Categorie: Uncategorized

  • Doua iesiri si doua pilde. Atitudine si destinatie.

    Doua iesiri si doua pilde. Atitudine si destinatie.

    Nici nu ne-am intors bine dintr-un drum si deja ne gandim la concediul din vara. Ne-am amintit de mai multe ori de cele doua iesiri de anul trecut. Amandoi baietii casei, vor sa mai mearga in ambele locuri. Eu oscilez intre a revedea niste locuri in care ne-am simtit foarte bine si a descoperi altele in care ar putea fi la fel 🙂

    Prima tura a fost la Baile Felix  unde am avut parte de un adevarat rasfat. Un hotel chiar la liziera unei padurici, pasari ciripind la fereastra, aer izbitor de curat, ape termale, masaj, cosmetica, coafor si haine frumoase. O vizita scurta la Budapesta, una si mai scurta in Oradea. In concluzie, relaxare maxima, ozon pentru trup si suflet.

    A doua iesire a fost la Durau. Tot mi-am zis sa va povestesc, dar nu am reusit pana acuma. Acolo a fost cu ozon de-adevaratelea, cu Ceahlaul semet la ferestrele noastre, cu talangi rasunand in linistea muntelui si mai cu seama cu doua trasee ce mi-au provocat vointa si limitele, dar m-au rasplatit cu imagini si stari de incantare. Nu continui sa scriu acum, ca am atatea poze si e pacat sa nu le pun pe blog.

    Ce vreau sa va povestesc astazi este de la Felix. Pe langa reincarcarea bateriilor, acolo am fost si la un curs. Nici nu inteleg cum de m-am simtit asa de odihnita la intoarcere, ca parca prea multe am facut cu doar un singur drum 🙂 .

    Cursul a fost despre fonduri structurale, un subiect deosebit de interesant. Am fost ochi si urechi, as mai face vreo trei cursuri pe aceeasi tema 🙂

    Legislatia in materie este foarte complicata, mult mai clare iti devin  lucrurile daca ti se prezinta intr-un curs. Pe langa setea mea pentru subiectul cursului, mi-a placut mult de tot si doamna care l-a sustinut.

    Deosebit de activa si de eficienta, are multe realizari si un CV impresionant. Mi-au dat de gandit atat informatiile prezentate, cat si optimismul si hotararea doamnei Lucia.

    La finalul cursului, am intrebat-o daca mereu a fost asa de pozitiva si de tonica. Dupa cateva clipe de gandire, mi-a spus ca nu.

    Apoi ne-a povestit doua pilde.

    O pilda despre atitudine si una despre destinatie

    Pe vremea Romei antice, un invatat trecea pe langa un santier in care se ridica o constructie foarte mare. Se opreste la unul dintre zidari si il intreaba ce face acolo? Acesta se intoarce spre intelept si, cu o expresie mahnita pe chipul obosit, ii raspunde ca munceste din greu. Are o familie numeroasa si de aceea se chinuie aici, ca sa le poata pune copiilor si sotiei ceva mancare pe masa. Munca este  grea si solicitanta, iar el trebuie sa suporte tot acest efort, in soare, in ploaie, ger sau vant…, doar pentru a-si intretine familia.

    Invatatul se intristeaza si porneste mai departe, gandindu-se la greutatile omului.

    Trece pe langa un alt zidar si il opreste cu aceeasi intrebare. Acesta ii raspunde ca participa la constructia unui templu. Spune ca se bucura sa munceasca la o opera grandioasa. Figura ii este senina si parca se citeste pe ea mandria si bucuria lui de a participa la ridicarea un lacas sfant. In acest loc vor veni multi oameni sa se roage, sa isi gaseasca pacea si linistea sufletului. Si mai multi vor veni sa il viziteze, sa admire constructia, sa vada maretia si frumusetea templului. Omul acesta parea perfect constient de aceasta realitate.

    Morala acestei povestioare este cat de mult inseamna atitudinea omului si diferenta indusa in perspectiva asupra vietii. Mi-a placut mult, cred ca mereu avem ceva de imbunatatit la acest capitol.

    A doua povestioara este despre doua doamne ce ajung in Paris.

    Prima este subtire, inalta si imbracata la patru ace. Iese din aeroport, urca grabita intr-un taxi si ii spune soferului:

    „Vreau sa merg la Turnul Eiffel. Nu vreau sa ma duci nici la Luvru, nici in Piata Bastiliei, nici la Versailles, nici in Place de la Concorde. Am mai fost la Paris acum doi ani si am vazut toate aceste locuri.  Si, te mai rog sa ma duci la Turnul Eiffel pe un drum care sa nu includa niciunul dintre aceste obiective. Si nici Notre Dame, sau cartierul Marais, sau Domul Invalizilor, caci si pe acestea le-am vazut. Doresc sa merg prin alte parti, astfel incat sa nu revad aceleasi lucruri si locuri, ci altele noi”.

    In tot acest timp, soferul statea pe loc ascultand. Aparatul taxa in timp ce doamna continua sa dea indicatii precise despre ce NU DOREA SA VADA in drumul spre obiectivul ales.

    A doua doamna purta o tinuta lejera si avea o mimica relaxata. Isi pune geanta pe bancheta din spate si ii spune taximetristului sa o duca la Turnul Eiffel pe ce drum doreste el. Fara graba, intrucat Parisul este un oras ce merita admirat indiferent de drumul pe care o iei.

    Taximetristul porneste imediat iar doamna savureaza fiecare clipa a plimbarii prin orasul luminilor.

    Ambele doamne aveau aceeasi destinatie si ajung in acelasi puct.

    Prima isi alege drumul exagerat de strict, incercand sa controleze fiecare amanunt si detaliu al parcursului, in timp ce a doua isi ofera libertatea de a alege drumul, fara a se stresa cu amanunte nesemnificative, cum ar fi calea pe care ajunge la destinatie.

