Blog de familie

Categorie: blogging

  • De ce si cum poti ajuta un blogger

    De ce si cum poti ajuta un blogger

    Motivul pentru care am întârziat scrierea articolului de luni este ca am fost in concediu. Si chiar daca nu am fost plecați nicăieri, paradoxal, nu am avut timp de scris. A fost un concediu administrativ si…permiteti sa raportez, am bifat 90% din treburile pe care mi le propusesem. Intenționam si sa scriu cateva articole in avans, dar aceasta este una din treburile care nu mi-au reusit.
    Printre altele, am avut o discutie cu cineva si de aici se trage ideea postarii de azi. Recunosc ca m-am mai gandit la subiect, dar l-am tot amanat, cu gândul ca pe unii ii va deranja, vor interpreta ca cersim atentie si ajutor.
    Discutia despre care aminteam m-a convins ca nu toata lumea ar gândi asa si, mai ales, ca multa lume habar nu are care-i treaba cu blogurile acestea, pentru simplul motiv ca sunt foarte multi care nici nu le citesc.
    Iar cei care isi pun problema legată de cum pot ajuta un blogger sunt si mai putini.
    Chiar nu este nicio supărare pentru mine. Viața are grija sa ne umple timpul cu sarcini peste ce putem duce. De aceea, ultima grija a cititorilor este cum sa ne ajute pe noi 😊.
    Dar sunt si oameni care arata interes si care nu nu realizeaza ce mare contributie pot avea in sustinerea muncii bloggerilor.
    De aceea m-am hotărât sa scriu articolul de azi. Este doar pentru cei care nu stiu ce face un blogger si pe care nu ii deranjeaza ideea de a da o mana de ajutor. Daca nu faceti parte din aceasta categorie, nu se supara nimeni ca renuntati sa mai cititi azi. Cum spuneam, stiu ce valoare are timpul pentru fiecare dintre noi!
    Primul lucru pe care vreau sa il explic este despre timpul implicat in blogging.
    Mai am cateva luni si implinesc 6 ani de cand am inceput sa scriu aici. In primii doi ani, majoritatea articolelor la publicăm la ora 7 fix.
    In perioada aceea, cand entuziasmul dădea pe afara in valuri inspumate, ma trezeam la 5 dimineata si scriam o ora pentru blog. Apoi plecam la servicu si in cursul zilei mai alocam o ora pentru citit si comentat pe alte bloguri. În funcție de cate reactii aveam la articole, raspunsul la comentarii(in aceeasi zi) dura de la o jumatate de ora in sus.si acela ceva.
    Dupa vreo doi ani, am inceput sa scriu mai rar si sa nu ma mai trezesc la 5. Dar  a aparut si un fel de stres, adica o grija permanenta sa caut si sa gasesc timpul in care sa scriu articolele. Eram prea obosita ca sa ma mai trezesc asa devreme si imi devenise clar ca fac un efort prea mare pentru blog.
    Chiar daca nu m-am mai trezit la 5 si chiar daca apăruseră multe îndoieli si intrebari legate de eficienta timpului meu, am reusit sa mențin blogul, mai cu pauze, mai cu articolele mult mai rare ca inainte.
    Dar începuseră si intrebarile legate de calitatea muncii mele, asa ca nu am mai publicat tot ce am scris si am inceput sa-mi recitesc articolele, sa tai pasaje intregi, sa schimb, sa modific si chiar sa renunț de tot la unele. Desi am publicat mai putine, timpul total era cam acelasi. Si intrebarile retorice erau tot cam aceleasi.
    Cam asta ar fi despre timpul alocat. Concluzia este ca media a fost de 2 ore zilnic, de-a lungul celor 5 ani si 7 luni.
    Am articole – in mod special cele despre vacante, unde filtrez mult prin fotografii- dar nu numai, care mi-au luat 5-6 ore.
    Iar articolele nu reprezinta toata munca de pe un blog. Pe langa timp, efort si invatare, un lucru pentru care vroiam sa mai abordez tema aceasta este amaraciunea pe care o simt atunci cand vad bloggeri ce se opresc din scris. Sau si mai rau, bloguri inchise definitiv, care nu mai permit nici macar sa citesti articolele vechi.
    Nu stiu altii cum sunt, dar mie mi se strange sufletul cand vad asta. Si ma gandesc care o fi si soarta celui scris de mine 🙂

    Fotografia aceasta nu este pusa aici pentru a aduna admiratie 🙂 Vroiam doar sa va arat ce scrie pe tricoul meu!!!

    Acestea sunt motivele pentru care as sustine ca bloggerii se bucura atunci cand sunt ajutati 🙂

    Concret, cum poti ajuta un blogger?

    • prin atentionarea asupra greselilor ce scapa pe blog. Cu tot respectul pentru limba romana si cu tot interesul acordat scrierii corecte, tot se mai intampla sa scape greseli. Stiu care este problema mea la scris si tot zic sa caut odata toate regulile despre virgule. Dar sigur imi scapa si altele, asa ca va rog din suflet sa-mi atrageti atentia.
    • orice comentariu civilizat incalzeste sufletul aspirantului scriitor. Pe blogurile de limba engleza am vazut de multe ori texte de genul: „Your comment makes my day. Thank you” Este atat de real, nici nu va puteti imagina cat adevar ascund aceste cuvinte. Cred ca as face bine sa adaug si eu un asemenea text. Nu sunt originala, dar exact asa simtim cand vedem comentarii. De multe ori sunt primul lucru pe care il citim dimineata. Multumesc si eu pentru toate diminetile in care mi-ati insorit zilele!
    • distribuirea textelor pe retelele sociale este un foarte mare ajutor acordat unui blogger. Daca un comentariu insenizeaza sufletul de blogger, distribuirea il ajuta sa creasca. Si observ ca asta ne dorim multi. Pana la urma, textele pe care nu vrem sa le aratam le pastram in jurnal  😛
    • ideile de subiecte care va intereseaza si pe care credeti ca bloggerul le-ar putea dezvolta frumos  sunt intotdeauna bine venite
    • asta nu stiu daca este valabila chiar pentru toti, dar la mine puteti trimite articole scrise de voi. Sunt vinovata ca pana acuma nu am mentionat nicaieri ca mi-ar placea sa public articole scrise de cititori, bloggeri sau nu. Orice text scris de altcineva aduce un alt aer, o proaspata si diferita adiere. Si cui nu-i place aerul proaspat?
    • daca pe blog exista texte publicitare, oferiti si acolo un feedback. Avand in vedere faptul ca acestea se citesc mai putin, omul care le face se straduie mai mult la ele. Sunt mai  muncite ca celelalte si nu am vazut pe nimeni sa bata campii sau sa minta pe blog.
    • daca cineva alege sa puna linkuri afiliate in articole, i-ar fi de mare ajutor ca atunci cand aveti ceva de cumparat sa o faceti folosind linkul respectiv. In acest fel, bloggerul castiga un comision oferit de magazin, iar cumparatorul nu plateste nimic in plus. Practic, magazinul plateste un comision din profitul pe care el oricum il face. Este o recompensa si o cointeresare de a face publicitate magazinului.

    Cam acestea ar fi variantele prin care munca unui blogger poate fi recompensata. Nu este nicio obligatie pentru niciun cititor.

    Zic doar, ca daca cineva doreste sa ajute si nu stie cum, pentru blogger este un mare ajutor.

