Blog de familie

Categorie: blogging

  • Leapsa pe blog: bloguri noi, bloguri vechi

    Am primit cu ceva timp in urma, aceasta leapsa de la Zina si ma bucur ca in sfarsit am inceput sa scriu. Scuze de intarziere, Zina, am avut o vara plina 🙂 Imi plac intrebarile ei, mi-au generat o mica introspectie.

    1. De ce ai blog?

    Acum cativa ani buni, cam prin 2008, am descoperit lumea blogurilor. Citeam multe si am inceput sa cred ca as putea sa incerc si eu, ca parca imi parea rau de multimea de ganduri pierdute in neant. Insa nu sunt genul care actionez rapid, de multe ori deliberez mai mult decat este cazul. Sotul meu a facut acest blog, ca sa arate omenirii desenele lui Mihnea. Pe de alta parte, cred ca a vrut si sa imi dea un impuls. Exact asa s-a intamplat, ca am inceput sa scriu despre Mihnea si alte experiente din vremea profesoratului. Ulterior, subiectele s-au diversificat, acum denumirea blogului nu prea mai corespunde cu tematica lui.

    2. De ce ai (nu ai) cont pe Facebook?

    Contul pe Facebook este anterior blogului, l-am facut cand plecasem la Botosani, din dorinta de a comunica mai usor si mai mult cu prietenii si colegii ramasi in Bucuresti. Apoi a intrat in cotidian, chiar daca am revenit in Bucuresti.

    3. De ce scrii (nu scrii) cu diacritice?

    Aici am o mica problema. Initial am scris fara diacritice, din comoditate. Ulterior am facut efortul de a depasi comoditatea, din respect pentru limba romana. Si am reusit. Am fost bucuroasa ca am scris multa vreme cu diacritice, inclusiv in fiecare comentariu scris pe blogurile prietene. Acum cateva luni am facut niste schimbari pe la PC-ul de acasa, si dintr-o data, fara rost, au disparut diacriticele. M-am enervat rau, dar nu am remediat problema. INCA!

    4. De ce iti place (nu-ti place) blogul meu?

    Imi plac blogurile tale, pentru pasiunea cu care le scrii. Pentru caracterul lor informativ si educativ. Pentru minutiozitatea si seriozitatea muncii pe care o faci, pentru sinceritatea cu care exprimi  atitudinea fata de viata, lume si oameni, cu bunele si relele lor. Respect foarte mult opinia ta corecta si prin bloguri iti simt pasiunea pentru munca de profesor. Le vad ca o continuare a acestei munci si admir capacitatea de a continua si prin bloguri munca de educatie.

    5. Iti plac pisicile?

    Da, mai ales cele mici, pisicutii si pisicutele 🙂

    6. Iti plac cainii?

    Tot da, insa nu am acasa. Stau la bloc, suntem intr-o perioada a vietii destul de solicitanta si nu simt ca as mai putea duce si responsabilitatea cresterii unui catelus. Cand se vor schimba conditiile si cand voi avea o casa la curte, voi lua un catel si o pisica.

    7. Ce parere ai despre blanosii (caini, pisici) tomberonezi?

    Cu riscul de  a supara pe cineva, nu prea buna. Cred ca „blanosii” nu ar trebui sa fie pe strazi si cred ca nimeni nu ar trebui sa ii lase acolo.

