Mic manifest pentru întâlniri reale
Într-o lume în care online-ul a devenit prea mare parte din viața noastră,
îmi lipsește contactul real.
Într-o lume în care se conturează un trend al însingurării,
vin cu câteva idei.
Le-am numit minișezători.
Sau poate… maxișezători.
Putem să ne vedem în parc.
Două sau trei persoane.
Putem să ne vedem la o cafea.
Putem să stăm pe iarbă împreună.
Doar să stăm. Sau să vorbim.
Sau poate să citim.
Sau să brodăm… croșetăm… coasem. Ceva.
Când simțim, e frumos și să râdem împreună.
Sau să facem schimb de haine.
Sau să veniți la mine la o limonadă.
Sau vin eu la voi.
Sau bem o cafea pe o terasă.
Sau vă dăruiesc un desen, uneori.
Sau alergăm împreună.
Când simțim, e frumos și să râdem împreună.
Vine cine vrea. Dacă vrea.
Eu vă aștept.
Ce vă inspiră?
Just tell me.
Categorie: Uncategorized
-
Şi totuşi, ce vei face la pensie?
Cineva tare drag sufletului meu a fost o perioada prin preajma si a concluzionat ca nu pricepe de ce mi-am pierdut încrederea în mine.
Şi dacă tot a concluzionat şi tot este un om de superacţiune, a amestecat ceva uleiuri aromate 🙂 din care a ieşit soluţia problemei. Plus că a mai făcut ceva pentru care nu am cuvinte suficiente de mulţumire: m-a ascultat atâta de mult, de-mi părea şi nefiresc.
Trăim într-un fel de vremuri pe care nu le voi caracteriza acum. Dar observ cât de mult vorbim cu toţii şi cât de puţin îi ASCULTĂM pe alţii. Nu pricep de ce e aşa, nu pricep cum de suntem atât de nevorbiţi şi ce înseamnă asta. Unul din motivele pentru care nu am mai scris nimic pe-aici, a fost şi acesta. Mi-am zis să mai tac puţin, că prea mult mi-am dat cu părerea.
Surpriza a fost că am tăcut doar aici, în rest…părea că nu mai vorbisem de o juma’ de secol.
Am avut şi treburi, am bifat, totuşi, nişte chestii bune prin viaţa reală. Nu a fost nici timp de scris pe blog, nici rostul lui nu prea îl mai găseam.
„Şi totuşi, ce ai vrea să faci la pensie?” m-a întrebat cineva într-o discuţie importantă. „Blogging, evident” am scos fără nicio ezitare. Pentru că în acele secunde nu ştiam nimic mai interesant, mai plăcut, mai crescător de suflet, preocupări şi prietenii frumoase. Nici acum nu stiu.
Am dat răspunsul acesta acum vreo 3 luni şi cu toate astea nu vedeam de ce mi-aş mai da şi eu cu părerea pe Internet. Că e mult prea plin de păreri, uneori mă doare şi capul.
Alt moment a fost la biserică, în duminica pescuirii minunate. În finalul predicii, părintele se întreba dacă atunci când simţim că nu mai putem, că am depus prea mult efort pentru ceva, că trebuie să ne oprim pentru că efortul e nejustificat…mai are vreun rost sa continuăm sau trebuie să punem punct acelui ceva.
„Poate că da”, aşa a încheiat predica.
Întrucât eu mă tot gândisem ce voi face cu blogul, sigur că am interpretat că mi s-a dat un răspuns.
Şi, iată-mă, azi am reuşit să scriu vreo două vorbe, se vede că mi-a revenit încrederea 🙂 🙂
Bine v-am regăsit şi la mulţi ani sărbătoriţilor de azi!
——————————————————————————Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
-
Prea mult roz dauneaza adevarului si realitatii
Câteodată ma satur tare de viata virtuală. In mod special de Facebook, dar si de online in general. Cel mai putin ma satur de bloguri, ca ele sunt iubirea mea cea mai mare. Insa am momente cand imi vine sa nu mai citesc nimic si acestea apar cel mai des in zilele mele triste.
In zilele acelea am senzația ca e prea mare doza rozalie a vietii. Inclusiv pe blogul meu. Ca desi nu imi doresc sa reiasă ca viața mea e poleita, ca traiesc intr-o baie de culoare trandafirilor sau intr-o bula de bine si un car de fericire, in realitate lucrurile nu sunt asa.E drept ca de la inceput mi-am propus sa scriu despre partea frumoasa a vietii noastre pentru ca eram satui de criza economica si de mass media plina de negativ. E drept ca in cei 5 ani si jumatate am mai scris si despre probleme. E drept ca baiatul mi-a interzis sa il mai fac subiect de articol iar sotul meu de la inceput si-a impus acest punct de vedere. Si este foarte corecta reactia lor.Adevarat este si ca atunci cand am relatat unele dintre problemele mele am avut senzatia inconfortabila ca ma expun intregului online si au fost cateva comentarii ce m-au deranjat putin.Din aceste motive, plus faptul ca vroiam ca blogul sa fie coltisorul meu de caldura, am redus la maximum articolele despre starile mai rele si luptele mici ale vietii de zi cu zi.