    Si nu vad de ce sa nu incercam sa schimbam acea mentalitate inconstienta din noi, care spune ca omul din spatele monitorului trebuie sa scrie doar din pasiune. Pasiunea nu lipseste, ca nimeni nu a putut mentine un blog fara ea.

    Mai rau e cand ajungi sa renunti cu un gust amar. Atunci cand constati ca ti-ai pus sufletul pe tava Internetului si toate resursele  de entuziasm s-au epuizat.

    O zi minunata, dragilor!

    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • De ce să participi la Social Media for Parents

    De ce să participi la Social Media for Parents

    Ne-am întors din concediu şi mai stau puţin în pauza de blog. Dar azi am un anunţ pe care doresc să îl fac şi, de ce nu, chiar şi o invitaţie.

    Săptămâna viitoare, pe 19 iulie va avea loc Social Media for Parents 2017. Din ce stiu eu, este cel mai mare eveniment dedicat părinţilor cu blog. Participarea este gratuită, nu trebuie decât să solicitaţi aici o invitaţie, care probabil se acordă în limita locurilor disponibile.

    Tin să vă spun că eu am fost anul trecut. Nu prea mai fusesem la evenimente de genul, cu excepţia unei participări la GPeC Summit. La ambele, Miruna a avut un rol şi nu scap ocazia să mai scot o mulţumire din sacul pe care il am pentru ea! Am eu câţiva oameni în blogosferă, cărora niciodată nu mi se pare că le-am mulţumit suficient…

    Se desfăşoară într-un loc al Bucureştiului care este pe lista favoritelor mele. Trec zilnic pe lângă el si admir des cladirea roşie ce tronează peste o insulă de calm şi verdeaţă. Ceea ce nu e puţin lucru în hărmălaia în care ne ducem traiul de toate zilele! Este vorba de Hotelul Caro, care vine cu vedere la lac şi cu senzaţia plăcută că ai ieşit din oraş.

    Recunosc că eram cam stingheră. În afară de Miruna, proaspăt întoarsă acasă şi tot proaspăt cunoscută de mine în carne şi oase 🙂 , nu mai ştiam vreun blogger de acolo. Am stat cuminte în băncuţa mea şi am ascultat. Noroc că îmi place să ascult oamenii, ziua a trecut rapid şi interesant. Dintre vorbitori, am fost încântată la maxim de Gaspar Gyorgy şi evident, de Miruna, care este în realitate, parca mai echilibrată, veselă şi încrezătoare faţă de cum o ştiam de pe blog.

    Am plecat cu entuziasm şi pot să spun că a fost unul din factorii ce m-au întors din gândurile mele de atunci, de a renunţa la blog.

    Uitându-mă acum pe fotografiile de anul trecut, observ cu bucurie că multe din fetele pe care azi le cunosc, erau şi anul trecut în sală. Doar că nu ne ştiam pe vremea aceea 🙂 Uitaţi una în care sunt foarte pătrunsă 😛

    De ce merg şi de ce ai vrea să mergi şi tu:

    • pentru că au informaţii interesante de transmis. Sunt oameni valorosi acolo şi mereu avem ceva de învăţat. Evenimentul are două părţi. În prima se discută subiecte de parenting si iaraşi va vorbi Gaspar, dar şi Urania Cremene pe care vreau mult să o ascult. În partea a doua, moderată de Miruna şi Chinezu, se dezbat subiecte legate de blogging. Printre invitaţii la dezbatere se află Ana Nicolescu, Laura Frunză şi Florina Badea.
    • pentru că îmi face plăcere să socializez cu mămicile acestea tinere. Cum am mai spus, anul trecut o ştiam doar pe Miruna, acuma mi-s mare veterană în grup 😛  Prima dată omul este mai stingher, se întâmplă multora acest lucru. Apoi cunoşti lume şi te simţi mai în largul tău…
    • pentru că există şansa să cunoşti oameni din agenţii şi firme. Nu am fost eu prea atentă la acest aspect până acum. Dar cred că e timpul să devin, nu e blogger căruia să îi strice aceste contacte.
    • pentru că simt că aparţin unui grup. Până să intru în cercul fetelor de la Digital Parents Talks ţineam legătura cu câţiva bloggeri pe care îi citesc, admir şi preţuiesc de la începutul acestui blog. Am reuşit să mă întâlnesc cu o parte din ei şi îmi doresc să o mai fac. Doar că eu mă întâlnesc doar cu câte unul, am încercat să ne adunăm trei odată şi încă nu ne-a ieşit. Perseverăm totuşi! La întâlnirile organizate de Parenting PR se strange multă lume şi s-a format o frumoasă comunitate a părinţilor, cu voce şi caracter. Îmi place să fiu printre ele şi vreau să îî transmit Anei Nicolescu că cea mai importantă realizare a mea, ca urmare a activităţilor lor este aceea de a simţi că blogul meu este important. Nu exagerez acuma, crezandu-l prea grozav. Dar de la Ana am înţeles ca munca mea aici înseamna ceva mai mult decât credeam şi consideram eu înainte. Nu-i deloc puţin lucru, să ştiţi! Evenimentul acesta este organizat de Evensys, dar tot între părinţi suntem. Şi sunt mai mulţi, iar Ana este printre speakeri, v-am mai spus!
    • mă pot gândi ce întrebări să adresez fetelor, chiar nu am emoţii să le pun. În articolul de azi, Miruna chiar ne roagă să adresăm întrebări şi să propunem teme de discuţie. În afara de calitatea scrierii (despre care se va discuta) eu aş întreba cât de important este să scrii zilnic. Cum consideră bloggerii prezenţi, pentru că îi citesc pe câţiva şi ştiu că fiecare publică cu regularitate diferită. Asta este întrebarea din acest moment, mă mai gândesc pentru acolo. Dacă aveţi şi voi, le puteţi pune aici, la Miruna pe blog sau la eveniment!

    Concluzia este că vă aştept acolo. Eu zic că vă va plăcea! Şi veţi mai dori să mergeţi! Şi ştiţi şi voi cel puţin o persoană, adică eu  😛

  • Despre social media pe scurt

    Despre social media pe scurt

    Frumos si fructuos sfarsit de saptamana am avut. Ploaia de sambata nu ne-a suparat prea tare pentru ca a fost compensata de activitati. Am fost iarasi la conac, cu tot cu Mihnea, fiecare in treaba lui 🙂

    Treaba mea a fost intalnirea cu fetele de la Digital Parents Talks, tema discutiilor fiind social media si content marketing. Multumesc Anei Nicolescu si Laviniei Pavel de la Parenting PR pentru tot efortul pe care il fac pentru organizarea acestor intalniri lunare cu cei ce doresc sa invete mai mult despre blogging.

    „Fiecare text, poza sau video creat pentru a promova un produs sau serviciu reprezinta, in esenta, content marketing. O buna parte din filmuletele virale pentru diferite produse pe care le vezi pe internet sunt rezultatul acestui proces”. Citatul apartine lui Matei Psatta de la OKinstitute, cel care sustine cursul de „”Content Marketing” si care a avut amabilitatea sa ne lumineze si pe noi un pic  🙂

    O bucatica din ce am invatat de la Matei Psatta este ca si pe Facebook spunem tot un fel de povesti, doar ca sunt mai scurte Ca toata lumea noastra este construita pe povesti si sunt 9 tipuri de povesti pe care se construieste cam tot ce inseamna scriere: carti, filme, advertising.

