Om fi noi la serviciul acesta, doar economişti, jurişti şi pe alocuri, ingineri, dar uite că ne mândrim că şi din lumea aceasta a cifrelor, a regulilor şi rigorii, răzbate câte un suflet sensibil, preocupat de frumos şi de artă.
Avem bucuria de a avea printre noi şi oameni care transcend cenuşiul cotidian, prin artă şi creaţie!
Această minunată fiinţă alături de care stăm ore multe, ne umple sufletele de căldură în pauzele de lucru, când izbutim să mai comunicăm şi pe alte teme, cu înţelepciunea şi bucuria ei de a trăi.
Scriu astăzi despre Mihaela, pentru că săptămâna trecută ne–a oferit tuturor, o mare bucurie şi mândrie.
Este vorba despre Mihaela Cocheci şi vernisajul expoziţiei de pictură dedicată Japoniei, superb intitulată: “SAKURA–Misterul florii de cireş”.
Nu am mai fost de mult, din păcate, la o expoziţie de–a Mihaelei. Şi nu mai puteam să o ratez!
Aşa că l–am luat şi pe Moţ–Cocoţ, domnişorul Mihnea, şi ne–am dus!
Şi tare bine am făcut!
Pentru că Mihaela a izbutit să ne ofere o după–amiază pe care nu o vom uita!
Inspirată dintr–o călătorie în Japonia, expoziţia aduce în sufletul privitorului o explozie de culoare, căldură, lumină, suflet, delicateţe şi meditaţie. Adică, exact ceea ce este Mihaela, ca om! Centrată pe teme şi simboluri dintr–o cultură extraordinară, cum este cea japoneză.
Şi apropo, ştiţi pe cineva care să nu–şi dorească să vadă Japonia?
Eu, nu!
Şi dacă, ca şi mine, nu aţi avut bucuria de a vedea această misterioasă şi incitantă ţară, atunci vă invit să mergeţi la expoziţie, căci este o adevărată călătorie în Ţara Soarelui Rasare.
Dacă aţi avut prilejul şi privilegiul de invidiat, de a fi văzut Japonia, iarăşi vă invit la expoziţie, pentru a vă reaminti şi recălători.
Expoziţia este deschisă până pe 30.09.2012, la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci-(OSIM). 
Mihaela Cocheci pictează din copilărie, urmându–şi şi concretizându–şi darul primit, cu o forţă şi o bucurie extraordinară. Singura pictoriţă care a patentat la OSIM – pentru curentul artistic „ondulism”, Mihaela a expus în nenumărate locuri din ţară şi străinătate, dintre care enumerăm Franţa, Olanda, Belgia, Canada, Portugalia, Liban. Şi după cum se întâmplă deseori cu artiştii români, Mihaela Cocheci are nenumărate premii şi distincţii obţinute în străinătate. O medalie de argint şi mai multe de aur la Cannes-MCA, Franţa, ultima în vara acestui an, Klarenbeck–Diploma de Onoare–Olanda, Exposition Europeenne, Diplome d’Honneur–Belgia şi altele.
Onorată de prezenţa ataşatului cultural al Ambasadei Japoniei în România – Excelenţa sa, domnul Tomohiko ONODERA şi cu frumoasa incursiune prin opera artistei şi cultura japoneză, făcută de criticul de artă Marius Tiţa, vernisajul a avut şi un public foarte numeros, bucuros de a fi acolo.
Printre ei, la fel de bucuros, a fost şi personajul principal al acestui blog: Mihnea. Deşi a mai fost de câteva ori la vernisaje, îmi făceam probleme dacă va rezista până la sfârşit, în linişte. Am ajuns mai devreme şi am vizionat împreună picturile. Ştiam că îi vor plăcea, şi ca de fiecare dată, a trebuit să–l opresc de a le atinge cu mânuţa. La început, a fost cuminte şi a stat locului. Dar această minune nu putea să dureze până la sfârşit. Noroc de sala interesantă, cu etaj şi scară în spirală. În timpul prezentărilor făcute expoziţiei, a avut treabă la balcon, pendulând de la un capăt la celălalt. În sfârşit, şi–a găsit de lucru cu o sforicică lungă, cu care îşi imagina că pescuieşte, prinzând persoanele de jos. Una peste alta, a stat relativ liniştit, fără a împiedica cu ceva bunul mers al vernisajului. Nu mi–a părut rău că l–am luat. A cunoscut-o pe Mihaela, a văzut pictură adevătă şi a socializat cu o mulţime de colegi, încercând, cu aţa lui, să fie băgat în seamă. Au mai fost doi băieţei dulci şi toţi trei au fost cuminţi.
În admiraţia Japoniei, a lucrărilor şi a Mihaelei, am încercat la rându-mi, să dezleg „misterul florii de cireş”.
Încântată şi impresionată de forţa acestei delicate fiinţe, am întrebat-o, nu de puţine ori, de unde are puterea şi inspiraţia de a picta atât de mult şi atât de frumos.
” De la Dumnezeu” este răspunsul pe care mi-l dă de fiecare dată.
„Şi de la voi! Căci fără voi, eu nu aş putea exista!”
 Toţi ştim că o poză face cât o mie de cuvinte. De aceea am ales câteva din frumoasele fotografii făcute de Ina, colega noastra.
Închei cu invitaţia de a trece pe la OSIM, str. Ion Ghica, nr. 5 (lângă Biserica Rusă) şi cu salutul cald şi tonic, cu care Mihaela se desparte zilnic de noi:
„La revedere, dragii mei!”