Blog de familie

Blog

  • Ce buni sunt strugurii !….

    Sa fiu oare si podgorean ?…….Cine stie, cine stie ce-o mai fi in vie ?

  • Planificarea zilei

    În dorinţa de a face mai bine lucrurile pe care mi le–am propus ca obiective ale acestui an, vă spuneam că voi da o raită prin computerul personal, unde obişnuiesc să stochez articole care îmi par interesante şi pe care le consider utile. Am găsit unul care, şi atunci când l–am citit, şi acum,  m-a pus puţin mai mult pe gânduri, motiv pentru care am considerat că v–ar putea fi şi vouă de folos. Într–o traducere aproximativă, sună cam aşa:
    “Haideţi să vorbim despre planificare.
    Să îndepărtăm fricile şi stresul legat de îndeplinirea sarcinilor complexe. Planificarea face succesul simplu. Nu uşor, ci simplu. Pentru că există o diferenţă aici.
    Recent, într-o discuţie despre Operaţiunea 2X(denumirea unui program de-al lor, despre dublarea productivităţii zilnice), prietenul nostru Matt Smith spunea:
    “Nu poţi avea o zi 2X, când nu planifici. Inclusiv planificarea activităţilor copiilor/familiei. 2X se întâmplă doar când conduci. Se întâmplă doar când eşti proactiv şi împingi lucrurile înainte. 2X se întâmplă doar când există intenţie”-Matt Smith
    Deci, ce înseamnă aceasta:
    Trebuie să:
    –        îţi planifici ziua/programul zilnic;
    –        îţi determini/stabileşti timpul pentru sarcini specifice;
    –        faci un lucru important, la primul moment al zilei;
    –        îţi prioritizezi lista cu sarcinile zilnice;
    –    îţi faci un angajament de a contacta persoanele potrivite(inclusiv un partener afiliat pe zi-cel puţin);
    –        elimini comunicarea care nu este necesară;
    –        eviţi să fii absorbit de emailuri;
    –        îţi stabileşti termene zilnice;
    –        îţi respecţi programul(aici merg lucrurile prost);
    –        îţi stabileşti mediul potrivit pentru obţinerea productivităţii maxime;
    –         îţi institui un program strict de somn;
    –       te înconjuri de oameni competenţi care pot să facă o parte din muncă pentru voi.
    Sau puteţi spune:” O, nu vreau să fiu atât de rigid. Vreau să am un stil de viaţă, flexibil şi spontan”.
    Şi asta este în regulă, dar de fapt, vei eşua în aproape orice doreşti să realizezi în viaţă. PUNCT.
    Este alegerea ta.
    Trebuie să ai control total asupra condiţiilor de lucru şi asupra celor ce te întrerup. Trebuie să fie cunoscut faptul că timpul tău de lucru, este timp în care NU TREBUIE SĂ FII DERANJAT.
    Aceasta îi poate dezamăgi pe unii, dar îţi va proteja timpul, ceea ce este esenţial pentru succes. Decide acest lucru. Separă munca de joacă. Angajează-te în aceasta. Concentreaza-te”. Craig Ballantyne
      Fragmetul este din articolul pe care îl găsiţi aici.
    Aş putea deci, să vă spun că am găsit cheia succesului. Nu obişnuiesc să planific ziua atât de riguros. Am avut multe încercări de-a lungul timpului şi pentru că nu am respectat ceea ce am planificat, am renunţat la a face aceasta. Vă spuneam că m-a pus pe gânduri acest fragment şi mai preciz, m-a izbit ideea că vei eşua în tot ce îţi propui să realizezi. Eşti liber să alegi un stil de viaţă flexibil şi relaxat. Este dreptul fiecăruia. Însă, părerea autorului este că rezultatul acestui stil de viaţă, este eşecul. Dur şi zguduitor. Îl citesc pe Craig Ballantine de ceva vreme şi vă pot spune că se trezeşte la 4 dimineaţă şi primul lucru pe care îl face este să scrie un articol pentru siteurile lui. Are 3 sau patru, din câte ştiu eu. Cel de unde am extras acum, avea o listă de 80.000 de abonaţi pe mail, la momentul în care a publicat informaţia, adică, cam cu un an în urmă. Ştie ce face şi ştie ce vorbeşte. De aceea m-a izbit afirmaţia de mai sus. Nici eu nu sunt adepta superplanificării şi bineînţeles că eşti uşor revoltat când citeşti aşa ceva. Bineînţeles că ai nevoie şi de flexibilitate şi de relaxare. Dar hai să ne gândim, trecând de revoltă, şi să luăm doar exemplul blogurilor pe care le scriem. Dacă ne uităm la cei care au rezultate, veţi vedea câte articole sunt postate acolo. Mă îndoiesc că toate acestea au fost scrise fără planificare şi fără organizare. Tind deci să cred, că are dreptate Craig Ballantine, chiar dacă vor fi cititori care îşi vor exprima dezacordul. Doar din relaxare şi flexibilitate nu obţinem mare lucru de la viaţă. Până la urmă, şi studiile şi serviciul şi activităţile casei şi educarea copiilor se fac cu organizare şi planificare.
    Doar că atunci când citeşti ceva ce pare atât de strict şi de exagerat de planificat, te întrebi dacă devii un robot şi chiar nu mai ai loc de relaxare. Cred că el planifică şi relaxarea. Adică tot planificare.
    Ce credeţi, este exagerat ceea ce spune Craig?