    Iar ca sa inchei rotund si sa aplic aceste doua invataminte la minidilema cu care am inceput sa scriu, atunci o sa adopt si eu o atitudine pozitiva, conform careia nu are asa o mare importanta daca vom merge in aceleasi locuri sau in altele.

    Scopul si destinatia anului acesta nu este un loc anume, ci starea de bine a familiei si odihna unui concediu!

    Quod erat demonstrandum

    Ceea ce se traduce prin sanse maxime sa ajungem tot la Baile Felix si Durau 🙂

    ––––––––––––––––––––––––––––––––––-Daca va plac articolele de pe blog, fara grija le puteti distribui 🙂

    Si daca doriti sa ne mai vizitati (ceea ce ar fi o bucurie si o onoare pentru mine) va puteti abona la blog (in casuta de abonare din dreapta sus) sau puteti da un like paginii de Facebook a Blogului de familie. Orisicum, eu de fiecare data vreau sa va multumesc ca ma cititi!!!

  • Meniu de martie

    Meniu de martie

    Am incercat sa ne organizam putin in weekendul ce s-a incheiat si a mai iesit un meniu saptamanal  🙂

    Am programat un meniu amestecat, in care introduc retete de post incepand de miercuri, macar cateva zile sa reusim si noi.

    Cam ciudata varianta aceasta amestecata, dar am vrea sa nu ne spovedim in ultima saptamana si macar cateva zile sa tinem post. Poate reusim sa ajungem sambata, asa am vrea.

    Am avut o saptamana cam grea, Mihnea s-a inbolnavit si azi este  a noua zi in care nu a iesit din casa. Primele au fost cu febra si slabiciuni, cu medicamente si mixturi, dormit putin si griji (la noi, el era linistit).

    Mai avem ceva si saptamana aceasta, dar greul a fost depasit. Doar ca mai trebuie sa stea in casa, poate vineri iese macar o jumatate de ora. Sambata e sigur!

    Ieri am plecat la cumparaturi cu gandul sa ajungem pana la Billa. Ne-a stat in gat gandul ca baiatul e singur in casa, asa ca ne-am razgandit si ne-am facut cumparaturile la doi pasi de casa. Cand am revenit s-a mirat ce rapizi am fost 🙂

    Meniu de martie

    Luni

    ciorbă de loboda cu afumatura

    pulpe de pui la cuptor, salata de verdeturi

    Marti

    ciorba de loboda cu afumatura

    salata cu verdeturi, castraveti si piept de pui

    Miercuri

    ciorba de fasole boabe

    cartofi la cuptor cu usturoi

    Joi

    ciorba de fasole boabe

    pilaf de orez cu legume, salata de varza

    Vineri

    mancare de mazare

    salata verde cu ridichi, rosii si ceapa

    Sambata si duminica

    chiftelute de legume, piure de cartofi, salata de vinete

    placinta cu ciuperci si tofu

    Dimineata: lapte, branza, oua fierte, masline, gem de caise castraveti, fulgi de cereale(mix), tofu, pate de soia. Mihnea mai sta acasa o saptamana, asa ca nu avem pachet pentru scoala.

    Desert şi gustări dintre mese: fructe proaspete (mere, grapefruit, pomelo, banane), mere coapte nuci, alune, iaurt cu banane, compot de prune.

    Lista de cumparaturi pentru meniul de martie

    Carne, mezeluri, lactate:

    1 piept de pui, 500 g pulpe de pui, 300 g kaizer afumat, 500 g branza telemea, 1 l lapte, 3 iaurturi mici, 10 oua, 2 cutii tofu.

    Legume, fructe, verdeata:

    500 g ciuperci, 3 kg cartofi, 2 pungi legume congelate, 1 punga vinete congelate, 1 varza mica, 2 castraveti, 1 kg rosii, 3 kg mere, 1 pomelo, 3 lamai, 2 kg banane, 3 leg. patrunjel, 3 legaturi marar, 3 buc. salata verde, 4 legaturi loboda, 3 legaturi ridichi, 5 legaturi ceapa verde.

    Conserve, cereale, paine, condimente:

    2 cutii mazare Bonduelle, 1 cutie pate de soia, 1 borcan bulion,  300 g masline, 200 g fulgi de cereale(mix), 1 punga de alune,  paine feliata(tigrata de la Mega Imaje-buuuna 🙂 ) , 1 pachet aluat foietaj, bors.

    Avem in casa: orez, fasole boabe, ceapa uscata, usturoi, morcovi, pastarnac, telina, gem de caise, compot de prune.

    Pret total

    Cumparaturile facute pana ieri au fost 180 lei.

    Estimez ca valoarea cumparaturilor pe care mai urmeaza sa le facem, ajunge la aproximativ 50 de lei. 

    Aceasta inseamna ca pretul total al listei ar fi in jur de 230 de lei.

    O saptamana frumoasa sa aveti!


    Daca v-a placut articolul, poate doriti sa il distribuiti 🙂 Cu multumiri pentru tot!

  • Azi, de ziua noastra

    Azi, de ziua noastra

    In zile ca aceasta apar in mine doua stari contradictorii. Pe de o parte este bucuria unei sarbatori, pe cealalta este o senzatie de saturatie la auzul si vederea unuia si aceluiasi subiect.

    La prima ora mi-am primit pupicii de rigoare si m-am pornit spre serviciu, cufundata in tot felul de ganduri fara legatura cu 8 Martie.

    Nu intentionam sa scriu ceva aici, vroiam sa-mi sun mama si doamnele mele dragi si sa fac de urgenta o lucrare pe care am mutat-o de prea multe ori, din stanga in dreapta biroului.

    Si, dintr-o data, in leganarea tramvaiului m-au invaluit multe ganduri de multumire si pretuire.

