Blog de familie

Blog

  • Cât costă o ieşire la munte

     

    Lili şi Cătălina au fost la munte, şi desigur că la întoarcere mi-au povestit impresiile. Cu gândul la voi şi cu obişnuiţa calculelor în sânge, ne-am pornit la o analiză a costurilor. Având în vedere încrederea absolută în sursele mele şi posibilitatea unei mici analize comparative, nu am stat pe gânduri la notarea preţurilor, că cine ştie când am nevoie de aceste date şi cel mai bun lucru pentru a le reţine este să le trec aici. Iar vouă poate vă vor fi de ajutor, şi mai repede decât nouă.

    Prima locaţie: Sinaia-o noapte, familie de patru persoane

    Transport- 100 lei

    Cazare la Hotel Sinaia, apartament- preţ de 360 lei/noapte, cu mic dejun inclus

    Masa – doar un prânz la Taverna Sârbului- 170 lei

    Distracţie- telecabina doar pentru urcare căci s-au întors pe jos a costat 20 de lei pentru un adult şi 10 lei de copil- total 60 lei

    Vizită la Castelul Peleş doar pentru parter a costat 50 de lei – 20 de lei/adult, 5 lei/copil. Tariful pentru vizitarea parterului şi a etajului este de 50 de lei pentru adulţi şi 12,5 lei pentru copii sau studenţi şi durează o oră şi 15 minute.

    TOTAL : 740 lei

    De menţionat că la Taverna Sârbului nu se putea plăti cu cardul, ceea ce îmi pare cu totul absurd la pretenţiile acestui loc. În plus, la exprimarea surprinderii faţă de această situaţie enervantă în momentul în care primeşti nota de plată şi nu ai la tine suficient cash, li s-a răspuns cu un ton superior că scrie pe uşă. Desigur că omul ce coboară de la Cota 1400 sau ce pur şi simplu intră într-un restaurant, nu are altceva mai bun de făcut, decât să stea cu ochii roată pe fiecare afiş de pe uşă sau de oriunde să nu scape cumva această informaţie esenţială. Şi desigur că la noi este firesc să pleci de la masă, să cauţi un loc de unde să poţi scoate cash de pe card, că aşa ştim noi să facem turist şi doar este interesul nostru să mâncăm, nu?
    Al doilea aspect de comentat aici, este preţulapartamentului de la Hotelul Sinaia. Eu nu am mai fost de foarte multă vreme în acest hotel aşa că am cerut impresii. După cum bănuiam, a fost renovat. Dar indiferent cât s-ar strădui-şi nu cred că cineva a dat în brânci cu străduinţa, el râmâne cu acel aer de hotel învechit, la fel ca toate celelate din vremea lui. În materie de interioare, parcă toate acele hoteluri ar purta o uniformă.
    Mie, personal, costul de 740 de lei pentru o noapte la Sinaia, îmi pare mare şi nu voi ajunge prea curând.
    A doua locaţie: Bran-Şimon-4 nopţi, familie de patru persoane
    Transport- 200 lei motorina
    Cazare într-o vilă cu 5 camere, împreună cu alte două familii prietene – 4 nopţi x 150 lei/noapte – 600 lei totalul
    Masa- au făcut cumpărăturile pentru masă în Bucureşti şi au pregătit de acasă o mare parte din mâncare – total 400 lei
    Distracţie
    – o zi la Poiana Braşov pentru toţi 4 a costat 200 lei, şi a cuprins:
              – 70 lei/1 oră cu monitor de schi pentru băiatul cel mic
              – 70 lei- închirierea echipamentelor pentru ambii băieţi
              – 30 lei-ski-pass-ul la 3 lei/urcarea
              – 30 lei- sucuri, ceai, porumb fiert
    – a doua zi la schi- a fost doar băiatul cel mare şi a costat 100 de lei
    – alte cumpărături mici – 100 lei
    – pâine 50 lei
    TOTAL: 1650 lei
    În această variantă, preţul a scăzut la 412,5 lei pe noapte, care este mai accesibil şi probabil singura noastră variantă de a ajunge iarna la munte. Având în vedere efortul în plus de a-ţi face acasă toate cumpărăturile şi a găti singur, nu aş considera-o nici pe aceasta, ca fiind o variantă prea ieftină, dar alta mai bună nu ştiu.
    Referitor la costuri şi la raportul preţ/calitate, noi am avut o întreagă dezbatere în birou iar părerile au fost  împărţite, desigur.
    Mihaela Dămăceanu