    Mihaela Dămăceanu 

       

  • Cum am înjumătăţit cheltuielile pentru alimente

    Sâmbăta am făcut meniul săptămânii în curs şi duminică am fost la cumpărături. Înarmaţi cu lista şi cu catalogul de reduceri, am reuşit să cumpărăm aproape tot ce ne trebuie pentru această săptămână şi să umplem căruciorul. Mă uitam cu uimire la mormanul de produse şi l-am întrebat pe Mihai dacă îşi aminteşte cât cheltuiam acum câţiva ani, pe cumpărături similare. Eu ştiu foarte clar, că în 2009, la volumul de produse luat acum, plăteam dublu. Alte vremuri de, dar nu pot spune că îmi pare rău, că acum plătim jumătate, pe o mâncare mai sănătoasă decât atunci. M-am gândit să vă povestesc şi vouă ce am făcut, chiar dacă nu sunt lucruri pe care să nu le cunoaşteţi. Poate că, un exemplu în plus şi concentrarea într-un singur loc a mai multor paşi de făcut, ar putea fi de ajutor. Nevoia a fost cea care ne-a determinat să aplicăm cele de mai jos, căci de multe ori, este factorul mobilizator al vieţii. Nu au fost paşi făcuţi dintr-o dată. Schimbarea s-a produs treptat, aşa cum spuneam, în trei ani. Încet-încet am schimbat obiceiurile alimentare şi am obţinut pe lângă economia importantă şi un stil mai sănătos de alimentaţie. Tot ceea ce vedeţi în poză, a costat 230 lei, incluzând şi două produse nealimentare, tot la ofertă. Nu mai erau dovlecei şi nu am luat toată pâinea. Eu tot am scris că reuşeam să ne încadrăm în 220 lei-săptămânal, dar Mihai mi-a spus că mai cumpără el, câte una-alta, deci ar trebui să mai adaugăm 20-30 lei. Aceasta înseamnă, că totalul real este 250 lei-săptămânal, adică fix jumătate din ce era în 2009, fără să ţin cont de inflaţie, care a fost destul de mare în perioada respectivă, mai ales la alimente. Mulţi din paşii pe care i-am urmat au fost discutaţi şi analizaţi la Iulia.
    Deci, ce am făcut?
    1. Am eliminat total mesele în oraş, lucru pe care parţial îl regret, dar vă spuneam că nevoia ne conduce.
    2. Am eliminat mesele de bufetul instituţiei, venind frumos cu pacheţelul în geantă. O schimbare pe care am realizat-o cu un efort de câteva săptămâni.
    3. Am eliminat complet orice suc din comerţ şi am trecut la ceaiuri.
    4. Am diminuat considerabil cantitatea de carne. Mihai ţine mai mereu regim şi consumă foarte multe fructe. De aceea, în mormanul din cărucior erau 3,6 kg de carne şi 8 kg de fructe(mere, portocale, banane). Aici, ne ajută şi cele două zile de post, una din cele mai recente schimbări(decembrie). În general, iau doar pui întreg, din care extrag pieptul pentru un alt fel de mâncare. Săptămâna aceasta era ofertă la piept dezosat(14,5 lei/kg) şi am luat 650g. Cu economia obţinută, îmi permit şi puţin peşte, care aprope devine un lux în România. Că vorba aceea, dacă tot este aşa de sănătos, de ce să nu coste din ce în ce mai mult?
