„Am simtit ca mi se inmoaie picioarele si cad jos”, mi-a spus tarziu in noapte, dupa expozitie, dragul meu de copil. Era trecut bine de miezul noptii si noi nu mai terminam de impartasit impresii, in ciuda serviciului si a scolii ce ne asteptau peste cateva ore proaspeti precum tablourile Mihaelei despre Cuba si Mexic.

” Cand m-a prezentat Mihaela si a aplaudat toata lumea aceea multa”, continua baiatul.

M-am mirat putin, caci mie mi se paruse ca isi controlase emotiile si reusise sa se comporte mai bine decat la expozitia dedicata Indiei, desi acolo fusese doar vizitator. Cat despre emotiile mele, nici nu are rost sa mai spun ceva, se intelege ce fusese in sufletul meu toata ziua. Nu-i chiar simplu lucru sa fii mama :), ce sa mai zic de Mihaela care a organizat o asemenea frumusete de eveniment.

Dar merita! Si vorbesc doar din perspectiva unei mame mai mult decat fericite, ce sa mai spunem despre protagonisti! Ce a fost in sufletul meu in timpul si dupa vernisaj, greu poate fi exprimat in cuvinte. Stiti cum este cand ai impresia ca ti s-a dilatat sufletul, inima si lumea? Ca altfel nu ar fi putut sa incapa in ele toata bucuria aceasta? Ca afli cum este sa plutesti, sa zbori, sa ai fericirea la degetul tau mic si sa o mangai incetisor, de teama de a nu o pierde? Cam asa trebuie sa fie, cam asa cum am simtit eu in seara aceea, noaptea si zilele ce au urmat. Ii scriam Mihaelei ca probabil si in orele pe care am reusit sa le dorm, zambetul mi-a ramas lipit de fata, de suflet, de amintiri ce vor deveni cel mai frumos vis!

Cam asa a simtit o mama. O simpla mama cu noroc de copil, de prieteni si colegi. O mama care stie ca toate astea vin de altundeva, adica de mai sus de puterea si vointa ei.

Dar gata cu emotiile, sa trecem si la fapte, de-acuma 😀

O sa relatez factorii importanti ai serii in ordinea intrarii lor pe scena si a crescendoului de emotii pe care le-au starnit intr-un suflet de mama si copil.

Primul lucru impresionant a fost Biblioteca Nationala, pe care acum am descoperit-o. Doar partial, desigur, dar locul este deosebit. Moderna, luminoasa, eleganta si spatioasa, te simti ca in Occident.

Apoi tablourile si culorile. Culorile vii ale Mihaelei. Chiar a reusit sa aduca Cuba si Mexicul acolo cu noi, pentru noi, langa noi! Pe albul stralucitor al salii, se derulau rosuri, rozuri, orange, piramide, ape in fel de fel de nuante albastre, corabii cu panze, palmieri si apusuri de vis. Masini de epoca, cladiri colorate, figuri aspre ce spun povestile unor metisi cu barba carliontata si a femeilor cu flori in par si trabuc in gura. „Sunet si culoare”, traditie, exotism si fantezie. O parte din lumea Americii Latine, o parte din Cuba si Mexic.

Spunea Mihaela ca initial a vrut sa organizeze expozitia in doua zone distincte, dedicate fiecareia din cele doua tari. Dar lucrand cu personalul celor doua ambasade, si-a dat seama ca ar fi mai bine sa nu le separe, caci ar desparti fortat o unitate.

Mihaela si invitatii ei au fost onorati de prezenta Excelentelor Lor, ambasadorii Cubei si Mexicului si a criticului de arta, Marius Tita. Toti trei au fost de acord ca in timpul scurt pe care ti-l permite o calatorie, pictorita Mihaela Cocheci si sufletul ei sensibil a reusit sa identifice si sa transmita pe panza esenta si simbolistica acestor taramuri exotice si fascinante.