    Structura clasica a oricarei povesti este urmatoarea:

    „A fost odata ca niciodata…. In fiecare zi…… Intr-o zi…… Din aceasta cauza….Si, in final….”

    Incepem cu prezentarea, construim personajele, descriind si prezentandu-le astfel incat sa   implicam emotional cititorul, apoi intriga, desfasurarea si finalul. Daca o poveste nu are finalul asteptat, ea dezamageste cititorul.

    Matei spune ca si pe Facebook scriem tot povesti si asociaza succesul unei pagini cu abilitatea de a scrie povestea.

     

    Cateva lucruri importante de luat in considerare atunci cand postam pe Facebook:

    • cele mai importante elemente ale unei postari sunt: poza, titlul, status-ul si descrierea de sub poza. Aceasta este si ordinea in care ele sunt observate de utilizator;
    • este important ca poza sa se distinga de fundal, deci este contraindicat sa folosim culorile Facebook, adica alb si albastru;
    • in medie, in Romania o persoana scrie 6 comentarii pe luna si da like la 2 pagini; Foarte putin, nu? Nu toata lumea sta pe Facebook 🙂
    • o problema pe care Matei a identificat-o la blogurile romanesti este ca se scrie 80% continut personal, adica EU, EU….EU. Este firesc ca pe un blog sa apara si continut despre mine, autorul, dar nu in proportie atat de mare. Un continut cu 30-40% informatii personale ar fi mai indicat. Sa luam aminte 🙂 ;
    • aprecierea printr-o inimioara in loc de like, ajuta continutul sa rankeze mai bine. Daca vreti sa ajutati pe cineva sa fie mai vizibil atunci alegeti inimiora. Insa cel mai puternic este tot comentariul;
    • ceea ce publici pe Facebook este vizibil pentru 2% din prietenii tai. Daca in primele 5 minute de la publicare nu exista nicio reactie, continutul tau dispare din newsfeed;
    • s-a mai discutat si despre cum se face publicitate pe Facebook, multe si complicate informatiile din zona aceasta :-).

    Cam asa mi-am petrecut eu dimineata de sambata. Mihnea a avut alta activitate, o sa scriu separat ca sa fie articolele mai digerabile.

    Locatia a fost Conacul Golescu Grant si transmitem multumiri DGASPC 6 pentru gazduire. Fotografiile apartin Andreea Mira Photography, careia de asemenea ii transmit multumiri.

  • Complexitate, monetizare si Google Analytics

    Complexitate, monetizare si Google Analytics

    Cred ca daca as fi stiut de la inceput cat de complexa e treaba asta cu bloggingul, probabil ca nici nu ma apucam. Visasem destula vreme la un blog, citeam cateva de la fratii nostri de peste ocean, sesizasem ca e multa munca pe acolo. Dar zau ca nu poti realiza adevarata dimensiune a efortului pana nu il faci tu.

    Complexitatea muncii de blogger

    Subiectul ar merita un articol distinct, ceea ce inseamna ca astazi doar amintesc cateva din directii. Munca de blogger este foarte complexa si se poate imparti in urmatoarele activitati:

    • scrierea de articole si formatarea lor intr-un mod care sa permita o lectura cat mai usoara;
    • interactiunea cu cititorii, care se face prin raspunsul la comentarii, citit si comentat pe alte bloguri si pe Facebook sau/si alte retele sociale;
    • realizarea de fotografii cat mai bune;
    • designul si aspectul blogului;
    • munca de SEO;
    • promovarea blogului si a articolelor;
    • aspecte tehnice ale blogului: intretinere, update-uri, ceva cunostinte de html (eu sunt varza);
    • reluarea unor articole mai vechi si imbunatatirea lor;
    • monetizarea, adica posibilitatea de a castiga ceva din miile de ore dedicate blogului;
    • analiza a ceea ce faci.

    Doar enumerandu-le si imi dau seama cat e de greu 🙂 Evident ca ai nevoie de pasiune, altfel nu poti continua. Dar si cu pasiunea la purtator, tot exista sanse mari sa renunti. Aceasta se intampla, in primul rand pentru ca trebuie sa traiesti si sa iti castigi painea. Iar o pasiune care iti mananca atat de mult timp nu rezista decat cativa ani. Maximum. Ca in toate cele, avem si exceptii care confirma regula, rapid m-am dus cu mintea la vreo doua cazuri.

    Apoi realizezi ca nu prea poti sa le faci singur si nici sa le inveti pe toate cele pe care le-am spus mai sus.

    Sigur ca nu este obligatoriu sa le faci pe toate si stiu sigur ca sunt multi bloggeri care nici nu vor asta. Dar bloggingul serios le presupune pe toate.

    Concluzia pe care o desprind acum (ca de aceea e bine sa scrii, uneori vin concluziile si fara sa la cauti, chiar si in mijlocul articolului 😀 ) este sa apelezi la ajutor, sa nu mai fii one man show sau one woman show. In paranteza spunand, one man este avantajat la unele din aspecte. Nu ca noi nu am fi la altele 🙂

    Stati asa, ca mai am inca o concluzie.

    E foarte greu sa imbunatatesti fiecare din aspecte, daca nu te dedici bloggingului cu trup si suflet, adica integral, adica sa faci din el jobul tau.

    Insa nu ne descurajam, sau cel putin nu complet, si mergem in continuare cat putem.

    Ca deja stim prea multe ca sa renuntam 😉 .

    Oricat de tare s-ar supara unii dintre cititori, a merge mai departe cu blogul si practic, a folosi toata aceasta extraordinara, magnifica, complexa si fascinanta invatatura(sunt foarte modesta azi) adunata in niste ani de blogging, presupune sa incepi sa monetizezi. Eu nu mai cred ca cineva poate sustine ani si ani de munca pe blog, daca nu incepe sa se gandeasca la monetizare. Sau o sustine asa ca mine, cu un articol la doua saptamani si in cazul bun, cu doua pe saptamana.

    Daca nu ma credeti pe cuvant(desi v-as recomanda 🙂 ) spuneti-mi voi mie cate bloguri s-au inchis, cat de des mai scrie lumea sau de cate ori v-ati gandit sa renuntati?

    O solutie impotriva inchiderii blogurilor ar fi monetizarea si educarea propriilor cititori ca nu au de ce sa se supere daca tu castigi ceva din aceasta treaba. Ma gandesc sa fac in continuare lucrul acesta si sa scriu mai mult pe tema respectiva. Poate ca multi nici nu sunt deranjati, dar stiu sigur ca pe altii ii irita ideea.

    Spun asta in cunostinta de cauza si imi asum rosiile pe care le voi primi.

    La inceputul lecturilor mele pe net, de cate ori citeam un advertorial ma gandeam ca tot ce vrea omul acela este sa vanda. Asadar, nu cumparam intrucat in mintea mea, foarte creata pe atunci, mi se parea ca mi se baga pe gat produse. Am depasit faza, slava cerului! Dar nu sunt foarte sigura ca as fi depasit-o daca nu scriam si eu 🙂

    Alt argument pentru care cred ca lumea se supara, vine de la zecile de discutii pe care le-am citit pe bloguri, Facebook, forumuri, etc. In ele, fie unii oameni isi exprimau frustrarea ca bloggerii se imbogatesc pe seama lor, fie bloggerii isi exprimau frustrarea ca muncesc foarte mult, fie bloggerii mici se suparau pe cei mari ca ei nu pot sa castige nimic din cauza ca ceilalti au acaparat piata, fie bloggerii mari le explicau celor mici ca trebuie sa scrie din pasiune si nu din interese mercantile…si asa mai departe, ca sigur mai sunt cazuri.

