Pentru ca tot zic să mai trec pe aici şi mereu am alte treburi, cu gândul la voi am reuşit o fotografie.
Mi-era dor să vă mai aud, aşa că am meşterit un cadru cu un mărţişor maaare şi o drăguţă de orhidee, până ieri ascunsă printre frunze.
La mulţi ani, fete frumoase!
Primăvară minunată, fără ghiaţă la mal, flori multe, vesele şi colorate, zâmbete şi raze de soare jucăuş!
Cu drag,
Mihaela
Luna decembrie a fost una deosebit de plina si de aducătoare de satisfactie si implinire sufletului meu, in general zbuciumat. Atat de plina, încât nu mi-am mai gasit energie si timp sa mai scriu ceva pe blog. Dar nici nu mi-am facut probleme din cauza aceasta, mi-am spus ca voi scrie cand voi gasi starea necesara… si gata.
Asa cum va spuneam, preocupările centrale au fost cele medicale si cele organizatorice ale garsonierei. Imi era teama ca voi abandona drumurile pe la medici, insa am rezistat pe baricade mai bine decat ma asteptam.
Aveam doua lipoame, unul exagerat de mare si altul destul de profund. M-am hotarat subit sa le scot, dupa ce ezitasem prea multa vreme. Acesta a fost primul episod, am mai trait inca vreo 4 si mai am 2…Dar nu e foarte important. Ce vroiam sa va spun este ca in spital am cunoscut o doamna remarcabila prin caracterul echilibrat si respectul pe care i-l purta tot personalul spitalului. Am stat la povesti si mare mi-a fost bucuria sa aflu ca este mama unui pictor.
Dupa ce am iesit din spital, am intrat vrand-nevrand intr-o perioada de odihna. De la ragaz am trecut la bucatareala si am facut cea mai mare cantitate de salata de boeuf din toata cariera mea de gospodina. A fost pentru 3 case si simt nevoia sa multumesc ajutorului meu de nadejde, numitul Mihai, adica dragul meu sot.
Avem un brad absolut superb. La noi in casa, de la baieti dorire, nu exista decat brazi mari. Daca bradul nu e pana in tavan, lor li se pare ca nu au brad. Plecasem cu Mihnea la cumparaturi, ca tati era putin pe drumuri spre nord de Moldova. Ca sa evit aglomeratia, imi facusem lista cu ce poate fi cumparat din timp si rugasem baiatul sa vina cu mine. Cum ajungem noi in Piata Obor si da Mihnea cu ochii de careul imens dedicat brazilor de la RomSilva, nu am mai avut scapare. S-au pornit argumentele pe capul meu, cum ca e musai sa luam bradul atunci si mai venim o data dupa merinde.
Era asa de viteaz, ca declara sus si tare ca il va cara singur, ca e cel mai frumos si cel mai falnic si, mai ales, cel mai potrivit moment de luat brazi. Nu chiar era asa cu momentul, dar ce era sa mai zic…
De Craciun am lasat frumusete de brad sa stea singurel, ca noi ne-am adunat toti la mama. Acolo sunt cele mai bune bucate (exceptand salata facuta de fata, subsemnata), e cel mai bun loc de petrecut Craciunul si de adunat familionul. Am avut si regula noua: nimeni nu face nimanui vreo observatie. Nu se implementeaza ea chiar usor, dar tot ne-am inghitit niste comentarii, ceea ce nu poate fi decat de bine. Cam asa aratam la masa, mergea ceva mai mult spatiu… Am incercat sa dau de o poza in care sa zambim cu totii, dar nu-i usor. Ca in poze, zambitul e cam cu randul si fotografiatul la fel.
Aici lipseste nepotul meu, dar am o poza haioasa cu mami lui, cea mai zurli surioara.
De Revelion am petrecut altfel, chiar am vrut oleaca de plapumioara. Nu prea ne-a iesit-decat de la ora 2 incolo, pana atunci am fost la un vernisaj, am mancat ceva pe repede inainte si am iesit la dat artificii si alte bubuitoare NE-NU-MA-RA-TE. De salata boeuf tot nu ne-am saturat, dar cu tot cu ajutoare… eu prea curand nu mai fac 🙂
Cele mai frumoase poze au iesit cele de la expozitia la care am fost invitati de fiul doamnei despre care scriam mai sus, asa ca de acolo va trimitem un „La multi ani!”
La multi ani, la multi bani, la multa sanatate, fericire, bucurie, liniste si pace sufleteasca si orice altceva v-ar mai dori sufletul!
Ultima este de pe drum, nu puteam rata ceva luminite bucurestene 🙂
Trebuie sa recunosc ca ajun de Revelion la Caminul Artei nu am mai facut vreodata, insa tare mi-a placut si mult mi-ar mai placea.
Am ajuns si la prima zi din anul 2018 si nu imi iau la revedere de la voi, fara cea mai frumoasa urare de An Nou. Mi-a trimis-o o draga prietena si o dau si eu mai departe:
Nichita Stanescu-Urare(Clopotele Norilor)
Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!
Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.
Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.
Atata timp a trecut de cand am scris ceva, ca s-a adunat prea mult praf pe-aici 🙂 Toata perioada aceasta a zburat timpul printre treburi. Am avut zile in care nici macar nu am deschis blogul, ceea ce nu stiu daca se considera sarbatoare sau tragedie 🙂
De vreo doua ori chiar, mi-am propus sa scriu si nicio idee nu vroia sa sara pe hartie… Am renuntat.