Dar cand ma uit pe Facebook si vad atata infuzie de fericire, calatorii, clipe de vis, realizari si activitati remarcabile, ma gandesc ca nu mai pot cu atata frumusete a vietii. Cred ca acest Facebook a prins atat de bine pentru ca oamenii sunt satui de negativismul din media si au vrut sa creeze un loc al frumusetii si optimismului.Dar asa cum extrema negativa a stirilor nu este in regula, cred ca nici extrema pozitiva a Facebook-ului nu este in regula. Realitatea este formata din aceste doua componente, strans impletite si intrepatrunse.Nu doresc sa reiasa ca viata mea are doar o componenta a fericirii, nu cred ca exista vreun om a carui viata sa fie formata doar din momentele afisate pe ecranele calculatoarelor.Dar hai sa ii las pe ceilalti ca nu am nicio intentie sa judec pe nimeni. Eu vreau sa transmit realitatea mea. Ca sa nu credeti ca sunt vreo norocoasa cu o viata poleita in foite pretios-aurii.Nu!Inca nu am descoperit reteta binelui continuu. Cand se va intampla acest lucru, promit sa il impartasesc cu voi. Dar pana atunci:- Viata mea este formata din tot felul de zile, dintr-o alternanta de stari bune si stari mai putin bune. Iar in ultimul timp, zilele cu tristete sunt mai multe ca celelalte. Intotdeauna toamna vine cu melancolie, iar toamna aceasta a fost debutul unei perioade caracterizate prin definitia ei de tot felul de stari nebune. Si de ingrasare!!! Iau masuri, nu las lucrurile de capul lor, dar nu e deloc simplu.
- matematica si limba engleza ameninta sa imi distruga relatia cu propriul copil. Degeaba studiez psihologie, degeaba imi spun ca el este din alt aluat, degeaba imi promit sa nu ma enervez cand lucram, degeaba repet in minte ca darul lui este altul si este unul special. Rezist cateva zile si apoi izbucnesc, repetand ca o masinarie stricata ca matematica se invata lucrand si ca limba engleza este o necesitate a vremurilor acestora. Nu mai gasesc argumente, am epuizat tot ce se poate folosi.
- adolescenta asta ma sfarseste emotional. Fac tot ce pot sa nu o iau personal, dar toate revoltele si riscurile inutile ma consuma fantastic. Chiar daca stiu ca nu trebuie sa o iau personal, ca asa e ea. Adolescenta!!!
- blogul a devenit o sursa de neliniste. O parte din timp ma umplu cu bucuria scrisului si a comunicarii, iar o alta (ce creste in intensitate) reproseaza ca in loc sa ma joc cu exercitii matematice stau si scriu pe blog. Ma pornesc sa fac treaba si apoi ma apuca dorul de pauza. O zi cred intr-un fel si a doua zi cred inversul primului fel.
- serviciul pe care il am a fost odata extraordinar. Acum merg pentru ca apreciez existenta unui serviciu si a unui colectiv de oameni frumosi. Si din incapacitatea personala de a porni lupta cautarii altuia.
- peste toate acestea, permanent pluteste o durere, una despre care am scris demult si pe care doar cititorii vechi o stiu. Este cea mai grea incercare a vietii noastre, in general ne-am obisnuit cu ea, dar sunt multe momentele in care nu inteleg de ce viata l-a lovit astfel. Dupa 12 ani de amaruie coexistenta cu durerea acestei realitati, mai am si acum momente de revolta.
Acestea sunt o parte din stari si probleme, am simtit puternic dorinta de a atenua trandafiriul vietii aratate pe blog, prea nu corespundea cu realitatea.
Cred ca prea multe petale si sclipici dauneaza imaginii adevarate si ca trandafirii aia foarte frumosi au spini destui, si la mine si la altii.
Nu voi transforma blogul in valea plangerii, voi face tot ce voi putea ca sa vad in continuare particelele frumoase ale vietii, voi citi pana imi va iesi fum pe nas si pe urechi, voi trece peste toate starile si episoadele, dar vreau sa SPUN ca ele exista, ca viata nu imi este definita doar de calatorii, conferinte, haine frumoase cumparate la pret bun, organizare perfecta si realizari.
Nici vorba. Ca in multe alte cazuri, viata noastra este un sir de lupte mai mici si mai mari. Pe unele le castigam, pe multe le pierdem. Dar mergem inainte si ne straduim.
Am scris randurile acestea pentru ca am vrut sa fac inteleasa imaginea completa si reala a vietii mele, nu doar partea pozitiva a ei.
Ca imi statea in gat interpretarea aceasta trunchiata.
O saptamana frumoasa!
——————————————————————————Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
-
Reduceri mari la elefant: cărţi şi parfumuri
Astăzi este o zi foarte importantă pentru mine şi mai e şi cu şedintă 🙂 Aşa că nici prin cap nu îmi trecea să scriu ceva pe blog.
Dar m-au ispitit pe mail cu promoţii interesante, motiv să fiu fată drăguţă şi să dau vestea mai departe.
Pană la ora 23,59, pe elefant este discount de 50% la un număr de 40.000 de cărţi.
Reducerea se obţine cu voucherul pe care il găsiţi aici. Am şi eu pe de căutat ceva din cărţile necitite ale scriitorilor preferaţi: Elif Shafak, Khaled Hosseini şi Parinoush Saniee, sper să găsesc ceva.
Mi-au rămas ochii şi la nişte parfumuri, reducerile sunt până la 76% şi văd şi două de la Elisabeth Arden care îmi plac.
Lista în ordinea descrescătoare a procentelor de reduceri este aici.
Cam atât am vrut să vă spun astăzi, cea mai scurtă postare din ultimul an 🙂
——————————————————————————Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.
-
7 piese, 10 combinaţii, 215 lei
Să fim serioşi, cui nu-i place sa facă cumpărături la reduceri? Ne place multora, dar nu întotdeauna reuşim să le prindem. Sau nu ne organizăm sau parcurgem perioade în care nu ne interesează.
În ultimii doi ani, bugetul de cumpărături de îmbrăcăminte a fost în mare parte consumat de nevoile copilului. Nu-i bai pentru parinţi, căci noi avem suficiente haine şi nici nu creştem ca Făt-Frumos.
Aşa că în perioada reducerilor anilor trecuţi, eu am avut treabă cu Zara home .
