Nici nu ne-am intors bine dintr-un drum si deja ne gandim la concediul din vara. Ne-am amintit de mai multe ori de cele doua iesiri de anul trecut. Amandoi baietii casei, vor sa mai mearga in ambele locuri. Eu oscilez intre a revedea niste locuri in care ne-am simtit foarte bine si a descoperi altele in care ar putea fi la fel 🙂
Prima tura a fost la Baile Felix unde am avut parte de un adevarat rasfat. Un hotel chiar la liziera unei padurici, pasari ciripind la fereastra, aer izbitor de curat, ape termale, masaj, cosmetica, coafor si haine frumoase. O vizita scurta la Budapesta, una si mai scurta in Oradea. In concluzie, relaxare maxima, ozon pentru trup si suflet.
A doua iesire a fost la Durau. Tot mi-am zis sa va povestesc, dar nu am reusit pana acuma. Acolo a fost cu ozon de-adevaratelea, cu Ceahlaul semet la ferestrele noastre, cu talangi rasunand in linistea muntelui si mai cu seama cu doua trasee ce mi-au provocat vointa si limitele, dar m-au rasplatit cu imagini si stari de incantare. Nu continui sa scriu acum, ca am atatea poze si e pacat sa nu le pun pe blog.
Ce vreau sa va povestesc astazi este de la Felix. Pe langa reincarcarea bateriilor, acolo am fost si la un curs. Nici nu inteleg cum de m-am simtit asa de odihnita la intoarcere, ca parca prea multe am facut cu doar un singur drum 🙂 .
Cursul a fost despre fonduri structurale, un subiect deosebit de interesant. Am fost ochi si urechi, as mai face vreo trei cursuri pe aceeasi tema 🙂
Legislatia in materie este foarte complicata, mult mai clare iti devin lucrurile daca ti se prezinta intr-un curs. Pe langa setea mea pentru subiectul cursului, mi-a placut mult de tot si doamna care l-a sustinut.
Deosebit de activa si de eficienta, are multe realizari si un CV impresionant. Mi-au dat de gandit atat informatiile prezentate, cat si optimismul si hotararea doamnei Lucia.
La finalul cursului, am intrebat-o daca mereu a fost asa de pozitiva si de tonica. Dupa cateva clipe de gandire, mi-a spus ca nu.
Apoi ne-a povestit doua pilde.
O pilda despre atitudine si una despre destinatie
Pe vremea Romei antice, un invatat trecea pe langa un santier in care se ridica o constructie foarte mare. Se opreste la unul dintre zidari si il intreaba ce face acolo? Acesta se intoarce spre intelept si, cu o expresie mahnita pe chipul obosit, ii raspunde ca munceste din greu. Are o familie numeroasa si de aceea se chinuie aici, ca sa le poata pune copiilor si sotiei ceva mancare pe masa. Munca este grea si solicitanta, iar el trebuie sa suporte tot acest efort, in soare, in ploaie, ger sau vant…, doar pentru a-si intretine familia.
Invatatul se intristeaza si porneste mai departe, gandindu-se la greutatile omului.
Trece pe langa un alt zidar si il opreste cu aceeasi intrebare. Acesta ii raspunde ca participa la constructia unui templu. Spune ca se bucura sa munceasca la o opera grandioasa. Figura ii este senina si parca se citeste pe ea mandria si bucuria lui de a participa la ridicarea un lacas sfant. In acest loc vor veni multi oameni sa se roage, sa isi gaseasca pacea si linistea sufletului. Si mai multi vor veni sa il viziteze, sa admire constructia, sa vada maretia si frumusetea templului. Omul acesta parea perfect constient de aceasta realitate.
Morala acestei povestioare este cat de mult inseamna atitudinea omului si diferenta indusa in perspectiva asupra vietii. Mi-a placut mult, cred ca mereu avem ceva de imbunatatit la acest capitol.
A doua povestioara este despre doua doamne ce ajung in Paris.
Prima este subtire, inalta si imbracata la patru ace. Iese din aeroport, urca grabita intr-un taxi si ii spune soferului:
„Vreau sa merg la Turnul Eiffel. Nu vreau sa ma duci nici la Luvru, nici in Piata Bastiliei, nici la Versailles, nici in Place de la Concorde. Am mai fost la Paris acum doi ani si am vazut toate aceste locuri. Si, te mai rog sa ma duci la Turnul Eiffel pe un drum care sa nu includa niciunul dintre aceste obiective. Si nici Notre Dame, sau cartierul Marais, sau Domul Invalizilor, caci si pe acestea le-am vazut. Doresc sa merg prin alte parti, astfel incat sa nu revad aceleasi lucruri si locuri, ci altele noi”.
In tot acest timp, soferul statea pe loc ascultand. Aparatul taxa in timp ce doamna continua sa dea indicatii precise despre ce NU DOREA SA VADA in drumul spre obiectivul ales.
A doua doamna purta o tinuta lejera si avea o mimica relaxata. Isi pune geanta pe bancheta din spate si ii spune taximetristului sa o duca la Turnul Eiffel pe ce drum doreste el. Fara graba, intrucat Parisul este un oras ce merita admirat indiferent de drumul pe care o iei.
Taximetristul porneste imediat iar doamna savureaza fiecare clipa a plimbarii prin orasul luminilor.
Ambele doamne aveau aceeasi destinatie si ajung in acelasi puct.
Prima isi alege drumul exagerat de strict, incercand sa controleze fiecare amanunt si detaliu al parcursului, in timp ce a doua isi ofera libertatea de a alege drumul, fara a se stresa cu amanunte nesemnificative, cum ar fi calea pe care ajunge la destinatie.
Iar ca sa inchei rotund si sa aplic aceste doua invataminte la minidilema cu care am inceput sa scriu, atunci o sa adopt si eu o atitudine pozitiva, conform careia nu are asa o mare importanta daca vom merge in aceleasi locuri sau in altele.
Scopul si destinatia anului acesta nu este un loc anume, ci starea de bine a familiei si odihna unui concediu!
Quod erat demonstrandum
Ceea ce se traduce prin sanse maxime sa ajungem tot la Baile Felix si Durau 🙂
––––––––––––––––––––––––––––––––––-Daca va plac articolele de pe blog, fara grija le puteti distribui 🙂
Si daca doriti sa ne mai vizitati (ceea ce ar fi o bucurie si o onoare pentru mine) va puteti abona la blog (in casuta de abonare din dreapta sus) sau puteti da un like paginii de Facebook a Blogului de familie. Orisicum, eu de fiecare data vreau sa va multumesc ca ma cititi!!!