    8. Ti-ai dori sa te reincarnezi in caine sau pisica? Daca da, de ce?

    Nu. Daca ar fi sa imi doresc sa ma reincarnez in altceva decat in om, atunci as alege o floare sau un papagal 🙂

    9.  Iti plac copiii?

    Apoi…sigur ca da! Sunt puri, curati, inocenti, curiosi, frumosi. Si cel mai tare ma sensibilizeaza copiii care invata, am ramas „deformata” de profesorat 🙂 Destepti sunt toti, dar nu toti muncesc la fel de mult 🙂

    10. Ce-ti place mai mult, sa dormi sau sa mananci?

    Haha! Mancarea este primul raspuns impulsiv. Dar ratiunea striga ca raspunsul corect trebuie sa fie: amandoua. Adica dormitul nu poate sa iti prea placa, caci nu mai stii de tine cand dormi. Doar daca visezi si iti si amintesti ce ai visat, ar putea fi singurul lucru care ti-ar putea placea. Istetul meu m-a intrebat cu cateva zile in urma: „Mami, nu iti pare ca atunci cand dormi, este ca si cand ai muri putin?” Cam macabru, stiu, dar nu am putut sa nu fiu de acord cu afirmatia lui. Deci, nu are ce sa ne placa la dormit, decat senzatia aceea foarte placuta pe care o ai cand te asezi seara in pat, obosit foc, dar multumit de ziua ce s-a dus. Daca nu este si partea cu multumirea, atunci nu prea este aceeasi stare.
    Iar pentru organism somnul este mana curata, deci ne place si SOMNUL.

    11. Ce-ti doresti cel mai mult sa ai si nu poti avea?

    Ei, grea intrebarea aceasta. Pe cuvant daca m-am gandit. Si mi-e cam greu sa va explic. Pe de o parte, am un fel de indiferenta la lucrurile care nu-mi sunt accesibile. Ca vulpea care considera strugurii acri, stiti voi. Pe cealalta parte, mereu am incercat sa ma educ ca atunci cand iti doresti ceva cu intensitate, acel ceva se poate obtine. V-am ametit in concluzie, asa simt si eu, este cam contradictoriu. Probabil, ca daca ma gandesc mult si bine, gasesc ceva concret de raspuns. Dar nu vad rostul de a ma gandi mult si bine, ca eu trebuie sa public postarea astazi 🙂

    Sa aveti o saptamana buna!

    Mihaela Damaceanu

  • Cine mă citeşte?

    Am să vă povestesc alta dată cum a început dependenţa mea de Internet, acum vreo 8 ani. Şi poate am să ma şi gândesc odată la masurile pe care, vrând-nevrând, va trebui să le iau pentru a diminua dependenţa :))

    Nu scriu astăzi despre asta, căci subiectul este altul, deci nici eu nu ştiu de ce am început astfel postarea.

    Minte întortochiată, de-aia :))

    Ce vreau să vă zic astăzi, este ce făceam eu pe vremea când nu aveam blogul acesta. Timp de vreo cinci ani, doar am citit. Şi îmi mai fac şi mea culpa că nu citeam decât bloguri în engleză. Bine că mi-a venit ideea să fac blogul, că aşa am descoperit blogosfera noastră şi aşa am ajuns să mă împrietenesc cu atâţia oameni, de mare valoare sufletului meu şi care i-au adus multă bucurie. Şi să nu mă credeţi vreo snoabă, că nu sunt. Pur şi simplu s-a nimerit să dau peste nişte bloguri de limbă engleză, cu a căror idee rezonam fantastic…si de acolo mai dai peste unul, şi peste încă unul, şi peste încă unul…ştiţi voi cum este. Iar timpul omului şi al cititorului este limitat. Şi după două-trei ore de citit din blog în blog, te mai apuci şi de treburile zilei, alea care mereu sunt nesfârşite. De aceea nu citeam bloguri de la noi, că mi se termina timpul alocat lecturii.

    Si ce credeţi că vreau să subliniez cu asta?

    Că doar citeam. Atâta făceam. Niciodată nu scriam un cuvânt. Dar am fost un cititor fidel vreme de nişte ani buni, chiar foarte buni. Mă întreb acuma de ce nu scriam. Pentru că eram mereu presată de timp… pentru că preferam să mai citesc încă un articol în timpul în care aş fi scris câteva cuvinte…pentru că nu aveam obişnuinţa scrisului de comentarii…pentru că nu vedeam de ce să mai scriu şi eu pe-acolo, pentru că uneori mi-era jenă…pentru că mi se părea că oamenii aceia nu aveau nevoie de vorbele mele, pentru că şi pentru că.