Din dorinţa de a cheltui mai eficienț, anul acesta am programat din timp cumpărături de îmbrăcăminte pentru băiat. Fusesem la o mica sesiune de shopping şi aflasem de la una din vânzătoarele de la C&A că pe 3 august vor avea reducerile finale. Erau şi înainte produse reduse, chiar am cumpărat una alta, dar in ziua anunţată intra la reducere tot ce mai aveau din colecţia primăvară-vară.
Aşa că ne-am spus: merită o zi de plimbare printre umeraşe. Chiar aveam chef de shopping şi pentru adulţii casei, mai ales că şi-au modificat dimensiunile pe lateral. Unul s-a cam subțiat şi alta s-a cam rotunjit 😅.
Zis şi făcut!
A fost o zi plăcută, exceptând faptul că am anticipat greşit răbdarea lui Mihnea. La el nu a dat pe dinafara plăcerea scotocitului printre umeraşe. Nici nu prea i-a plăcut ce a găsit, că e o vârstă cu multe idei de neclintit. În mod special legate de culori…
Nu la fel au stat lucrurile în ceea ce mă priveşte. Scotoceala a dat roade bune în cazul meu, am plecat acasă cu nişte ţinute complet noi şi bine potrivite.
Şi soţul meu a fost mulţumit de ce şi-a luat. Iar Mihnea a fost cel mai fericit când l-am lăsat să plece acasă ☺
Detaliez coşul de cumpărături:
- trei perechi de jeanşi, dintre care două lungi. Preţul lor total a fost 95 de lei, fiecare produs fiind redus cu 66 sau 70%. Cei scurţi şi o pereche dintre cei lungi sunt bleu-gri, iar cealaltă pereche lungă este roz prăfuit.
- 4 bluze-bluzişoare: un tricou subţire roz pal, două bluze albe, cu manecă scurtă şi imprimeu bogat, una gri din tricot, cu manecă trei sferturi. Toate 4 au costat 120 de lei.
- am găsit şi un costum de baie frumos şi bine redus. Tot 66% aplicat la preţul iniţial de 180 lei şi alte incă câteva chestii. Acestea au fost bonusul, nu le includem in combinaţiile de azi. Am vrut doar sa va zic 😉
De unde 10 combinaţii?
Vă explic imediat.
Cele două perechi de jeanşi merg cu fiecare din cele 4 bluze-bluzişoare. De aici obţinem un total de 8 combinaţii. Nu am apucat să le port şi combin pe toate, dar am câteva fotografii din care vedeţi toate piesele.
Acesti pantaloni scurti pot fi combinati si cu tricoul roz, dar si cu bluza alba cu imprimeu cu elefant. Deci inca doua combinatii, in afara de cele 8 formate din pantalonii lungi cu fiecare din cele 4 bluze.
TOTAL: 10 COMBINATII
Ce mi-a placut:
- am găsit produse bunicele, reduse cu 66-70%. Să dai 35 de lei pe o pereche de jeanşi lungi e o treaba buna!
- datorită faptului că reducerile se fac în iulie şi începutul lui august, este suficient timp să le porţi în aceeaşi vară. Dar am avut grijă să caut în mod special lucruri pentru toamna. Recunoaşteţi că mi-a ieşit!. În iarnă intenţionez să caut o pereche de cizme mai bune ca sa-mi inlocuiesc una din perechi. Daca le iau la sfârşitul lui ianuarie, tot le voi purta puţin şi în prima iarna.
- posibilitatea de a le returna în 30 de zile. Trebuie doar să nu rupi etichetele şi să păstrezi bonul. Aceasta va fi următoarea strategie pentru Mihnea. Nu îl mai plimbăm după noi, că se plictisește. Ținând cont de preferințele lui, vom alege mai multe haine şi le vom duce acasă. Astfel nu mai vede doar colecţia noua (că se ducea doar la ea) şi sper că tot va opri ceva. Restul restituim în următoarele zile.
- am format combinaţiile chiar din magazin. Nu o dată mi s-a întâmplat să cumpăr lucruri frumoase şi să le ţin apoi în dulap pentru că nu aveam cu ce să le combin. Până reuşeam să cumpăr altceva cu care să se potrivească dura mult timp. Alteori nici nu reuşeam să mai găsesc. Am încercat să aplic ce am scris mai demult despre organizarea garderobei.
- fiecare din cele 7 articole poate fi combinat si cu altele din cele existente. Cum ar fi in fotografia de mai jos, care imi place cel mai mult dintre toate. Poate si pentru ca a facut-o Mihnea?
Ce nu mi-a plăcut:
- am stat cam mult timp prin magazine. Dar aveam chef, chiar şi dor, aşa că timpul nu m-a supărat prea tare.
- manechinul. E tânăr, tras prin inel şi foarte fotogenic 🙂 . Dar este de neînlocuit, nu aveam cum să folosesc pe altcineva. Din cele trei caracteristici deranjante, doar asupra uneia am posibilitate de intervenţie. Să dau jos urgent cele 7-8 kg acumulate în doar doi ani. Ruşinică!
Una peste alta, ziua a fost plăcută, garderoba s-a îmbogăţit cu câteva articole simpatice, chiar dacă nu sunt de marca (nu că până acum m-aş fi preocupat prea tare de mărci, am tot felul de haine). Dar jeanşii sunt buni. Dacă dă Domnul să reuşesc să slăbesc, nu îmi pare rău de ele. La cât au costat…
Dar parca sunt drăguţe, nu?
Fotografiile făcute cu acest telefon.
——————————————————————————Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar daca v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteti arata prietenilor si imi transmiteti mesajul de a continua sa muncesc pe-aici. 😉 Cu multumiri!
-
Oradea, o uimire si frumusete de oras
Trecuseră nişte decenii de când nu mai ajunsesem în Oradea. Tot ce îmi aminteam despre el era că îmi plăcuse mult. Dar acest lucru se intampla la o vârsta prea mica, nu aveam incredere in gustul meu de atunci. Aşa că eram foc de curioasă să aflu cum îmi va părea acum.