    Am simtit ca nu pot trece peste ele, ca daca nu le scriu, le uit…

    M-am simtit deodata ca o mica combinatie de elemente, de fapt de oameni. Se spune ca suntem un fel de suma a persoanelor cu care petrecem timp. Una imperfecta, cu siguranta, dar tot o suma ne numim.

    Venim pe lume cu o zestre de insusiri si inclinatii despre care nu stim nimic si nu intelegem de unde vin. O forta superioara si extraordinara ne aduce undeva, la cineva, si ne da in grija lor.

    Nici mama nu stie cum si de unde venim si mai ales, cum va gasi forta si caldura sa ne calauzeasca, sa ne ingrijeasca si sa ne creasca.

    Insa e dat pe lume sa o gaseasca, si chiar se intampla fara mare efort. Ne invaluie cu dragoste, cu grija, cu caldura, cu atentie si creste oameni din botul acela de suflet si carne.

    Oameni care cresc, care pleaca, care uita.

    Si apoi vine o zi- de preferat sa fie mai multe, cand botul crescut mare vrea sa transmita ce simte. Nu-i e chiar simplu si usor, cuvintele intense se transmit greu chiar si in scris.

    O zi in care botul de suflet multumeste mamei pentru tot. Pentru zilele si noptile pline de munca, atentie, grija si dragoste. Pentru fiecare clipa in care dragostea ei i-a fost lumina in viata. Pentru fiecare farfurie pusa-n fata cu drag si cu bucurie. Pentru fiecare sfat, gand si act al carui unic rost era binele lui.

    Pentru fiecare zi in care a trudit din greu ca el sa simta doar binele din viata. Pentru toata lumina, pentru toata calauzirea si pentru ca sufletul ei parea ca nu mai stie altceva decat binele sufletului lui.

    Multumesc, mama, pentru tot ce ai scos din mine. Pentru fiecare poveste pe care mi-ai citit-o, pentru fiecare pilda pe care mi-ai spus-o, pentru tot ceea ce m-ai invatat.

    Pentru ca m-ai invatat sa pretuiesc cinstea, dreptatea si bunatatea. Pentru ca m-ai invatat sa traiesc in curatenie in jur si inauntru. Pentru ca te-ai strauduit sa ma inveti sa potolesc demonii din mine.

    Iarta-ma pentru fiecare lacrima ce ti-a curs pentru mine. Pentru fiecare mica lupta in care vroiam sa iti arat ca stiu si ca pot. Pentru fiecare rid pe care ti l-am brazdat pe chip, pentru fiecare suparare pe care ti-am pricinuit-o cu voie sau fara voie.

    Apoi plecam la scoala si in lume, iar de aici incolo, avem si noi un cuvant de spus. De aici incolo, ne alegem oamenii care ne plac. Admiram si ne apropiem de cei ce ne transmit emotional ceva, de cei ce pot avea un rol in formarea noastra.

    Avem multi profesori in jur, dar ii iubim doar pe cei care ne plac. Ei sunt aceia ce ne vor ramane modele, faruri la care mintea noastra se va intoarce de multe ori in cautare de raspunsuri.

    Ne alegem prietenii ce ne plac, oameni de la care mai invatam ceva. Nu e nimeni perfect pe lume, dar fiecare prieten din jurul nostru ne ajuta cu ceva. Nu ma refer la ceva fizic, ci la evolutia noastra emotionala si spirituala. La fiecare prieten iti place ceva, deci el este invatatorul tau in acel ceva.

    Nu sunt prea lamurita daca ii alegem noi sau ei ies cu scop in drumul nostru, fix acela de a ne fi calauzitori intr-o mica lectie pe care trebuie sa o mai primim.

    Nu doar azi ar trebui sa trimit multumiri, dar azi le trimit mai usor.

    Multumesc mamei pentru tot ce am putut exprima mai sus si pentru ce a ramas nespus.

    Multumesc surorii mele pentru tot ce am invatat mai bine, straduindu-ma sa o invat pe ea si pentru tot ce ma invata acum pentru ca ramasese inca de invatat.

    Multumesc matusilor, verisoarelor si fiecarei doamne din familia mea. Pentru ca sunteti, pentru ati fost mereu langa noi, ne-ati sprijinit, invatat si ajutat intotdeauna.

    Multumesc fiecarui doamne de la catedra, pentru stiinta si logica pe care s-au straduit sa le aduca in mintea mea. Dar si mai mult le multumesc celor care pe langa stiinta, au gasit cateva minute sa ne transmita si ceva din alambicata stiinta a trairii.

    Multumesc fiecareia din prietenele mele, imi sunteti mai dragi decat pot exprima acum si aici. Pentru fiecare noapte petrecuta-n intrebari si incercari de raspunsuri, pentru fiecare umar mereu aproape, pentru fiecare gand si fiecare moment de sustinere.

    Multumesc tuturor colegelor si doamnelor deosebite alaturi de care lucrez. Faptul ca sunt atat de multi ani de cand ma asez dimineata la acelasi birou mult plimbat, vi se datoreaza intr-o mare masura. Jobul acesta a fost unul minunat, iar daca si astazi este unul bun, se intampla datorita colegelor. Nu-i deloc – dar chiar deloc putin lucru sa vii in fiecare zi printre atatia oameni de mare calitate.

    Multumesc tuturor bloggeritelor pe care le citesc pentru toata inspiratia pe care mi-o transmit dimineata, la pranz si seara. Pentru toate frumoasele schimburi de idei, informatii si sentimente. Pentru modelele ce sunteti, pentru munca de pret pe care o faceti, pentru curajul de a arata celorlalti bucati din sufletele vostre.

    Si nu in ultimul rand, multumesc fiecareia din cititoarele mele. Unele dintre voi stiti de cate ori am vrut sa renunt. Viata, timpul, treburile si neincrederea m-au tras de multe ori de langa blog.

    Daca nu erati voi sa cititi, daca nu vedeam si mai ales simteam ca aceste cuvinte au undeva un ecou, astazi scriam intr-un jurnal. Sau mai probabil nici acolo.