    Dar stiti care-i treaba?

    In miile astea de ore petrecute pe Internet, eu nu am vazut asemenea discutii peste ocean. La fratii nostri 🙂  cum ziceam mai sus. Nu pot sa cred ca acolo nu exista, dar spun sigur ca sunt mult mai putine, avand in vedere mentalitatea lor diferita si avansul fata de noi in industria bloggingului. Si cand spun mentalitate diferita ma refer la cea legata de munca pe bani.

    Am introdus trei idei destul de mari in acest titlu si sigur voi mai reveni la aceste idei.

    Ajungem si la Google Analytics

    Tot fara pretentia ca as epuiza acest subiect si nici macar ca l-as putea dezvolta prea tare. Am abordat ideea de complexitate a bloggingului si de monetizare, in incercarea de a explica putin cand si cum ne-ar fi de folos Google Analytics.

    In toata aceasta complexitate care este bloggingul, Google Analytics leaga cele doua idei dezvoltate mai sus, fiind el insusi suficient de complex. Ca fiecare din aspectele muncii bloggerului, nici Analytics-ului nu poate fi cuprins intr-un singur articol.

    Este un tool gratuit oferit de Google, de mare folos oamenilor din industria online-ului. Leaga bloggingul de monetizare, in sensul ca este foarte folosit de cei ce urmaresc monetizarea si este solicitat de multe agentii.

    Datele cele mai solicitate sunt numarul de sesiuni, vizitatori unici si vizualizari de pagini. Un vizitator unic ajunge pe o pagina a blogului si in functie de timpul petrecut la tine, se detemina sesiunile. O sesiune dureaza cateva minute. Numarul de pagini este mai intuitiv, arata cate alte pagini a mai vizualizat cititorul. Daca el vine din Google si nu mai intra pe alta pagina in afara celei de destinatie, prima nu se pune la socoteala. Cel putin eu asa am inteles si ma intreb si acuma daca oi fi priceput bine.

    Pe langa cele amintite mai sus, din Google Analytics se pot genera o multime de rapoarte si date. Evident ca sunt lucruri tehnice, as mai avea nevoie de un curs ca sa le pot descrie. Datele se refera la public, varste, interese, pagini citite, sursele de trafic etc.

    Vreau sa va mai spun ca mai exista un instrument foarte util, denumit Search Console. In mod normal, Google nu ne mai arata decat o parte foarte mica a cuvintelor cautate de utilizatori, cele datorita carora un vizitator ajunge pe blog din motoarele de cautare.

    Prin intermediul lui Search Console se pot obtine mai multe informatii despre aceste cuvinte, cum ar fi pozitia ta in motoarele de cautare, cate cautari s-au facut pe cuvantul respectiv si cat din aceste cautari au intrat la tine pe blog. Aceste date se refera la articolele deja publicate, ceea ce inseamna ca ne sunt de folos daca vrem sa imbunatatim articolele mai vechi.

    Aceste informatii sunt scrise ca urmare a participarii la Scoala de blogging, organizata lunar de ParentingPR pentru grupul de parinti bloggeri reuniti pe Facebook sub numele de Digital Parents Talks. Orice  parinte cu blog personal poate face parte din acest grup.

    Din toate grupurile de pe Facebook descoperite de mine pana acum, acesta este cel cu care m-am identificat cel mai bine, un loc in care exista sprijin pentru a invata si evolua. Pe langa cele 6 editii ale scolii de blogging (fiecare cu alta tematica), aici s-a creat un mediu in care bloggerii se cunosc intre ei, socializeaza atat online, cat si in afara lui,  se ajuta si se sprijina reciproc in munca aceasta complexa.

    Informatiile despre Google Analytics ne-au fost prezentate de Bogdan  Zaharia, profesor la OKinstitute . Locatia a fost Puro&Bio, care fac o inghetata superbuna, testata si de noi, evident 🙂 Ca nimeni nu refuza o inghetata, vorba aceea.

    Multumesc Anei Nicolescu si Laviniei Pavel, organizatoarele acestor evenimente reusite!

    Dacă vă plac articolele mele, dacă vă emoţionează, vă pun pe gânduri sau vă sunt într-un fel de folos, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Autorul unui blog se motivează să scrie, proportional cu vizitele, comentariile, like-urile şi distribuirele articolelor, adică scrie mai mai mult si mai bine cand simte că nu o face în zadar. Multumesc!

  • Ganduri la 5 ani de blogging

    Ganduri la 5 ani de blogging

    Daca e sa ma intreb cand au trecut, as raspunde ca de fiecare data ca nu stiu. Daca e sa ma intreb cum au trecut, as spune ca repede, frumos si cu o mare mirare ca am rezistat atata.

    Nici macar nu mai retin ce imi propusesem pentru blog, ca erau multe nobile intentii si dorinte. Dar nu erau legate de acest blog, el fiind deschis de sotul meu pentru desenele lui Mihnea. Am scris aici povestea deschiderii acestui blog.

    Pe cel pe care il visam inainte am renuntat sa il mai fac intrucat mi-am dat seama ca nu am timp sa tin doua bloguri.

    Initial am fost grozav de entuziasmata ca in sfarsit am gasit curajul sa imi public gandurile. Viata este o trecere prin lume, cu mintea plina de idei si cuvinte. Imi pare bine ca le-am insirat in paginile blogului, chiar daca foarte rar imi recitesc postarile.

    Dar stiu ca sunt acolo si am de unde sa le iau cand ma loveste nostalgia si analiza. Ca nu le-am pierdut definitiv, cum s-a intamplat cu toate cele nescrise.

    Nostalgia si analiza m-au lovit fix azi, cand m-am apucat sa caut o poza-doua pentru articol. Mai ales cand am vazut ca odata eram slabuta 🙂  sau cand am vazut acest colaj din concediu:

    Legat de entuziasm imi amintesc cu cata ardoare indemnam oamenii sa-si faca blog. Vedeam doar bucuria si eram total cufundata in idee.

    Intre timp mi-a mai trecut 🙂 Insa cu siguranta scrisul si blogul aduc avantaje, cateva dintre ele fiind:

    1. Pastrarea unor momente. Sigur ca nu toate sunt  memorabile, dar ai un album de amintiri pe care oricand il poti rasfoi, retraind intens emotii si stari.
    2. Ordonarea mintii si clarificarea unora dintre intrebari/ stari este principalul avantaj direct si personal al scrierii, chiar in momentul desfasurarii ei.
    3. Interactiunea cu mai multa lume si crearea unei comunitati. Nu sunt un om caruia sa ii lipseasca  comunicarea si prietenii, dar blogul iti ofera sansa multiplicarii prieteniilor si imbogatirii sufletesti prin interactiune si schimb de idei.
    4. Posibilitatea unei surse suplimentare de venit daca esti dispus/interesat sa inveti, sa muncesti foarte mult si sa il tratezi ca pe o afacere. La acest capitol stau foarte modest, am avut niste incercari, insa rezultatele mele sunt modeste.

    Trecand din nou la entuziasm, va mai aduceti aminte starea de tremur sufletesc ce a insotit prima apasare pe butonul „publica”?

    Cat eram de emotionati, de mandri si de speriati?

