Deşi am ezitat iniţial, m-am hotărât totuşi să continui seria cu Mihnea şi personalităţile, că de… poate cine ştie…?
Am ezitat de frică să nu primesc ceva ouă în cap, dar am hotărât să ne asumăm riscul. Am să vă dezvălui cum a decurs întâlnirea lui Mihnea cu preşedintele Traian Băsescu. Pentru că de data asta, titlul nu vă mai induce în intenţionată eroare. Dacă pe Sergiu Nicolaescu nu l-a întâlnit, deşi îşi doreşte, pe Traian Băsescu l-a întâlnit, deşi nu şi-a dorit.
Înainte de asta, vreau să vă povestesc că băiatul meu, aflat acum la Călăraşi la ceilalţi bunici, aştepta cu nerăbdare să vină ziua referendumului pentru a merge şi el la vot. Vroia să-l dea jos pe Băsescu şi a fost dezamăgit când a aflat că el nu are, încă, dreptul de a vota.
V–am spus pe undeva că este un copil mai înţelept decât ar fi normal la vârsta lui? Parcă da!
Dar să revenim la întâlnire. Eram la restaurantul Pescăruş, într-o seară parfumată de iunie, acum 3 ani. Fiind invitaţi la ziua finei noastre, ne simţeam cu toţii foarte bine. Ca de obicei, Mihnea era în elementul lui, plimbându-se degajat printre mese. În pauzele de plimbare se întreţinea cu o dulce domnişorică, căci nu v-am spus până acum, cât de mult îi plac fetiţele.
   Fără a observa momentul apariţiei, sesizăm că la o masă destul de apropiată de a noastră, se afla nici mai mult nici mai puţin, decât doamna Maria Băsescu şi domnul preşedinte. Aparent, se simţeau şi dumnealor bine, cum are dreptul orice om să o facă. Nu am fost foarte atenţi la acest aspect, dar nu se  remarca prezenţa celor din SPP. Familia prezidenţială ieşise să se distreze sau, mai bine zis, să facă o baie de mulţime pentru a arăta cât sunt de populari.
Mă întreb dacă ar mai face şi acum acest lucru.
Multă vreme, au stat singuri la masa dumnealor. Trăgând cu ochiul, ca orice om care ajunge în restaurant cu un preşedinte de ţară, observam că nu prea discutau. Cred că nici nu au mâncat, ci doar au băut vin. Am înţeles de la un ospătar, că venea destul de des pe la ei, în serile de sâmbătă.
Pe terasa restaurantului erau foarte mulţi străini şi, la un moment dat, un mic grup dintre aceştia, a îndrăznit să îl roage să facă împreună, o fotografie. Urmăream şi noi scena, cu interes, curioşi să vedem ce se va întâmpla. Popular cum îl cunoaştem, domnul preşedinte a acceptat.
Vă daţi seama ce a urmat!
 Întâi străinii, mai puţin inhibaţi decât noi, dar apoi şi românii, au început pe rând, să îl roage acelaşi lucru. Fotografierea a durat cam o oră. Foarte răbdători, atât doamna, dar şi domnul preşedinte au pozat cu toţi cei care i-au rugat. Şi nu au fost puţini. Se părea chiar că le face plăcere.
Un zâmbet, o glumă, o poză pentru fiecare !
Bineînţeles că tati s-a gândit că ar putea face şi Mihnea o fotografie cu domnul preşedinte. Cum, în viaţă nu te întâlneşti prea des cu astfel de situaţii, ne–am decis să nu ratam nici noi, momentul. Indiferent de mulţumirile sau nemulţumirile, de sentimentele sau resentimentele faţă de persoana dumnealui, este preşedintele ţării şi nu te întâlneşti toată ziua cu el la restaurant.
Hotărârea noastră fiind luată, urmează comunicarea ei…domnului Mihnea. Acesta avea treburile lui, multe şi foooaaarte importante. Era extrem de ocupat cu alergatul prin restaurant, cu joaca de–a v–aţi ascunselea, şi uneori mai discuta cu anumite persoane care îi erau lui simpatice, pe considerente pe care, de obicei, doar el le înţelege.
Prezenţa preşedintelui nu era un lucru interesant pentru el. Şi mi se pare normal! Aşadar, îi transmitem dorinţa noastră şi suntem trataţi, întâi cu indiferenţă, apoi cu un refuz foarte clar. Cum am spus mai sus, prinţişorul  răsfăţat avea treburi.
Ehehehe! Doar părinte să nu fii!
Noroc că, unde–s doi puterea creşte. Şi noroc că, unul din noi înţelege mai bine psihologia masculină, o mare taină pentru mine, uneori.
Îl ia, deci, taică-său la prelucrat.
Au ieşit puţin din restaurant şi au avut ei doi, o discuţie. Aşa…ca de la bărbat la bărbat. Au revenit şi băiatul era convins.
“Ce i-ai spus?” normal că întreb eu, curioasă.
“I-am promis că îi cumpăr un trenuleţ teleghidat, dacă este acord să facă o fotografie”  
Şi ne ducem cu el, la rând. Lumea era foarte civilizată. Nimeni nu s-a repezit sau îmbulzit dar tot trebuia să aştepţi puţin. Nerăbdător să scape, băiatului nostru nu i-a mai păsat nici de trenuleţ, şi a vrut să o şteargă la un moment dat. Noroc că l-a prins preşedintele.
Cu chiu cu vai, a făcut câteva poze. În una ţine ochii închişi, în alta îl ţinea să nu fugă şi în una îl ţinea tati pentru pozat.
   
După şedinţa foto, a început şi domnul preşedinte să se distreze. A dansat şi s-a simţit bine. Doamna Maria Băsescu, parcă nu prea. Atât cât mi-am putut da eu seama, dânsa în general nu se prea distrează.
Pe la ora 24,00 ne–a oferit şi câte un trandafir. Numai doamnelor.
Ulterior, l-a stricat Mihnea şi pe acesta. Îl atârnasem frumos, la uscat, dar l–a luat la joacă şi nu a mai rămas nimic din el.
Are el flerul lui, ce să îi faci?
Dar preşedintele l–a reţinut pe Mihnea. În timpul dansului şi a distracţiei, de două ori l-a mângâiat uşor pe cap, întrebându-l:
“Ce faci Mihnea, răsfăţatule?”
Aici, a avut dreptate! Recunoaştem că Mihnea este cam răsfăţat.
Din păcate, nu a avut dreptate într-un lucru mult mai important.
Ne–a promis că vom trăi bine.
Dar aici, nu a mai avut dreptate!
Căci,
NU TRĂIM BINE, DOMNULE PREŞEDINTE!
Chiar deloc!
Şi tare îmi este teamă, că nici copiii noştri
NU VOR TRĂI  BINE !!!!
Mihaela Dămăceanu
P.S. Mă întreb, dacă clasa politică din România se va gândi vreodată,
SINCER, la acest lucru.