  • Un mărţişor pentru voi!

    http://1.bp.blogspot.com/-b82kY2m-AmA/UwNXba_6w8I/AAAAAAAAMaw/_q-s9BZNF2Q/s1600/martisor+trifoi.jpg
    sursa

     Să avem o primăvară minunată cu un senin nesfârşit de peruzea,
    Să ne bucurăm de puritatea fiecărui ghiocel,
    De splendoarea strălucitoare a culorilor de primulă,
    De delicateţea narcisei,
    Şi de parfumul aromat de zambile.
    Să oprim puţin în fiecare zi tumultul
    Pentru a asculta clipa şi a simţi liniştea.
    Să privim în jur cu ochi deschişi,
    Şi să mulţumim pentru ce primim!
    O primăvară superbă, dragele mele!
    Şi mulţumirile mele! 
    Mihaela Dămăceanu  

  • În joacă

    Tot de la cumpărături mi se trage. Ideea. Ideea postării de azi. Şi încă nu din orice loc de cumpărături, ci din Mega Image, cel cu celebra salată de varză. Ultima lor găselniţă reloaded, a fost campania cu cărticele ce conţin imagini cu animale. Târziu, în concediul de trei zile, îi duc şi eu puiului meu câteva:
    – Mami, uite ce drăguuuuţ! exclama băiatul, cu o frecvenţă greu de contorizat. Şi mai greu mi-a fost însă, să cuprind în cuvinte şi să cuantific bucuria. Sclipirea ochilor şi duioşia glasului cristalin de pitic.
    Şi am devenit fan cărticele, desigur. Şi nu mai spun cât costă varza şi salata din acest banal ingredient! Punct.
    Dar am rămas cu ideea de joc, amintindu-mi de câte ori mi-am propus să mă joc mai mult cu el. Cu Mihnea, adică. E limitat timpul nostru şi ultracontorizat. Motiv pentru care, nu-mi aduc aminte ca în ultimul timp-decadă chiar, să fi avut timp de jocuri. Eu. Despre mine este vorba în ultima propoziţie. Căci alţii din casă, mai au ceva timp de jocuri. Şi mai ales de jocuri online. 
    Dar eu am cam uitat ce este jocul. Eu-cea care îşi propunea acum un an, să se joace mai mult cu copilul. Şi cea care a uitat repede ce şi-a propus, deşi acum îşi aminteşte de un comentariu al unei dragi cititoare. Mă sfătuia de bine doamna Roxana, să mă joc acum cu copilul, căci mai târziu când aş dori şi aş avea timpul necesar, copilul ar putea fi departe, peste mări şi ţări, şi în loc să mă joc cu copilul, voi sta pe Facebook. Şi în loc să plimb copilul prin parc, voi plimba…căţelul.
    Asta se cam întâmplă cu mine, cea care nu izbuteşte nicicum să-şi facă timp de joacă. Dar nu acelaşi lucru, i se întâmplă băiatului. Căci, desigur că el îşi găseşte timp de jocuri online. Şi cu toate că noi chibzuim timpul petrecut în faţa monitoarelor, copilul tot face ce face şi găseşte timp pentru jocuri online. Şi credeţi că îl preocupă jocurile de învăţare a limbii engleze, cum mi-ar plăcea mie să  se întâmple? Nici vorbă! Aventuri, piraţi, lupte, bubuieli, explozii…aţi înţeles ideea.
    Dar ştiţi ceva? Tocmai mi-a străfulgerat prin creieraş, din amintiri…perioada în care şi pe noi ne prinseseră jocurile online. Şi să vă spun că era exact atunci când aveam mai multă treabă ca oricând? Când ajungeam seara acasă, ruptă de picioare, după ce bătusem oraşul în căutarea rochiei. Şi nu a oricărei rochii, ci a acelei rochii, UNICEI ROCHII. Şi veneam ruptă, zic, şi stăteam ore-n noapte cu ochii în monitor, aliniind biluţe, pietre şi pietricele preţioase, în şir, câte trei, pe linia orizontală sau pe cea verticală.  
    Uuups. Mai bine tac şi mai las copilul în pace!
    Mihaela Dămăceanu