    Multumesc doamne frumoase si dragi!

    O particica din fiecare din voi este si in mine, asa cum o particica din mine este intotdeauna si pentru voi.

    La multi ani, frumoase doamne!

    Sa primim multe flori si mai ales multe ganduri frumoase!


    Daca va plac randurile, gandurile si ideile blogului, v-as fi recunoscatoare daca le-ati distribui.

  • Miniorganizare si multe flori

    Miniorganizare si multe flori

    Saptamana trecuta nu am mai publicat meniul pentru simplul motiv ca nu am apucat sa il fac 🙂 Sambata fusesem la evenimentul organizat de Digital Parents Talks si duminica am fost sa fac cumparaturile, fara lista.

    Mi-am zis ca voi lua ce imi face cu ochiul in magazin si mai departe ma organizez acasa. Am luat doi pui mari, asa cum ma sfatuise o femeie in comentariul de la ultimul meniu pe care l-am scris (articolul catre care am pus link este excelent, cititi-l ca avem de invatat). Apoi am cumparat tot felul de legume congelate si radacinoase pentru salate.

    Am portionat puii si i-am pus in congelator. Am consumat doar pulpele si ieri am facut o ciorbica din spate si aripi. Asta a fost toata carnea  consumata in cursul saptamanii, au ramas pieptii pe care ii voi gati astazi cu fasole verde la tigaie. Cu usturoi, evident.

    Mi-a mai ramas si o punga de ciuperci, fac pentru miercuri o tocanita cu mamaliga. Vom avea post tot miercurea si vinerea, nu reusesc sa tin niciodata tot postul si nu mai vreau sa ma necajesc din cauza aceasta. Sper ca odata sa imi iasa, dar nu ma mai necajesc acum cu ceva ce nu reusesc sa fac. Cand voi reusi, o sa ma bucur, momentan aleg doar sa nu ma mai supar.

    Nu a fost prea organizata bucatareala mea in saptamana trecuta si probabil nici aceasta nu va fi, ca iar nu am lista si lucrurile stabilite complet. Nu ma necajesc nici pentru asta, fac si eu cat pot si ma bucur de ceea ce imi iese 🙂

    Apropo de ce iese, ma mai gandeam si la faptul ca in toata  saptamana trecuta am scris un singur articol, acela despre cum ne descurcam cu haterii.

    Daca l-ati citit, ati vazut ca nu este un articol despre ura, ci unul care te orienteaza ce sa faci cand ai parte de ei. Intalnirea a fost placuta, in ciuda subiectului cu care nu iti doresti sa te intalnesti 🙂

    Aveam in plan sa mai public un articol scris mai demult. L-am recitit si am renuntat la el. Am constatat ca scriu articole luuuungi, motiv pentru care uneori imi vine greu sa mai scriu. Am senzatia ca urmeaza o treaba ce va dura prea mult, uneori ideile nu sunt prea bine structurate. In final, nici mie nu mai imi place ce iese 🙂

    Mai bine nu le public, si gata. Ma gandesc ca toata lumea are ciorne prin blog, asta este, uneori scriem doar de dragul exercitiului.

    In concluzie, saptamana a fost cam lipsita de organizare.

    Dar a fost plina de flori. Casa noastra a avut vaze cu flori peste tot, prin fiecare camera.

    Intr-o parte imi zambeau niste orhidee, in alta lalele roz. O camera era parfumata de zambile si acolo unde stau cel mai mult stralucea puternic galbenul unui maaare buchet de narcise.

    Amuzant este ca unele erau luate pentru Mihnea, ca sa ofere fiecarei fete cate un fir de floare. A refuzat, mi s-a parut ca este chiar putin stresat, asa ca a dus doar martisoare. Ciudat mi s-a parut, nu ma gandisem ca ar fi inconfortabil pentru el.

    Initial am insistat ca ideea mea este foarte frumoasa, dar simtind rezistenta lui, am ales sa ne bucuram noi de flori 🙂

    Toata saptamana le-am ingrijit cu drag si am avut un inceput de primavara memorabil!

    O saptamana frumoasa si o primavara plina de flori si bucurii sa avem cu totii!

    P.S. Orhideele din poze, sunt cele de de la serviciu, ca iar s-au umplut de flori.

  • Cum ne descurcam cu haterii

    Cum ne descurcam cu haterii

    V-am povestit cu putin timp in urma despre Digital Parents Talks.

    Fetele sunt foarte simpatice si imi doresc sa particip la intalnirile lor cat de mult imi permite timpul. In primul rand imi doresc sa le revad si in al doilea rand am posbilitatea de a invata multe lucruri utile despre blogging.

    Sambata trecuta au organizat a patra editie a intalnirilor grupului. Tema aleasa a fost „Hateri si crize de imagine.” De cand scriu pe blog, am avut parte de un singur episod dificil pe care l-am gestionat cum am stiut eu mai bine avand in vedere ca eram la inceput.

    Insa Internetul e plin de hateri si nu strica sa stii cum sa te comporti pentru a diminua impactul emotional negativ ce apare la comentariile lor.

    Primul lucru ce merita precizat este ca blogurile mici nu se lovesc prea tare de ei. Haterii au o problema mare cu oamenii de succes. Dar daca se intampla sa abordezi un subiect sensibil pot aparea si pe un blog mic. Sau asa cum am patit eu, a venit fara sa inteleg de ce.

    Ca si data trecuta, nu m-as mai fi lasat dusa. Cu regret am luat-o din loc dupa trei ore, iar fetele tot mai discutau.

    Oricat as incerca sa fac o sinteza a discutiilor, e greu sa redau totul, asa ca ma voi opri la cateva dintre idei.

    Evenimentul a fost organizat de Parenting PR, speakerii simpatici si cu umor au fost Ioana Agachi – psihoterapeut, Ana Maria Diiceanu – GMP PR si Bianca Severin – Philips.