Au fost evenimente si bune si mai putin bune, dar zilele astea inca sunt despre PASTE.
Hristos a inviat! Sper ca ati petrecut frumos, ca ati mancat cumpatat(asa, ca mine 🙄 ) si, mai ales, sper ca nu v-ati stresat prea mult inainte.
Eu asa imi propusesem si mi-a iesit pana la un punct. Nu m-am omorat prea tare in curatenii si pregatiri. Am plecat la Botosani si am avut proasta inspiratie sa calatorim noaptea. Si acuma ma intreb ce o fi fost in mintea noastra. Stiam eu ca nu-i usor lucru, dar imi iesea pe vremuri…
Insa vremurile s-au dus si nici ajun de sarbatoare nu era. Am calatorit, fetelor, aproape ca in studentie, care a fost inainte de ’89. Groaznic de aglomerat, nici nu credeam ca C.F.R.-ul mai are parte de atata bagare in seama.
Vineri dimineata, in drumul masinii, mi s-au deschis ochii mai bine, ca nu pot trece altfel prin centrul acelui oras. Am o relatie duios-nostalgica cu locul asta, cititorii mai vechi stiu ca am avut o tentativa de a ne muta acolo.
Nu pot sa nu admir cladirile. Orasul are o multime de frumuseti arhitecturale, de vilute cochete si de casute de pitici, autentic moldovenesti. Ultimele nu sunt in drumul nostru spre casa, trebuie sa scotocesti putin dupa ele. Dar gradini frumoase sunt. Parcul Eminescu este. Copacii sunt la fel de miraculos de verzi ca si aici, doar ca florile sunt putintel mai in urma. Asa ca mai erau si corcodusi. In acelasi timp erau si meri infloriti, ceea ce m-a derutat oleaca… Parca in afara Moldovei, merii infloresc dupa corcodus. Zic, nu mi-s sigura.
Curticica noastra arata destul de bine fata de vitregirea prin care a trecut. Desi nu prea mai are cine sa-i dea ingrijire, desi s-au intamplat multe grele pe-acolo, avea FLORI. Pe marginile aleilor tot iesisera narcisele(doar frunze), am numarat si cateva lalele imbobocite si bujorii crescusera ca Fat-Frumos.
In sus era de vis. Toti copacii erau plini de floare. Majoritatea sunt visini, ceea ce m-a luminat oleaca. Cred ca si pe drum tot visini vazusem, dar mintea nu-mi era prea functionala 🙂
Vineri si sambata am fost kapellmeister. Soacra mea poftea la niste mancaruri pe care nu le mai poate face singura, asa ca mi-am etalat marile maiestrii culinare si nu va zic ce de laude am primit 🙂 Mi s-a umplut sufletul ca i-am putut face o mica placere si in acelasi timp m-am intristat. Anii isi arata coltii si nu-i deloc usoara lupta cu ei. Nu va spun ce maiestrii facea odata. Si de data aceasta nu glumesc.
Am fost sa luam lumina. Daca vreti sa vedeti slujba de slujba si lumea de pe lume, faceti un Paste in Moldova. Tinuturile acelea inspira si expira credinta.
Duminica vroiam sa iesim putin in oras, dar nu am ajuns decat la cimitir. Vremea nu a mai fost frumoasa, asa ca am preferat sa scotocesc prin casa noastra, in care inca nu apucasem sa intru. Am sucit si invartit lucruri, meditand profund ce sa aduc incoace si ce nu. Nu o sa ma intelegeti cum e cu meditatia asta profunda pentru asa un lucru de serios, trebuie sa mai cresteti putin pentru asta 🙂 Nu va spun prin ce a trecut saracuta casa aceea, noroc ca multe obiecte cu memorie si suflet erau puse bine in doua camere scapate de prapad.
In doua vorbe, cam asa ne-a trecut Pastele. La intoarcere am venit pe lumina. Cam o ora dinspre Botosani, peisajul e o frumusete lina si deluroasa, invadata de splendoarea verdelui de primavara. Palcuri de copaci in floare, mici iazuri pe ici-colo, covorase de papadii zambind soarelui(poate pentru ca le-a imprumutat si lor din culoarea lui), turme de oi cocotate pe deal, satucuri cu gospodarii ingrijite si cu lalele la portite.
M-am gandit ca mi-am gresit cariera. Daca ma faceam pastor, poate ca ajungeam sa ma bucur cat vreau de verde, de primavara, de aer si de dealuri.
Dar nu a fost sa fie…Asa ca supravietuiesc 😉
Cum stateam eu cu ochii lipiti de geam si cu mintea plina de ganduri si pastorit, il aud pe Mihnea aproape strigand: „Ia uiteeee!!!”. Si cand imi cobor privirea de pe varfuri de deal catre poalele trenului, ce credeti ca rasarea din iarba???
O minunatie de fazan, colorata in toate culorile curcubeului, topaia cu coada ţanţoşă. Sarea ca un minicangur. Asa era de dragut ca am incremenit.
Mai departe am intepenit in scaun pret de 10 ore, ca a avut intarziere. Eram muta de oboseala cand in sfarsit m-am aruncat in pat. Si de disperare ca urma trezitul la 6, care acompaniaza fiecare zi de serviciu.
Miniconcediul s-a incheiat, asta am vrut sa vă spun!