  • Iarna la munte

    Fotografiile au fost făcute de prietena mea, Cătălina, căreia îi mulţumesc din nou, iar postarea participă la „Miercurea fără cuvinte” pe care o găsiţi la Carmen.
    Mihaela Dămăceanu

  • Postare cu titlu multiplu

    Nu s-a întâmplat nicio nenorocire că am dispărut eu o ţâră de pe blog, joi şi vineri, dar mă gândii să vă povestesc de ce.
    De oboseală şi datorită unei constatări oarecum surprinzătoare, iar paradoxul vine din faptul că a fost o oboseală din concediu.
    Dar să o iau cu începutul.
    Lunea trecută, pe la prânz, Mihai a avut confirmarea întâmplării unui foarte bun eveniment. Unul nemaisperat, nemaiaşteptat şi surprinzător de bun pentru noi. Urmarea este că sunt fericită. Suntem fericiţi şi viaţa e roz. Uneori!
    A doua urmare a fost că Mihai trebuia să plece de urgenţă la Botoşani, iar eu m-am văzut în situaţia de a-mi lua concediu trei zile, pe nepusă masă. În seara de luni, Mihnea a avut mare grijă să ne spună de câteva ori, cât este de supărat că pleacă tati, că nu îl ia şi pe el, şi că mami o să-l facă „plăcintă”. La întrebarea ce plăcintă?, cum plăcintă? mi-a explicat că eu o să-l toc şi o să-l fac plăcintă cu carne.
    Printre zâmbetele lui taică-su şi teama :)) băiatului, mami şi-a înghiţit nodul din gât, a inspirat adânc…şi…a tăcut.
    Inutil să vă spun cum am robotit luni la serviciu să-mi termin toate lucrările şi cum am făcut deja planul că în trei zile voi face o mie de treburi şi mă voi şi odihni puţin. Hai că n-am exagerat chiar aşa. Doar o sută de treburi vroiam, printre care şi curăţenie, o tură prin oraş şi ca să duc cărţile înapoi la bibliotecă plus un articol două pentru blog ca să am şi eu ceva scris ca rezervă.
    Şi vine ziua de marţi, apoi de miercuri şi apoi de joi.
    Ce-am făcut eu?
    Am început prin a mă trezi la 6,30 şi a sta la computer de la 7 până la 8,30 când se trezeşte Mihnea. Apoi, în fiecare din cele trei zile, am lucrat cu el de la 9,30 la 11,00. Română-mate-engleză, în orice ordine doriţi. Următoarea jumătate de oră, am avut grijă să pregătesc băiatul pentru şcoală şi să-l văd plecat cum trebuie. A fost prima dată când i-am dat chei şi l-am instruit ce are de făcut când pleacă şi vine singur de la şi spre casă, lăsându-l să încuie şi descuie, cu mine în casă, ca să fiu sigură că prinde treaba.
    Apoi, m-am mai învârtit pe bloguri câte o jumătate de oră în fiecare zi. În intervalul 12-15 am avut diverse activităţi, câte o alta în fiecare zi. Marţi am scris, citit şi comentat pe bloguri, miercuri am fost în piaţă, iar joi am gătit pentru două zile.
    În ora următoare în fiecare din cele trei zile, am stat de vorbă cu puiul, la întoarcerea lui de la şcoală şi am luat masa de prânz. Apoi el îşi făcea temele, în timp ce eu mai trebăluiam şi aranjam prin bucătărie. De la 17 încolo, în două din cele trei zile, începeam să ne pregătim de mers la antrenament, apoi plecam şi reveneam acasă la 20,30. În ziua în care nu a avut antrenament am mai tras o repriză  de o oră şi jumătate de lucrat la română-mate-engleză. Iar în prima zi am fugit şi la şedinţa cu părinţii în timp ce el era la antrenament.