Da, prima tura de concediu a fost la Baile Felix si zau ca nu stiu ce poze sa va arat mai intai!
Prima impresie din Oradea, cea pe care ţi-o poate lăsa cartierul de lângă gara şi altele mai mult sau mai puţin periferice, a fost ca orasul este curat si ingrijit. A doua, ca si ei au blocuri 🙂
Ce sa-i faci, nu-i oraş să fi scăpat de marea realizare comunistă, cea în care li s-au oferit locuinte oamenilor atraşi din satele şi agricultura lor. Puteau să le facă doi stropi mai frumoase, dar asta e…
A treia a fost un imens şi interminabil woooow.
Ajunsesem în Piaţa Unirii.
Cu o uimire egală cu încantarea ce mă invada, după nişte momente de încremenire de la surpriză, ma pun pe pozat şi nu mă mai opresc. Am avut o mică dificultate. Erau prea multe cosuri de gunoi şi nu prea aveam cum să fac poze fără să le prind şi pe ele. Am reuşit în final, tot ridicând mâinile şi fotografiind fără să iau şi pavajul.
Clădiri de altă dată, pline de farmec şi dantelarie. Turnuri si turnulete, faianţă decorativă, culori proaspete si placute ochiului, biserici cu turle ascuţite, fântâni cu jeturi răcoroase. Mihai Viteazul călare pe un falnic cal…dar şi loc de popas pentru unul sau doi porumbei, pavaj impecabil, pergole îngrijite mai bine ca o manichiură, umbrele crem, oameni puţini…şi linişte.
Cum nu puteam să montez si eu un cort acolo, tot ce am putut face a fost sa fotografiez. Corturile de mai sus sunt din Cetatea Oradei, de la festivalul medieval.
Mare parte din pozele de mai sus sunt din Piata Unirii. Despre ea voi scrie un articol separat, m-a impresionat si am prea multe fotografii ca sa ratez ocazia de a le imparti cu voi 🙂 De anul trecut vreau sa fac treaba asta, tineti-mi pumnii, va rog!
Apoi am luat-o pe străzi, pe oriunde ne-a atras frumuseţea clădirilor. Mie nici nu-mi venea a crede ca a fost odată un oraş atat de atragator, că au fost odată atat de multi artişti din ale caror planşete sa iesa astfel de minunaţii.
Bogat trebuie să fi fost oraşul, evrei mulţi se pare că erau.
Foarte recent am aflat ca face parte din reteaua europeana a Oraselor Art Nouveau, al carei scop este conservarea si dezvoltarea oraselor cu bogat patrimoniu Art Nouveau.
Sinagoga Neologa Sion
Ajungand la evrei, hai sa vedeti Sinagoga Sion. Construita in 1878 de catre evreii reformisti ce se separasera in 1870 de comunitatea evreiasca ortodoxa, este o replica simplificata a Sinagogii din Nürnberg.
Este cladirea alba din centrul fotografiei, amplasata in partea dreapta a Crisului Repede.
Interiorul este decorat cu motive geometrice de inspiratie maura, iar feroneria amvonului are elemente florale de inspiratie Art Nouveau.
Hooop si noi!
Sinagoga a fost renovată recent şi sunt multe placuţe ce poartă numele celor ce nu s-au mai întors din lagărele în care i-a aruncat nebunia unui om.
Arhitecţi demni de anale îmi par cei ce au proiectat mai mult de trei sferturi din edificiile centrale. Art nouveau, secession, romantism şi neoclasicism sunt curentele ce şi-au lăsat amprenta prin centrul oraşului. Si eclectismul, evident, ca e greu să nu combini elemente şi stiluri care îţi plac si a fost un curent la moda pe la inceputul secolului XX.
Ma opresc aici, ca nu vreau sa va obosesc cu o mie de poze 🙂 Doar un lucru mai am de adaugat.
Explicatia principala a faptului ca si la noi poate exista o asa splendoare de oras, este atragerea fondurilor europene. In anul 2015, la acest capitol, a fost pe locul intai in topul oraselor romanesti, iar in 2016 a fost depasit doar de Alba-Iulia. Ceea ce este un impuls pentru o vizita la Alba!
Dar pana atunci, mai am multe sa va arat din Oradea, aceasta uimire de oras transilvan!
Va urma.
––––––––––––––––––––––––––Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!
Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar daca v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteti arata prietenilor si imi transmiteti si mie mesajul de a continua sa muncesc pe-aici ;-). Cu multumiri!
-
Despre stima de sine la adulti si copii
Ramasesem datoare cu un articol in care sa va povestesc cum a fost la Social Media for Parents. Foarte pe scurt, mie mi-a placut mult.
Astazi o sa scriu despre prezentarea Uraniei Cremene, referitoare la ce este si cum pastram stima de sine.
„Traim intr-o cultura in care prea multa incredere in sine nu este bine sa fie demonstrata”, a spus Urania Cremene.
Sunt de acord cu asta, am fost crescuti cu ideea ca lauda de sine nu miroase a bine, ca e bine sa fim modesti si sa-i lasam pe altii sa ne aprecieze calitatile. Nici acum nu pot spune ca e bine sa te lauzi de unul singur, dar parca exista o prea puternica amprenta a acestor convingeri.
Urania a dat exemplul modului in care raspundem la complimente. Daca cineva ne apreciaza rochia, de obicei spunem ca e o vechitura, ca era pe-acolo, prin dulap…
Nu stim sa raspundem la complimente, ne minimizam realizarile ca sa nu para ca ne laudam singuri. Dar cu un astfel de raspuns, nu lasam sa zboare nimic din ceea ce am construit!
Cel mai indicat si simplu mod de a raspunde este: „multumesc”.