Apoi, Mihaela! Parca v-am mai spus vreo doua vorbe despre ea? 🙂 Parca v-am spus ca stapaneste nu doar arta vizuala a culorilor si a liniilor trasate cu pensula ondulata, ci si arta spectacolului audio. Adica tot ce face, face din tot sufletul, cu toata puterea si stiinta organizarii, cu toata emotia si grija pentru cei ce vin acolo. Vorbeste cum picteaza, tot in tonuri infinite de caldura si iubire. „Voi sunteti particele din mine, sunteti cu mine in fiecare calatorie, sunteti in gandurile mele mereu. Iar voi ma rasplatiti fiind mereu alaturi de mine la expozitii si vernisaje, fie ca ploua, fie ca ninge”.

 

In dorinta de a promova si ajuta copiii, Mihaela l-a prezentat pe Mihnea al meu. Si acuma, dupa atatea zile, imi tresare inima si o ia in zbor. A spus ca ea a fost ca o ursitoare pentru el, ca ne-a daruit un tablou la nasterea lui si astfel l-a ursit sa picteze. Si nu v-am spus ca in timp ce scriam articolul in care va invitam la expozitie, ma uitam la liniile tabloului pe care ni l-a daruit Mihaela si incercam sa deslusesc il el firicelele acelea ce se unesc exact cum s-a intamplat in viata, de Mihnea s-a intalnit cu desenul si cu Mihaela. Frumos i-ai ursit, draga mea Mihaela! Multe multumiri!

Apoi si-a amintit cum a venit la expozitiile ei, cum s-au intamplat lucrurile de el a devenit  elev la Liceul de arte plastice „Nicolae Tonitza” . Si l-a prezentat ca pe un viitor mare pictor. 😳

Fotografiile de mai jos contin lucrarile lui Mihnea.

Lumea a aplaudat, iar copilulului i s-au inmuiat si mai tare genunchii. In spiritul sinceritatii pe care mi-o cunoasteti, nu pot trece mai departe fara a preciza ca eram in aceeasi situatie.

Tot din dorinta ei de a face bine si de a incuraja copiii, urmatorul moment emotionant a fost cel in care l-a prezentat pe micutul Victor Toza ce ne-a interpretat foarte frumos din Brahms si Bach. Victor este si el un copil talentat, muncitor si serios si ne-a impresionat cu maiestria lui. Publicul l-a rasplatit cu caldura si aplauze.

Si nu in ultimul rand, la bucuria, emotia si succesul acestei seri a contribuit si publicul numeros, foarte cald. Au venit foarte multi oameni si au fost cu tot sufletul alaturi de Mihaela si micii ei invitatii.

Pentru noi, colegii Mihaelei, este o bucurie si faptul ca ne revedem si comunicam altfel decat prin cifre si situatii profesionale, fiind o mare placere si reintalnirea cu cei ce au lucrat mai demult alaturi de noi.

A venit momentul prajiturilor delicioase, al discutiilor intre noi, fotografii si multe imbratisari.

Tablourile au inceput sa dispara alert de pe pereti, ma si gandeam ce mai ramane pentru urmatoarele zile. Dar nu va faceti griji, Mihaela a mai adus tablouri si aveti ce vedea si in continuare, pana pe data de 3 octombrie.

Va arat mai jos o parte dintre ele. Le-as fi postat pe toate, dar ce surprize mai aveti daca mergeti?

Seara frumoasa s-a incheiat si baiatul a fost si mai mandru cand a vandut si el doua picturi.

La fel si mami a lui, de nu mai incapea in haine. In noapte tarziu, vorbeam, povesteam si tot asa am tinut-o pana azi. Mi-era teama ca mi-am epuizat elanul de a povesti, la cat de mult am facut-o deja.

Daca aveti placerea sa vedeti lucrarile (vorbele mele nu reusesc sa descrie farmecul lor), expozitia este deschisa in continuare pana pe data de 3 octombrie.