    De la 20,30 încolo, iar am mai pus o masă uşoară pentru el şi apoi vorbă şi un pic de joacă. Şi un pic de blogging, eu.
    În toate cele trei zile, copilul a fost o adevărată bombonică, a lucrat frumos şi cu atenţie, m-a ascultat mai bine că niciodată şi ne-am drăgălit şi iubit. Mi-a spus cât a fost de bucuros că nu l-am făcut plăcintă şi cât de mult se bucură că nu mai sunt rea. Iar am rămas cu nodul în gât şi cu aerul în nas, de era să păţesc cine ştie ce, nu alta. Eu. rea, auziţi şi voi!  Am aflat şi de unde mi se trage. De la faptul că îl pun mereu la lucru şi mă enervez că nu este atent. Uuups. La pusul la lucru nu voi renunţa, dar asta cu enervarea îmi dă de gândit. Şi l-am întrebat de ce în zilele astea nu m-am mai enervat? Pentru că a fost ascultător şi dulce, de-aia!
    Şi uite aşa, am rămas amândoi pe gânduri!
    Iar acum, să vă spun ce mi-a venit să-mi pun programul pe blog şi de ce postarea aceasta are titlu multiplu.
    Întâi, am constatat a n-a oară, cum zboară timpul omului în concediu şi acesta ar fi putut fi unul din titluri. Sau cum poate fi omul mai obosit în concediu, decât în zilele de mers la slujbă. Că nu v-am spus, că seara am picat mai rău decât în zilele când mergeam la serviciu, adormind în timp ce capul cădea spre pernă.
    Al doilea aspect, a fost observarea timpului dedicat blogului în prima zi. Ciiiinci ore pe zi? Doamne Dumnezeule, este enorm! Aveam o mică-vagă bănuială, dar nu eram foarte sigură. Vroiam să văd exact pe ce zboară timpul meu, după care plâng mereu, şi uite că aflai. Urmează să aplic măsurile. Titlul posibil al postării, după această şocantă constatare, ar fi: Voi cât timp dedicaţi blogului?
    Al treilea titlu posibil ar fi: de ce nu am scris două zile? Am şi răspunsul aici: ca să stau mai puţin timp pe net, de-aia. Ştiţi bine cât îmi sunteţi de dragi şi cât de mult m-am ataşat de fiecare persoană din spatele blogurilor trecute în blogroll. Dar, totuşi, există viaţă şi în afara Internetului şi aceasta ar trebui să predomine. Măsurile, ştiu, am spus şi mai sus!
    Al patrulea titlu: voi câte lucruri izbutiţi să faceţi într-o singură zi? Prin 2008-2009, când citeam eu cu regularitate www.zenhabits.net, am fost marcată de afirmaţia lui Leo Băbăuta, că trebuie să ne propunem trei lucruri importante, pentru fiecare zi. Trei lucruri? În 16 ore? Puţin, nu? Dar se pare că omul ştie ce spune, că nu degeaba a reuşit să obţină o mulţime de schimbări benefice în viaţa lui.
    Şi aş mai putea continua, dar ar fi cazul să mă mai opresc şi să mai las subiecte şi pentru mâine, că după aceea iar mă daţi dispărută. Şi asta, în cazul fericit în care observaţi, şi în cazul şi mai fericit, în care nu plecaţi voi singuri de pe-aici.
    Cu drag,
    Mihaela Dămăceanu
     