    5. Au dispărut total mezelurile. Săptămâna aceasta este prima dată în vreo 4 luni, când am programat 100 g şuncă presată, pentru că am pus şi eu sâmbătă, o reţetă un pic mai sofisticată, să spun aşa.
    6.  Am gătit mai mult, introducând măcar un fel de ciorbă/supă, săptămânal. Cam de 4 ori pe săptămână, ceea ce nu îmi este foarte uşor de făcut, având în vedere câte altele mai sunt.
    7. Am făcut listă de cumpărături, cu tot cu cantităţi, pe care în timp am ajuns să le pot determina corect. Mai nou, aţi observat că fac întâi meniul şi apoi lista. Pasul următor ar fi să studiez pe net pliantele cu ofertă şi să alcătuiesc meniul în funcţie de acestea.
    8. Am făcut cumpărăturile în două locuri, profitând de ce este mai convenabil în fiecare din ele. În general, un supermarket şi piaţă, dar cam în ultima săptămână, doar supermarket. Aşa a fost şi duminică, când am fost la două, foarte apropiate. Luasem oferta de la Billa şi cu ea la îndemână, am defilat prin Kaufland. Găseam preţ sub oferta de la Billa, puneam în coş. Era mai scump decât acolo, rămânea pe raft. Dar nu am luat nimic în plus, faţă de listă.
    9. Cum reiese şi de mai sus, urmăresc foarte bine ofertele. Cam toate supermarketurile au ceva în ofertă. Merg cu catalogul luat de la intrare şi bifez aproape toate produsele. Cam la fiecare categorie de marfă, au ceva redus. Eu pe acela îl iau. Cel puţin la Billa, mai găsesc şi reduceri de 25-30%, ce-i drept, aplicate la preţuri puţin mai mari, dar totalul este ceva mai ieftin, per ansamblu.
    10. Am cumpărat şi am testat foarte multe mărci proprii. Dintre ele, am stabilit ce anume luăm de la Billa, ce de la Kaufland(mai nou) şi ce rămâne de la Mega Image, care este la doi paşi de casă.
    Mihaela Dămăceanu
        

  • Meniul săptămânii 28 ian.-3 feb.

    Săptămâna trecută nu am reuşit să mai fac chifteluţele de cartofi, pentru că atunci când au auzit că vreau să fac  plăcintă de spanac(foarte bună, Iuliana!) au sărit pe mine cu gura şi cu rugăminţile, să fac şi una cu mere. Aşa că şi eu am fost puţin şmecheră şi am renunţat la ceva. Inutil să vă povestesc, că două tăvi de plăcintă, nu au rezistat o zi întreagă.

    Mulţumim Irinei pentru link-party şi am dat o tură prin reţetele ei pentru a ne inspira puţin.

    Am gătit tot de 4 ori, pregătind marţi şi joi, mâncarea pentru zilele de post. Parcă, parcă aş încerca să gătesc doar trei zile pe săptămână, deşi nu cred că iese. Vom vedea.

