Blog de familie

Categorie: Uncategorized

  • O rugăciune să spunem

    Facem aproape tot ce putem să trăim într-un con al binelui, uitând de greutăţile lumii şi de problemele ei. O mare parte dintre noi, ne căutăm refugiul pe Internet, petrecând ore bune aici, renunţând şi la televizor, pentru a nu mai auzi şi a nu mai şti de greu şi de necaz. Stăm în globul nostru de sticlă, pe Facebook şi pe bloguri, pentru că lumea aceasta virtuală este mai frumoasă, mai axată pe bine şi pe pozitiv. Ne ridicăm un mic zid, ne înconjurăm de oamenii noştri frumoşi şi de partea cea mai bună a lumii lor.
    Dar oricât am încerca, oricât ne-am strădui, viaţa ne aduce cu picioarele pe pământ până şi aici, în globul nostru virtual. Uneori, primim câte o veste ce ne loveşte puternic, amintindu-ne că viaţa nu este făcută doar din bune, din frumos şi pozitiv. Ca un cuţit sfredelitor, problemele răzbat şi în cercul nostru de frumos şi durerea înţeapă până aici. Cu tristeţe citeşti uneori, cum oameni minunaţi se luptă cu necazurile. Afli chiar şi aici, cât de greu e uneori în lume, afli cum prieteni dragi se luptă cu viaţa, cu sănătatea şi disperarea. Afli de bloggeri importanţi ce nu-şi mai pot permite să-şi înlocuiască laptopul stricat, ce nu-şi mai pot permite nimic pe lume în afară de hrană, ce lăcrimează, nevoiţi să scrie altceva decât ar vrea  doar pentru a putea pune ceva pe masă.
    Şi oricât de mult am dori ca aceste situaţii să nu existe, ele nu ne ascultă pe noi şi vin peste oamenii frumoşi, lovind cu mai multă sau mai puţină putere.
    Şi cel mai rău, şi cel mai greu desigur, nu poate fi decât atunci când lovitura ţinteşte în sănătate.
    Am aflat cu puţin timp în urmă, de o bloggeriţă dragă nouă, ce luptă cu una din cele mai grele boli ce pot lovi, una dintre cele ce te amuţesc prin gravitatea ce o poartă.
    În astfel de situaţii, este greu să-ţi găseşti cuvintele, rămâi de obicei, încremenit şi şocat…
    Este greu să nu te întrebi de ce… şi cum de nu se găseşte odată leacul ce va face să dispară acest cuvânt din vocabularul nostru. Sau leacul ce va fi mai uşor de suportat decât tratamentele acestea grele ce sunt acum.
    M-am tot gândit la Loredana şi am îndepărtat întrebările cu o rugăciune. Şi am mai ţinut întrebările deoparte, amintindu-mi nişte cuvinte scrise de o altă bloggeriţă dragă nouă-la rândul ei, un om puternic încercat de viaţă. Spunea deci Raluca, că dacă nu ar fi fost convinsă că pentru toate există un plan, nu ar fi putut rezista. Şi ştiu cât este uneori de greu, să înţelegi planul. Dar Raluca este un exemplu pentru noi toţi, un om ce îşi îndeplineşte misiunea, cu o forţă şi demnitate ce mă lasă mută de admiraţie.
    Aveam scrisă de ieri, postarea pentru azi. Dar de aseară n-am pace gândindu-mă la Loredana, gândindu-mă dacă să pun aceste rânduri aici, dacă se cade să scriu şi dacă nu te vei supăra. Şi te-aş ruga să mă ierţi dacă greşesc, cumva!

    Dar aş vrea să pot face mai mult decât a pune nişte rânduri cu gânduri de sprijin pe un blog mic şi nesemnificativ şi am vrut să te rog, Loredana, să-mi dai de veste oricând şi oricum te-aş putea ajuta. Poate ai avea nevoie să vii la Bucureşti, poate ai dori să stai la noi, poate ai avea nevoie să ne interesăm de un  specialist, căci Mihai nu ezită niciodată să-şi sune toţi foştii colegi când trebuie să culeagă informaţii de ajutor, poate am putea face altceva ce nici nu-mi trece acum prin minte.

    Orice ar fi, te-aş ruga să nu eziţi a spune o vorbă.

    Şi vă spuneam deci, că nu eram sigură cât de bine fac scriind aici.

    Dar m-am hotărât, gândindu-mă că Loredana are nevoie de rugăciunea noastră, a cât mai multora dintre noi.

    M-am gândit…

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI UŞOARĂ ÎI VA FI ÎNSĂNĂTOŞIREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MARE ÎI VA FI PUTEREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI MICĂ ÎI VA FI DUREREA,

    cu cât mai multe gândurile bune şi rugăciunile, CU ATÂT MAI REPEDE VA PUTEA DA TOTUL UITĂRII! 

    Vă mulţumesc!