P.S. trebuie sa rezolv cu diacriticele astea, ca ma enervez cumplit la fiecare cuvant ciuntit de lipsa lor.
P.P.S. Noroc de Mihnea ca a batut stradutele. Si m-am convins ca e baiatul mamii, desi tatal nu va fi de acord 🙂 . Ce credeti voi ca a fotografiat desteptaciunea si sensibilitatea mea de prunc?
Iata, tocmai casele acelea de care spun ca m-au impresionat. Nu, nu alea mari, cu etaj si bunastare. Cele mici, romantice, moldovenesti adevarate, cele ce te duc cu gandul la Creanga, desi mai corect ar fi Eminescu. Ca el, Iorga si Luchian sunt nascuti aici. Si Enescu mai departisor, la Liveni. Si de cate ori apuc sa urc si sa cobor stradute line, ma gandesc ca e o socoteala cu plaiurile astea domoale, cu vorba aceasta cantata, cu spiritualitatea aceasta omniprezenta, ca de aceea o fi dat astfel de oameni.
Daca v-a placut acest articol, puteti sa il distribuiti si va raman profund recunoscatoare 🙂 🙂 🙂
Cu vreo 200 de ani in urma, am citit o recenzie a unui spectacol de teatru. Glumesc, sunt doar 5 ani. Cat despre piesa de teatru, pot sa va spun ca nu sunt o impatimita, nu ca nu mi-ar placea, ci doar ca timpul are o problema cu mine 🙂
Era „Sinucigasul”, pe care in mod cu totul exceptional o vazusem si eu. M-a cucerit articolul citit. Era bine scris, foarte logic, cursiv si incitant. Iar din punctul meu de vedere, sclipea ceva in textul acela. Sclipea un suflet de om foarte special.
Inutil sa va spun ca am revenit pe acel blog (credeati ca scriu despre altceva?) cat de mult am putut. Aproape 4 ani si aproape in fiecare zi.
O perioada lunga din cei 4 ani, am revenit de mai multe ori intr-o zi. Prima data se intampla la 7 dimineata, maximum 7 si 10 minute.
Blogul avea mare succes. Imi amintesc si acum un comentariu citit acolo, scris de Vienela. Nu pot pune ghilimele pentru ca memoria nu imi permite citarea exacta, dar scria ceva de genul:
Esti foarte tare, Iuliana! Este ora 7 dimineata si tu ai deja 7 comentarii.
Nu stiu daca am retinut cu exactitate numarul comentariilor. Era pe acolo, plus-minus ceva. Dar nu conteaza cifra exacta, conteaza ca acest comentariu ilustra efervescenta de pe blog.
Intre timp, Iuliana a inchis blogul acela. A trecut prin ceva schimbari si framantari. Intai l-a chemat „petalacalatoare” si era pe blogspot. Apoi l-a mutat pe wordpress, si dupa aceea l-a redenumit „jurnal de bucate aromate”. Intr-un final, l-a inchis pentru ca ceva devenise prea mult pentru ea.
Cu mintea mea analitica (mi-a placut asta, multumesc Cristina 🙂 ) vreau sa va explic de ce era atata efervescenta.
Vedeti voi, blogurile sunt ca si oamenii care le scriu. Iuliana este un om minunat si acest lucru atrage cititori. Unii dintre ei aspira la prietenie, motiv pentru care se tot duc pe acolo 🙂
Scrierea Iulianei este vesela si sprintara. Iata un citat:
„Tocmai am primit o scrisoare de la ANAF prin care imi aduc la cunostinta ca in urma nu stiu caror recalculari au sa-mi dea inapoi fix 5 ron. Ei, mie! Si cica sa ma duc sa ii ridic de la caserie. O sa ma duc.
Deci iata cum statul roman iti ia, iti ia, iti ia, iti ia, iti ia, iti ia, iti ia, iti ia, dar din cand in cand iti mai da si inapoi! Lucky me!„
„Zile magice de vacanta. Cu trezit fara ceas, cu leneveala in pijamale, cu ciocolata calda, cu lingurite de ciocolata si o carte simpatica.
Totul e per-fect!♥”
In zile ca aceasta apar in mine doua stari contradictorii. Pe de o parte este bucuria unei sarbatori, pe cealalta este o senzatie de saturatie la auzul si vederea unuia si aceluiasi subiect.
La prima ora mi-am primit pupicii de rigoare si m-am pornit spre serviciu, cufundata in tot felul de ganduri fara legatura cu 8 Martie.
Nu intentionam sa scriu ceva aici, vroiam sa-mi sun mama si doamnele mele dragi si sa fac de urgenta o lucrare pe care am mutat-o de prea multe ori, din stanga in dreapta biroului.
Si, dintr-o data, in leganarea tramvaiului m-au invaluit multe ganduri de multumire si pretuire.
Am simtit ca nu pot trece peste ele, ca daca nu le scriu, le uit…
M-am simtit deodata ca o mica combinatie de elemente, de fapt de oameni. Se spune ca suntem un fel de suma a persoanelor cu care petrecem timp. Una imperfecta, cu siguranta, dar tot o suma ne numim.
Venim pe lume cu o zestre de insusiri si inclinatii despre care nu stim nimic si nu intelegem de unde vin. O forta superioara si extraordinara ne aduce undeva, la cineva, si ne da in grija lor.