    Pentru dimineaţă, reluam tartinele cu tot felul de combinaţii şi amestecuri, plus cereale cu iaurt, lapte/ceai, ouă fierte.
    În rest, pentru prânz şi seară(adică fac seara 6 porţii, care se mănâncă atunci, şi a doua zi la prânz), programăm următoarele:

         

    LUNI
    prânz
      musaca de cartofi şi dovlecei
    salată de sfeclă roşie

    MARŢI

    prânz
    ciorbă de legume a la grec
    pui cu sos de lămâie

    MIERCURI

    prânz
    pizza vegetariană cu ciuperci
    tartine cu salată de vinete

    JOI

    prânz
    ciorbă de legume a la grec
    rasol de peşte oceanic cu legume

    VINERI

    prânz
    salată a la russe cu maioneza din pufuleti
    paste cu ciuperci şi sos tomat

    SÂMBĂTĂ

    dimineaţă
    omletă din ouă de prepeliţă cu caşcaval ras

    prânz

    cordon bleu din piept de pui cu cartofi ţărăneşti şi salată verde

         

    DUMINICĂ
    inspiraţie de moment  

          
     Desertul va consta în fructe proaspete, nuci, seminţe de dovleac, curmale, griş cu lapte şi dulceaţă de vişine. 

              O săptămână frumoasă, tuturor!

              Mihaela Dămăceanu

     


  • Meditaţiile, un rău necesar?

    Nu ştiu cum era acum 40-50 de ani, dar de treizeci şi ceva de ani încoace, în România s-a creat o modă împărtăşită fără rezerve, de aproape toată lumea. Aceea a meditaţiilor. A apărut datorită funcţionării defectuoase a sistemului şcolar, implicit a  salariilor foarte proaste ale profesorilor. Dacă acum 30 de ani, acestea se făceau în vederea pregătirii unor examene-admiterea în liceu, treapta a-II-a şi admiterea la facultate, acum se răspândesc din ce în ce mai mult, de-a lungul întregii vieţi şcolare.
    Tot urmărind problema aceasta, am aflat că mulţi copii încep meditaţiile din clasa a V-a sau a VI-a. Mai nou, observ că se începe chiar şi dintr-a II-a. La şcolile foarte bune din Bucureşti, elevii din ciclul primar fac meditaţii acasă cu învăţătoarele. Tot în capitală, s-au dezvoltat foarte mult after-schoolurile. Acestea au apărut din necesitatea de a lăsa copiii undeva, până ce revin părinţii de la serviciu, dar acolo se fac şi lecţiile şi tot felul de alte activităţi, cum ar fi ore de limbi străine şi diverse sporturi. De aceea, consider că sunt tot o formă de meditaţie, asociată ce-i drept, şi cu supraveghere.
    Fără a avea amploarea din Bucureşti, am observat că şi în Botoşani se fac meditaţii chiar din clasele mici. Am avut ocazia să cunosc câteva învăţătoare acolo, cu care am discutat aceste aspecte. Pentru a nu crea confuzii, precizez că nu este vorba despre învăţătoarea lui Mihnea. Ceea ce vroiam să spun, este că a devenit un fenomen foarte răspândit.
    Întrebarea care se pune este dacă avem vreo şansă să scăpăm de ele. Fără a spune că este uşor, răspunsul este da. Şi spun aceasta, bazându-mă pe faptul că am cunoscut căteva persoane care au izbutit să economisească banii serioşi care se adună în ani de meditaţii, nu nefăcând nimic, ci lucrând singure cu propriii copii. Persoane ai căror copii au obţinut rezultate foarte bune la examene. Nu cred că se poate să nu faci nimic, întrucât repet că sistemul de învăţământ este defectuos. Copiii noştri sunt bombardaţi cu atâta materie şi cu cerinţe exagerate, încât nu cred că mai pot avea rezultate foarte bune, fără a fi ajutaţi. În plus, atât de mulţi dintre ei sunt ajutaţi, încât obligatoriu cei ce se străduiesc singuri, nu prea au cum să concureze cu cei cu care se lucrează mult. 
    Având în vedere cele de mai sus şi observând rolul Internetului în documentarea elevilor, mă gândeam dacă aş putea face ceva pentru a ajuta. Pornind de la faptul că zilnic acordăm în jur de două ore, lecţiilor şi pregătirii lui Mihnea, am tot învârtit ideea de a face ceva concret, pentru a ajuta părinţii şi elevii de aceeaşi vârstă cu băiatul nostru.
    Mă gândeam să mai stau de vorbă cu doamnele despre care am scris că au făcut singure „meditaţii” cu copiii lor şi cu doamnele învăţătoare pe care le cunosc, pentru a afla cam cum ar fi mai bine să procedez. Mă interesează şi pentru noi, căci eu am lucrat cu elevi mari, de la a VII-a până la a XII-a, dar şi pentru toţi cei ce apelează la Internet pentru ajutor în pregătirea copiilor lor.
    Concret, aş încerca să mai aflu metode mai bune de lucru cu cei mici, poate mai obţin şi ceva materiale, şi în funcţie de răspunsul primit, aş vrea să postez texte, exerciţii, probleme, teste concrete, pe care le lucrăm cu Mihnea şi care i-ar putea ajuta şi pe alţii. 
    După comentariile pe care le am, îmi cunosc o parte din cititori şi ştiu că nu au copii de vârsta lui Mihnea. Aceasta înseamnă că nu le vor fi de nici un folos postările de genul acesta. Dar există şi o altă categorie de cititori, care vin de pe Google, pentru desenele lui Mihnea. După cuvintele pe care le caută, am observat că sunt legate de temele de la şcoală. Pornind de aici, şi de la răspândirea meditaţiilor, mi-a venit ideea de a posta lucrurile concrete pe care le facem pentru Mihnea, că poate vor fi de folos şi altora.
    Cam aceasta este ideea de azi. 
    Voi ce părere aveţi? Credeţi că meditaţiile sunt absolut necesare sau putem şi noi să lucrăm cu propriii copii? 