Si ar fi frumos sa il asortam unei clipe de bucurie interioara, poate si mai frumos ca aceasta sa fie si vizibila.
Pe de-o parte, am fost educati in spiritul modestiei. Pe cealalta, societatea ii rasplateste cu succes pe cei ce au invatat sa aiba incredere in ei.
Dar ce se simte in interiorul nostru este mai important decat ce se vede din afara. Pacea si echilibrul sufletesc se gasesc undeva la intersectia dintre increderea in sine si modestia pe care cu atata sarg ne-au predat-o parintii si bunicii nostri.
„Stima de sine este felul in care ne simtim fata de propria persoana.” Este ceea ce crezi tu despre tine, atunci cand ai ragaz sa te analizezi. Este rezultatul unor ani de acumulari, este ceea ce ramane dupa multe interactiuni cu ceilalti, dupa ce ai cernut extremele, parerile, succesul si esecul.
E o stare de echilibru ce nu se atinge usor, ce se poate darama in anumite perioade si recompune in altele.
Fiintele umane se nasc cu stima de sine
Urania Cremene a spus ca daca sunt intrebati ce ar dori sa schimbe la ei, copiii intai nu inteleg intrebarea si apoi raspund ca nu doresc sa schimbe nimic. La aceeasi intrebare, adultii vor gasi cu siguranta raspunsuri. Ceea ce inseamna ca semnalele din exterior si interactiunea cu mediul ne schimba perceptia asupra noastra si ne afecteaza stima de sine.
Unii reusesc sa si-o refaca, altii mai putin sau deloc.
Cum spuneam, impresia pe care o ai despre tine si respectul fata de propria persoana variaza in timp si necesita analiza si acceptare. Intelegem defectele, acceptam unele, lucram pe altele, suntem intr-o continua transformare.
Echilibrul acesta intre defecte si calitati, parerea pe care o avem despre noi si cea pe care dorim sa o formam altora, este destul de dificil de obtinut si, functie de persoana dar si de perioada, poate trece prin mai multe etape si poate avea mai multe manifestari.
Egocentrismul poate fi una din extreme. Este nevoia de a te urca pe o masa, de a te crede mai bun decat toti ceilalti, de a cauta permanent sa demonstrezi si sa iti validezi acest lucru. Ca orice extrema, evident ca nu este indicata. Este mult mai bine sa gandesti despre tine ca esti cea mai buna varianta a ta in momentul si contextul existent.
Este important si sa constientizam ca stima de sine nu este acelasi lucru cu imaginea de sine. Ca nu intotdeauna ceea ce este in interior se arata si exteriorului. Uneori se acorda mai multa atentie imaginii de sine.
Granita dintre stima de sine si imaginea de sine este fina si nu trebuie sa confundam notiunile. Suntem tentati sa judecam oamenii dupa imagine si chiar sa ne straduim prea mult sa o construim pe a noastra.
Urania ne sfatuieste sa constientizam motivul pentru care facem unele actiuni.
Sa presupunem ca doresti sa urci pe Everest. Daca acolo nu este nimeni sa te vada, sa te fotografieze si sa vorbeasca despre acest record, ai mai urca?
Cel care urca doar pentru a fi fotografiat se concentreaza pe imagine, iar celalalt pe dezvoltarea sinelui.
Traim vremuri in care se pune mult pret pe imaginea de sine. Dar daca te concentrezi prea mult pe aceasta, la un moment dat totul cade. Este mult mai bine sa te concentrezi pe sine si pe cresterea ta, iar atunci si imaginea se va cladi mai repede si mai bine.
Ca parinti, avem posibilitatea de a interveni. Am scris ca ei pornesc bine in lume, dar interactiunile cu exteriorul ii schimba pe parcurs. Rolul nostru este de a repara ce a fost stricat.
In acest sens, parintii pot face urmatoarele:
- Apreciere, nu lauda goala
- Evita comparatiile
- Iubire neconditionata
- Pune accent pe unicitate
- Exercitiul recunostintei
- Aprecierea complimentelor si multumirilor.
Dar dau un singur exemplu legat de apreciere. Atunci cand copilul este dragut si ofera celorlalti din pufuletii lui, este indicat ca in loc de un simplu bravo sa ii explicam aprecierea pe care o simtim. Sa ii spunem ca a facut un gest frumos, prin care s-a simtit bine atat copilul care a primit, cat si el, cel care a daruit. Ca are un caracter frumos, ca este bun si darnic, ca acest lucru il poate ajuta in relatiile cu ceilalti oameni, ca ai fost mandra de el.
––––––––––––––––––––––––––Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar daca v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteti arata prietenilor si imi transmiteti mesajul de a continua sa muncesc pe-aici. 😉 Cu multumiri!
-
Poveşti, culori sau poveşti în culori
Niciodata în viaţa mea nu am citit mai mult ca în vremea liceului. Ce-i drept că şi înainte aveam perioade în care venea matuşa mea să mă mai îndemne la ieşit afară. Nu că nu ieşeam deloc, dar când prindeam vreo carte bună, greu o mai lăsam din mână. Şi atunci, mătuşa mă ispitea cu povestile copiilor din stradă. Uneori şi din curte, că eram mulţi veri în familie.
Dar în liceu am avut o bibliotecă frumoasă. Avea un impresionant fond de carte rară, ceva cu care şcoala se mandrea, că nu erau pe toate drumurile biblioteci de liceu cu cărţi rare şi vechi.
Profesorii de română şi de limbi străine se ocupau de ele. Şi bibliotecara, evident. Nu ştiu dacă aţi avut ocazia să vedeţi câtă muncă este într-o bibliotecă. Pentru că mă împrietenisem cu doamna bibliotecară, am avut ocazia să lucrez vreo doi ani în bibliotecă. Nu permanent, doar în săptămânile în care se făcea practică în atelierele şcolii. Nu ştiu câţi dintre voi aţi prins perioada asta, dar noi făceam trei săptămâni de şcoală şi una de practică. În loc de lăcătuşeria care nu mă atrăgea sub nicio formă şi în loc de practica agricolă de la începutul fiecărui an, îmi plăcea de sute de ori mai mult la bibliotecă.