    Şi nu ştiu de unde mi-o fi venit azi ideea să mă gândesc cine mă citeşte pe mine. O parte din cititori sunt prietenii mei bloggeri. Prieteni cu P mare, da??? Oameni  de care m-am apropiat mult şi care imi sunt tare dragi. Ştiţi asta, că v-am mai spus. Şi mai ştiţi că feed-back-ul este motorul activităţii de blogging, că pentru mulţi dintre noi, acest răspuns din comentarii este stimulentul ce ne ajută să continuam activitatea, să menţinem blogurile şi să le dedicăm destul timp din zilele noastre… pline ele, ca la tot omul.

    Vă spuneam deci, că fumându-mi ţigara de dimineaţă-momentul în care zboară ideile în capul meu, mă gândii cine mă citeşte pe mine. Oare or mai fi şi cititori nebloggeri printre voi? Oare în afară de cei ce vin de pe Google, or fi şi cititori nebloggeri? Oare ne învârtim numai noi, bloggerii, între noi?

    Sau mai ne citeşte şi altcineva?

    Oare existaţi?

    Dacă, da, şi dacă sunteţi voi drăguţi, nu îmi lasaţi si mie doua litere care formează cuvântul DA. Măcar atât, că mă roade curiozitatea. Nu am niciun alt motiv pentru care întreb. Este o simpla curiozitate şi o dorinţă de a şti. 

    Şi dacă nu vă cer prea mult, dacă timpul vă permite, şi numai dacă vreţi, îmi puteţi spune şi câteva vorbe despre voi. Sau ce postări v-au plăcut pe acest blog? Sau ce v-ar plăcea şi v-ar fi de folos să mai citiţi. Sau pur si simplu ce vreţi voi. Pentru mine ar însemna mult. Şi m-aş bucura să mai aflu ceva despre voi si despre cum percepeţi blogul.

    Iar voi, dragii mei colegi bloggeri, v-aţi pus vreodată asemenea întrebări? V-a ros o asemenea curiozitate?
    Vă ştiţi cititorii nebloggeri?

    Eu am câţiva pe care îi ştiu, dar sunt foarte puţini.

    Mihaela Dămăceanu

  • Cât se câştigă din blogging

     

     

