Ultima poveste postată pe blog referitoare la familia mea şi iubirea de filme, a fost inspirată tot de Mihnea. Parcă v-am mai spus că băiatului nostru îi plac mult filmele. Este o pasiune de familie şi am relatat-o pentru a descrie contextul formării lui Mihnea. Am splitat în două zile pentru a nu fi prea lungă. De fapt, Mihnea reprezintă al treilea exemplu de adevărat cinefil în familie.

 
Poate un copil de 8 ani să fie un exemplu pentru mine? 
 
Desigur.
 
În primul rând, pentru că a văzut extrem de multe filme pentru vărsta lui, lucru care mie nu mi se întâmplase cu toată pasiunea mamei mele faţă de filme. În al doilea rând, pentru că a vizionat cu mult interes filme pe care nu aş fi crezut că le poate digera acum. Un exemplu ar fi Avatar iar altul Codin, o ecranizare din 1964 după Panait Istrati, ambele grele pentru 8 ani. Mai lipseşte să îi punem Felini sau Antonioni şi dacă se uită şi la astea, chiar mă va uimi total.
   
Cam de un an, de când ne-am mutat la Botoşani, mereu erau treburi de făcut şi nu mai aveam deloc timp de filme. Mihnea a rămas singurul cinefil al familiei şi a văzut predominant filme româneşti.
 
Singura grijă pe care o aveam legată de acest capitol, era să îi selectăm filmele, pentru a nu vedea din cele cu scene nepotrivite. De aceea, multe au fost filme istorice, pe care le gustă foarte bine.
 
În topul filmelor văzute şi revăzute de nenumărate ori(de la 5 în sus), primele poziţii sunt ocupate de:
–   Noi, cei din linia întâi;
–   Seria comisarului Moldovan;
–   Mihai Viteazul;
–   Ştefan cel Mare;
–   Mircea;
   Dacii;
   Coroana de foc;
   Nemuritorii;
   Fraţii Jderi;
   Nea Mărin Miliardar;      
   Pistruiatul;
–   Roşcovanul;
–   Toate pânzele sus.
      
 Pe lângă faptul că a început să iubească istoria şi arta cinematografică, ne trezim într-o seară cu o pretenţie neaşteptată.
 
Acum câteva seri mă sună Mihai, ca să-mi spună că fiul nostru doreşte să-l cunoască pe Sergiu Nicolaescu.  După cum se observă, o mare parte din filmele de mai sus sunt regizate de maestru sau joacă în ele, sau ambele.
 
“Poftim???”, am spus pufnind în râs, ca orice om normal. “De unde i-a mai venit şi ideea asta?” Tocmai ce se uitase la  Mihai Viteazul şi s-a gândit el că ar vrea să îl cunoască pe celebrul actor şi regizor pentru a-i mulţumi personal pentru filmele făcute.  A întrebat dacă locuieşte în Bucureşti şi ne-a comunicat că doreşte să îl întâlnească.
 
          În mod normal, peste o astfel de afirmaţie se trece uşor omiţând răspunsul. Nu acelaşi lucru se întâmplă la Mihnea şi la Mihai.
 
Mihnea este prea mic ca să poată face distincţia între ce este posibil şi ce nu şi atunci când doreşte ceva insistă pentru a obţine. Pe partea cealaltă,  tatăl lui vrea să îl formeze cu ideea că dorinţele se pot realiza cu condiţia de a depune efortul necesar.
 
Aşadar, ce face omul secolului XXI când doreşte să afle şi să obţină ceva?
 
Pasul unu: Se duce la Google.
 
Pasul doi este blogul. Că de aceea face omul blog, să mai şi rezolve câte o problemă, nu doar să scrie poveşti mai mult sau mai puţin amuzante.
 
Aşa că, iacă-tă-mă-s!  Vă scriu astăzi pentru a vă cere ajutorul. Dacă cineva are posibilitatea de a–i comunica celebrului actor şi regizor dorinţa unui puşti neinhibat, de a-i transmite mulţumirile şi felicitările lui sincere, pentru toată prodigioasa şi impresionanta lui carieră, vă rugăm frumos să ne ajutaţi! 
 
Mihaela Dămăceanu
 
P.S.  Vai de mine! Am uitat de Facebook. Şi trebuia să fie pasul unu. Promit că nu mai fac!