    Mihaela

  • Azi, mă enervează

    Direct vă spun. Nu mai fac nicio introducere şi vă spun direct:
    – drumul până la serviciu prin frigul de afară şi gândul la fleşcăiala ce va urma;
    –  inspectoratele şcolare ce opresc cursurile la prima ninsoare. Mă întreb cum ar fi dacă iarna ar ţine pe bune, trei luni. Atunci copiii nu ar mai merge deloc la şcoală şi vacanţa de vară s-ar transforma în vacanţa de iarnă? 
    – colega noastră cea nouă, ce fredonează cu o voce atât de tare, astfel încât să se poată auzi trilurile muzicii populare în toată hala lungă şi îngustă în care lucrează 25 de oameni. Dacă nu îi deranjează cu muzica, are grijă să-şi expună la fel de tare, toate părerile pe care le posedă: asupra vieţii, ţării, politicii, modului de lucru din proaspăta pentru ea, instituţie şi chiar deficienţele constatate la grupurile sanitare;
    – faptul că toată săptămâna, aproape n-am avut niciun spor în nimic;
    – Cătă, care s-ar putea să meargă la MUNTE;
    – Lili, care SIGUR merge la MUNTE. 
    Şi cum m-am calmat:
    sursa
     – am privit pe fereastră şi am văzut cum ninge cu soare. Din spatele ferestrei, este chiar reconfortant şi calmant să urmăreşti cugerea lină a fulgilor de zăpadă. Dacă mai apare şi soarele… şi fulgii devin diamante sclipitoare, este chiar superb să le urmăreşti plutirea. În plus, zăpada este bună şi chiar o aşteptam în această iarrnă, ce fusese nefirească. Mihnea se bucură de ea, mie îmi pare că oraşul arată mult mai frumos când este acoperit de straturi groase de nămeţi pufoşi iar pentru fleşcăială există cizme de cauciuc, pe care aş putea să le cumpăr dacă aş mai inventa vreo modalitate de a face economii sau aş înlătura ceva ce nu este absolut necesar, de pe lista lungă a cumpărăturilor. Singura dificultate ar fi să găsesc acel ceva nenecesar;
    – ceaiul cald, cu multă lămâie şi miere, ce m-a aşteptat cuminte pe birou;
    – superba orhidee înflorită, pe care am admirat-o pe fundalul fulgilor scilipitori;
    – copiii s-au bucurat de vacanţa ad-hoc şi ce treabă am eu cu lucrurile în care nu am puterea să intervin;
    – lucrările cele mai importante au fost totuşi făcute şi celelalte vor fi terminate astăzi. Sper!!! Meniul săptămânal a fost aproape respectat iar orele de engleză cu Mihnea au fost şi ele bifate. Pentru restul, e şi mâine o zi…
    – Lili şi Cătă îmi sunt cele mai dragi colege din hală şi au pufnit în hohote de râs când au aflat că sunt menţionate pe blog, alături de inspectoratele şcolare. „Suntem persoane importante!” au concluzionat pline de veselie. PĂI CHIAR SUNTEŢI! Şi imediata voastră vecinătate şi prietenie, este mai valoroasă şi mai importantă decât mofturile şi figurile unora, care ce-i drept că sunt puţini. Nu mai spun că între timp a încetat fredonatul şi eu am putut să-i ascult pe Simon şi Garfunkel, cântând încet-încetişor, la radioul nostru;
    – între timp, Cătă a trecut de la posibilitatea plecării la munte, la certitudine. Aşadar, le urez cu drag vacanţă plăcută şi îmi construiesc şi întăresc răbdarea, încă vreo doi ani, până ce ne revenim şi putem să plecăm IARNA LA MUNTE.
    Happy week-end, dragele mele, că eu v-am scris, mi-am revenit, şi mă reapuc de lucru că s-a făcut linişte în sală!
    Vă mulţumesc că sunteţi şi că veniţi şi pe-aici!
    Mihaela Dămăceanu

  • Liebster award

    http://2.bp.blogspot.com/-J4sw1Eo8elI/UtVuBetISSI/AAAAAAAAFJw/CquFbIY8fT4/s1600/liebsterblogaward.pngAm primit o leapşa drăguţă de la Carmen, cu reguli pe care le las aşa, în engleză, precum le-am primit:

    You must link back the person who nominated you.
    You must answer 11 questions by the person who nominated you.
    You have to pick 11 people to nominate and write 11 questions for them.
    You can’t nominate the person who nominated you. (so much nomination…)
    You must tell the nominees they have been nominated (as I was saying, it would sound better in ro).

    1. Care este ultima carte citită? Elif Shafak – Bastarda Istanbulului.

    2. Ceai sau cafea? Ambele, dar predomină cafeaua.

    3. Ai tatuaje? Ţi-ar plăcea să-ţi faci? Dacă da, ce anume? Nu, şi nu mi-aş face.

    4. Ce melodie te obsedează în momentul actual? Nu mă mai obsedează niciuna.

    5. Unde ai vrea să călătoreşti anul acesta?
    De vrut, aş vrea Londra, Berlin, Roma sau din nou Paris. De putut probabil voi putea la noi la mare şi poate ceva în afară, dar apropiat de noi, Budapesta spre exemplu.