    Anunţam cu ceva timp în urmă, cu surle şi trâmbiţe, că urmează o săptămână dedicată finanţelor. Până la urmă, dintr-o săptămâna s-au făcut două, iar acestea au fost foarte presărate cu bostani şi o pauză :))
    Dar ce, e vina mea că a fost atâtea sărbători şi evenimente prin preajmă?
    Iar acum vă voi răspunde la întrebarea pe care, delicate cum sunteţi, nu mi-aţi pus-o, dar am o presimţire că aţi gândit-o. De ce oare ne spune fata asta despre cum se pot câştiga bani scriind reţete pe la reviste, în loc să ne povestescă despre blogging? Că doar toată lumea ştie că se câştigă bani din blogging!
    Da, se pot câştiga bani din blogging.
    Dar am scris mai întâi despre Practic în bucătărie şi Cărticica practică, din foarte simplul motiv că este mai uşor să câştigi bani la aceste reviste, decât printr-un blog. Aşa cred eu şi experienţa mea cu cele 4-6 ore pe care le-am dedicat pregătirii şi scrierii a două reţete, mi-au adus 100 de lei în buzunar. Iar aceasta în condiţiile în care se poate îmbunătăţi timpul alocat, căci eu am trimis două reţete, din care mi-a fost publicată una singură.
    Cât priveşte blogul, am să vă spun puţin mai jos cât am câştigat şi în cât timp.
    Înainte de a începe, ţin să precizez că ştiu foarte bine că nu toţi cei ce au bloguri îşi doresc să câştige bani, iar alţii chiar consideră incorect sau nefiresc să câştigi bani din aşa ceva. Mulţi cred că este absolut normal să scrii ani de zile degeaba. Aproape 90% din bloggeri scriu doar pentru plăcerea comunicării şi nu este treaba nimănui să judece acest lucru. Dar la fel de bine, nu este treaba nimănui nici să-i judece pe cei care doresc să câştige ceva, iar motivele fiecăruia nu au nevoie de explicaţii. Şi dacă vi se pare că sunt puţin exagerată, că mă înfoi precum curcanul, vă explic de ce. Am văzut în cei doi ani şi jumătate de blogging, multe discuţii despre corectitudinea scrierii pe bani şi mai ales, despre cuantumul sumei pe care unii bloggeri acceptă să scrie. Nu am văzut şi în continuare nu văd rostul acestor discuţii. Fiecare om scrie pe cât vrea el şi acest lucru nu are de ce să fie comentat, căci nimeni nu se poate pune în locul altcuiva pentru a-i înţelege exact motivele. PUNCT!
    Aşadar citiţi mai jos doar dacă vă interesează să câştigaţi sau cât se poate câştiga din blogging.
    La prima întrebare logică, şi anume dacă se pot câştiga bani cu un blog, răspunsul se deduce din ce am scris mai sus, şi anume DA.
    Cât se poate câştiga din blogging?
    Ei, aici lucrurile nu mai sunt atât de simple, însă răspunsul cel mai simplu este depinde. Depinde de piaţa pe care lucrezi, de limba în care scrii, de notorietatea blogului, de trafic, de metodele de monetizare, de munca depusă, de cititorii pe care îi ai, de nişa pe care o abordezi şi de încă altele care nu-mi mai trec mie acum prin minte.
    În limba engleză
    Cel mai bun exemplu pe care vi-l pot da este Pat Flynn, care-şi publică lunar veniturile obţinute din mediul online, iar venitul net realizat în august 2014, ajunge la fabuloasa sumă de 76.095, 98 USD. Hihi, dacă vreţi să vă documentaţi mai mult, găsiţi aici rapoartele lunare. Şi nu este nici pe departe singurul! Să vă mai dau totuşi încă un exemplu: Lindsay şi Bjork formează o foarte simpatică familie, ce a ajuns în doar trei ani, să câştige prin intermediul blogului Pinch of Yum.com suma de 29.421,94 USD lunar. Este un blog culinar şi în prima lună în care au început să-l monetizeze au câştigat 21,97 USD. În materie de blogging scriu doar aceste rapoarte, de fapt Bjork le scrie, dar se pot învăţa foarte multe lucruri din ele.

    În limba română

    Următoarea întrebare logică este cât se câştigă scriind în limba română, ştiut fiind că diferenţele sunt enorme. Am câteva exemple, dar cred că le ştie toată lumea, de prin presă: Sebastian Bârgău, Răzvan Pascu  iar din acest interviu mai aflaţi câteva date. De reţinut afirmaţia lui Dan Dragomir,  „Castigurile unui blogger „pro” (cred ca sunt vreo 50 probabil care castiga bani in mod constant) sunt de la 10.000 la 60.000 de euro pe an. Unii au primit masini, altii vacante exotice, altii servicii, altii carduri, depinde de campanie”. Vedeţi clar cam cât de „mulţi” sunt cei care câştigă semnificativ. Şi doar pe Zelist sunt înregistrate cam 82.000 de bloguri. Tot din presă mai ştiu şi despre Imperator, pe care îl citeam cu multă plăcere cu câţiva ani în urmă. Acum nu prea mai apuc, că am şi io blog, de !!!

