. Am început primul pas al schimbării-cititul, şi m-am gândit că poate ar mai fi util cuiva. Redau mai jos, un pasaj dintr-o carte care a ajuns la mine prin bunăvoinţa unei colege, ocazie cu care îi şi mulţumesc. Este vorba de „Reţete de jocuri-De ce şi cum să te joci cu copilul tău” de Lawrence J. Cohen, psiholog specializat în jocul copiilor, terapia prin joc şi parentaj.
„Deprinderea parentajului prin joc
Când discut cu părinţii despre joacă, cineva spune de fiecare dată: „Eu nu prea mă joc cu copiii, e mai mult treaba soţului meu”. Alt comentariu frecvent e: „Copiii mei se joacă foarte bine singuri, n-au nevoie să mă implic”. Apreciez aceste răspunsuri, fiindcă mă provoacă să explic de ce jocul e atât de important pentru copii, de ce participarea la jocuri e atât de importantă pentru adulţi şi de ce atitudinea mai jucăuşă e posibilă pentru orice părinte care e dispus să încerce.
Sper că următoarele paisprezece capitole oferă îndrumări clare pentru a străpunge zidurile ce-i despart pe copii de adulţi şi a descoperi modalităţi de apropiere sufletească. Parentajul prin joc oferă ajutor pentru cele mai dificile aspecte ale creşterii copiilor: crizele de nervi ale copiilor de doi-trei ani, muşcatul la preşcolari, anxietatea copiilor de clasa a treia, comportamentul scăpat de sub control al preadolescenţilor. Atitudinea jucăuşă ne rezolvă bătăliile pentru îmbrăcat şi pregătit dimineaţa, ne calmează nervii întinşi la sfârşitul unei zile încărcate şi reinstituie armonia în familie. Parentajul prin joc oferă o mână de ajutor chiar şi atunci când atitudinea jucăuşă pare un vis intangibil sau o glumă de prost gust. Când suntem epuizaţi sau la capătul răbdării tindem să credem că jocul nu va face decât să ne consume energia. Dar când interacţionăm jucăuş cu copiii noştri, descoperim că dintr-odată chiar avem energie, atât pentru distracţie, cât şi pentru găsirea de soluţii creative la probleme spinoase.
Mulţi părinţu îmi spun:'”Eu n-o să pot fi niciodată aşa de caraghios ca dumneavoastră”. Nu sunt sigur dacă s-o iau drept compliment sau insultă, dar oricum ar fi, e un lucru care cere doar exerciţiu. Contrar la ceea ce v-ar spune fiica mea, a trebuit să fac exerciţii ca să fiu atât de caraghios cum sunt azi. A trebuit să-mi înving timiditatea şi stânjeneala ca să mă joc cu ea pe instalaţia de căţărat atunci când mi-a cerut-o, în loc să stau pe bancă, alături de ceilalţi părinţi. Atât timp cât suntem suficient de maturi ca să ne achităm de îndatoririle precum asigurarea siguranţei şi a traiului, copiii noştri vor şi au nevoie ca noi să ne relaxăm. Nu cred că e firesc să lăsăm joaca în seama altora, care „se pricep mai bine”. De ce să se distreze numai ei?
În plus, dacă nu ne jucăm, pierdem mai mult decât distracţia. Jocul e modul în care copiii îşi exprimă sentimentele şi experimentele intime despre care nu pot sau nu vor să vorbească. Noi avem nevoie să auzim ce au de spus, iar ei au nevoie să împărtăşească. De asta trebuie să ieşim în întâmpinarea copiilor pe terenul
lor şi în condiţiile impuse de ei. Copiii nu spun: „Am avut o zi grea la şcoală, pot să-ţi povestesc?”, ci spun: „Te joci cu mine?”. Dacă acceptăm, ei ilustrează cele întâmplate cum ştiu mai bine-sau nu spun nimic, având nevoie să luăm noi iniţiativa. Până să se încheie jocul, poate că reuşim să-i ajutăm să-şi întărească încrederea în ei înşişi şi sentimentul intim că sunt iubiţi, exact ceea ce au nevoie ca să se întoarcă la şcoală şi să rezolve chiar ei problema. Dacă nu cred că ne vom juca, s-ar putea să nici nu ne-o ceară. Îşi văd de treburile lor, iar noi, de ale noastre şi ratăm cu toţii nenumărate ocazii de a restabili apropierea dintre noi.”
