caietul-mayei_1

Am citit Caietul Mayei la sfarsitul lunii ianuarie, in trei zile. Si a durat atata doar pentru ca mai aveam si alte treburi de facut. Altfel nu as mai fi lasat-o din mana. Nu am scris imediat recenzia – si rau am facut -, pentru ca nu aveam niciun pasaj selectat.

Vi s-a intamplat asa ceva?

Mie foarte rar.

Sa citesti o carte si sa nu notezi niciun pasaj, nu am mai patit de ani intregi. Si daca vreti sa stiti de ce, acestea ar fi motivele:

– te tine cu sufletul la gura si nu te poti opri din lectura;
– este atat de intensa, incat nu poti decide ce sa alegi. Ai copia pagini intregi.

Cel mai mic pret redus, pe care l-am gasit pentru aceasta carte este de 26,95 lei(link afiliat).

Pentru ca imi parea rau sa las timpul sa treaca si sa nu scriu nimic despre carte, am reluat lectura hotarata sa notez cateva pasaje. Si patesc acelasi lucru: nu ma pot hotari la cateva si aproape o recitesc integral. Asta da, captivitate! ­čÖé Foarte rar mi se intampla sa recitesc cartile, nu pentru ca nu mi-ar placea, ci pentru ca sunt atat de multe carti ce merita a fi citite si mie timpul nu prea imi permite aceasta.

Inainte de a va relata ceva din povestea captivanta din Caietul Mayei, vreau sa va spun cateva lucruri despre autoarea cartii.

Isabel Allende are o viata la fel de captivanta ca si cartile ei

caietul-mayei_2

Isabel Allende s-a nascut in Peru-Lima, in 1942 si a copilarit in Chile. Se scrie in multe locuri ca ar fi nepoata fostului presedinte chilian, Salvador Allende, dar pe site-ul personal-isabelallende.coma afirma ca presedintele i-a fost var. La doi ani dupa lovitura de stat din 1973 in urma caruia Salvador Allende a fost omorat si tara a intrat in regimul opresiv al generalului Pinochet, Isabel Allende s-a refugiat in Venezuela impreuna cu sotul si cei doi copii. A lucrat ca jurnalist timp de 15 ani.

Pe data de 8 ianuarie 1981, afland ca bunicul ei este grav bolnav, a inceput sa-i scrie o scrisoare cu intentia de a-i indeparta gandurile de la durere si boala. Bunicul a decedat inainte de a citi scrisoarea, dar aceasta a devenit scheletul primului ei roman, Casa Spiritelor. Cartea a avut mare succes si cu toate ca a fost publicata la varsta de 40 de ani, a fost urmata de un sir de mai mult de 20 de lucrari.

Au trecut 30 de ani de atunci, iar Isabel Allende a inceput fiecare carte intr-o zi de 8 ianuarie, rugandu-se de fiecare data sa-si gaseasca inspiratia si tonul cartii. Acum are 70 de ani si intr-un frumos interviu acordat publicatiei romanesti larevista.ro, marturiseste ca ar fi timpul sa se odihneasca. Dar nu prea ii iese, inca are multe povesti de scris.

Dupa ce si-a croit o cariera literara stralucita, obtinand nenumarate distinctii si scriind 20 de carti care s-au  tradus in 35 de limbi si s-au vandut in 65 de milioane de exemplare, aceasta speciala doamna nu se poate opri din munca. Jos palaria!!!

In viata personala a trecut prin multe momente si perioade dificile, cel mai greu de suportat fiind decesul fiicei ei in anul 1992. Urmatoarea carte, Paula, ii poarta numele si i-a fost dedicata. Tot in onoarea Paulei, a intemeiat o fundatie de caritate cu scopul protejarii femeilor si copiilor. Este casatorita a doua oara, cu un avocat si scriitor-William Gordon si din 1987 traieste in California. Are o familie numeroasa si multe personaje ale operei ei sunt inspirate din membrii de familie. Probleme cu drogurile, spre exemplu, au avut copiii vitregi.

Ultima carte scrisa este RIPPER si a aparut recent in limba romana-la Humanitas, sub numele de Jocul Ripper.

Caietul Mayei te tine cu sufletul la gura.

In acest roman, Isabel Allende creeaza un sir de intamplari fascinante, ce te poarta alert, in diverse locuri si timpuri, printre personaje mai mult sau mai putin fantastice. Impleteste doua fire narative principale, cu altele mai putin dezvoltate, dar cu implicatii in viata de familie a personajului principal, Maya.

Constructia cartii este facuta pentru a asigura succesul. A amesteca planuri diferite de actiune, locuri si persoane, a incadra in contextul unor drame colective cateva drame personale, a crea mister de familie si suspans intretinut cu fiecare pagina, este o formula a succesului la public. Dar cred ca aceste elemente nu ar duce la succes, daca nu ar fi scrise bine. Iar Isabel Allende reuseste sa le imbine cu maiestrie, incat nu ai lasa cartea din mana pana la ultima pagina.

caietul-mayei_3

Povestea contine jurnalul Mayei, o tanara ce tocmai se urca intr-un avion cu destinatia Chile, pentru a scapa de urmaritori si pericole. Bunica este cea care o duce la aeroport si o indeamna sa faca acelasi lucru pe care il mai facuse intre opt si cincisprezece ani, cand destinul i se sucise total:

” Vei avea timp din belsug sa te plictisesti, Maya. Profita ca sa scrii tampeniile monumentale pe care le-ai facut, poate asa o sa-ti fie totul mai clar.”