    Şi vroiam să vă mai întreb, pe voi cei care-mi răspundeţi de obicei, dar nu numai, dacă postând exerciţii, probleme, teste, aş putea ajuta cumva părinţii şi copiii lor?
    Mihaela Dămăceanu

  • Bazarul nostru

    Vă mai amintiţi de  micul nostru bazar? Că noi aproape uitasem. Uite că cineva ne-a reamintit, aşa că am decis să mai facem câte ceva şi pentru el. Am redus unele preţuri şi am mai adăugam două jucării nou-nouţe, nepotrivite vârstei băiatului nostru.

    Dacă doriţi să le vedeţi, o puteţi face fie aici fie accesând pagina „Micul Bazar”, aflată pe pagina principală a blogului, în partea dreaptă-sus.

    Mihaela Dămăceanu

  • Avantajele homeschoolingului

    De homeschooling, am auzit prima dată prin 2009. Primul meu gând legat de această alternativă de educaţie a fost ce se va întâmpla cu socializarea copilului. Dacă, referitor la posibilitatea de a-ţi învăţa şi educa copilul acasă, nu am avut îndoiala că există persoane ce pot reuşi să o facă, mă întrebam cum se va obişnui copilul cu regulile colectivităţii, atâta vreme cât este privat de contactul cu alţi copii. Fără a  aprofunda foarte mult această nouă idee, răsfoind câteva bloguri americane am înţeles că părinţii ce optează pentru acest tip de educaţie, au în vedere acest aspect, înscriind copilul la alte cursuri şi activităţi desfăşurate în colectivitate. Am spus, această nouă formă de educaţie, când de fapt, ea este mai veche decât învăţământul public. Înainte de apariţia acestuia, copiii erau educaţi acasă, de părinţi sau tutori angajaţi pentru aceasta. Nu putem nega rolul pozitiv al învăţământului public şi apoi al obligativităţii acestuia în dezvoltarea societăţii, dar nici nu putem  ignora problemele şi limitele sistemului public de învăţământ.