    6. Ce hobby-uri/pasiuni interesante ai? În ordinea în care se întâmplă acum, bloggingul, cititul pe Internet, mă bucur că am reînceput să mai citesc şi cărţi, fotografia cu speranţa că o voi îmbunătăţi într-o zi, călătoriile şi decoraţiunile interioare, momentan la nivelul de admiratie. 

    7. Ce seriale urmăreşti? Nu mă mai uit deloc la TV, dar aş dori să mai văd câte ceva, uneori.

    8. Ce piesă vestimentară ai purtat des până acum? 
    Iarna mai pantaloni şi vara fuste. Cu bluze, bluziţe şi jachete, accesorizate cu eşarfe.

    9. De la 1 la 10, cam cât de ordonată eşti ca persoană?
    Acum sunt cam de 7, până mai creşte Mihnea, dar am fost de 8 şi voi reveni acolo.

    10. Ce mâncare îţi place?
    Cu toate încercările pe care le fac să diminuez ponderea cartofilor din alimentaţia noastră, recunosc că nu prea îmi iese pentru că îmi plac mult. În toate formele şi felurile. Mai îmi plac cordon bleu şi şniţelele, dar cu pesmet. Din fericire, consumăm şi multă salată, preferata fiind cea de crudităţi.

    11. Trei celebrităţi cu care ai lua cina?
    Valeria Seciu, Angela Gheorghiu şi Elif Shafak.

    O transmit mai departe cu mulţumiri anticipate, cu aceleaşi întrebări că mi-au plăcut, următoarelor prietene din lumea virtuală:

    Iulia, Irina, Iuliana, Vienela, Raluca, Claudia, Raluca M, Ghindaa, Antoaneta, Corina, Loredana.

    Mihaela Dămăceanu

  • „12 Years a Slave”

    sursa
    În ciuda nenumăratelor cărţi şi filme ce ne-au arătat cum inimaginabilul poate deveni posibil, vizionarea acestuia îţi stârneşte iarăşi întrebarea retorică despre cum a putut istoria omenirii să producă atâtea orori.
     
    „12 ani în sclavie”  se bazează pe o poveste reală scrisă de John Ridley după memoriile personajului principal al filmului-Solomon Northup(Chiwetel Ejiofor). În 1841, acesta era un negru liber din statul New York, cu o viaţă de familie fericită şi o poziţie socială rezonabilă, câştigându-şi existenţa ca lăutar şi tâmplar. Dar această fericire este ilustrată doar prin câteva scene de început ale filmului, căci Solomon este răpit şi vândut ca sclav unui fermier.
     
    Urmează cei 12 ani, în care un suflet de om liber este forţat prin acte de o cruzime bestială să accepte noul statut crunt al omului ce nu mai are niciun drept pe această lume. Scene groaznice în care Solomon este forţat să stea pe vărfuri pentru ca ştreangul să nu îi curme firul vieţii sau în care este obligat să biciuiască la sânge sclava pe care stăpânul o viola adeseori aproape te fac să închizi ochii.
     
    Ce vedem la cinema: "12 ani de sclavie" (GALERIE FOTO, VIDEO)
    sursa

    Este un film ce te captivează, o poveste despre revoltă, durere, umilinţă, inimaginabilă lăcomie şi răutate umană, supravieţuire şi forţa de a suporta, luptând pentru a păstra speranţa de revenire la normal.
     
    Pe lângă interpretarea personajului central, sunt remarcabili şi Michal Fassbender în rolul viciosului stăpân Edwin Epps şi Lupita Nyoug’o-tânăra sclavă Patsey, violată şi bătută de Epps. Scurta întârnirea cu aboliţionistul Samuel Bass(Brad Pitt) va răsturna situaţia într-un mod aproape nemaiaşteptat de Samuel.
     
    Chiar dacă mai sunt poate şi filme mai bune despre păcatul Americii faţă de negri şi acesta merită cu siguranţă să fie văzut. Este povestea uluitoare a unui om care deşi nu doreşte să supravieţuiască ci să trăiască, este forţat timp de 12 ani să înveţe ce înseamnă  să lupţi ca să supravieţuieşti, îndurând.
     
    “I apologize for my appearance, but I have had a difficult time these past several years”-  Solomon Northup

    Vizionare plăcută! 

    Mihaela Dămăceanu

  • New Graffiti

  • Natura statica..

  • Valuri….gigantice

  • Târgul Bloggerilor IV

  • Fotografiile

  • Câştigătorul este…

    Mulţumesc frumos participantelor ce s-au înscris la darul săptămânii, lăsând un comentariu la una din cele două postări.
    Dintre cele trei fete ce au scris un comentariu:
    1. Codau Adriana
    2. Cristina
    3. Liliana Godgea
      Random.org a ales nr. 3 dar îmi cer scuze că nu pot posta fotografia. M-am încurcat cu print screen-ul şi a ieşit o poză pe care nu ştiu cum să o micşorez, că v-am spus că mă pricep tare :))
    Dar totuşi voi posta fotografia, aşa cum o am, ca să nu apară vreun dubiu. Cifra se poate vedea.
    Felicitările mele, Liliana, şi aştept un mesaj la email:shoppingshop2010@ymail.com, ca să stabilim cum transmitem darul.

                O seară frumoasă!

    Mihaela Dămăceanu