    Sponsori: PhilipsAvent, Ilbah, Mamapan si Profructa.

    Ioana Agachi, ne-a facut sa intelegem din start ca oricine poate fi hater intr-un anumit moment si intr-o anumita masura. Asta deoarece este imposibil  ca vreun om sa fie intotdeauna de acord cu toti si toate si sa nu isi exprime vreodata dezacordul fata de o persoana sau idee.

    Insa haterii adevarati, cei care merita aceasta denumire 🙂 sunt mai mult de atat. Doua definitii de dictionar sunt urmatoarele:

    HATER = persoana căreia îi displace puternic o

    altă persoană sau un lucru specific; persoană
    negativistă sau critică;Oxford Dictionary
    HATER = o persoana care nu se poate bucura
    pentru succesul altuia, astfel încât devine un
    scop pentru ea expunerea defectelor
    persoanei de succes;Urban Dictionary
    Dupa cum se vede, a fi hater implica mai mult decat un dezacord cu o idee sau persoana 🙂
    Haterul URASTE. Scuzati pleonasmul  🙂 Si de cele mai multe ori uraste o persoana care are succes. Probabil uraste mai multe. Uraste locul, jobul, oamenii, uraste chiar si viata care lui nu ii ofera succesul pe care il doreste si il merita.
    Si atunci isi consuma energia imprastiind rautati si injurii asupra altora. El are timp si energie pentru asta. Cauta argumente, scotoceste dupa detalii, dupa idei pe care le-ai exprimat alta data, le scoate din context si iti da cu ele in cap 🙂
    Ghinionul tau sa fi scris vreodata ceva ce poate fi in contradictie cu ce spui acum. Ca te-ai ars 🙂
    Un hater adevarat va gasi ce ai scris mai demult si va folosi impotriva ta acea opinie. Ca si cand oamenii nu se pot schimba si nu au acest drept.
    In concluzie, Ioana ne-a prezentat caracteristicile haterului:
    • sunt subiectivi si emotionali:
    • au o tendinta obsesiva de a cauta informatii despre obiectul urii lor;
    • sunt rezistenti la orice informatie pozitiva despre obiectul urii lor
    • au tendinta de a se concentra, de a utiliza si a-si aminti doar informatiile care le confirma preconceptiile.
    Foarte important de inteles ca motivele comportamentului lor nu au legatura cu tine. Tu doar ai avut curajul sa spui ceva, sa te expui si sa muncesti mult ca sa devii cunoscut sau sa treci razant prin cercul lor de lectura.
    Motivele tin de interiorul lor si pot fi dintre urmatoarele:
    • dorinta lor de atentie;
    • asteptarile prea mari;
    • monotonia din viata lor;
    • nesiguranta interioara.
    Ce sa nu faci cand te pricopsesti cu hateri:
    • Nu te justifica;
    • Nu incerca sa ii convingi aducand argumente;
    • Nu deveni emotional;
    • Nu scrie despre ei, nu le dedica postari.

    Referitor la ultima idee, acesta este motivul pentru care am spus mai sus ca m-am descurcat cum am putut cu haterul meu.

    Eram destul de la inceput cu blogul cand am trecut prin asta. Dimineti la rand am primit cate doua – trei mesaje in care nu numai ca desfiinta ce scriam eu si ma intreba cine ar citi prostiile astea, dar imi si dadea peste nas folosindu-se de o situatie cu niste chiriasi mai vechi ai familiei sotului.

    Intrucat erau scrise cu jigniri si rautate, intr-o zi m-am enervat rau si i-am raspuns intr-un articol. Coreland cateva date din statistici, ne facusem o idee despre cine ar putea fi. I-am transmis ca banuim cine este si in situatia in care nu se potoleste va fi cautata de sotul meu si va avea o discutie directa cu el.

    Din acea zi au incetat comentariile si m-am bucurat ca nu am mai trecut prin asa ceva. Aceasta situatie contrazice ideea de a nu le dedica articole, dar la noi a mers si pentru ca aveam cateva indicii asupra identitatii comentatorului, cum altfel decat ANONIM.

    In rest, e bine de stiut si de acceptat ca haterul va avea intotdeauna mai mult timp decat ai tu. Ca o polemica argumentata va fi pierdere de vreme si energie pentru tine. Ca el va jubila cand ii vei raspunde si se va hrani cu aceasta lupta.

    Pentru el va fi o victorie faptul ca tu ii raspunzi. O victorie pe care o va savura si va cauta permanent argumente noi, astfel incat sa prelungeasca lupta. De aceea nu este deloc indicat sa intram in polemica cu el.

    Imi amintesc cat este de greu sa fii jignit degeaba. Tu vorbesti politicos intotdeauna si exprimi o opinie pe care incerci sa o argumentezi prin experienta ta de viata. El nu este de acord si te jigneste. Sau te jigneste oricum, nici nu conteaza ce spui.

    Ce ar fi de facut, cum ar trebui sa gestionam momentul?

    Iei o pauza inainte de a raspunde, respiri adanc si incerci sa intelegi de ce s-a starnit in tine atata emotie. Vorbesti cu un prieten si te ventilezi. Te intrebi care vor fi consecintele in cazul unui raspuns si iti creezi un fel de protocol.

    Poti alege sa nu ii raspunzi deloc, sa ii raspunzi „multumesc pentru feedback” sau sa ii stergi comentariul.

    Personal nu as fi optat pentru ultima varianta. Dar s-a recomandat si aceasta varianta si acum imi pare in regula. Pana la urma de ce sa tolerezi jigniri pe blogul tau si ce ai de castigat cu asta? Poti formula reguli in care sa scrii clar ce nu permiti pe blog si ai tot dreptul sa stergi ce doresti, este casa ta si regulile sunt ale tale.