    Chiar dacă, a-ţi asuma integral educaţia propriului copil este o responsabilitate imensă, pe care sunt sigură că nu toată lumea o poate face, consider că această alternativă poate fi benefică în anumite cazuri şi de aceea, cred că este necesară şi la noi popularizarea acestei idei. Am scris aceste rânduri, ca urmare a unui articol excelent, pe care l-a scris Raluca săptămâna trecută. În acest moment, personal nu aş împărtăşi ideea, chiar dacă ar fi legalizată, pentru că nu mă consider suficient de pregătită aceasta. Dar în nici un caz nu resping ideea şi chiar cred că acest subiect necesită mai multă atenţie. Acesta este motivul pentru care am ales să scriu aici, în loc să continui să comentez pe blogul Ralucăi. Ideea se răspândeşte mai repede, cu cât sunt mai mulţi cei care scriu despre ea. Dacă doriţi să aflaţi mai multe informaţii, un prim pas îl puteţi face citind articolul Ralucăi. Sunt români care ar aplica homescoolingul, chiar şi acum. De fapt, foarte mulţi părinţi lucrează acasă cu copiii, şi nu o dată am spus, că multe din rezultatele unor doamne învăţătoare de la şcolile considerate de vârf, se bazează pe munca enormă a părinţilor. Cred că de aici şi până la homeschooling total, nu este un pas foarte greu de făcut.

    Din acest articol, scris de o româncă ce trăieşte în Spania şi care practică cu copiii ei educaţia de acasă, am încercat să sintetizez pentru voi, câteva din avantajele acestei alternative:

    – „avem un spatiu in care se poate dezvolta si o forma de inteligenta neacademica, pe langa instructia pur academica, centrata pe activitati familiale, discutii si spontaneitate”;
     – „educatia personalizata si individualizata pe care o primesc copiii”;
    –  „flexibilitatea si libertatea orarului, a programei de invatatura, a metodelor pedagogice”;
    –  „formarea copiilor in cadrul unui context democratic in care ei insisi pot alege ceea ce invata, in ritmul care li se potriveste”;
    – „legatura afectiva, care este motorul principal in procesul invataturii in cazul oricarei fiinte umane”;
    -” bucuria de a fi impreună cu copiii tăi, de a-i acompania în aventura cunoaşterii”;
    – „costul scazut al educatiei acasa, contrar credintei generale”.

    Am încercat să mă gândesc la dezavantaje şi în afară de ce am scris la începutul acestei postări, referitor la prima mea temere, care oricum a fost demolată ulterior, nu am găsit altceva.

    Ar putea fi foarte util următoarelor categorii:
    – copii cu nevoi speciale;
    – copiii părinţilor cu suficiente cunoştinţe, timp şi răbdarea de a-şi educa copiii;
    – copii ai părinţilor nemulţumiţi de carenţele învăţământului public;
    – copii ai părinţilor ce doresc să dezvolte mai mult creativitatea copiilor sau care sunt împotriva îndoctrinării acestora.

    De aceea, închei cu convingerea că ar fi foarte bine să se legalizeze şi în România. Nu este pentru toată lumea dar este foarte utilă în anumite situaţii. Nu înţeleg de ce noi nu am putea avea dreptul de a opta  pentru acest tip de educaţie.

    Mihaela Dămăceanu

    P.S. Un articol interesant am găsit şi aici.

  • Logica de 8 ani

    Săptămâna trecută, că până atunci am ţinut brăduţul, în exprimarea perfectă a supărării întregii familii că trebuie să îl scoatem, din străfundurile gândirii lui copilăreşti, Mihnea zise:

