 |
| Sursa:Google |
Ne cuprinde nostalgia astăzi. Adică, pe mine mă cuprinde. Toate momentele şi zilele acestea deosebite sunt încărcate de melancolie. Pentru că în aceste zile realizezi mai mult decât în altele cum îţi creşte puiul, cât de repede trece timpul şi cum vrei să reţii fiecare clipă, să o păstrezi în suflet, că se duce… şi nu te mai întâlneşti cu ea decât în amintire.
A treia oară la şcoală. A treia oară când mergi cu puiul de mânuţă şi cu emoţiile-n suflet, către un nou an, pe care vrei să-l vezi mai bun şi mai uşor, dar niciodată nu ştii cum va fi. Mai mult decât vezi, ghiceşti că şi el are emoţii, şi vrei să-i transmiţi putere de la tine, speranţa că va fi bine şi încrederea că se va descurca.
Mihnea, la al treilea început de şcoală, şi eu la al treilea fel, şi ultimul, de raport faţă de şcoală. De la elev, la profesor, la părinte. Fiecare a fost altfel şi fiecare îşi are amprenta lui. Am renunţat demult la catedră, dar de câte ori îl duc pe Mihnea, amintirile năvălesc. Nu-mi pare rău că am plecat, e un capitol pe care l-am închis fără regrete. Dar îmi mai amintesc de clase, de laborator, şi mai ales de copiii ce mi-au fost dragi.
Şi mai avem amintiri azi. Legate de profesorii mei, despre care, din păcate, nu mai ştiu nimic. Nu mă opreşte nimeni să aflu. Doar timpul şi propria incapacitate de a-l gestiona.
Lecţii, teme şi citit, am făcut prea puţine în vacanţa asta. Tabla înmulţirii ne aşteaptă, cu luni întregi de întrebări cu 7×8 şi 9×9. Ortogramele la fel, buclucaşii doi de i, texte mai grele şi mai frumoase, pe care eu, în taină, le studiez şi din punct de vedere literar. Nu şi Mihnea. A făcut şi el o mică compunere, din proprie iniţiativă, ce mi-a adus zâmbete pe faţă, în timp ce-mi înghiţeam vorbele despre greşelile găsite.
Dar nu mai vreau să mă gândesc cu griji şi teamă la viitor. Copilul este isteţ şi se va descurca bine. La fel şi noi, pe lângă el, vom reuşi să ducem în spate responsabilitatea educării şi formării lui.
Începem un nou an, poate mai greu, poate mai uşor…Învăţăm după-amiază, lucru ce nu-mi place deloc.
Dar îmi tot spun că trebuie să fie mai uşor, chiar dacă avem de învăţat înmulţirea şi împărţirea, căci am avut doi ani de acomodare cu şcoala, cu programul, cu lucrul şi cu exigenţa.
Vă las cu propriile emoţii şi vă promit că mâine-mi revin!
Cu drag,
Mihaela
Lasă un răspuns