    Tot in ideea intelegerii si acceptarii realitatii in lumea blogurilor-si nu numai, e bine de retinut si urmatoarea constatare:

    Oricine ai fi, orice ai face, orice audiență ai: 30 %
    te vor plăcea, 30 % nu te vor plăcea, 30 % vor fi
    indiferenți. (James Altucher – Choose Yourself)

    Transmit multumiri calde Anei Nicolescu,  Laviniei Pavel, speakerilor si sponsorilor pentru o dimineata placuta in ciuda vremii ploioase, pentru o organizare frumoasa, pentru ca reusesc sa ne adune si sa aduca oameni ce ne ajuta sa invatam si sa evoluam nu doar in blogging, ci si ca oameni.

    Ca si data trecuta, atmosfera a fost destinsa si calda, prezentarile interesante si antrenante. Iar nu am putut ramane pana la sfarsit si iar mi-a fost ciuda ca trebuie sa plec 🙂

    Asadar, in ciuda subiectului si a ploii, noi ne-am simtit bine si sper ca se vede acest lucru din pozele de mai jos, selectate cu greu de la Parenting PR. Greu sa aleg doar cateva, as fi imprumutat mai multe.

     

    A venit primavara, fete dragi!

    Sa avem o primavara frumoasa, cu flori multe in suflet si in gradini! Fara hateri pe blog si pe langa!


    Daca v-a placut articolul, va rog sa il distribuiti. Multumesc!

     

  • Dor de primavara, dor de corcodus

    Dor de primavara, dor de corcodus

    M-am saturat de frigul asta.

    Abia astept sa vad boarea aceea transparent-verzuie asternuta peste salcii, sa sclipeasca forsythia la soare si sa plesneasca primavara prin muguri si flori.

    Mi-e dor de pomi in rochii de mireasa, de lalele pe post de domnisoare de onoare, de pasari-lautari si de zumzet de albine.

    Noroc ca mi-am amintit de pozele acestea, mi-am mai alinat dorul cu acest ultim corcodus al anului trecut.

      Nu va pare frumoooos ca o mireasa?

    (mai mult…)

  • Calendarul cheltuielilor de care nu prea tinem cont

    Calendarul cheltuielilor de care nu prea tinem cont

    Sau calendarul cheltuielilor de care nu tinem intotdeauna cont. In sensul ca de multe din ele uitam si niciodata nu le adunam intr-un singur loc. Eu, cel putin, asa patesc.

    A trecut mult timp de cand notam cheltuielile casei. De la inceputul anului trecut am si reusit sa economisim 10% din salariul meu, timp de 8 luni din an. Apoi a intervenit o situatie dificila, despre care intentionez sa va povestesc si din cauza ei nu am mai putut continua bunul obicei.

    Dar in perioada celor 8 luni am constatat ca mereu era cate o ispita ce vroia sa ma opreasca din actiunea de economisire. Bugetul pe care il facusem noi includea ratele la banca, cheltuielile generate de casa, bugetul pentru mancare si restul era la diverse si distractie.

    In fiecare luna speram ca va ramane ceva si pentru distractie. Credeti ca s-a intamplat asa ceva?

    Motivul pentru care nu am reusit aceasta (in afara de concediu) este ca diversele se consumau mereu pe evenimente neprevazute.

    Nu stiu exact care este termenul corect, caci nu e neprevazute dar nu am altul mai bun. Toate neprevazutele astea erau de fapt predictibile, doar ca eu nu le realizam pe toate la timp. Si la o analiza mai atenta am constatat ca acestea apar in fiecare luna. Si nu cate una, ci mai multe. De aici dificultatea mea de a tine cont de ele. De majoritatea imi aminteam cu o saptamana sau cateva zile inainte si nu le includeam in buget.

    Care sunt cheltuielile de care nu tin mereu cont

    Acum incerc sa fac un exercitiu prin care sa le adun aproape pe toate, ca sa nu mai fiu asa luata prin surprindere, la fel ca transportatorii nostri la aparitia iernii 🙂

    Sunt sigura ca ceva tot imi va scapa 🙂 De aceea zic aproape toate. Dar tot este un pas inainte sa adun cat mai mulea din cheltuielile ce imi destabilizeaza bugetul pe motiv ca eu uit sa le iau in calcul pe toate:

    Acestea includ:

    • sarbatorile mari ale anului: Craciunul, Pastele.
    • zilele de nastere ale membrilor familiei, ale parintilor si prietenilor apropiati. Pentru unii luam in calcul si zilele onomastice. Daca in aceasta casa pe toti ne cheama aproape la fel, va dati seama ca e treaba serioasa pe 8 noiembrie. Iar pe parintii mei ii cheama Constantin si Elena!
    • zilele de nastere ale colegilor in situatia in care la serviciu se strang bani.  Aceste sume sunt de obicei micute, dar am patit de cateva ori la final de luna sa ma imprumut pentru asta. Atentie mai mare acord celor care imi sunt mai apropiati si carora doresc  in mod special sa le daruiesc ceva, separat de ce strang toti colegii. Zilele de nastere ale colegilor si prietenilor copiilor. Aici se pot programa cu aproximatie doar cateva, adica ale celor vechi la care se merge aproape anual.  Luam in calcul ca apr si colegi sau prieteni noi.
    • concediul anual si celelalte iesiri mai scurte din timpul anului, daca este cazul. Taberele si excursiile in care trimitem copiii.
    • cheltuielile ocazionate de inceperea anului scolar.
    • cursurile si activitatile extrascolare ale copilului. De obicei le facem in timpul anului scolar dar sunt multi parinti care au nevoie si in vacante.
    • cele 3 luni de iarna plus noiembrie si martie, in care  intretinerea este la cote duble sau aproape triple.
    • luna martie cu cheltuielile ei specifice, martisoarele si cadourile de ziua femeii.
    • micile reparatii din casa, schimbarea unor electrocasnice sau a unor piese de mobilier si la cativa ani un fond mai mare pentru zugraveala.
    • fiecare luna cu care incepe un nou anotimp, cu cheltuielile vestimentare ale copilului. Pana la adolescenta cresc de la an la an, la noi rarisim s-a intamplat ca de la o iarna la alta sa ii mai vina ceva haine. Uneori nici cele din primavara nu i se mai potrivesc in  toamna, dar aici mai sunt exceptii.
    • incepand din octombrie si pana la sfarsitul lui mai, am ajuns la varsta in care a trebuit sa introducem meditatii. La noi a devenit obligatorie engleza-munca depusa de mine nu a avut rezultatele pe care le astempam si la fel si matematica.