    – Îmi pare rău, mami, că trebuie să scoatem braduţul! Ar trebui să îl ţinem tot anul! Să ne bucurăm de el în fiecare zi!
    – Şi mie îmi pare rău, dragul mamii, în fiecare an! Dar nu putem să îl păstrăm mereu, pentru că tradiţia este să fie împodobit de Crăciun. Şi dacă ar fi în casa noastră zilnic, nu ne-am mai bucura la fel de mult.
    Aproape neauzind nimic din ceea ce i-am spus, îşi continuă netulburat, gândul lui:
    – Ar trebui să fie Crăciunul în fiecare zi! zise în timp ce eu mă gândeam fără a-i răspunde, că aşa ar fi şi mai frumos. Ar trebui să se nască câte un Iisus în fiecare zi!
    Până a apuca să procesez şi să protestez, îşi răspunde singur că nu ar fi bine, pentru că atunci când ne-am  ruga lui Iisus Hristos, ne-am încurca dacă ar fi atât de mulţi.
    E unul şi numai unul, dar rămâi uneori uimit-amuzat de raţionamentele copiilor.
    Vă mai amintiţi de „Copiii spun lucruri trăznite”? Am înţeles că mai există emisiunea, dar fără Ianţu.

    Aşa-i că şi vouă vă pare rău când trebuie să desfaceţi bradul?

  • Meniul săptămânii 21-26 ianuarie şi lista de cumpărături

    A fost o săptămână ceva mai grea, obositoare şi pentru că a început şcoala, dar şi pentru că a venit după două weekenduri  în care sâmbăta s-a lucrat. Am izbutit sa respectăm planificarea, cu două mici abateri: am inversat un fel de mâncare între două zile şi am renunţat să gatesc ceva deoarece făcusem o cantitate prea mare în ziua precedentă.Continuăm să planificăm meniul, întrucât am simţit din nou că ne ajută.

      Să vedem deci, care va fi următorul meniu:
         

    LUNI
    dimineaţă
    pâine, brânză, unt, ceai

    prânz

     mămăliguţă cu brânză şi smântână
    pizza cu ciuperci

    MARŢI

    dimineaţă
    tartine cu muşchi fiert cu condimente

    prânz
    ciorbiţă de viţel
    salată de crudităţi cu peşte

    MIERCURI

    dimineaţă
    cereale înmuiate în compot de ananas, cu bucăţi de fructe proaspete
     
    prânz
    pilaf cu ciuperci şi murături

    JOI

    dimineaţă
    cereale cu iaurt

    prânz
    ciorbiţă de viţel(de marţi)
    cârnăciori de casă cu piure de cartofi
    salată de varză cu mărar

    VINERI

    dimineaţă
    arpacaş fiert, combinat cu fructe, miere, stafide şi nuci

    prânz
    placintă cu spanac si ciuperci
    chifteluţe de cartofi cu salată de varză roşie

    SÂMBĂTĂ

    dimineaţă
    omletă cu caşcaval, pate de ficat făcut în casă

    prânz

    şniţel de pui cu piure de cartofi
    salată verde

         

    DUMINICĂ
    inspiraţie de moment  

          
              Sâmbăta am făcut şi cumpărăturile în Piaţa Obor, de unde am luat carnea(viţel, piept de pui, ficăţei de pui), lactatele(brânză telemea, brânză de vaci, smântână, unt), legumele, măsline, borş, ciuperci şi fructe. Am plătit în total 170 lei. Pentru supermarket(mălai, orez, spanac congelat, foi de plăcintă, iaurt, compot de ananas, pastă de tomate, am planificat 50 lei. Cârnăciorii de casă îi aveam în congelator. Rezultă un total săptămânal pentru alimente, de 220 lei, în care am izbutit să ne încadrăm de câteva luni încoace.

              O săptămână mai uşoară, tuturor!

              Mihaela Dămăceanu

     

  • Ţigăncile


    Când am plecat prima datăcu Mihnea la Botoşani, avea aproape două luni. Vrând-nevrând, copilul acesta va fi călător, ca mami şi tati, că l–am plimbat începând din viaţa intrauterină.

    Dar aceasta este altă poveste.
    Eram deci, la nici două luni, cu el în prima călătorie. Acolo, totul se îmvârtea în jurul lui. Normal.

    Nu mi s–a părut la fel de normal, să o aud pe soacra mea spunându–mi:
    “Eehee, ce crai o să fie băieţaşul acesta! O să vedeţi voi!”