    Dar am aflat absolut întâmplător, că blogul lui împlineşte astăzi,  cinci ani de activitate şi aşa s-a nimerit ca eu să scriu primul meu comentariu la el, într-o zi importantă a unuia din cele mai bune bloguri româneşti. La mulţi ani, imperatortravel.ro, mult succes în continuare şi încă o sută de ţâri vizitate în următorul deceniu!

    Şi dacă doriţi şi un exemplu de român care a reuşit să câştige foarte bine, dar chiar foarte bine, printr-un blog în limba engleză, citiţi şi despre Cristian Micle.

    Cred că v-am făcut o oarecare idee, nu?
    Cât am câştigat eu?
    Să trecem şi la lucruri mai concrete, vorbind despre bloguri mici, chiar minuscule, cum este şi cel de faţă. Nu am o nişă, nu am trafic (aşa ar considera oricine, un număr de 50-150 de unici şi 400-500 pageviews pe zi) deci nu ne aşteptăm la cine ştie ce. Clar, da?
    Foarte puţină lume îşi face publice veniturile şi nu pot spune că nu îi înţeleg. Dar m-am gândit să sparg gheaţa, căci sunt sigură că multă lume este curioasă. Şi mai sunt sigură că mulţi visează la sumele acelea de 1.000-2.000 de euro, pe care le găsiţi în interviurile de mai sus, dacă accesaţi linkurile.
    Din păcate, lucrurile nu stau la fel şi pentru noi. Spre deosebire de ce afirmă mulţi bloggeri, eu ştiam că se pot câştiga bani, atunci când m-am apucat. Dar nu intenţionam să o fac cu acest blog. Cei puţini care mă citesc de la început ştiu că vreme de un an, am tot sperat să mai deschid un al doilea blog. Acolo intenţionam să încerc să câştig ceva. Blogul acesta a fost deschis de soţul meu, ca reacţie la interminabilele mele monologuri despre blogging. „Na, femeie, că ţi-am făcut blog!” zise el fericit, sperând probabil că nu voi mai vorbi atâta. Şi s-a apucat să posteze desenele lui Mihnea. Dar am mai povestit asta, la şase luni de blogging, cu multumiri si povestea blogului.
    Au mai trecut doi ani de la acea postare, ani în care mi-a devenit absolut clar că nu pot ţine două bloguri, întrucât uneori abia îl duc şi pe acesta. Şi atunci mi-am spus că singura şansă de a experimenta câştigurile dintr-un blog, rămâne cu cel de faţă. Şi am început uşor şi timid, cu teama că îmi pierd cititorii dragi. Surpriza a fost nu doar că nu mi-au plecat, dar nici nu am simţit că i-aş deranja cu ceva. CITITORI CA AI MEI SĂ TOT AI! Motiv pentru care vă mai trimit un MULŢUMESC pe calea undelor!
    Iar m-am lungit cam mult, ceea ce oare înseamnă că am ceva de spus :))
    Câştigul meu total din blogging se ridică la superba sumă de 300 de lei, în doi ani şi jumătate!!!
    Dacă era să scriu din motive financiare, renunţam de mult. Din fericire, motivul pentru care o fac este comunicarea cu voi. Nu m-ar deranja să îmi rotunjesc puţin şi bugetul, măcar cu acea sumă de 200 de lei, pe care mi-o propusesem la începutul anului, dar cu ei sau fără ei, voi continua să scriu atât cât îmi permite mie timpul şi energia. Acesta ar trebui să fie un subiect de articol: cum să mai găseşti timp şi energie.
    Să vă spun şi  care sunt metodele de monetizare aplicate de mine:
    1. Advertoriale foarte puţine, pentru că nu mă omor după ele.
    2. Afiliere prin reţeaua 2parale.ro unde mereu găsesc lucruri frumoase despre care să scriu. Această metodă mi-a adus cam jumătate din suma totală şi îmi place mult mai tare decât să scriu advertoriale. Motivul este acela, că de felul meu caut reduceri şi metode de a cheltui mai puţin. Dacă tot o fac, am început să scriu pe blog şi ce am găsit interesant printre ele. Nu toată lumea are acest interes, dar au fost cititori care au făcut cumpărături în urma produselor recomandate de mine şi magazinul în cauză