  • Meniul săptămânii 23 februarie – 2 martie 2014

    Încep prin a vă spune că am reuşit să mă încadrez în suma planificată săptămâna trecută, mergând la piaţă cu cei 160 de lei, din care am cumpărat cele necesare. Cea mai bună metodă de a nu depăşi suma, dacă ai grijă să iei legume suficiente.
    Săptămâna aceasta nu voi urmări încadrarea într-un meniu cu sumă fixă, căci soţul meu a venit de la Botoşani cu daruri şi alimente, deci voi consuma ce avem şi voi completa cu ce mai trebuie, tot din Piaţa Obor. Ieri a fost duminica Lăsatului sec de carne, dar anul trecut nu am reuşit să ţin postul, aşa că anul acesta nu îmi voi mai propune să îl ţin pe tot.
    Meniul va fi următorul:

    LUNI
    ciorbică de viţel
    pulpe de curcan la cuptor cu cartofi ungureşti
     salată de sfeclă


    MARŢI

    ciorbică de viţel
    MIERCURI
       
    orez cu legume la cuptor
    salată de sfeclă
    JOI
      pulpe de pui la tigaie 
    salată de varză albă

    VINERI
    tocaniţa cu ciuperci
    salată de crudităţi
    SÂMBĂTĂ
    friptură de viţel la cuptor
    salată de varză cu mărar
    plăcintă cu brânză
         
    DUMINICĂ
    inspiraţie de moment  

            
              Pentru dimineaţă, eternele cereale, omletă, tartine cu brânză şi caşcaval.
           
              O săptămână minunată!

              Mihaela Dămăceanu

              P.S. Dacă ştiţi pe cineva care vinde mărţişoare, treceţi vă rog şi pe la postarea de ieri şi spuneţi-ne şi    nouă.

  • Cine vinde marţişoare?