    Cam acestea sunt cheltuielile ce ne dau bugetele peste cap in situatia in care suntem cu banii la limita. Majoritatea dintre ele nu sunt neprevazute, le stim in fiecare an dar nu le luam in calcul pe toate. Facem din ele atat cat putem si ne bulversam bugetul in situatia in care acesta este strans. Scopul acestei postari este de a le aduna pe toate intr-un loc si a  vedea cum le acoperim mai bine.

    Calendarul cheltuielilor de care nu tinem cont mereu

    O sa fac o exemplificare lunara pe cazul familiei noastre:

    • ianuarie: luna cu intretinere maxima si cu buget de obicei afectat de sarbatorile mari ale sfarsitului de an. Zilele de nastere a 2 prieteni apropiati
    • februarie: luna cu intretinere maxima, Valentine’s day-o cheltuiala foarte mica in cazul nostru, dar poate exista si ea.
    • martie: intretinere inca mare, martisoarele si cheltuielile generate de 8 Martie, zile de nastere ale soacrei si cumnatei mele, ceva reparatii prin casa, haine pentru Mihnea, ceva cheltuieli medicale(analize si ceva vizite la medici sau dentist).
    • aprilie: intretinere maricica, Pastele, ziua tatalui meu, ziua de nastere a unui vechi prieten a lui Mihnea.
    • mai: ziua de nastere a lui Mihnea, intretinerea scade dar incepem sa ne gandim la concediul din vara, posibil o iesire de cateva zile din Bucuresti, sfintii Constantin si Elena.
    • iunie-iulie: una din cheltuielile importante ale anului-concediul principal, de obicei 7 zile dar poate fi si mai mult. Ziua de nastere a sotului meu, a surorii mele si inca 2 prietene foarte bune. Aniversarea casatoriei noastre. Haine de vara pentru Mihnea.
    • august: posibil o iesire de cateva zile din Bucuresti, Sfanta Maria si onomastica catorva prietene, plus trei zile de nastere, poate si o tabara pentru Mihnea(dar aceasta s-ar plati din iunie).
    • septembrie: inceput de an scolar, ziua mea de nastere si cea a mamei, ceva cheltuieli medicale, haine de toamna pentru Mihnea.
    • octombrie: o excursie a lui Mihnea de Halloween, reparatii prin casa, eventual un aragaz nou.
    • noiembrie: incepe sa creasca intretinerea, Sfintii Mihail si Gavriil, doua zile de nastere ale unor persoane dragi si a unui prieten a lui Mihnea, hostingul pentru blog, haine de iarna pentru baiat.
    • decembrie: intretinere mare, Craciunul si Revelionul, mici cadouri pentru evenimentele organizate la scoala.

    Adaugam din octombrie pana in iunie meditatiile la cele doua materii, cursul lui Mihnea si ceva mici schimbari prin casa.

    In principiu cam acestea ar fi!

    Este prima data cand incerc sa le contorizez pe toate, sper sa ne fie de folos.

    De asemenea sper sa va fie si voua de folos, organizarea acestor cheltuieli ar putea duce la un rezultat mai bun al sumei economisite si la mai putine derapaje in bugetul familiei.

    Voi va faceti un astfel de calendar al cheltuielilor sau tineti cont de cat mai multe din ele?


    Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc chiar degeaba aici 🙂 

    Si daca va mai si abonati la blog, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!

    VA MULTUMESC!

  • Craciun cu pace si bucurie!

    Craciun cu pace si bucurie!

    A fost un soare si-un senin astazi, de parca ar fi septembrie. Niciun fulgusor de nea nu s-a hotarat sa zboare lin spre noi. Dar si fara zapada, tot avem bradut in casa. Si chiar si cu cer senin, Mosul tot vine spre noi…

    A luat Mihnea un brad falnic… o ora s-au luptat sa il fixeze. Iar cand a fost de impodobit… nu a lasat pe nimeni sa-l atinga. Varful nu l-a mai putut pune… ca ajungea la vecinii de sus.

    Eu am fost cu pozatul. E des si frumos, a adus in casa vuietul si aerul padurii…E foarte frumos, va arat putin din el.

    Am deschis sa va urez ca Sfanta Sarbatoare a Craciunului sa va aduca in casa numai bucurie, sa va sclipeasca-n ochi stelute de fericire, sa va fie masa plina si sa va stea alaturi toti cei dragi.

    Pace, liniste si armonie in suflet si in familie!

    CRACIUN FERICIT, CU SANATATE SI BUCURIE!

    Mihnea, Mihaela si Mihai

     

  • Am facut felicitari de Craciun

    Am facut felicitari de Craciun

     

    Am constatat ca pentru a reusi sa chiar faci ceva, e bine sa mai implici si pe altii si sa blochezi din start timpul pentru acea activitate.

    Ca sa poti implica si pe altcineva intr-o activitate, este necesar sa-ti cunosti bine prietenii si preferintele lor. Din fericire, acest aspect nu era o problema. Iar cu timpul nu ai alta solutie decat aceea de a-l stabili impreuna.

    Fix asa am procedat martea trecuta, cand mi-a venit ideea ca anul acesta sa facem in casa felicitarile de Craciun. Banuiam ca nici baietii din dotare, nici prietena de-o viata nu vor avea obiectii la o asemenea idee. Nu m-am inselat, ba chiar pot spune ca entuziasmul a fost peste asteptarile mele.