    Apoi omul se rodeaza si trece prin diferite faze. Fara pretentia de adevar universal valabil, ale mele au fost:

    • minunatia si mirarea inceputului. Esti emotionat, mandru de curajul tau, nu-ti mai incapi in piele de fericire ca ai idei si te mai si citeste cineva. Nu prea multi, dar nici nu conteaza foarte tare 🙂 Conteaza ca ai putina interactiune si ceva feedback. Ele te ajuta sa continui, te incarca sufleteste si iti mangaie orgoliul 🙂
    • etapa scufundarii totale in blog este  faza in care esti captivat. Parca nu-ti mai ajunge niciodata ce faci si cat faci, te prinde un val care cere mereu mai mult, mai bine, mai frumos. Te uiti la statistici, esti multumit sau nu, ai tot face doar blog si parca nimic altceva nu mai conteaza;
    • faza de oboseala si autocritica este aceea in care devii pretentios cu tine si cu ceea ce produci, prin urmare nu prea ai mai face nimic. Apare neincrederea, iei pauze lungi si dese si te tot intrebi pentru ce faci tu lucrurile acestea si cat o sa o mai tii asa, cu ore dedicate blogului in detrimentul familiei. Observi in jur ca nu esti singurul si te intristezi cand se inchid bloguri sau cand prietenii tai scriu din ce in ce mai putin.
    • faza de revenire sau de abandon este cea in care incerci sa gasesti un echilibru intre blog si preocuparile tale, intre perfectionism si ideea de renuntare. Sau pur si simplu nu mai scrii.

    Cum spuneam, sunt starile prin care am trecut eu, nu spun ca toti trecem prin ele. Mai exista una prin care eu nu am trecut, nu stiu cum sa o descriu: cea a blogului de succes, cu trafic serios, cu munca foarte multa si cu venituri proportionale cu efortul.

    Glumeam in articolul trecut si va propuneam un exercitiu de imaginatie legat de cum vom fi noi peste 10 ani. Eu ma vedeam o babuta cu blog:)

    Nu stiu daca se va intampla, sansele reale sunt extrem de mici, dar ca sa continui si mai ales ca sa prezint un tablou oarecum complet si obiectiv al acestei activitati, ar fi cazul sa trec si observatiile mai putin placute, mai trecute cu vederea, despre care preferam sa nu prea vorbim si mai ales scriem.Ceva cam ca acest tanc al lui Mihnea, desenat la 7 ani si postat la inceputul blogului.

     

    Cateva dintre adevarurile usor dureroare, usor neplacute ale vietii de blogger:

    • sunt multe surprize in activitatea aceasta, majoritatea pornind de la faptul ca de multe ori ceea ce crezi sau doresti…nu se si intampla. Uneori muncesti foarte mult, faci documentare, citesti, scrii articole lungi si foarte serioase. Surpriza putin dureroasa este ca ele trec ca si cand nici nu ar exista, in timp ce altele scrise dintr-o suflare, dintr-o idee si pornire..se citesc, prind bine, se distribuie si au multe comentarii.
    • oamenii nu se omoara sa te citeasca. Nimanui nu ii lipsesc scrierile si gandurile tale. Viata este destul de intensa si de plina de ganduri si treburi personale pentru fiecare dintre noi si nimeni nu iti simta lipsa. Nimeni nu este indispensabil altcuiva, cu atat mai putin un blogger. E bine de inteles si de acceptat acest lucru.
    • ca sa ai cititori trebuie sa te zbati, sa ii cauti, sa le iesi in cale si sa ii imbii la tine. Uneori acest lucru este obositor si enervant 🙂 Cel mai indicat ca sa fii citit este sa scrii pentru cititori, nu pentru tine. Dar apar conflicte interioare, ca tu vrei sa ai si un fel din jurnal din blogul tau, nu asta am spus mai sus si nu asta spunem atatia dintre noi?
    • oamenii nu sunt fideli blogurilor si cu atat mai putin blogului tau. Dintre toate observatiile, pe aceasta am acceptat-o cel mai usor. Mi-este atat de clar ca toti ne schimbam, ne transformam, cautam altceva, avem pretentii mereu mai mari, avem interese si preocupari care se schimba in functie de perioada vietii, incat nu vad motiv de tristete in acceptarea acestei realitati. Dar am vazut in mai multe locuri oameni suferind din aceasta cauza.
    • in general, comentatorii de pe bloguri sunt tot bloggeri. Remarcati ca am zis „in general”. Asta inseamna ca exista exceptii, dar acestea sunt putine. Se intampla pe putine bloguri in mod constant. La restul dintre noi, comentariile cititorilor nebloggeri sunt doar la articolele populare. Si aceasta face parte din realitatea care uneori doare 😥

    Acestea fiind spuse si tinand cont de complexitatea vietii si a bloggingului, eu m-am bucurat de FIECARE comentariu si de fiecare secunda pe care cineva a petrecut-o aici.

    MULTUMESC VOUA, BLOGGERI SAU NEBLOGGERI!

    Daca va plac articolele blogului, v-as fi recunoscatoare daca le-ati distribui. Multumesc!

  • Cum ne descurcam cu haterii

    Cum ne descurcam cu haterii

    V-am povestit cu putin timp in urma despre Digital Parents Talks.

    Fetele sunt foarte simpatice si imi doresc sa particip la intalnirile lor cat de mult imi permite timpul. In primul rand imi doresc sa le revad si in al doilea rand am posbilitatea de a invata multe lucruri utile despre blogging.

    Sambata trecuta au organizat a patra editie a intalnirilor grupului. Tema aleasa a fost „Hateri si crize de imagine.” De cand scriu pe blog, am avut parte de un singur episod dificil pe care l-am gestionat cum am stiut eu mai bine avand in vedere ca eram la inceput.

    Insa Internetul e plin de hateri si nu strica sa stii cum sa te comporti pentru a diminua impactul emotional negativ ce apare la comentariile lor.

    Primul lucru ce merita precizat este ca blogurile mici nu se lovesc prea tare de ei. Haterii au o problema mare cu oamenii de succes. Dar daca se intampla sa abordezi un subiect sensibil pot aparea si pe un blog mic. Sau asa cum am patit eu, a venit fara sa inteleg de ce.

    Ca si data trecuta, nu m-as mai fi lasat dusa. Cu regret am luat-o din loc dupa trei ore, iar fetele tot mai discutau.

    Oricat as incerca sa fac o sinteza a discutiilor, e greu sa redau totul, asa ca ma voi opri la cateva dintre idei.

    Evenimentul a fost organizat de Parenting PR, speakerii simpatici si cu umor au fost Ioana Agachi – psihoterapeut, Ana Maria Diiceanu – GMP PR si Bianca Severin – Philips.

    Sponsori: PhilipsAvent, Ilbah, Mamapan si Profructa.

    Ioana Agachi, ne-a facut sa intelegem din start ca oricine poate fi hater intr-un anumit moment si intr-o anumita masura. Asta deoarece este imposibil  ca vreun om sa fie intotdeauna de acord cu toti si toate si sa nu isi exprime vreodata dezacordul fata de o persoana sau idee.

