Mai în glumă, mai în serios, când am plecat din Bucureşti acum doi ani, am fotografiat peisajul „superb” ce se întinde în faţa ferestrelor apartamentului nostru. Imagini „de vis”, pe care nu vroiam să le uit. I-am spus lui Mihai, că atunci când mă va cuprinde dorul de Bucureştiul iubit, mă voi uita la aceste fotografii, ca să-mi potolesc dorul şi să-mi treacă.

Aşadar, ce se vedea de la ferestrele noastre? O bucăţică de verde, din coroanele copacilor, şi o mare de blocuri, cutii gri-cenuşii, neîngrijite, cu dâre lungi făcute în ani de ploi şi tencuială scorojită, căzută pe alocuri. Imagini de vis, nu? Ca să nu ne pară rău de ce-am lăsat în urmă.

Dar ce credeţi voi că s-au gândit vecinii noştri, să facă, acum că ne-am întors noi ?
Aşa tare m-am bucurat, că de cum am văzut schelele montate pe blocul de vis-a-vis, m-am gândit că vă voi povesti şi vouă, despre această schombare de look, a peisajului din faţa ferestrelor.

S-au apucat să anvelopeze blocul din faţă, ca să nu mai îmi pare rău de revenire şi să înfrumuseţeze puţin imaginea de la fereastra noastră. Bine au făcut! Aşa tare m-am bucurat, că de cum am văzut schelele montate pe blocul de vis-a-vis, m-am gândit că vă voi povesti şi vouă, despre această schombare de look.

Iar acum blocul arată aşa:

Mai pot să am eu, vreun motiv de regret?

Păi sigur! Ar trebui să-l facă şi pe-al nostru!

Mihaela Dămăceanu