Blog

Astăzi deviem cu totul de la subiectele obişnuite ale acestui blog şi de la lumea aşa zis normală pentru a intra în lumea viselor. Dar să vedem de unde am pornit cu deviaţia. Vă spuneam că am avut o săptămână ceva mai grea. Modul meu de a trece peste acestea, de relaxare poate, este prin vis. Acuma, e drept că nu ştiu cât de bine este, dar asta este. Aşa că începusem să învârt în cap idei şi vise şi apoi vine provocarea cu leapşa. Pe două căi. Răspund eu, frumos şi conştiincios, şi apoi trec la citirea celor pe care, la rândul meu i-am provocat.

Şi ce să vezi?

Mai sunt şi alţii.

Că e normal, că doar nu oi deţine eu monopolul  visatului în lume.

Şi aşa, pur şi simplu, scriu o constatare pe blogul Iulianei despre prezenţa căsuţei la ţară, în visele multor bloggeri. Cum, Iuliana e mereu pe fază şi cum nu ştiu câte coincidenţe ne leagă, imediat prinde idee din zbor şi merge cu ea mai departe, propunând „un sat al bloggerilor, sau hai, măcar o uliţă.”

Ei, vă daţi voi seama acum, că atâta mi-a trebuit mie, ca să nu mai scap de ideea aceasta, toaaaată ziulica de ieri. Bineînţeles, printre treburi şi programe. Culmea coincidenţei, că satul cu lumea lui şi orăşenii mutaţi la sate, fuseseră preocupările lecturilor mele de săptămâna trecută. Tot printre gânduri, şi rânduri, şi treburi, şi programe…

Dar un sat al bloggerilor, dragii mei, este o idee excelentă, o idee pe care nu am mai găsit-o, o idee care nu mă lasă în pace, până nu îi dau drumul din cap. Deci, trebuia să vă scriu.

Aşadar, am tot învârtit-o eu pe toate feţele. Bine, ştiu că acum zâmbiţi, dar în ciuda faptului că pare un vis, unul frumos, e adevărat, pare şi foarte practic, după ce trece faza cu zâmbitul.

Da, da! Şi ştiţi de ce?

Pentru că, ajungând noi la o anumită vârstă, adică la o vârstă în care trebuie să devii un sprijin pentru părinţi şi începi să te gândeşti că va veni şi bătrâneţea ta, de câţiva ani încoace, tot observam un lucru. Observam cât de greu devine în oraşele mari şi foarte mari, să te poţi ocupa aşa cum ar trebui de părinţi, în perioada în care au cea mai mare nevoie de copii, adică la bătrâneţe. Observam cum viaţa în oraşele mari, nu lasă foarte mult timp pentru dragii părinţi aflaţi în nevoie, vedeam şi auzeam diverse poveşti despre faptul că puterea şi forţa copiilor este limitată şi erau nevoiţi să apeleze la ajutor. Iar ajutoarele nu numai că sunt foarte scumpe, dar se şi găsesc foarte greu. Şi când răsuflau oamenii uşuraţi că au găsit, aveau surpriza să vadă că nu prea au rezolvat, pentru că aceştia repede îi părăseau, din motive de muncă prea grea sau datorită dificultăţii bătrânilor de a accepta în propria casă, prezenţa străinilor. Şi chiar este greu. De aceea au apărut o mulţime de spitale pentru bătrâni, mă rog, nu chiar spitale ci case în care sunt îngrijiţi, ca să nu spun azil, că este un cuvânt care nouă românilor, ne trezeşte fiori de revoltă şi protest. Şi deci, au apărut. Că era o nevoie neacoperită la noi şi trebuiau să apară. Dar ştiţi cât costă, nu? Şi mai ştim cât de mult doresc bătrânii noştri să nu fie duşi în acele locuri şi să rămână în casa lor.

Personal, încerc de mult să mă obişnuiesc cu ideea că la bătrâneţe este foarte posibil să ajung într-un asemenea loc şi să nu mai resping cu vehemenţă această variantă. Nu ştiu de unde atâta respingere la noi, pentru că ideea este practică. Dar prea sună a abandon.

Şi mă mai gândeam eu, de ce oare nu or apărea şi la noi, comunităţi speciale pentru bătrâni, aşa cum sunt în State şi nu numai. Locuri unde se vând case sau apartamente pentru bătrâni. Locuri unde eşti şi în casa ta, dar ai şi tot ajutorul necesar, la dispoziţie.

Ei, toate aceste întrebări, nu îmi dădeau mie pace, în ziua de ieri.

Şi deci, satul bloggerilor sau uliţa lor, ar putea fi mai mult decât o utopie, mai mult decât un simplu vis.

Ar putea fi un răspuns şi frumos dar şi practic, la aceste noi probleme ale situaţiei bâtrânilor din vremurile pe care le trăim. Probleme care acum 15-20 de ani nu erau atât de acute, când nici un român cu mintea întreagă, nu îşi ducea părinţii la azil.

Mihaela Dămăceanu