Iar Maya incepe sa scrie cu o voce autoironica, despre toate aceste „tampenii monumentale”, intrerupandu-le pentru a descrie procesul de vindecare prin care trece in insula Chiloe din Chile. Acestea sunt cele doua planuri principale: imbolnavirea sau decaderea totala petrecuta in adolescenta din State si regasirea in linistea unui satuc de la marginea lumii. Planurile secundare sunt tesute prin povestile bunicii Nini si a lui Manuel-personajul alaturi de care traieste in Chiloe. Misterul este dat de legatura dintre acestia si va fi deslusit in finalul cartii.

Maya a fost crescuta intr-un mod excentric de doua personaje pitoresti: bunica Nini si bunicul vitreg Popo:

„Fata asta e retardata”, a decretat Nini descoperind cat de lente mi-erau progresele…..
Eu nu eram deficienta mental, sustinea bunicul, ci imaginativa, lucru mai putin grav, iar timpul i-a dat dreptate, pentru ca de cum am terminat abecedarul am inceput sa citesc cu voracitate si sa umplu caiete intregi cu poeme pretentioase si cu istoria inventata a vietii mele, amara si trista. Descoperisem ca in scris fericirea nu serveste la nimic-fara suferinta nu exista poveste- si savuram in taina porecla „orfana”, pentru ca singurii orfani pe care-i stiam erau din carti si erau tare nefericiti”.

Decaderea cumplita a Mayei incepe dupa moartea bunicului Popo si porneste din durerea profunda resimtita la pierderea acestuia. Pentru fata, atunci s-a daramat lumea.

„A vrut sa moara acasa. Etapele s-au succedat exact in ordinea si la termenele prezise de Carolyn, dar tot ne-au luat pe nepregatite, caci si eu, si Nini tot mai speram o interventie divina care sa schimbe cursul nenorocirii. Moartea e pentru altii, nu pentru cei pe care-i iubim, nu pentru bunicul Popo care era centrul vietii mele, forta de gravitatie care sprijinea lumea; fara el de ce ma mai tin?, o sa ma ia vantul. ”Mi-ai jurat ca n-ai sa mori niciodata!” „Nu, Maya, am spus c-am sa fiu mereu alaturi de tine si am de gand sa ma tin de promisiune.”

Urmeaza sirul tampeniilor: intrarea intr-o gasca foarte rea de la scoala, alcoolism, evadarea din clinica de dezalcoolizare, de unde ajunge fix printre drogati, in Las Vegas.

„Leeman era un heroinoman atat de vechi, incat suporta doze care pentru alti oameni ar fi fost mortale.
– Nu heroina ucide, ci stilul de viata al dependentilor, saracia, subnutritia, infectiile, murdaria, acele refolosite, mi-a explicat el.
– Si-atunci, de ce nu ma lasi sa incerc?
– Pentru ca o drogata nu mi-ar fi de folos.
– Doar o data, sa vad cum e…
– Nu. Multumeste-te cu ce-ti dau.
Si-mi dadea: alcool, marijuana, halucinogene si pastile, pe care le inghiteam la gramada, fara sa-mi pese ce efect puteau avea, doar-doar m-or face sa scap de realitate, de vocea bunicii Nini care ma chema, de propriul meu corp, de frica de viitor. Singurele pastile pe care le recunosteam erau somniferele oranj, pilulele binecuvantate care-mi invingeau insomnia cronica si imi daruiau cateva ore de somn fara vise. Seful imi dadea voie sa prizez si cate o linie de cocaina, asta ca sa fiu vioaie si atenta la munca, dar imi interzicea cu strasnicie crackul, atat mie cat si gorilelor sale. Joe Martin si Chinezu’ aveau dependentele lor. „Porcaria asta e pentru ultimii distrusi”, obisnuia Leeman sa spuna cu dispret, numai ca acestia erau clientii sai cei mai fideli, pe care-i putea stoarce cum voia, obligandu-i sa fure si sa se prostitueze, sa se degradeze pentru urmatoarea doza. Am pierdut sirul acelor zombi care misunau pe acolo, adevarate schelete baloase si ulceroase, agitate, tremuratoare si transpirate, halucinati, somnambuli urmariti de voci si de goange care li se varau in toate orificiile corpului.”

Lucrurile nu se opresc nici aici, se complica si mai tare, moment in care Isabel Allende introduce si un fir de roman politist. In fine, reuseste sa scape cu ajutor, iar bunica Nini este chemata sa o ia acasa.

caietul-mayei_4jpg

Din celalalt fir principal al actiunii – revenirea din insula din Chile, pasaje extrem de puternice sunt cele despre ororile suportate de Manuel in arestul din timpul dictaturii militare┬á a generalului Pinochet, cel care l-a inlaturat pe Salvador Allende.
 
Parerea mea despre aceasta carte a fost vizibila din introducere- am citit-o pe nerasuflate aproape de doua ori, iar asta spune tot. Daca este sa caut si in partea critica din mine, atunci as spune ca toata aventura prin care trece Maya Vidal este putin exagerata. Nu imi parea necesar sa fie introduse atatea episoade dramatice, erau suficiente si mai putine. Pare cam neveridic, uneori. Scriitura este simpla si foarte usor de parcurs, pe alocuri cu truisme ce ar fi putut lipsi.

Insa nimic din aceste negative cautate, sa le zic asa, nu mi-au oprit sau incetinit ritmul lecturii.  

Caietul Mayei este o carte foarte alerta si captivanta, o vad potrivita pentru transpunerea intr-un film. Am citit-o cu sufletul la gura si cu gandul ca i-o voi recomanda neaparat fiului meu, cand va fi ceva mai mare. Iar voua v-o recomand fara nicio retinere, este o carte ce merita citita!

As fi tare curioasa daca ati citit Caietul Mayei sau alte romane ale lui Isabel Allende si ce parere aveti. Eu am mai citit doar Despre dragoste si umbra si imi doresc sa urmeze si altele.

Mihaela Damaceanu