Să ştiţi că nu stăteam mai deloc. Că era mare trafic în biblioteca noastră. Dar era categoric mai usor şi infinit mai frumos printre cărţi, decât printre fiare. Iar avantajul cel mai mare era acela de a fi mereu pe fază şi a prinde cărţile mai rare.
De exemplu, mama nu apucase să prindă în librarii nimic scris de Mircea Eliade. Era o raritate pe vremea aceea, dar doamna bibliotecară le avea. Aşa că imediat ce un elev aducea vreun exemplar din Maitreyi, Domnişoara Christina sau Pe strada Mântuleasa, le şi înhăţam.
Tot atunci am devorat toate piesele de teatru scrise de Camil Petrescu, dar şi romanele lui Călinescu, Scrinul Negru şi Bietul Ioanide, care mi-au plăcut mai mult decât Enigma Otiliei. Şi nu mai spun de literatura universala, că nu fac lista lecturilor mele 🙂
Dar era aşaaa, un sentiment special, o senzaţie de uşoară mândrie, de ceva aparte. Aveai impresia că ai acces la un patrimoniu select şi preţios, la care nu oricine poate ajunge…te simţeai foarte grozav în papucii tăi de adolescent mai mult sau mai puţin miop. Pentru unii la figurat, pentru alţii la propriu.
Ore, zile şi nopţi de vară stăteam noi cu cărţile în braţe. Din cărţile acelea ne-am luat modelele, ne-am cizelat personalităţile, ne-am împletit visele şi ne-am imaginat cum vom deveni mari eroi ce vor schimba lumea 😳
Poveştile sunt viaţă condensată. Citeşti în câteva zile viaţa altora din ani. Iar în paginile acelea se adună atâta înţelepciune, atâta ştiinţă a vieţii… Tot ceea ce doreşte un adolescent să afle, se poate desluşi din cărţi.
De acolo îţi croieşti modelul de om care vei deveni. Din fiecare personaj care te marchează, iei câte o calitate, le pui într-un creuzet la focul timpului şi obţii un sine mai bun şi mai evoluat.
Toată emoţia pe care o trăieşti citind o carte, te învaţă, te întăreşte, te recompune. Nu ai cum să trăieşti sute de vieţi, dar poţi citi despre sute de vieţi şi absorbi din ele seminţe de învăţatură, informaţii cu care rezonezi şi care te ajută la momentele potrivite.
Timpurile de azi vin cu o mai mare rapiditate. Orice vrei să afli, găseşti rapid pe net. Trăirea este diferită, dar accesul la informaţie e mai facil. Nu mai trebuie să te împrieteneşti cu bibliotecara(deşi această prietenie este un lucru foarte deosebit) ca să ai acces la opera lui Mircea Eliade sau a oricui ţi-ar plăcea.
Nu compar în sensul de a găsi cum e mai bine. Doar zic şi io…
Băiatul meu iubeşte poveştile tipărite, atunci când alţii le lecturează. A ascultat fascinat sute de poveşti şi chiar câteva romane. Apoi am renunţat să mai citesc cu voce tare. I-am zis să-şi citească singur şi asta nu prea se întâmplă.
Dar el scrie poveştile lui în linii şi în culori, în timp ce vorbele îî curg în căşti. Nu ştiu dacă va găsi sau nu calea către lectură, aşa cum o înţeleg eu. Dar cel mai mult contează şă îşi găsească calea potrivită lui. În culori, în alb-negru, în vorbe, în ce i-o plăcea lui!
Când eu am fost la cursul despre social media, Mihnea a fost în paralel la Atelierele Imaginaţiei. Pentru acestea, Parentingpr.ro a reuşit să o coopteze pe Liviana Tane ca să îi îndrume pe copii cum să spună o poveste prin desenele lor. Atunci l-a creat pe Marcel căruia i-a dat şi o sabie magică că să îşi scrie povestea…. Cu acest desen participă la concursul Atelierelor Imaginației Cartoon Network.
Orice copil poate participa la concurs şi vă invit să nu staţi pe gânduri!
Ca parte a Atelierelor Imaginației Cartoon Network, portal online unde cei mici pot învăţa cum se realizează desenele animate preferate, concursul îi încurajează pe copii să dea frâu liber imaginației și să creeze propriile personaje, scenarii sau chiar propriile animații.
Copiii vor avea posibilitatea de a-și înscrie opera la mai multe categorii: desen, scenariu sau animație. Marii câştigători ai celor trei categorii vor primi câte o tabletă grafică, dar şi alte premii Cartoon Network.
Concursul se desfăşoară până pe 2 iulie 2017. Pentru mai multe detalii, puteți vizita website-ul http://imaginationstudios.cartoonnetwork.ro/
Va multumesc pentru ca imi sunteti alaturi!
Dacă vă place ce citiţi aici, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
-
Sunt unii oameni…
…care ştiu atât de frumos să exprime idei, încât devii dependent de textele lor.
Sunt unii oameni cu care îţi începi şi îţi termini ziua, gândindu-te unde găsesc atâta înţelepciune. De unde au primit talentul de a exprima idei cu care rezonezi perfect, pe care le simţi şi le crezi atât de ale tale şi le-ai spune şi tu continuu, dacă ai avea măiestria de a-ţi pune gândurile în vorbe.
Sunt unii oameni care nu cer niciodată nimic şi care te uimesc cu disponibilitatea de a-ţi oferi timp şi atenţie, grijă şi înţelegere, de rămâi uimit pe viaţă în întrebare de cum e posibil să existe aşa ceva.