    mi-a acordat un mic procent din cumpărături.  Nu pot să trec peste acest capitol fără să mulţumesc din tot sufletul celor care au făcut cumpărături prin intermediul linkurilor afiliate postate pe blog. Pentru mine a fost o surpriză foarte plăcută, întrucât nu credeam că la traficul meu mic se vor găsi cititori care să facă cumpărături. Mai mult speram să împărtăşesc unele lucruri ce mie îmi plac şi astfel vom avea un schimb de păreri. Surpriza a fost mare şi dovedeşte că nu neapărat traficul este cel care generează şi beneficii financiare, ci mai mult credibilitatea şi relaţia frumoasă creată cu cititorii tăi. Şi iar mulţumesc tuturor cititorilor mei, pentru tot ceea ce primesc de la voi: timp, cuvinte şi gânduri frumoase ce îmi luminează în fiecare dimineaţă ziua. Sincer vă spun, acesta este motivul pentru care continui, nu în cei 300 de lei stau finanţele mele. Îmi încep ziua citind comentariile de pe blog şi vă spun că în mulţi ani de muncă, rar am avut satisfacţii sufleteşti comparabile cu ceea ce primesc aici. Au mai avut în învăţământ, dar acum, în lumea cifrelor este mai greu. Revenind la comisionul câştigat prin 2 parale, precizez că acesta nu ridică preţul la care se cumpără produsele, el fiind oferit din profitul magazinului, ca răsplată şi cointeresare pentru promovarea făcută. Îmi place această metodă de monetizare şi pentru că nu îmi impune nimeni despre ce să scriu. Reţeaua conţine 375 de magazine, printre care şi nume foarte cunoscute, cu produse realmente bune. Având în vedere că este imposibil să nu cunoşti o parte din branduri sau produse, este mult mai la îndemână să găseşti ceva ce îţi place şi poţi scrie despre ce îţi place ţie. În curând voi solicita prima plată şi ar trebui să mai primesc de la ei încă 100 de lei. Pe aceştia nu i-am inclus în suma de mai sus, că nu ştiu sigur dacă îi voi lua şi când.
    3. Prin promovarea pe blog a micuţului nostru magazin online, am mai câştigat o parte din suma de 300 lei. Am renunţat de mult să mă mai ocup de el, dar reluarea lui ar fi o idee. Promovarea unei afaceri sau a unui produs propriu este una din cele mai folosite metode de monetizare a unui blog şi se zice că şi una din cele mai bune. S-ar potrivi multor bloguri şi cu toate că nu este la fel de folosită ca afară, am început să văd şi bloguri româneşti care o aplică.
    4. La capitolul alte căi de suplimentare a venitului, aş avea de adăugat o ofertă de colaborare pe care am primi-o datorită blogului. Este vorba de o altă muncă, nu are legătură cu blogul, dar având în vedere faptul că am obţinut-o de la cineva ce m-a cunoscut prin acest spaţiu, îmi pare că poate fi inclusă la metode de câştig suplimentar. Pentru mine a fost cea mai fructuoasă dintre toate, însă nu includ suma în câştigurile blogului, întrucât este o plată făcută pe o altă muncă. Dar nu este de omis faptul că un blog îţi poate deschide şi alte căi, care nici prin cap nu îţi trec la început.
    5. O metodă pe care eu nu am aplicat-o, dar o văd foarte des pe blogurile străine, este de a primi donaţii de la cei ce consideră că te pot sprijini pentru munca pe care o faci pe blog. Frumoasă şi remarcabilă intenţie, sunt şi astfel de oameni, să ştiţi.
    În concluzie, este cazul să termin pe ziua de azi, să termin şi săptămâna finanţelor personale şi să vă spun, că mai des sau mai rar-nu mai ştiu exact, tot o să mă mai vedeţi pe-aici, căci am căpătat virusul bloggingului şi nici nu vreau să mă decontaminez :))
    Cu mult drag şi cu MULŢUMIRI PENTRU TIMPUL PE CARE MI-L ACORDAŢI citind, comentând şi trimiţând gânduri bune spre noi!
    Mihaela Dămăceanu
    –––––––––––

    Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc chiar degeaba aici 🙂 

    Si daca va mai si abonati la blog, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!