Nici mama nu stie cum si de unde venim si mai ales, cum va gasi forta si caldura sa ne calauzeasca, sa ne ingrijeasca si sa ne creasca.
Insa e dat pe lume sa o gaseasca, si chiar se intampla fara mare efort. Ne invaluie cu dragoste, cu grija, cu caldura, cu atentie si creste oameni din botul acela de suflet si carne.
Oameni care cresc, care pleaca, care uita.
Si apoi vine o zi- de preferat sa fie mai multe, cand botul crescut mare vrea sa transmita ce simte. Nu-i e chiar simplu si usor, cuvintele intense se transmit greu chiar si in scris.
O zi in care botul de suflet multumeste mamei pentru tot. Pentru zilele si noptile pline de munca, atentie, grija si dragoste. Pentru fiecare clipa in care dragostea ei i-a fost lumina in viata. Pentru fiecare farfurie pusa-n fata cu drag si cu bucurie. Pentru fiecare sfat, gand si act al carui unic rost era binele lui.
Pentru fiecare zi in care a trudit din greu ca el sa simta doar binele din viata. Pentru toata lumina, pentru toata calauzirea si pentru ca sufletul ei parea ca nu mai stie altceva decat binele sufletului lui.
Multumesc, mama, pentru tot ce ai scos din mine. Pentru fiecare poveste pe care mi-ai citit-o, pentru fiecare pilda pe care mi-ai spus-o, pentru tot ceea ce m-ai invatat.
Pentru ca m-ai invatat sa pretuiesc cinstea, dreptatea si bunatatea. Pentru ca m-ai invatat sa traiesc in curatenie in jur si inauntru. Pentru ca te-ai strauduit sa ma inveti sa potolesc demonii din mine.
Iarta-ma pentru fiecare lacrima ce ti-a curs pentru mine. Pentru fiecare mica lupta in care vroiam sa iti arat ca stiu si ca pot. Pentru fiecare rid pe care ti l-am brazdat pe chip, pentru fiecare suparare pe care ti-am pricinuit-o cu voie sau fara voie.
Apoi plecam la scoala si in lume, iar de aici incolo, avem si noi un cuvant de spus. De aici incolo, ne alegem oamenii care ne plac. Admiram si ne apropiem de cei ce ne transmit emotional ceva, de cei ce pot avea un rol in formarea noastra.
Avem multi profesori in jur, dar ii iubim doar pe cei care ne plac. Ei sunt aceia ce ne vor ramane modele, faruri la care mintea noastra se va intoarce de multe ori in cautare de raspunsuri.
Ne alegem prietenii ce ne plac, oameni de la care mai invatam ceva. Nu e nimeni perfect pe lume, dar fiecare prieten din jurul nostru ne ajuta cu ceva. Nu ma refer la ceva fizic, ci la evolutia noastra emotionala si spirituala. La fiecare prieten iti place ceva, deci el este invatatorul tau in acel ceva.
Nu sunt prea lamurita daca ii alegem noi sau ei ies cu scop in drumul nostru, fix acela de a ne fi calauzitori intr-o mica lectie pe care trebuie sa o mai primim.
Nu doar azi ar trebui sa trimit multumiri, dar azi le trimit mai usor.
Multumesc mamei pentru tot ce am putut exprima mai sus si pentru ce a ramas nespus.
Multumesc surorii mele pentru tot ce am invatat mai bine, straduindu-ma sa o invat pe ea si pentru tot ce ma invata acum pentru ca ramasese inca de invatat.
Multumesc matusilor, verisoarelor si fiecarei doamne din familia mea. Pentru ca sunteti, pentru ati fost mereu langa noi, ne-ati sprijinit, invatat si ajutat intotdeauna.
Multumesc fiecarui doamne de la catedra, pentru stiinta si logica pe care s-au straduit sa le aduca in mintea mea. Dar si mai mult le multumesc celor care pe langa stiinta, au gasit cateva minute sa ne transmita si ceva din alambicata stiinta a trairii.
Multumesc fiecareia din prietenele mele, imi sunteti mai dragi decat pot exprima acum si aici. Pentru fiecare noapte petrecuta-n intrebari si incercari de raspunsuri, pentru fiecare umar mereu aproape, pentru fiecare gand si fiecare moment de sustinere.
Multumesc tuturor colegelor si doamnelor deosebite alaturi de care lucrez. Faptul ca sunt atat de multi ani de cand ma asez dimineata la acelasi birou mult plimbat, vi se datoreaza intr-o mare masura. Jobul acesta a fost unul minunat, iar daca si astazi este unul bun, se intampla datorita colegelor. Nu-i deloc – dar chiar deloc putin lucru sa vii in fiecare zi printre atatia oameni de mare calitate.
Multumesc tuturor bloggeritelor pe care le citesc pentru toata inspiratia pe care mi-o transmit dimineata, la pranz si seara. Pentru toate frumoasele schimburi de idei, informatii si sentimente. Pentru modelele ce sunteti, pentru munca de pret pe care o faceti, pentru curajul de a arata celorlalti bucati din sufletele vostre.
Si nu in ultimul rand, multumesc fiecareia din cititoarele mele. Unele dintre voi stiti de cate ori am vrut sa renunt. Viata, timpul, treburile si neincrederea m-au tras de multe ori de langa blog.