    Insa haterii adevarati, cei care merita aceasta denumire 🙂 sunt mai mult de atat. Doua definitii de dictionar sunt urmatoarele:

    HATER = persoana căreia îi displace puternic o

    altă persoană sau un lucru specific; persoană
    negativistă sau critică;Oxford Dictionary
    HATER = o persoana care nu se poate bucura
    pentru succesul altuia, astfel încât devine un
    scop pentru ea expunerea defectelor
    persoanei de succes;Urban Dictionary
    Dupa cum se vede, a fi hater implica mai mult decat un dezacord cu o idee sau persoana 🙂
    Haterul URASTE. Scuzati pleonasmul  🙂 Si de cele mai multe ori uraste o persoana care are succes. Probabil uraste mai multe. Uraste locul, jobul, oamenii, uraste chiar si viata care lui nu ii ofera succesul pe care il doreste si il merita.
    Si atunci isi consuma energia imprastiind rautati si injurii asupra altora. El are timp si energie pentru asta. Cauta argumente, scotoceste dupa detalii, dupa idei pe care le-ai exprimat alta data, le scoate din context si iti da cu ele in cap 🙂
    Ghinionul tau sa fi scris vreodata ceva ce poate fi in contradictie cu ce spui acum. Ca te-ai ars 🙂
    Un hater adevarat va gasi ce ai scris mai demult si va folosi impotriva ta acea opinie. Ca si cand oamenii nu se pot schimba si nu au acest drept.
    In concluzie, Ioana ne-a prezentat caracteristicile haterului:
    • sunt subiectivi si emotionali:
    • au o tendinta obsesiva de a cauta informatii despre obiectul urii lor;
    • sunt rezistenti la orice informatie pozitiva despre obiectul urii lor
    • au tendinta de a se concentra, de a utiliza si a-si aminti doar informatiile care le confirma preconceptiile.
    Foarte important de inteles ca motivele comportamentului lor nu au legatura cu tine. Tu doar ai avut curajul sa spui ceva, sa te expui si sa muncesti mult ca sa devii cunoscut sau sa treci razant prin cercul lor de lectura.
    Motivele tin de interiorul lor si pot fi dintre urmatoarele:
    • dorinta lor de atentie;
    • asteptarile prea mari;
    • monotonia din viata lor;
    • nesiguranta interioara.
    Ce sa nu faci cand te pricopsesti cu hateri:
    • Nu te justifica;
    • Nu incerca sa ii convingi aducand argumente;
    • Nu deveni emotional;
    • Nu scrie despre ei, nu le dedica postari.

    Referitor la ultima idee, acesta este motivul pentru care am spus mai sus ca m-am descurcat cum am putut cu haterul meu.

    Eram destul de la inceput cu blogul cand am trecut prin asta. Dimineti la rand am primit cate doua – trei mesaje in care nu numai ca desfiinta ce scriam eu si ma intreba cine ar citi prostiile astea, dar imi si dadea peste nas folosindu-se de o situatie cu niste chiriasi mai vechi ai familiei sotului.

    Intrucat erau scrise cu jigniri si rautate, intr-o zi m-am enervat rau si i-am raspuns intr-un articol. Coreland cateva date din statistici, ne facusem o idee despre cine ar putea fi. I-am transmis ca banuim cine este si in situatia in care nu se potoleste va fi cautata de sotul meu si va avea o discutie directa cu el.

    Din acea zi au incetat comentariile si m-am bucurat ca nu am mai trecut prin asa ceva. Aceasta situatie contrazice ideea de a nu le dedica articole, dar la noi a mers si pentru ca aveam cateva indicii asupra identitatii comentatorului, cum altfel decat ANONIM.

    In rest, e bine de stiut si de acceptat ca haterul va avea intotdeauna mai mult timp decat ai tu. Ca o polemica argumentata va fi pierdere de vreme si energie pentru tine. Ca el va jubila cand ii vei raspunde si se va hrani cu aceasta lupta.

    Pentru el va fi o victorie faptul ca tu ii raspunzi. O victorie pe care o va savura si va cauta permanent argumente noi, astfel incat sa prelungeasca lupta. De aceea nu este deloc indicat sa intram in polemica cu el.

    Imi amintesc cat este de greu sa fii jignit degeaba. Tu vorbesti politicos intotdeauna si exprimi o opinie pe care incerci sa o argumentezi prin experienta ta de viata. El nu este de acord si te jigneste. Sau te jigneste oricum, nici nu conteaza ce spui.

    Ce ar fi de facut, cum ar trebui sa gestionam momentul?

    Iei o pauza inainte de a raspunde, respiri adanc si incerci sa intelegi de ce s-a starnit in tine atata emotie. Vorbesti cu un prieten si te ventilezi. Te intrebi care vor fi consecintele in cazul unui raspuns si iti creezi un fel de protocol.

    Poti alege sa nu ii raspunzi deloc, sa ii raspunzi „multumesc pentru feedback” sau sa ii stergi comentariul.

    Personal nu as fi optat pentru ultima varianta. Dar s-a recomandat si aceasta varianta si acum imi pare in regula. Pana la urma de ce sa tolerezi jigniri pe blogul tau si ce ai de castigat cu asta? Poti formula reguli in care sa scrii clar ce nu permiti pe blog si ai tot dreptul sa stergi ce doresti, este casa ta si regulile sunt ale tale.

    Tot in ideea intelegerii si acceptarii realitatii in lumea blogurilor-si nu numai, e bine de retinut si urmatoarea constatare:

    Oricine ai fi, orice ai face, orice audiență ai: 30 %
    te vor plăcea, 30 % nu te vor plăcea, 30 % vor fi
    indiferenți. (James Altucher – Choose Yourself)

    Transmit multumiri calde Anei Nicolescu,  Laviniei Pavel, speakerilor si sponsorilor pentru o dimineata placuta in ciuda vremii ploioase, pentru o organizare frumoasa, pentru ca reusesc sa ne adune si sa aduca oameni ce ne ajuta sa invatam si sa evoluam nu doar in blogging, ci si ca oameni.

    Ca si data trecuta, atmosfera a fost destinsa si calda, prezentarile interesante si antrenante. Iar nu am putut ramane pana la sfarsit si iar mi-a fost ciuda ca trebuie sa plec 🙂

    Asadar, in ciuda subiectului si a ploii, noi ne-am simtit bine si sper ca se vede acest lucru din pozele de mai jos, selectate cu greu de la Parenting PR. Greu sa aleg doar cateva, as fi imprumutat mai multe.

     

    A venit primavara, fete dragi!

    Sa avem o primavara frumoasa, cu flori multe in suflet si in gradini! Fara hateri pe blog si pe langa!

    Daca v-a placut articolul, va rog sa il distribuiti. Multumesc!

     

  • Digital Parents Talks si iesirea din online

    Digital Parents Talks si iesirea din online

    In urma cu ceva timp, cand tot ce mai stiam pe lume era serviciul, gatitul, temele copilului si blogul, sora mea m-a tras de urechi. Mi-a spus ca am ajuns sa imi refuz orice bucurie si ca tot ce mai fac este doar munca.

    „Nu e chiar asa, ma relaxez citind”, ii spuneam si imi spuneam.

    Dar avea dreptate, vorbele ei mi-au revenit de multe ori in urechi. Observand cum o iesire in centrul orasului semana ca stare cu o excursie din copilarie, imi aminteam cuvintele ei. Am luat niste masuri si lucrurile s-au mai imbunatatit putin. Dar in vara trecuta era cat pe ce sa renunt la blog.

    Noroc de prietenele mele ca nu s-a intamplat asta. Cu multumiri, fetelor!

    Am inceput sa caut solutii. Am iesit afara, am mers in concediu, m-am intalnit cu prietenele si am delegat o parte din treburi. Dupa concediu s-a simtit cea mai mare imbunatatire 🙂

    La inceputul acestui an nu mi-am fixat rezolutii. Mi-a parut ca as mai adauga o fila la stresul cotidian. Asta nu inseamna ca nu am dorinte, ca nu mai vreau sa fac nimic. Inseamna doar ca incerc sa renunt la control. Ca las loc situatiilor noi si bune ce pot aparea.