    VA MULTUMESC!

  • Pentru cei ce vor a scrie

    Am zâmbit aseară citind textul pe care vi-l scriu mai jos. M-am gândit că nu există doar dezavantaje când reiei şcoala alături de copii. Unele din cele mai plăcute momente, sunt acelea în care fac o mică analiză a textelor literare incluse în manualele şi culegerile după care lucrează. Să nu râdeţi că vă arăt un text dintr-un manual de clasa a IV-a.

    Aşa uşor cum este el, adresat copiilor, pe mine m-a ATINS!!!
     „Învăţătorul Basil Dragoşescu a intrat în clasă, aşteptat cu nerăbdare de elevi.
    – Vom face mai întâi lecţia de română. După aceea vă voi împărtăşi roadele compunerilor pe care mi le-aţi dat ieri. Vă voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
    Şi învăţătorul trecu printre bănci, făcând observaţiile corespunzătoare. În faţa elevului Caragiale, atras de claritatea exprimării acestuia:
    – Ascultă, Caragiale, lămureşte-ne de ce ai scris aceeaşi idee în mai multe forme?
    – Vedeţi, răspunse Caragiale, eu mă silesc să strâng în cât mai puţine cuvinte gândurile mele.
    – Vasăzică încerci să exprimi aceeaşi idee într-o formă mai scurtă?
    – Da! Şi o scriu până socotesc că-i bine. Aşa am făcut şi acum. Prima formă era aşa: „Cel care învaţă bine are şi multe bucurii.” Pe urmă am început să scurtez până am ajuns la: ” Cine învaţă se bucură.”
    – Nu-i rău! Scurt şi limpede. Apoi, învăţătorul se adresă elevilor:
    – Aţi auzit, băieţi? Cine învăţa se bucură. Să învăţaţi, că părinţii voştri trudesc şi asudă din greu, ca voi să puteţi învăţa carte.
    Învătătorul mai observă în caietul lui Iancu texte copiate, ici-colo subliniate cuvinte sau expresii. Se bucură.
    Apoi se îndreptă spre catedră:
    – Voi începe cu elevul Caragiale L. Ion. A scris într-o pagină şi jumătate mai mult decât au scris alţii în şase. Acum nu mă mai mir cum de a izbutit. E rodul strădaniei lui. Şi punctuaţia a pus-o ca lumea. Şi ortografia este corectă, iar forma, foarte îngrijită. Ca să nu mai vorbim de limpezimea cu care şi-a înşirat ideile. Bravo, Caragiale!
    Şi învăţătorul Basil Drăgoşescu îi întinse elevului Caragiale L. Ion caietul, pe pagina căruia scrisese cu creionul roşu un zece cât roata carului de mare…”

    Virgil Stoenescu – Sîrguinţa lui Iancu
    Nu îmi amintesc să fi citit acest text. Dar cum vă spuneam, m-am simţit…touche.
    Cu accent, desigur, dar nu ştiu unde îl găsesc aici.
    Week-end plăcut şi inspirat să aveţi!
    Mihaela Dămăceanu