Daca nu erati voi sa cititi, daca nu vedeam si mai ales simteam ca aceste cuvinte au undeva un ecou, astazi scriam intr-un jurnal. Sau mai probabil nici acolo.
Multumesc doamne frumoase si dragi!
O particica din fiecare din voi este si in mine, asa cum o particica din mine este intotdeauna si pentru voi.
La multi ani, frumoase doamne!
Sa primim multe flori si mai ales multe ganduri frumoase!
Daca va plac randurile, gandurile si ideile blogului, v-as fi recunoscatoare daca le-ati distribui.
A trecut cu bine 2016! Uneori ne-a suparat, dar pana la urma am reusit sa depasim supararile. Poate pe unii i-a suparat rau de tot, iar altora le-a adus multe bucurii. Probabil unii abia asteptau sa se duca, dar altii isi doreau sa dureze mai mult.
Cum a fost el, cu bune si mai putin bune, a fost un an din viata noastra si ne straduim sa-i retinem in mod special clipele frumoase. Anul trecut am scris despre bucuriile anului, anul acesta nu am mai avut stare. In doua minute, prima care imi vine in minte este participarea lui Mihnea la expozitia de pictura a Mihaelei Cocheci. A fost de vis, a fost realizarea deceniului, nu a anului si iarasi transmit multumirile mele extraordinarei noastre prietene.
Tot la capitolul de multumiri, toti trei din casa va retrimitem inzecite, toate frumoasele ganduri si incurajari oferite cu dragoste in cursul acestui an. Deosebite si extraordinare multumiri celor ce ne-au sprijinit atunci cand am relatat despre cumplita incercare prin care a trecut Cristian.
Slava Domnului si tuturor oamenilor cu suflet ce l-au ajutat, acum copilul este bine!
Vom petrece Revelionul cu totii, se va bucura foarte mult, il indrageste in mod deosebit pe Mihnea! Si noi ne vom bucura si ne vom ruga pentru sanatatea lui, inclusiv in primele clipe ale Anului 2017.
Si ajungang la clipe noi, iata ce va dorim in 2017, cu speranta ca si noua ne va darui aceleasi lucruri:
Sa ninga peste voi cu fulgi de fericire,
Sa va fie anul imbogatit de iubire!
Sa fiti sanatosi
si la punga grosi.
Sa redesteptati copilul din voi,
Sa puneti cate o caramida la temelia fiecaruia din visele noi!
Sa priviti viata cu seninul ochilor de copil
Inundat fie-va sufletul cu armonie si stil.
Sa va pastrati mintea tanara si sa invatati mereu
Sa va doriti permanent cate ceva si sa aveti ganduri bune pentru cei din jur!
Petrecere frumoasa, multa sanatate si la multi ani!
Mihnea, Mihaela si Mihai
Cu totii ne-am bucurat cand am aflat ca Bucurestiul este pe locul trei in topul oraselor europene cel mai frumos luminate pentru Craciun.
Nu ocupam prea des locuri fruntase in topuri, asa ca este firesc sa ne faca placere. Am inteles ca s-au folosit 3 milioane de luminite, instalate pe un traseu de 29 de km.
Ca orice bucurestean am ajuns si noi prin oras si ne-am straduit sa prindem sclipirile in poze. Acestea nu se lasa prinse prea usor, iti trebuie si aparate bune si pricepere.
Postez cateva din ele, ca sa vada si prietenii nebucuresteni. Nu au iesit chiar extraordinar, doar dragute 🙂
Incep cu Palatul BNR in amurg, deja se instala o seara frumoasa.
O multime de oameni era pe strazi, inclusiv pe langa celebra statuie cu Lupoaica.
Urmeaza doua imagini cu mici decoruri din vitrina florariei mele preferate, adica Iris. Bilutele verzi le-am vazut in Gradina botanica din Iasi.
Nu stiu cum se numesc, dar sunt usor parfumate si au un aspect usor grunjos si interesant.
Urmatoarea este a Palatului Sutu, o cladire superba in care se gaseste Muzeul de istorie a municipiului Bucuresti si este cea mai reusita fotografie de noapte pe care am facut-o eu vreodata.
In speranta ca veti avea nevoie si de urari pentru Anul Nou, continui actiunea inceputa cu urarile de Craciun.
Anul Nou sa va aduca multa sanatate, bucurii si impliniri! La multi ani!
Anul Nou cu bucurie si cu speranta sa vie!
Fie ca anul 2017 sa va aduca numai fericire, sanatate si mult, mult noroc! Toate dorintele sa vi se implineasca, astfel incat sa fiti foarte fericiti!
La multi ani! Anul Nou sa va aduca cele mai frumoase impliniri si multa sanatate!
La multi ani cu sanatate, bucurii si noroc!
Un An Nou fericit alaturi de cei dragi!
La multi ani cu sanatate, speranta si impliniri!
In anul care vine sa va dea Dumnezeu sanatate, fericire, belsug, liniste sufleteasca si intelegere reciproca! La multi ani!
Noul an sa va aduca sanatate, putere, multumire sufleteasca, belsug si implinirea tuturor dorintelor! La multi ani!
La multi ani cu sanatate si un An Nou in care sa existe doar dorinte implinite, bucurii si multe realizari!
Sarbatori minunate si linistite, alaturi de oameni buni si fericiti! Un an mai bun sa vina in viata voastra! La multi ani!
In noul an ce vine, visele si noile voastre dorinte sa fie insotite de aceste calduroase urari de implinire! Un An Nou asa cum il visati!