    Prietena este Corina, cu care v-am facut cunostinta la ultima noastra activitate de crafting, si anume Ghivece din cutii de conserve. Pe cuvant de onoare ca nu pot pricepe cum nu am gasit timp sa ne mai adunam cu scopul special de a mesteri lucruri, ca tare mult ne-a placut atunci.

    Nu am mai vrut sa pierd prilejul acesta frumos, si sambata dupa-amiaza ne-am pornit pe taiat. Evident, ca intai ne-am tratarisit cu ceva mese-ntinse si placinte 🙂

    _1010097

    Mihnea cumparase tot felul de cartoane, cartonase si hartii colorate, lipici, pensule noi si avea foarfece de taiat margini cu modele. Corina si fiul ei au adus cartoane lucioase, servetele si coli cu desene specifice Craciunului si alte minunatii de taiat si pus pe masa. E tare priceputa Corina, sa credeti ce va spun 🙂

    Au fost niste ore minunate. Trecuse bine de miezul noptii cand ne-am dus in culcusul de dormit. Nici nu am simtit cum s-a scurs timpul, intre atata vorba si ras, idei, decupare, lipit si scris.

    Foarte frumos a fost si am reusit sa mai smulgem copiii din timpul lor scufundat prea mult in ecrane luminoase.

    Sa va arat ce am creat 🙂

    _1010104

    felicitare de Craciun

    felicitare de Craciun

    _1010099

     

    _1010082

    felicitare de Craciun

    _1010089

    _1010092

  • Urari de Craciun pentru inspiratie

    Urari de Craciun pentru inspiratie

    De-a lungul timpului, am pastrat urarile de Craciun si alte mesaje primite cu ocazia sarbatorilor de peste an. Le aveam in fostul telefon si parca-mi pare rau de mesajele mele 🙂 Mi-am zis sa le adun intr-un loc, mai ordonat decat in mesageria telefonului ce va ajunge printr-un sertar ptafuit. Si cand ne va lipsi inspiratia…ne intoarcem la colectia de urari de Craciun!

    Sunt multe, asa ca le voi scrie treptat, incercand sa nu le repet 🙄 

    Urari clasice de CRACIUN

    Crăciun fericit cu viata luminoasa!

    Crăciun fericit alaturi de cei dragi!

    Cu ocazia sfintei sărbători a Crăciunului va doresc  sanatate, fericire si indeplinirea tuturor dorintelor!

    Sărbători fericite, sanatate si bucurii alaturi de cei dragi! Crăciun fericit!

    Crăciun cu liniste si pace in suflete, bucurii si împliniri alaturi de cei dragi!

    christmas-market-vintage-silhouette

    Sarbatori frumoase cu sanatate si liniste, cu Nos bogat si suflet curat! Craciun fericit!

    Craciun fericit cu multe cadouri sub brad! (Cristiana)

    Craciun fericit! Sfanta zi a nasterii Domnului sa va aduca sanatate, bucurii alaturi de cei dragi si mult belsug in casa.

    Nasterea Domnului Iisus Hristos sa va aduca pace launtrica, sanatate deplina, puteri sporite si fericire alaturi de cei dragi! Sarbatori fericite!

    CRACIUN FERICIT, oriunde v-ati afla! Fie ca Bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze cu multa dragoste, sanatate, fericire si un Mos Craciun gras si devreme acasa, cu o desaga plina de cadouri!

    Caldura sarbatorilor sa va aduca in suflet bucurie, Craciunul sa va indeplineasca visele si Noul An sa va intre in casa mai fericit ca oricand! La multi ani! (Bianca)

    Cele mai sincere urari de sanatate, fericire si noroc. Craciun fericit!

    achristmassantaad001

    Urari de Craciun ORIGINALE

    Se zvonește ca pe seara, cineva o sa apara, Pe furis si fara ton, pe fereastra sau pe horn. Vine, vine Mos Crăciun, Sa-ti vestească un AN BUN! CRĂCIUN FERICIT!

    Sărbătoarea Crăciunului sa va aduca bucurii, liniste si pace, iar clopoțelul Mosului sa sa va împlinească toate dorintele! (Catalin)

    Laudati si cantati si va va bucurati: steaua noastra norocoasa a rasarit in Bethleemul Iudeii, anuntand nasterea Luminii Lunii si Calea spre Viata mantuirii noastre!(Daniel)

    Daca nu stii care-i culmea cadourilor, inseamna ca n-ai primit mesajul meu: nu lasa pentru Ajun ce poti sa-mi oferi chiar acum!

    Craciun fericit! Iți doresc ca inima ta sa fie usoara ca fulgul de nea, iar problemele sa se topeasca precum zapada!

    Sa ninga incet desupra ta cu fulgi de fericire, sa fie visul tau un zbor imbratisat de implinire, povara vietii sa-ti fie un car de sanatate, sa-ti fie sufletul scaldat in stropi de bunatate, sa ai oricand un soare zambitor, sa ai alaturi chipuri dragi si-un inger pazitor! La multi ani!

    Va uram sa petreceti Craciunul asa cum va doriti si langa cine va doriti!

    Craciun cat mai luminos, vis de iarna calduros, liniste langa cei dragi, veste buna dinspre magi! Fie ca aceasta sarbatoare sa va aduca in casa numai fericire si bucurii!

    Sarbatori pline de credinta magilor, de iubirea lui Dumnezeu si de miracolul nasterii pruncului Iisus! Cu deosebita pretuire, Ana

    Sa aveti binecuvantarea pruncului Isus nascut in Bethleemul Iudeii si ocrotirea Fecioarei Maria. lumina stelei de la Rasarit si dragostea magilor pentru Dumnezeu! Craciun fericit!

    Cum spuneam voi mai completa pe parcurs. Voi ce urari de Craciun mai deosebite aveti?