    Una deja a aparut. Ca raspuns la o discutie generata de o veste nu prea buna, Miruna mi-a intins o mana de ajutor si m-a inscris in  Digital Parents Talks. Multumesc din suflet, Mirunei si Anei!

    Aceasta a fost cauza lipsei mele recente de pe blog.

    Digital Parents Talks este un grup pe Facebook, format dintr-o comunitate de mamici ce scriu pe bloguri personale. Liderul si fondatorul grupului este Ana Nicolescu, jurnalist si blogger la mamicaurbana.ro

    Daca am avut o mica si scurta ezitare, aceasta s-a datorat varstei. Ele sunt tinere, sunt frumoase si active. Ma gandeam ca au copii mici si eu nu prea sunt in target.

    Mi-am luat inima in dinti si mi-am prezentat blogul pe grup. Am avut parte de o primire plina de caldura ce mi-a topit toata indoiala si intrebarile.

    Deja am participat la doua activitati. Mi-a facut atata placere, de parca le-as fi asteptat de cand ma stiu. Sau de cand m-am apucat de scris 🙂 

    Intr-un fel chiar asa este!

    Fetele sunt foarte faine! Atat cat am avut timp, le-am vizitat blogurile. Cum spuneam:tinere, frumoase si pline de energie!

    Deschise. Calde. Comunicative.

    Stiu ca v-am spus la fel despre bloggeritele cu care m-am intalnit personal. Revin si intaresc aceeasi idee!

    Ceea ce inseamna ca pot trage o concluzie. Dupa atatea intalniri cu doamne ce scriu bloguri, pot sa spun cu mana pe inima ca bloggingul este deschidere.

    Pe de o parte, tu deschizi lumii sufletul tau, iar lumea iti deschide calea catre idei, experiente, cunoastere, energie si pozitivism.

    O baie de energie, pozitivism si caldura am trait in zilele acestea.

    Sa le prezint putin pe doamnele din grup! Cu scuzele de rigoare ca nu am rasfoit decat cateva bloguri.

    Ana Nicolescu este mamica urbana si in acelasi timp mamica grupului. Contrar tineretii si privirii candide de copil bun si cuminte, gestioneaza cu deosebita abilitate multe activitati, actiuni ale grupului si ale agentiei ParentingPR.

    A adus in grup mame interesante, multe dintre ele cu abilitati antreprenoriale. Am gasit consultanti nutritionali, cursuri pentru copii(de design, fizica distractiva, business), magazin de produse organice(tot pentru copii), spatiu de lucru pentru freelanceri.

    Una peste alta, fetele au creau un mediu tonic, revigorant si foarte interesant.

    Stiti, uneori este foarte placut sa fii blogger si sa te incarci cu energie.

    Daca va intereseaza grupul mamicilor digitale, conditiile de inscriere sunt doar doua: sa fii parinte si sa ai blog personal.

    Revenind la iesirile din casa, vreau sa va mai spun ca centrul Bucurestiului s-a repozitionat pentru mine, in centrul orasului in care locuiesc. Parca nu mai simt ca merg in excursie cu scoala atunci cand imi plimb pasii pe strazile lui  🙂

    Daca v-a placut acest articol, va rog sa il raspanditi. Si nu doar in Centrul Vechi, merge si prin alte locuri 🙂

    Multumesc!

  • Bloggeritele pe care le-am cunoscut personal-partea a doua

    Bloggeritele pe care le-am cunoscut personal-partea a doua

    Singurul criteriu dupa care m-am ghidat in ordinea prezentarii  dragutelor doamne scriitoare de bloguri-cu care am avut placerea de a ma intalni, a fost cel cronologic.

    Dar nu stiu cum s-a facut si s-au aruncat zarurile, astfel ca toate doamnele despre care voi povesti astazi au ceva in comun: toate au locuit o perioada in afara tarii. Total fara intentie a fost, asa s-a nimerit sa ne intalnim 🙂

    Sa va spun:

    In decembrie 2014, vulpita calatoare a scris pe blog ca va veni in Bucuresti. Cum ea locuia in Canada si mie imi placea de ea si de blogul ei, am sarit cu propunerea de a ne vedea. Si ce sa vezi, ca a fost de acord 🙂

    Ne-am intalnit mai tarziu si asa cum s-a intamplat de fiecare data, a zburat prea repede timpul.

    Subiectele vorbelor sorbite la ceai/cafea au avut iarasi legatura cu experientele personale de viata si cu blogul. Nu va spun cate lucruri interesante despre Canada, despre relocari, modul de viata de acolo si problemele celor cu copii, am aflat de la ea.

    Despre blog mi-a spus ca l-a facut ca sa isi pastreze ordonat impresiile propriilor calatorii. Evident ca iubeste calatoriile si evident ca acest lucru se simte si pe blog si in discutii. Sa vedeti numai ce fotografii are! Am vrut sa ne mai intalnim si alte dati, din pacate nu am reusit. Dar am tinut legatura telefonic si sunt sigura ca ne vom revedea.

    Apoi, parca ieri era august. Nu al lui 2016, ci al lui 2015. Carmen imi spusese ca vine in concediu in tara si va trece cateva zile si prin Bucuresti. Cine a participat in ultimii ani la „Miercurea fara cuvinte” sau a citit blogul „Intre vis si realitate” poate ca a observat cat de des eram pe-acolo si cat de draga imi este Carmen.

    Ne-am dat peste cap sa ne intalnim, caci una este sa locuiesti in acelasi oras si alta este sa fii in vacanta, intr-o scurta trecere prin oras. Si daca este vorba despre Carmen, cred ca stiti cat este ea de dinamica, cate lucruri face si cata lume o iubeste si doreste sa o intalneasca.

    In acest context, pot spune ca nu am decat un singur regret, acela ca timpul pe care l-am petrecut impreuna a fost  scurt. Mult prea scurt pentru cat as fi vrut eu.

    Ne-am intalnit in fata muzeului George Enescu pentru ca isi dorea mult sa asculte un concert. Eu nu am putut sa raman, asa ca am stat putin de vorba inainte ca ei sa intre. Ne-am imbratisat, fotografiat si ne-am bucurat ca am reusit chiar si atat. Dar putinul timp petrecut impreuna a fost suficient pentru a intari simpatia dintre noi si a-mi demonstra inca o data ca prin blogging se pot tese foarte frumoase prietenii.

    Am si o poza cu ea si Pandhora-o veche prietena a ei si ghidul lui Carmen prin Bucuresti.

    Carmen este profesoara mea de viata frumoasa, nu este prima data cand spun acest lucru. Imi este foarte dor de ea, imi lipseste mult faptul ca nu mai scrie pe blog si imi amintesc cu drag de diminetile in care imi care imi luam de la ea o parte importanta din imboldul de a scrie si eu.

    Daca ar fi sa o caracterizez pe Carmen in doar cateva cuvinte, atunci as folosi un cunoscut titlu de roman biografic: „Bucuria vietii”. Pentru ca este extraordinar cat de bine reuseste sa se bucure de viata ei si cat de mult o infrumuseteaza pe a celor din jurul ei.