In anul care vine s-auzim numai de bine! La multi ani!
An Nou cu sanatate si bucurii, cu implinirea viselor, cu speranta si credinta in mai bine, cu pace si lumina in suflete si-n priviri! La multi ani!
Noul An sa va aduca sanatate, prosperitate si dragoste. La multi ani!
Iti doresc un An Nou cu spor in toate, cu bucurii, impliniri si sanatate! La multi ani!
Anul care a venit sa va aduca lumina, armonie, fericire, sanatate si iubire! La multi ani!
2017 sa va aduca tot ce va doriti, si in plus, tot ce va trebuie si nu stiti!(Catalin)
Sa dea Dumnezeu ca anul care vine sa fie de 17 ori mai bun ca cel care se incheie! La multi ani! (Cristiana)
In noaptea asta, soaptele si dorintele se vor ridica la cer. E Anul Nou! Incepeti prin a va deschide sufletul, bucurati-va si iubiti curat. Noul An sa va fie mai bun, mai curat si mai roditor! La multi ani 2017! (Violeta)
Va doresc: mult belsug in casa, painea mai gustoasa, datorii putine in anul care vine. Pace-n inimi, rod bogat, bucurie, gand curat, din a voastra casa, binele sa nu mai iasa!La multi ani!
Fie ca anul care incepe sa va astearna in cale poteca neteda, vegheata de stelute norocoase si ingeri dalbi! Iar dorintele, toate-toate sa vi se implineasca cate una in fiecare zi! La multi ani!
Flori de ghiata si ghirlande. Uratori si plugusoare. Veselie si mai mare. Anul vechi ce-ncet dispare. Pleaca de la fiecare. Un Nou An ce vine lin, Sa ne-aduca cer senin! Impliniri si tot ce-i bine, An prosper cum se cuvine! Sa se-opreasca si la tine, Sporul, casa s-o-nfloreasca. Painea sa nu va lipseasca. Speranta sa va-nsoteasca. Sanatosi sa fiti cu toti. De la bunici la nepoti. Sufletul plin de iubire Si lipici la fericire. Tot ce-i rau in cale piara. Numai bine sa rasara. Pace, liniste si calde ganduri, Va doresc eu printre randuri! Si inchei asta urare. Gand crestin la fiecare. Cu credinta in ajun, Eu atat vreau sa va spun: Sa aveti un AN MAI BUN! O caruta doar cu bani, LA ANUL SI LA MULTI ANI!
Aho, aho, drag romanas/De la sat, de la oras/Ochii pe mesajul meu,/Ca vreau sa iti spun si eu./N-am venit sa te stresez, Am venit doar sa-ti urez/Sanatate, fericire, casa plina de iubire/Buzunarul cu multi bani/Sa traiesti si La multi ani!
Sa va ninga cu bucurii, sa le savurati linistiti si sanatosi!
Cam acestea sunt urarile de Anul Nou, sper sa va fie de folos in zilele ce urmeaza.
Later edit 31.12.2016: Observ ca zilele acestea se citeste foarte mult aceasta postare si m-as bucura daca as reusi sa aflu cine a distribuit-o pe Facebook (de acolo imi arata statisticile intrari multe pe blog) ca sa pot MULTUMI!
M-am gandit sa adaug si urarile scrise de mine anii trecuti si anul acesta, poate va vor placea: An Nou fericit!
Pentru Anul Nou(cu o urare draguta foc, compusa de sotul meu).
A trecut toamna, a trecut chiar si minivacanta de 1 Decembrie si iata-ne in ultima luna din an. La multi ani tuturor, ca nu am fost pe-aici sa va spun la timp! Sa ne fie bine, mai bine decat in ultimii 27 plus cei 43 de ani! Ca noi tot asteptam, parca si speranta se pierde de atata asteptare.
Nu vreau sa scriu despre situatia politico-economica a acestui popor, ca nu este nici tema blogului si nici ceva ce pot influenta in vreun fel.
Mai bine imi vad de familie, de jobul si pasiunile mele, ca acolo sunt convinsa ca am puterea de a face mai bine, mai mult, mai cu folos. Si cand voi simti ca toate sunt atat de bine pe cat este omeneste posibil sa fie, mi-am propus sa fac voluntariat. Dar imi dau seama ca scriu aiureli, lucrurile mereu pot fi imbunatatite si daca stau cu voluntariatul pana sunt perfecte, atunci nu il mai fac niciodata. Tema serioasa de gandire si de aplicare!
Interesant ce constat acum! M-am asezat pe scaunul biroului, gandindu-ma sa scriu ceva. Am deschis computerul dupa cateva zile bune de pauza si am remarcat ca am de raspuns la comentarii. Asa ca am facut intati ceea ce era frumos de facut si am raspuns cu placere 🙂
Constatarea este jocul interesant si cumva periculos al gandurilor si vorbelor. Si anume, cum te duc ele unde vor daca nu stii sa le stapanesti. Contorul de cuvinte al WordPress-ului arata ca am scris deja 239 de cuvinte, dar acestea au fost cu totul altele decat cele pe care intentionam sa le insir.
Ca eu vroiam sa va spun altceva, anume ca am avut o toamna tare buna.