Sunt unii oameni cu care rezonezi atât de bine, încât iţi pare că ai vorbi săptămâni de-a rândul şi tot nu ai epuiza ideile pe care vrei să li le împărtăşeşti.
Sunt unii oameni care scriu aşa de bine, ale căror gânduri sclipesc în rutina numită viaţă, de te întrebi cum de nu este acolo tot Internetul să le afle.
Sunt unii oameni care te încântă de ani de zile cu vorbe bune, cu fotografii superbe, cu umor fin, cu înţelepciune şi profunzime, cu păreri ce te ridică, învaţă şi înţelepţesc.
Şi evident că nu toţi oamenii sunt aşa. Sunt şi alţi oameni foarte îndrăgostiţi de persoanele lor. Sunt şi oameni care consideră că adevărul şi dreptatea s-a inventat pe lume doar ca să întărească puţinele idei din capul lor. Sunt şi oameni care te izbesc aşa de tare cu aroganţa, de nu mai înţelegi de ce o mai fi loc pe lume şi pentru altceva în afara de ei. Sunt cei care le ştiu pe toate şi răspândesc toată ştiinţa aceasta continuu, fără să observe că în jurul lor se face un mare gol. Şi care atunci când sesisează cea mai mică împotrivire la ceea ce debitează aberant de continuu, împroaşcă jigniri şi frustrări. Sunt unii oameni perfecţi în propriii lor ochi, oameni care deţin monopolul dreptăţii şi al adevărului. Oameni care nici nu sesizează că cei 99 din jurul lor caută motive să dispară atunci când ei apar.
Dar nu despre oamenii din a doua categorie vroiam să vorbesc. Ei au fost amintiţi aici ca exemplificare a dualităţii vieţii, a yin-ului şi yang-ului, a eternei lupte dintre binele şi răul din poveste. În viaţă, nuuuu e aşa 🙂
Eu vroiam să vă spun că principalul beneficiu al prezenţei Internetului în timpurile noastre este dat de oamenii din prima categorie. Şi dacă tot petrecem atâta viaţa pe net, atunci să o facem învăţând ceva, evoluând cumva.
E plină lumea de oameni de toate categoriile şi părerile. Nu putem ajunge la toţi, nici nu putem continuu să stăm pe net, nici nu putem citi tot şi fi peste tot.
Dar unii dintre ei merită mai mult. Merită ca alţii să observe câtă dăruire şi bunătate este în ei. De aia am scris dintr-o suflare textul ăsta. Ca să vă arăt!
Doar ca paranteză, amintesc că îmi pare rău că nu fac acest lucru pe cât de mult aş vrea. Dar atâta cât am putut până azi, atât cât pot şi azi şi în viitor, voi încerca să vă arăt unii dintre oamenii care mă inspiră şi pe care eu îi văd ca fiind foarte frumoşi. Gusturile sunt relative, sigur că nu tot ce îmi place mie vă place şi vouă. Dar eu pot alege numai cu gusturile mele 🙂
Pentru azi, vă trimit în vizită în următoarele locuri:
- De ce sa traiesti cand nu mai vrei sa traiesti
- Prietenia la bucurie se cunoaşte
- Cele 13 puteri ascunse ale depresiei
- Lucruri despre care n-am scris
- Şi draga de Dani care nu încetează să îmi bucure sufletul cu sensibilitate, emoţie, iubire de flori şi de frumos, dragoste de gradinărit, natură, apă, munte, clădiri, locuri şi obiecte cu farmec şi poveşti nespuse.
Draga mea, m-am îndrăgostit de ultimul trandafir!
Vreau să mulţumesc tuturor celor care prin munca lor pe blog trimit inspiraţie şi idei minunate în jur, se mai întâmplă să fie de folos unora dintre noi, să ne încânte sufletul sau creierul.
Şi mai vreau să mulţumesc universului pentru bogăţia de oameni minunaţi pe care am privilegiul de a-i citi, cunoaşte, admira!
Cu recunoştinţă,
Mihaela
-
Revolutie in alimentatie
„Nu e bun, e foooaaaarteee bun!” a fost odata o afirmatie ce m-a pus usor amuzant pe ganduri. Intai pentru ca a facut o pauza intre cele doua propozitii din fraza, timp in care fata mea era sa ajunga la podea 🙂 Apoi pentru ca m-am gandit ce mult conteaza incurajarea chiar si in bucatarie. Sau poate, mai ales in bucatarie:)
Evident ca Mihnea a fost autorul acestei fraze rostite teatral.
Insa pana aici a fost ceva drum.
Chiar daca eram tare furnicuta in copilarie, ajutor de nadejde pentru mama (si va poate confirma), baza casei si a gospodariei 🙂 cand am plecat la facultate au venit ani in care am uitat total de gatit. Mancam permanent la cantina complexului studentesc si ne dadeau aia acolo o mancare… foarte buna pentru slabit. Cu exceptia verzei a la Cluj, nu-mi aduc aminte de alt fel care sa imi fi placut. Dar imi amintesc de ziua in care eram obligati sa acordam ajutor la cantina studenteasca si cat de unsuroase erau tavile metalice in care serveam masa(brrr). Insa munca aceea in comunitate nu era un lucru rau! Rea era mancarea.
Am avut noroc cu mamele noastre, raspandite in colturi diferite de tara. Trimiteau saracutele de-a pacheeete la Bucuresti…Sarbatoare era pe sufletele, dar mai ales pe burti.
Toate erau pricepute, toate gateau numai in casa si multa cultura gastronomica am acumulat atunci. Teoretica, evident.
Dupa ce am terminat facultatea si nu am mai stat in camin, gateam din Paste in Craciun. Sigur ca exagerez de dragul efectului artistic.
Saracul tata era tare ingrijorat. De cate ori ma vizita si deschidea frigiderul, se lasa cu replica:
„Mai femeie, fata asta a noastra o sa moara de foame.”