    Cum poţi să te uiţi la un copil de aproape două luni şi să ştii că o să fie crai, mă depăşeşte total.

    Dar este!

    O fi fost coincidenţă, o fi fost o vorbă–n vânt, o fi fost clarviziune.

    Nu ştiu!

    Dar ştiu acum, că este un crai. Ei, hai să spun crăişor.

    Doar în vara ce a trecut, s-a îndrăgostit de trei fetiţe. Pe unde se duce îşi face câte o prietenă. La  mama,  a stat doar trei săptămâni. Suficient cât să îşi mai facă o prietenă. A fost invitat la ziua unui băieţel, unde venea şi ea, şi părinţii mei s-au amuzat foarte tare văzându-l cum se parfuma şi se freza, cerând şi o gumă de mestecat. După ce a plecat, prietena a venit la părinţii mei pentru le lăsa numărul ei de telefon. Îl ruga pe Mihnea, să o sune. Cam devreme, nu?

    Dar una din cele mai amuzante perioade(zic acum, că atunci nu vedeam lucrurile chiar aşa) a fost acum vreo 2–3 ani.

    Nu mai ştiu exact de la ce a pornit. Dar întotdeauna a avut obiceiul să mă întrebe, netam–nesam, ce înseamnă câte un cuvânt. Cuvinte grele pentru vârsta lui, de care îşi amintea, nu ştiu cum, pentru că nu mă întreba ce înseamnă atunci când le foloseam. Pur şi simplu mă întreba câte un cuvânt, din amintire. Le reţinea de la desene sau din filme, probabil. Ce mă mira, era că deşi erau cuvinte dificile, foarte rar le nu le spunea corect.

    Aşa a fost şi cu focoase.

    Într–o seară, fără nici o legătură cu nimic, mă întreabă:

    “Mami, ce înseamnă focoase?”

    Şi stau eu câteva  momente şi mă gândesc cum să îi explic, pentru a înţelege, dar să fie şi o explicaţie potrivită vârstei lui.

    Şi găsesc.

    “Iubăreţe, mami!”

    Şi se încheie discuţia, cum se întâmplă de obicei.

    Peste câteva zile, în parc. Parcul Plumbuita este un loc în care deseori vin şi ţigani. Singuri, singurei, că nu stau ţigăncile să păzească copiii, ca noi. Într–unul din rarele momente în care Mihnea stătea locului, vine lângă mine pe bancă şi îmi spune:

    “Îmi plac ţigăncile focoase!”  

    Pauză. Dintr-o dată nu mai ştiu ce să zic.

    Mă gândesc că dacă protestez, îmi va spune apoi încontinuu, acest lucru. Oricum, o spunea şi atunci, tot pentru a mă provoca. Apoi, mă gândesc cum să îi explic şi ce să îi explic. Nu îmi place rasismul, dar când îţi spune copilul că îi plac ţigăncile focoase rămâi încremenit. Chiar aşa? Dar, chiar ţigănci? Dar nu sunt atâtea alte fete?

    Uuuufffff!
    Mi–am amintit de povestea unei prietene, al cărei văr se căsătorise cu o ţigancă, în ciuda protestelor vehemente ale întregii familii. Grea treabă.

    Nu mă las, şi până la urmă încep să îi spun că ţigăncile nu sunt tocmai curate, şi nici tocmai frumoase, şi nici tocmai fete pe care să le placi”

    Nimic.

    Aproape o jumătate de an ne-a ţinut cu “Îmi plac ţigăncile focoase!”, “Îmi plac ţigăncile focoase!”, în ciuda multor discuţii despre ţigani, despre modul lor de a trăi, dar şi despre atitudinea noastră, poate nedreaptă şi uneori greşită faţă de ei. Discuţii pe care tot el le provoca, bineînţeles.

    E sigur că pentru el era şi un amuzament şi o provocare pe care ne-o transmitea, dar chiar şi aşa!

    Crai, crai, da’ chiar ţigănci?
    Of, Doamne, of!   

    Mihaela Dămăceanu