Desi m-am nascut in septembrie, acest anotimp mi-a adus mereu melancolie in suflet. Ma topesc dupa culorile ei vii si chiar calde, in contrast cu gradele Celsius. Ma incanta abundenta de pe campuri si dealuri, bogatia lor adusa in piete (eu mai mult pe-acolo o observ), paleta de galben-rosu-ruginiu a coroanelor de copaci. Iubesc mirosul amarui de crizanteme si valatucii de ceata ce plutesc peste pamant.
Dar parca tot melancolie simti cand frunzele se desprind de pe ramuri. Parca-s lacrimi ale copacilor, cazute ca ei sa poata reinfrunzi la primavara.
Ca-n viata, nu?
Anul acesta anotimpurile mi-au adus evenimente invers proportionale cu iubirea mea pentru ele. Primavara-anotimpul meu preferat, a adus probleme multe, stari ciudate, situatii greu de gestionat si enervari. Vara a mai asezat lucrurile in bine, dupa ce am facut tot ce tinea de noi ca sa le rezolvam. Iar toamna a venit cu eliberari, cu inchiderea acelor probleme si cu rezolvarea lor.
Deci parerea mea despre anotimpuri e aiurea de tot. Natura nu functioneaza dupa reguli stabilite de noi si preferintele noastre, ci dupa ritmul Creatorului. Toamna am cules roadele muncii de peste an, desi in sufletul meu primavara ramane anotimpul favorit!
Dar acum e iarna si incerc sa nu mai am preconceptii despre ea. Ce conteaza frigul cand vin sarbatorile? Ce conteaza mocirla de pe strazi cand ai bucuria jocului fulgilor de nea? Ce conteaza ca se duce anul, din moment ce vine altul si ce conteaza ca la un moment dat nu va mai veni altul, atata vreme cat simti bucuria copilului tau?
Dar si pentru cine nu ii are, tot exista bucurii. Aceea ca ai facut tot ce ai putut tu sa iti traiesti viata frumos cu ce ti-a fost dat, sa te bucuri de luptele pe care le-ai castigat si de momentele care ti-au fost daruite.
Am ajuns la 596 de cuvinte si tot nu am scris despre bucuriile si realizarile toamnei. Poate le scriu altadata, acum a venit iarna si Mihnea s-a bucurat ca am mai fost cu el la parada militara. Probabil ultimul an in care mai mergem impreuna. Deja a rostit ceva ce anticipasem: anul viitor va merge cu colegii lui.
Ma opresc aici pentru azi!
Sa aveti o saptamana minunata, cu spor in toate ce le doriti!
Nu o bulina de-aia de se pune copiilor in piept, la gradinita, ca recompensa ca au fost copii buni. Ci o bulina medicament. O pastila, un medicament.
Da’ problema este ca nu stiu de care…si de-aia va cer voua ajutorul 😛
Asa..
Asta cu bulina e de la mamaia mea. V-am povestit vreodata de mamaia? Cred ca nu.
Era odata o mamaie intr-un sat din Baragan. Avea o casuta mereu alba, vizavi de cimitirul in care crestea sapunel. Nepoata se trezea dimineata, la diferite ore ale ei, si imediat striga cat o tinea gura „mamaaaaaaiiiiiieeeeee…”. De ce striga ca din gura de sarpe, nu prea mai stie ea acuma, dar parca isi aminteste ca ii era mereu teama sa nu o piarda pe mamaia. Sa nu plece cumva, pe undeva departe, ca tare o mai iubea nepoata.
Mamaia era de obicei la via din capatul ulitei, care era si capatul satului si care era foarte aproape de casa alba. Practic, cum se termina cimitirul cu sapunel si alte flori, incepea via. Si pana se trezea copila, mamaia mai muncea prin vie.
Ca dupa aceea, facea treaba in curte, in timp ce copila dintr-un butoi, admira puisorii galbeni din batatura. Acolo ma punea, intr-un butoi mai mic, ca sa nu misun prin toata curtea cu pericole.
Sau ca sa nu fiu eu un pericol pentru orataniile curtii. Ca daca ma gandesc cati puisori am sacrificat…este mai posibila a doua varianta 🙂 Imi erau nespus de dragi si mereu vroiam sa-i mangai. Nu stiu cum faceam, mi-au spus ca probabil ii strangeam in mana fara sa dozez bine stransoarea. Imi amintesc cum mergeam cu mana intinsa si cu ochii inlacrimati si ziceam printre sughituri „mamaie, puiuuu”
Ufff, ce copil tembel.
Mamaia, draga de ea, nu ma certa. Eu imi amintesc cu ce drag ingrijea closca si cum purta ea la mana un fir de martisor ca sa ii „cada closca”. Si cand ii cadea cate una, ce bucurie mai era pe ea.
Dar nu trebuia sa va spun de bulina?
Cand venea mamaia de la via pe care o tot plivea, lega si nu stiu ce mai facea pe acolo, ma mangaia pe cap si pregatea ceva de papat.
Daca sucirea timpului ar fi la degetul meu mic, i l-as fi dat pe Mihnea in vie.
Dupa masa, lua bulina. Ce credeti ca era bulina aceea?
Antinevralgic.
Mamaia avea mereu pe lada studiolului, o folie luuunga de hartie alba – le mai tineti minte?- in care erau incapsulate pastilele de Antinevralgic. Era nelipsita bulina din casa.
Cand venea mama de la oras, eu ma repezeam la portocalele si dulciurile mele, iar mamaia intreba infrigurata daca i-a luat buline.