Mama era ceva mai increzatoare, stia ea ce stia. Adica nu muream de foame, ca doar la ea apelam telefonic cand mai vroiam si eu sa fac una-alta din categoria nemaincercatelor. Intelegea ca dorinta de suplete si interesul pentru viata sociala nu faceau casa prea buna cu gatitul. Doar uneori se mai intreba cum m-oi descurca cand voi fi la casa si familia mea.
Si m-am descurcat rezonabil, zic unii. Baietii casei zic chiar foarte bine.
Cand m-am casatorit cu Mihai, el tocmai terminase o cura serioasa de slabire, asa ca incetisor am diminuat puternic uleiul folosit la gatit. De prajeli nici nu suporta sa auda! Salate, multeeee salate era crezul vietii lui pe atunci.
Prin urmare am devenit supercreativa cu salatele, inventez salate in doi timpi si trei miscari.
Cand a aparut si Mihnea, interesul pentru alimentatia sanatoasa a devenit si mai puternic.
Crescuse bine copilul, cand am avut voie sa fac si eu de cateva ori pe an cartofi prajiti. Nu de alta, dar Mc Donald’s e peste drum de noi si am zis ca mai bine mai fac si eu de 2-3 ori pe an, decat sa vrea sa mearga pe acolo. Bine ca am rezistat, avem 13 ani de cand stam chiar langa el si numar pe degete de cate ori i-am vizitat.
Chiar si de cand iese copilul singur afara, tot nu merge foarte des. Cel putin eu asa stiu.
Sigur ca nimeni nu-i perfect si nici nu vrem sa facem o obsesie din alimentatie. Permitem si derapaje, ca nu e tocmai simplu sa interzici copilului si aia, si aia, si aia. Pe masura ce creste, lucrurile se controleaza mai greu. Dar ne straduim sa oferim alternative mai sanatoase.
Principalele directii pe care am mers si am reusit sa le facem (aproape) constant sunt:
- Gatesc mult in casa. Am avut si perioade in care gateam zilnic, dar asta era prea de tot. In ultimul timp am gasit punctul de echilibru in aceasta activitate, gatind cam de 3 ori pe saptamana, cate doua feluri intr-o sedinta. Cu dulciurile stau ceva mai prost, fac destul de rar si nici nu prea diversific. Mentionez ca treaba asta merge cel mai bine atunci cand reusesc sa fac meniul saptamanal.
- Ani buni am scos complet mezelurile. Dupa ce copilul a zis ca daca mai vede branzeturi, creme de branza, cascaval si legume, el refuza sa mai ia pachetul la scoala, am incercat cu friptura rece in sandvis. In scurt timp a facut mofturi si la asta, asa ca nu am avut incotro si am inceput sa luam sunca presata sau muschi file. Le studiem mult, luam din categoria premium si acceptam situatia pe moment 😉 .
- Prajelile sunt aproape disparute din casa. De cateva pe an acceptam cartofi prajiti si de cateva mai multe ori, snitele. Chiftelele le fac la cuptor, baiatul mai protesteaza, dar macar la ele rezist eroic 🙂
- Urmaresc etichetele la ce cumparam si de foarte multe ori renuntam la produse, din cauza continutului de E-uri.
- Sunten in plina tranzitie spre paste integrale si orez brun, mai am ceva pana obisnuiesc toata casa cu acestea. Cartoful nu l-am scos de tot si nici nu vreau sa fac asta, iubim cartofii. Ii facem la cuptor, intr-una din aceste 15 variante sau piure.
- Fac multe salate, cam 5 zile din 7 reusesc sa le pun pe masa. Insistam pe fructe, dar succesul e cam in asteptare. Pontul cel mai bun pe care il stiu este sa le cureti, tai si asezi cat mai frumos pe un platou cu care te prezinti in punctele de interes ale casei: biroul de lucru si the personal computer.
- Am facut lista cu alimente sanatoase, incerc sa iau saptamanal cate ceva din cele scrise acolo. Nu mancam doar din ele, ca mai poftim si altele 🙂
Cam acestea sunt lucrurile care imi ies in proportie suficient de mare. In proportie nu la fel de importanta, ma tin batoasa cu introducerea de alimente mai noi pentru unii sau pentru toti. Am avut succes cu spanacul, unul mediu cu dovleacul si aproape insucces cu lintea.
Fara a pica in extreme si obsesii, tin cont si de faptul ca mereu e loc de mai bine. Ca permanent putem invata si experimenta obiceiuri/alimente/retete noi. Ca ideile, perceptiile si teoriile se schimba des, de aceea ouale acum sunt bune, maine nu mai sunt. Sau invers, ati inteles voi. In masura in care se poate, avem dorinta unui stil de viata sanatos.
Acesta este unul dintre motivele pentru care participam la Food Revolution Day, program implementat de Jamie Oliver la nivel mondial al carui scop este educația alimentară a copiilor. ca și fundament pentru o viață sănătoasă.
Tema principală a acestui an este marketingul echitabil (#fairmarketing) și mâncarea sănătoasă (#nojunk).Se organizeaza pe 20 mai intre 10,30 si 13,30 la Conacul Golescu Grant. Părinții si copiii lor, ambasadorii Food Revolution, bloggerii, specialistii in nutritie si vedetele se vor aduna pentru a gati impreuna delicioasele rețete marca Jamie Oliver.
Participarea este gratuită, iar linkul pentru inscriere il gasiti aici.
Părinții activi se vor bucura de o oră de sport oferită de Revvolution – Powered by Valentin Vasile.
Va multumesc ca imi sunteti alaturi si va rog sa raspanditi si voi pe retele acest eveniment.
Dacă vă place ce gasiţi aici, dacă vă e de folos sau vă emoţionează/pune pe gânduri, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.