  • Ca la noi, pe loc pe loc


    Buna seara, dragii mei prieteni !
    La inceputul saptamanii, am fost cateva zile in orasul meu natal- Botosani pentru a rezolva o serie de probleme. O parte din ele au fost solutionate ca pe roate, ceea ce imi dadea sperante ca ma pot intoarce mai repede acasa. Dar, vedeti voi, socoteala de-acasa nu se potriveste cu cea din targ…
    In peregrinarile mele pentru rezolvarea problemelor, am avut de-a face si cu o anumita institutie bancara. Motivul acestei povestiri este amestecul dintre incompetenta şi amabilitatea de care am avut parte.
    Aşadar, fratilor, am intrat in respectiva institutie. Ca tot muritorul, m-am asezat la o coada nici prea mare, nici prea mica, ci tocmai buna de enervat. In fine, am ajuns fata-n fata cu doamna, care se uita la mine de parca as fi fost picat de pe planeta maimutelor.
    Dau sa salut si sa-ntreb, dar tipa mi-o taie scurt: “Ce doriti ?’’  Ii intind actele, explicandu-i pentru ce am venit. După citirea jumatatii primului act-celelalte nici vorba sa fie parcurse, că de, e greu sa citesti, imi spune sec ca nu se poate rezolva întrucat Bucurestiul nu le-a dat consimtamantul, de parca eram la petit, nu la banca.
    Eeeei fratilor, cucoana nu si nu, eu da si da: “uitati-va, scrie negru pe alb, sunt toate datele”, am insistat eu. Respectiva doamna o tinea pe a ei. Culmea e, ca ii sarise in ajutor o alta incompetenta, ce, cu voce pitigaiata imi reproduse aceeasi fraza cu Bucurestiul. Dragilor, simteam cum imi urca tensiunea, vazandu-le pe respectivele cum doreau sa-mi demonstreze ca situatia e neagra, desi, ea era de la zece kilometri, ALBA.
    Intr-un final, ma trimit mai departe la sefa de departament pentru a-mi  solutiona problema. Ajuns la usa de sticla a misterioasei printese-sefe, intru, salut si o iau de la capat. Insa ce sa vezi? Sefa, de altfel agreabila fizic, si-a dat in petec. Dupa citirea primului act si a prelucrarii informatiilor la nivel cerebral, de sub calota craniana vine acelasi raspuns devastator, de parca toti se vorbisera sa incurce lucrurile:’’Nu va putem rezolva problema decat dupa doua saptamani, cand Bucurestiul ne va da consimtamantul.” Si iar ma crezui la nunta!
    Uitandu-ma la ea fix, incep sa-i explic cu acte, cu dovezi …ca lucrurile trebuie rezolvate acum, deoarece datele sunt foarte clare si coerente. „Nu putem, nu ne-am confruntat cu asa ceva” continua ea. Trebuie sa avem acordul Bucurestiului”
    Fratilor, astia ori sunt tampiti ori sunt pusi aici doar sa-ncurce lucrurile. La ce or fi buni ? Doar sa dea cu subsemnatul pe hartie? mi-am zis eu in sinea mea.
    La un moment dat, imi zice: „Mergeti sa deschideti un cont, faceti copii dupa asta si asta, facem un dosarel si-l inaintam la Bucuresti pentru consemnare(tot Bucuresti, iar Bucuresti, iar nunta)…
    Dragilor, eu nu stiu pe ce criterii or fi fost angajate respectivele, in special sefa, dar numai pe baza de competenta, nu…Or fi doar frecatoare de hartoage si nu or face altceva decat sa le invarta si sa le suceasca, doar doar or gasi ceva care sa incalceasca itele si sa scape de responsabilitate. Evident, nu generalizez.
    Merg sa deschid respectivul cont la o alta angajata a bancii. Dupa ce astept ceva timp, un glas amabil ma invita sa iau loc si sa-mi spun pasul.
        
    Ma recomand si nici nu apuc sa termin numele caci doamna respectiva ma scoate din amorteala supararii: „Mihai te-am recunoscut, am fost colegi de liceu, nu mai tii minte?”
    Sincer, asa eram de catranit ca numai asta imi lipsea şi i-am răspuns: “Da, sigur!”
    Fosta colega citeste si reciteste actele, verifica in  computer si constata ca totul era in regula. Toate datele coincideau si cand a dat verdictul, imi venea sa ma reped la ea si sa o iau in brate de bucurie. Imi spune ca actele si codurile trimise de Minister sunt corecte si nu intelege de ce colegele ei nu au vrut sa efectueze operatiunea. Dupa vreo 30 de minute de umblatura lucrurile s-au rezolvat cu bine
    Pun si eu niste intrebari:
    Oare nu toate lucreaza sub acelasi acoperis ? Da, dar nu toate au sub calota craniana aranjamente si arhitectura neuronala, apta de institutiile bancare. Daca admitem ca in locul meu era un om mai putin insistent, un batran de la tara care nu-si gasea o colega de liceu? Era luat de papagal si trimis acasa cu toate drepturile in brate. Ce ne facem in cazuri similare cand mori la usa, cu dreptatea in dinti? Se intampla si la case mai mari.
    Dar vai de noi, desi am auzit si opinii precum ca…’’Fie painea cat de rea tot mai bine-i in prostia mea!” Aoleo fratilor, daca v-am plictisit imi cer scuze ..eu sigur am obosit de cand va tot povestesc si bagandu-mi picioarele pana la nivelul articulatiei fronto–metatarsiene imi spun: „Doamne, fereste-ma de banci, ca de fisc ma feresc singur!”
    Cezar Mihai Damaceanu

  • Meniu economic de iarnă III

    Meniul săptămânal trebuia postat ieri, dar am avut motive întemeiate să îl amân pentru azi.