Eu nici nu pricepeam de ce trebuia sa intrebe, ca mama intotdeauna venea cu bulinele.
In casa alba, bulina avea loc de cinste. Era servita de trei ori pe zi. Aproape la fel de cinstita ca si cutia paralelipipedica cu trei laturi de lemn, de unde ieseau vocile. Cu religiozitate, dupa bulina numarul 3, urma teatrul radiofonic.
Si atunci… se dadea startul plimbarilor. Cutia aceea era magica, pe cuvant…Ne spunea povesti si ne lua in zbor de pescarus pana pe tarmuri pietroase, izbite cu furie de valuri inspaimantatoare. Sau ne purta in pasi de vals, in case boieresti cu mobila stil, tablouri pe pereti si draperii de catifele grele.
„Din primul meu salariu o sa-ti iau un televizor, o vaca si-o oaie” i-am spus foarte serios, de am ramas de pomina familiei.
Stiam eu ca cel mai mult isi dorea un televizor. Asta dupa bulina, desigur, dar bulina o primea de la mama. Apoi observasem ca daca ar fi avut o vaca si o oaie, nu s-ar mai fi necajit ca iar trebuie sa ceara lapte sau branza de la nenea Marinica…
Nu i le-am luat.
De ce oare nu i le-am luat?!????
Mamaia a trait cu bulinele ei, cu teatrul radiofonic si muzica populara. Nu stiu daca de acolo i se tragea istetimea, hazul si intelepciunea, dar am apreciat ca mereu purta la ea vorbe de duh si povestioare cu talc.
Eram in ultimul an de liceu si invatam de mama focului pentru admitere. De la poarta se aude numele meu strigat de el, baiatul visurilor mele din vremurile acelea.
Am sarit ca arsa si am luat-o la fuga aproape sa ma si impiedic in capotul lung de printesa, ce se infoiase ca o crinolina. Mi-am primit martisorul si am revenit euforica in casa.
Mama si mamaia se uitau lung si intrebator la mine, dar pana sa le lamuresc cum si ce cu martisorul, am inceput sa ma lamentez cu capotul. Acela fusese odata foarte frumos si pretios. Il primise mama dintr-o tara cu lucruri minunate si eu il confiscasem dupa ce mult timp il admirasem in dulap.
Fusese albastru ca ochii senini de copil si ceva mai frumos in de-ale modei.., nu vazusem pana atunci. De drag ce-mi era si de purtat ce l-am purtat, culoarea i se schimbase din albastrul cerului senin, intr-un bleu pal, invechit.
Lamentandu-ma ca nu trebuia sa apar in fata baiatului in capotul a carei splendoare se transformase in amintire, mamaia ma consoleaza hatru: „lasa mamaie, ca seara la lumanare ti se pare toanta, floare!?!”
V-am spus ca era seara?
Au ajutat-o bulinele toata viata. Placebo trebuie sa fi fost, dar important este ca ei ii faceau bine.
S-a stins fix la o saptamana de la nunta mea. Imi spunea mama ca se trezea din cand in cand si intreba daca a fost nunta. Ii raspundea cate zile mai erau si ea readormea.
Intr-o zi, raspunsul a fost cel asteptat. Nunta era la trecut.
Nu am putut sa ma duc sa o vad.
Oare exista vreo bulina ca sa ma poata ierta?
Imi dati vreo idee?
Imi dai, mamaie, te rog, o bulina pentru iertare?
Crezi ca e bine sa iau si eu, oare, un Antinevralgic? Ma ierti?
Maine este sarbatoarea Schimbarii la fata a Domnului, sarbatoare insotita si de mosii Schimbarii la fata, denumita popular Preobrajenie.
Poate trece Parintele Victor si ne explica mult mai bine ca mine semnificatia religioasa a stralucirii divine a lui Iisus pe muntele Tabor.
Eu am cules doar cateva date despre obiceiurile si traditiile populare asociate zilei de maine si va ofer simbolic un bob de strugure.
Termenul de Preobrajenie vine din slavona – transfigurare, schimbare, prefacere si am gasit o multime de variante: probejenie, obrejenie, obrojenie.
De Preobrajenie se impart in general fructe, si in special struguri. Dupa sfintirea lor la biserica, boabelor care picau din struguri li se mai spunea si „coliva de pe struguri”.
Inutil sa va spun ce voi imparti si eu maine, ca tot am pomenit de via mamaii.
In traditia populara, aceasta sarbatoare se asociaza cu schimbarea hainelor naturii si pregatirea ei de toamna. Pasarile migratoare se pregatesc de drumul spre tarile calde, insectele si taratoarele isi cauta adapost, oamenii se impaca cu toti cei cu care s-au sfadit.
Serpii, soparlele si alte taratoare intra in pamant. Daca erau vazute dupa aceasta zi de flacai, se spunea ca trebuie omorate ca sa nu se transforme in zmei.
Se zice ca e bine sa nu pleci in calatorie, sa nu faci treaba si sa nu te certi cu nimeni, ca asa o tii tot anul. Se culeg plante medicinale si se fac rugaciuni pentru eliberarea de patimi (alcool, fumat) si pentru sporul casei.
Am citit cateva articole, mi-a placut mult acesta: http://www.click.ro/utile/astrologie/traditii-pentru-spor-si-sanatate-de-schimbarea-la-fata-domnului