Dacă doriţi să aflaţi mai multe despre carte, autorul ei şi parentaj puteţi accesa siteul www.parentime.ro.
Şi dacă doriţi să aflaţi cum se joacă şi prietenele mele-bloggeriţele cu copiii lor, puteţi accesa o parte din blogurile trecute în blogroll.
Mihaela Dămăceanu
Similare
Buna dimineata,draga mea!
Imi place! Total de acord!
Chiar practic acest lucru oriunde si pot sa spun ca cei mici nu mi-au oferit clipe jenante la cumparaturi sau in alte circumstante (cum bine vedem cateodata printre rafturile supermarketurilor, scene tensionate intre parinti si copii) si nu mi-au cerut atentia intr-un mod obraznic.
Eu cred ca adevarata maturitate a parintelui consta in a accepta necesitatea acestui aspect si de a simti teama de ridicol. Din contra. Eu gasesc mai ridicol sa stam de-o parte cu telefoanele mobile, preocupati de internet si de alte aspecte total paralele cu Lumea Copiilor, care candva a fost si a noastra.
Imi aduc aminte cum tatal meu se juca cu mine cand eram mica, si sentimentul meu era de mandrie si de incredere. Ma gandeam ca am un tata minunat. Datorita lui imi place tenisul extrem de mult, deoarece la varsta de 4 ani mi-a pus prima oara racheta in mana si mi-a deschis gustul pentru acest superb sport. Am avut pana si onoarea de a da mana cu Ilie Nastase in Exeter, UK in anul 2006, cu ocazia lansarii biografiei sale. Un moment care a avut o insemnatate enorma, mai ales cand m-am intors in Romania cu cartea respectiva continand autograful dlui Nastase in atentia tatalui meu.
Ce am vrut sa subliniez mai sus cu aceasta mica povestioara din viata mea, este ca joaca de cele mai multe ori dezvaluie ocazii minunate prin a ne ajuta sa descoperim magia lumii inconjuratoare si a celei in care traiesc copiii nostri. Foarte bine, jucandu-ne cu ei in mod frecvent, putem descoperi viitoare veleitati care pot fi aduse la suprafata si incurajate spre a-si gasi calea in viata lor de adulti.
Un excelent subiect, ca de obicei, draga mea Mihaela!
P.S.: Cea mai buna ocazie sa schimbam lipsa noastra de pe scena momentelor de destindere cu copii, este bineinteles Craciunul, care poarta mereu magia unica de aducere impreuna a familei! Si daca tot am pomenit de sfanta sarbatoare, tin sa urez cat mai multe clipe de pura destindere si fericire tuturor cititorilor acestui inspirational blog, si nu in ultimul rand, al autoarei in culpa, Mihaela si ai minunatei sale familii. Mihnea, iti dorim sa ai cat mai multe clipe de fericire alaturi de minunatii tai parinti si fie ca Mosul sa iti aduca tot ce iti doresti si cu asupra pe masura!
Cu mult drag si admiratie,
Ramona, Alexandru, Philip si nana Elena
NB: O mica corectare la cele spuse mai sus: " si de a NU simti teama de ridicol" am vrut sa spun. Cred ca trebuie sa imi schimb ochelarii…:)))))
Ooo, bine-ai revenit, draga mea dragă, că taaaare mi-era dor de tine şi de minunatele tale comentarii, care întotdeauna au adus un foarte important plus de valoare, postărilor mele. Mulţumeasc din suflet pentru răbdarea şi timpul alocat citirii postărilor noastre şi a completării lor cu informaţii valoroase. Ştiu cât este timpul de valoros şi parcă nici mie nu îmi mai ajunge deloc, în ultima vreme, aşa cum s-a văzut şi din ritmul postărilor şi al prezenţei mele pe FB. Revenind la subiectul de astăzi, îţi mulţumesc în mod special pentru informaţii. Aşa cum am spus, sunt învăţăcel la acest capitol, căci eu nu am fost o expertă a jocului, nici când eram copil. Şi de aceea. l-am lăsat mai mult pe Mihai să se joace cu Mihnea, pentru că eu nu am nici spontaneitatea necesară şi nici uşurinţa lui, de a mă pune la mintea copiilor, cum se spune. Eu când m-am mai jucat cu puiul, am ales puzzle sau şah. Bune şi astea, nu zic nu, dar lui Mihnea îi place şi să se bată, sau hîrjonească cu noi, cum spune el, adică gâdilături şi ciupituri, toate soldate cu un nivel al decibelilor, pe care greu, greu îl tolerez. Adică adevărate jocuri de copil. Tu eşti o mamă excelentă, draga mea, şi sunt ferm convinsă că Alex şi Philip sunt tare mândri de mama lor şi tare fericiţi cu tine. Aşa cum ai spus că erai şi tu de tatăl tău, pe care sunt sigură că l-ai depăşit. Mulţumesc pentru toate sfaturile tale bune şi utile şi promit să încerc cu toate puterile să reînvăţ, sau poate să învăţ pentru prima oară, să fiu şi eu copil, ca tine şi dragul meu Mihai. Am multe de învăţat de la voi şi mă pricep să fiu un elev bun, când trebuie.
