Săptămâna trecută, că până atunci am ţinut brăduţul, în exprimarea perfectă a supărării întregii familii că trebuie să îl scoatem, din străfundurile gândirii lui copilăreşti, Mihnea zise:
– Îmi pare rău, mami, că trebuie să scoatem braduţul! Ar trebui să îl ţinem tot anul! Să ne bucurăm de el în fiecare zi!
– Şi mie îmi pare rău, dragul mamii, în fiecare an! Dar nu putem să îl păstrăm mereu, pentru că tradiţia este să fie împodobit de Crăciun. Şi dacă ar fi în casa noastră zilnic, nu ne-am mai bucura la fel de mult.
Aproape neauzind nimic din ceea ce i-am spus, îşi continuă netulburat, gândul lui:
– Ar trebui să fie Crăciunul în fiecare zi! zise în timp ce eu mă gândeam fără a-i răspunde, că aşa ar fi şi mai frumos. Ar trebui să se nască câte un Iisus în fiecare zi!
Până a apuca să procesez şi să protestez, îşi răspunde singur că nu ar fi bine, pentru că atunci când ne-am ruga lui Iisus Hristos, ne-am încurca dacă ar fi atât de mulţi.
E unul şi numai unul, dar rămâi uneori uimit-amuzat de raţionamentele copiilor.
Vă mai amintiţi de „Copiii spun lucruri trăznite”? Am înţeles că mai există emisiunea, dar fără Ianţu.
Aşa-i că şi vouă vă pare rău când trebuie să desfaceţi bradul?
Lasă un răspuns