    Ultima intalnire a avut loc in vara aceasta. Pe Miruna o citeam de la inceputul blogului acestuia. Nu m-as fi gandit ca ne-am putea vedea vreodata, dupa gustul meu ea scrie superb si este prea cunoscuta in lumea bloggingului. Nu ma vedeam eu la plimbari cu celebritati 🙂

    O citeam, ma emotionam aproape la fiecare rand si luam aminte ca un invatacel cuminte, cat de bine intoarce cuvintele si ce frumos transmite stari, idei, provocari. Invatam, adica.

    Si cum va spuneam, incet…ne-am imprietenit. De fapt, nu stiu daca v-am spus, dar aceasta este ideea articolului: citind mult timp pe cineva, simti ca omul acela iti devine prieten.

    Nu o sa va povestesc in amanunte cum ne-am imprietenit, ci doar ca odata am vazut in poze o mireasa foarte frumoasa ce m-a emotionat si altadata am participat la o conferinta interesanta si foarte scumpa, datorita ei. Aceeasi la care am cunoscut-o pe Iulia, vedeti cum se leaga lucrurile? Iaca, nici eu nu as vedea toate legaturile astea, daca nu mi-as oferi ragazul de a scrie despre ele 🙂

    In primavara aceasta, Miruna s-a reintors acasa si eu nu am scapat ocazia sa vad un puisor mic si dulce si sa o cunosc pe mamica lui.

    Ne-am plimbat prin parc, am mers continuu o tona de pasi (nu stiu daca au fost chiar 10000 cat e recomandabil, mai nou). Puiul mic-broscut ii spune ea 🙂 a fost asa de cumincior in caruciorul lui simpatic iar noi ne-am vazut de vorbe.

    Desigur: Marea Britanie, viata de doctor, de blogger mai mare si de unul aspirant, acomodare intr-o tara straina si reacomodarea acasa dupa cativa ani seriosi de Marea Britanie, provocarile vietii de proaspata mamica…multe, marunte sau nu prea, dar placute.

    Firul rosu, comun tuturor intalnirilor despre care am scris aici, este că fiecare a fost o mare plăcere. Mereu am plecat de acasa cu un strop de emoţie si de fiecare dată am încheiat întâlnirea cu regret. Nu mi s-a întâmplat sa nu pot vorbi, să nu curgă conversaţia extrem de uşor, să nu avem senzaţia că am putea vorbi zile întregi, de parca ne-am cunoaste de-o viata.

    Deci bloggerii sunt oameni deschişi! Comunicativi, plăcuţi, plini de informaţii si idei! Şi e o bucurie să stai de vorba cu ei.

    CONCLUZIA?

    Haideti sa mai iesim din case! Si acum nu scriu doar pentru/despre bloggeri. E valabil pentru toti. Haideti sa mai lasam treburile astea- ca si asa nu se vor termina vreodata si sa petrecem putin timp cu cei ce ne plac, cu cei pe care-i simtim aproape.

    Asa cum spuneam, ideea acestui articol mi-a venit atunci cand am scris despre bloggeritele mele dragi. Nici prin cap nu imi trecuse la niciuna dintre intalniri, ca voi scrie vreodata acest articol. Am scris ca sa va arat ca se creaza prietenii intre bloguri, ca sa va invit pe toti la plimbari si, nu in ultimul rand, sa-mi reamintesc momente placute si sa MULTUMESC fetelor pentru ele.

    Sursa fotografii: poza 1- Cosas de Coco, poza 2-Carmen

  • Cu blogurile la intalnire

    Cu blogurile la intalnire

    De cand am scris blogurile mele dragi am avut intentia sa va povestesc putin despre bloggeritele cu care m-am intalnit personal. Am zis eu, asa, ca ar fi placut sa rememorez clipele acelea si poate ar fi interesant si pentru altii sa vada ca blogurile isi mai dau si intalniri 🙂  Am o lista destul de lunguta si mi-ar placea sa fie si mai si. Ei, ce ziceti?

    Bloggeritele pe care le-am intalnit.

    Pe  Cristina o cunoasteam dinainte de a incepe blogul. A fost prima persoana cu blog, pe care am cunoscut-o eu. La vremea aceea citeam niste bloguri americane si cochetam cumva cu ideea. Habar nu aveam cat de multe bloguri erau si la noi, mie mi se parea ca lumea nici nu stia ce sunt alea. Lucram amandoua in aceeasi cladire-la institutii diferite- si ne-am imprietenit repede. Vorbeam de nu ne mai opream, si atunci si mai tarziu, dupa ce nu am mai avut acelasi sediu. Nu despre bloguri. Despre noi, despre viata, despre ai nostri…despre toate. Nu stiu daca si tu esti la fel, dar eu-cu varsta nu mai sunt chiar atata de vorbareata, in general. Dar cu unii oameni as vorbi ore intregi. Ce ore…zile vreau sa zic 😀  Printre altele, ea mi-a spus ca are blog si mi-a dat cateva informatii. Asa am facut si noi unul. Adica sotul meu l-a facut, eu doar am scris. A, iar Mihnea a fost cu educatia plastica 🙂

    La vreo doi ani de blogging, intr-un decembrie fara fulgi de nea, m-am intalnit cu alta Cristina. De la Cosas de Coco. Si iar asa, am voooorbit mai fetelor, de ma durea gura. Cate-n luna si in stele. Cristina este pasionata de calatorii, de fotografie si de handmade. Asa ca mi-a povestit si ulterior am admirat frumusetile facute de mainile ei pricepute. Am insirat noi atunci si niste planuri de viitor. Ce zici, Cristina, iti spune ceva cavantul ianuarie?

    Urmatoarea intalnire cu vorbe multe a fost cu Dana de la Sexulslab. Viata interesanta, povesti palpitante, sinceritate maxima, istoriile vietilor noastre si blogging, desigur.

    Acestea au fost temele celor trei ore care au zburat ca vantul si ca gandul. Vietile pe scurt, cred ca va dati seama. Ca daca era sa ne lungim cu amanunte literaro-artistice, ahaaa…inchideam cafeneaua muzeului si tot noi o deschideam.

    The next beautiful lady on the list…Iulia. Trei zile la rand, si-nca o data mai tarziu. Ei, sa nu credeti ca ne-am dat intalnire in trei zile consecutiv – nu ca nu mi-ar fi placut, dar totusi mai avem si treburi 🙂 Am participat la o conferinta. Scopul participarii a fost dublu, adica si conferinta, si intalnirea. Si cine nu mai intra cand suna clopotelul? Noi. Dar nu mereu 🙂  Am si invatat ceva acolo, serios. Si de la ei, si de la Iulia! A fost foarte placut, ne-am mai intalnit si alta data si sper ca ne vom mai intalni, ne leaga preocupari si pasiuni comune.

    Mai am fete frumoase pe lista cu intalniri, dar ma gandesc sa scriu si eu postari mai scurte. Asa ca am despartit aceasta lista in doua postari. Va urma!

    O saptamana frumoasa va doresc!

    Surse foto: cosas-decoco.blogspot.ro si sexulslab.ro

  • Oare ce sa mai scriu pe blog?

    Oare ce sa mai scriu pe blog?

    04.08.2016

    Intr-o timida incercare, reincep sa ma viziteze cuvintele. Dar le opresc in pragul mintii si al blogului.

    Sa va dau un exemplu. Textul ce urmeaza a fost scris inaintea articolului despre Baile Felix si Hotelul President.

    Si vroiam sa il public. O fac acuma doar pentru exercitiu, ca sa intelegeti subiectul anuntat in titlu. (mai mult…)