    Sunt bucuroasă să raportez că săptămâna trecută am reuşit să ne încadrăm în suma de 180 lei pe care o planificasem. Nu am mai ajuns în Piaţa Obor, datorită unor activităţi apărute pe nepusă masă, dar ne-am descurcat cu câteva produse cumpărate din mica piaţă de lângă casă.

    De asemenea, şi în week-end am fost cam aglomeraţi, deci nu am făcut cumpărăturile dinainte. Totuşi am notat ofertele interesante de la Billa pentru săptămâna aceasta (de fapt, doar azi mai sunt valabile că de mâine intră următoarea ofertă):

    – carne tocată de porc – 12,49 lei/kg (reducere de 16%);
    – portocale – 2,39 lei/kg (reducere de 27%);
    – spată de porc fără os – 15,49 lei/kg (reducere de 12%);
    – file de pangasius – 10,99 lei/kg punga de 600 g  (reducere de 35%);
    – ulei Floriol – 5,89 lei/l  (redus de la 6,39 lei/l );
    – aluat pentru foietaj Morăriţa 2 x 400 g – 5, 99 lei (reducere de 21%);

    Sper să ajung să iau ceva din ele şi sper să merg şi la piaţă la Obor, unde voi cumpăra legumele  şi fructele. Carne voi lua doar dacă găsesc la preţ mai mic decât ce este la Billa. Aproape sigur însă, voi lua brânză şi alte produse lactate, că nu sunt niciunde mai ieftine ca la piaţă.
    Concluzia este că nu voi putea să vă spun preţurile exacte, căci nu am cumpărăturile făcute. Din experienţă, ştiu că socoteala de-acasă nu se potriveşte cu cea din târg, dar vă spun că plec cu bani fixi, şi anume 160 lei, ca să nu am cum depăşi suma. Soţul meu va pleca câteva zile din Bucureşti şi de aceea am diminuat puţin suma. Vă povestesc cum a fost, data viitoare.

    Meniul va fi următorul:

    LUNI
    prânz
      paste cu sos de roşii şi carne tocată
    salată de crudităţi

    MARŢI

    prânz 

    chifteluţe marinate cu piure de cartofi

    MIERCURI

    prânz
    paste cu ciuperci şi salată de varză

    JOI

    prânz
    ciorbă de fasole boabe
    pizza cu şuncă şi ciuperci

    VINERI

    prânz 

    ciorbă de fasole boabe
    salată orientală fără ou
    salată de crudităţi
    SÂMBĂTĂ

    dimineaţă
    omletă cu caşcaval

    prânz

    şniţel de porc cu cartofi prăjiţi
    salată verde

    plăcintă cu mere

         

    DUMINICĂ
    inspiraţie de moment 
    Pentru dimineaţă voi lua brânză, caşcaval, smântână, iaurt, cereale, ouă.
    O săptămână frumoasă să aveţi!