Vă urăm şi noi, să aveţi parte de cel mai frumos Crăciun posibil şi ştiu sigur că vă veţi distra pe cinste şi probabil veţi depăşi în bucurie şi amuzament petrecerea minunată de Halloween. Pup şi calde îmbrăţişări de la noi, cei trei M, pentru voi toţi. Ne bucurăm că vi s-a alăturat şi nana Elena şi îi transmitem şi ei, pupici şi cel mai frumos Crăciun.
Nu ştiu dacă ai citit postarea de bilanţ de noiembrie, că-mi exprimam acolo dorul. Te pup încă o dată şi te aştept mereu cu drag, de câte ori ai timp şi chef de văzut ce mai facem noi. Sper să reintru în ritm cu postările, deşi va urma o perioadă aglomerată. Mai vroiam să-ţi spun ceva, da' am uitat. Vărsta, de…
Eu am asa, parca o durere in suflet ca nu am stiut sa ma joc suficient cu al meu cand era vremea. Am fost o mama prea tanara (23 de ani) si am crescut aproape odata cu el. Sunt multe lucruri pe care acum le-as face altfel.
Acum avem o relatie minunata, dar e altfel, e ca de la adult la adult si regretul ca nu avem prea multe amintiri jucandu-ne imi ramane, nu pot sa scap de el.
Pe de alta parte, sunt chestii pe care baietii le fac doar cu tatii. Harjonelile astea cu batai in joaca, gadilaturi, impuscaturi, astea-s ceva specific masculin. Dar o bulgareala zdravana, ca tot e sezonul in toi, asta nu tine de sex. Mihaela, esti o fericita, mai ai timp sa indrepti lucrurile si ai si intelepciunea necesara sa construiesti amintiri vesele langa puiul tau.
Seara frumoasa si vesela la voi. Pup
Pup şi eu, Iuliana! Mulţumesc frumos de sfaturi! Trebuie neapărat să ţin cont de ele şi să încep să mă joc. O să aplic sfaturile voastre bune, că bine a fost când am făcut acest lucru. Acum câţiva ani, când era Mihnea, mic-mic, vorbeam cu o prietenă despre dorinţa bebeluşilor de a fi ţinuţi doar în braţe. Mi-a spus că nu trebuie să îmi fac griji că se va obişnui rău, pentru că această perioadă a ţinutului în braţe, trece foarte repede şi după aceea îţi pare rău că nu o mai poţi face. I-am urmat sfatul şi acum nu îmi pare rău. Într-adevăr, a trecut foarte repede acea perioadă şi mă bucur că nu i-am refuzat băiatului şi mie, acea bucurie a contactului cu cea mai dragă fiinţă din lume. Te apucă uneori nostalgia şi dorul, după fiecare etapă trecută a copilăriei. O zi minunată!
"As recomanda tuturor sa gaseasca timp sa se joace…. in fiecare zi, in fiecare clipa. Nu va veti mai intalni niciodata cu anii acestia, cu reeditarea copilariei noastre. Munciti prea mult, va implicati prea tare si lasati pe seama bunicilor sau bonelor ceva ce numai voi puteti darui, o educatie sanataoasa, adevarata si apta varstei lor. Mai tarziu, cand copii vostri vor pleca …cine stie prin ce colt al lumii, iar pe nepotii vostri ii vor creste sisteme educationale din cele patru zari, veti intelege mesajul meu… nu va va ramane dacat sa-i admirati pe net, sa ii auziti la telefon, si sa suspinati de dorul lor , plimband ……. un catel" Roxana Mihaela Constantinescu pe pagina personala de Facebook