    Sursă imagine: Savit Keawtavee/FreeDigitalPhotos.net

    Mihaela Dămăceanu

  • O rugăciune să spunem

    Facem aproape tot ce putem să trăim într-un con al binelui, uitând de greutăţile lumii şi de problemele ei. O mare parte dintre noi, ne căutăm refugiul pe Internet, petrecând ore bune aici, renunţând şi la televizor, pentru a nu mai auzi şi a nu mai şti de greu şi de necaz. Stăm în globul nostru de sticlă, pe Facebook şi pe bloguri, pentru că lumea aceasta virtuală este mai frumoasă, mai axată pe bine şi pe pozitiv. Ne ridicăm un mic zid, ne înconjurăm de oamenii noştri frumoşi şi de partea cea mai bună a lumii lor.
    Dar oricât am încerca, oricât ne-am strădui, viaţa ne aduce cu picioarele pe pământ până şi aici, în globul nostru virtual. Uneori, primim câte o veste ce ne loveşte puternic, amintindu-ne că viaţa nu este făcută doar din bune, din frumos şi pozitiv. Ca un cuţit sfredelitor, problemele răzbat şi în cercul nostru de frumos şi durerea înţeapă până aici. Cu tristeţe citeşti uneori, cum oameni minunaţi se luptă cu necazurile. Afli chiar şi aici, cât de greu e uneori în lume, afli cum prieteni dragi se luptă cu viaţa, cu sănătatea şi disperarea. Afli de bloggeri importanţi ce nu-şi mai pot permite să-şi înlocuiască laptopul stricat, ce nu-şi mai pot permite nimic pe lume în afară de hrană, ce lăcrimează, nevoiţi să scrie altceva decât ar vrea  doar pentru a putea pune ceva pe masă.
    Şi oricât de mult am dori ca aceste situaţii să nu existe, ele nu ne ascultă pe noi şi vin peste oamenii frumoşi, lovind cu mai multă sau mai puţină putere.
    Şi cel mai rău, şi cel mai greu desigur, nu poate fi decât atunci când lovitura ţinteşte în sănătate.
    Am aflat cu puţin timp în urmă, de o bloggeriţă dragă nouă, ce luptă cu una din cele mai grele boli ce pot lovi, una dintre cele ce te amuţesc prin gravitatea ce o poartă.
    În astfel de situaţii, este greu să-ţi găseşti cuvintele, rămâi de obicei, încremenit şi şocat…
    Este greu să nu te întrebi de ce… şi cum de nu se găseşte odată leacul ce va face să dispară acest cuvânt din vocabularul nostru. Sau leacul ce va fi mai uşor de suportat decât tratamentele acestea grele ce sunt acum.
    M-am tot gândit la Loredana şi am îndepărtat întrebările cu o rugăciune. Şi am mai ţinut întrebările deoparte, amintindu-mi nişte cuvinte scrise de o altă bloggeriţă dragă nouă-la rândul ei, un om puternic încercat de viaţă. Spunea deci Raluca, că dacă nu ar fi fost convinsă că pentru toate există un plan, nu ar fi putut rezista. Şi ştiu cât este uneori de greu, să înţelegi planul. Dar Raluca este un exemplu pentru noi toţi, un om ce îşi îndeplineşte misiunea, cu o forţă şi demnitate ce mă lasă mută de admiraţie.
    Aveam scrisă de ieri, postarea pentru azi. Dar de aseară n-am pace gândindu-mă la Loredana, gândindu-mă dacă să pun aceste rânduri aici, dacă se cade să scriu şi dacă nu te vei supăra. Şi te-aş ruga să mă ierţi dacă greşesc, cumva!

    Dar aş vrea să pot face mai mult decât a pune nişte rânduri cu gânduri de sprijin pe un blog mic şi nesemnificativ şi am vrut să te rog, Loredana, să-mi dai de veste oricând şi oricum te-aş putea ajuta. Poate ai avea nevoie să vii la Bucureşti, poate ai dori să stai la noi, poate ai avea nevoie să ne interesăm de un  specialist, căci Mihai nu ezită niciodată să-şi sune toţi foştii colegi când trebuie să culeagă informaţii de ajutor, poate am putea face altceva ce nici nu-mi trece acum prin minte.

    Orice ar fi, te-aş ruga să nu eziţi a spune o vorbă.

    Şi vă spuneam deci, că nu eram sigură cât de bine fac scriind aici.

    Dar m-am hotărât, gândindu-mă că Loredana are nevoie de rugăciunea noastră, a cât mai multora dintre noi.

    M-am gândit…

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI UŞOARĂ ÎI VA FI ÎNSĂNĂTOŞIREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MARE ÎI VA FI PUTEREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MICĂ ÎI VA FI DUREREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI REPEDE VA PUTEA DA TOTUL UITĂRII! 

    Vă mulţumesc!

    Mihaela