  • Urzicături

    Am curăţat urzici zilele trecute, în încercarea de a profita la maximum de farmacia naturii. Mi-am pus mănuşi şi tot m-am urzicat puţin pe degete. Dar acelea au trecut. Ce nu trece sunt urzicăturile din creier, că în timp ce stăteam cuminte pe scaun, răsucind cu elan tulpiniţe de urzici, săgeţile din cap mergeau doar în două direcţii. Prima are legătură cu dorul de ducă şi a doua cu blogul.
    Poate că este firesc ca primăvara să te apuce furnicăturile prin tălpi şi să simţi că nu mai poţi să stai în Bucureşti, dar nu ştiu cât o fi de firesc să te bată iarăşi gânduri de mutare. Dar fiţi liniştiţi, că nu mă mai mut. Cel puţin deocamdată, nu! Casă la ţară nu am, iar cea de la Botoşani este închiriată, deci Bucureşti scrie pe noi încă destui ani de-acum încolo. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, nu oraşul în sine mă deranjează, ci aglomeraţia lui, ritmul acesta nebunesc de viaţă şi faptul că deşi sunt aici, nu apuc să fac mai nimic din ce este interesant de făcut. Dacă tot ne este locuinţă, mi-ar plăcea să merg să văd spectacole, să văd muzeele pe care nu le-am văzut şi să particip la evenimente, că sunt cu duiumul. Sau pur şi simplu să bat străzi nebătute, să cutreier aiurea, cu ochii după case şi grădini, să fac o luuungă plimbare Pe strada Mântuleasa
    Legat de blog, am un sentiment greu de descris. Simt o oboseală, un nechef, o lipsă de idei şi de inspiraţie. Şi mă tot apasă gândul că petrec prea mult timp în online, în loc să bat străzile oraşului sau dealurile satelor moldave şi transilvane, făcând fotografii din vârf de deal, văilor cu verde punctat de brânduşe. Dar vedeţi voi cum se învârt toate, tot spre blog? De ce credeţi că vroiam fotografii? Şi ca să vi le arăt vouă, că am ajuns să judec aproape totul în subiecte bune de pus pe blog. Dar nu-i bai, că aparatul foto nu mai merge, şi nu am să vă arăt nimic că nu voi merge nicăieri.
    Şi uite aşa, v-am spus ce mă urzica şi vă mai spun că mă tot bate gândul să-mi mai diminuez prezenţa prin online şi să mai îmi scot puţin blogul din cap. 
    Mihaela Dămăceanu
    P.S. Dar urzicile sunt bune aşa-i că ştiţi?

      

  • Despre scris şi rostul lui

    În strădania mea de a relua cu viteza I-a postările de pe blog, am izbutit astăzi să mă trezesc la ora necesară şi să încerc să pun cuvintele în idei citibile şi ideile în afara capului, că tot am spus atâta vreme că ajută.

    Încheiam postarea trecută cu mulţumirile adresate celor care mi-au scris şi lăsam să se întrevadă una din întrebările care m-a muncit în perioada de pauză. Şi anume, care este rostul a ceea ce fac eu aici.

    Nu mă refeream la rostul scrisului, în general. Căci răspunsul la această întrebare este dat de milioanele de oameni care citesc. Printre care, cu mare bucurie, mă număr şi eu.

    Mă refeream doar la scrisul meu pe blog. Şi vă mai spun, că nu este prima dată când îmi pun această întrebare. Pentru că m-am luptat cu ea ani de zile, înainte de a începe blogul. În sensul, că nu ştiam dacă aveam ceva de spus. Adică ceva ce ar putea interesa pe altcineva în afară de mine. Pentru că, parcă totul s-a spus.

    Şi vă spuneam că m-au chinuit întrebări fără răspunsuri, una dintre ele fiind şi aceasta.

    Am mai avut o confirmare că astfel de întrebări şi le mai pun şi alţii, citind ultima postare a Irinei.

    Era o întrebare diferită, pentru că ea spunea acolo, că înainte de a da click, ai multe alte opţiuni. Opţiuni ce ar putea fi mai bune decât a petrece atâta timp pe Internet.

    Şi pot să vă spun că am înţeles-o perfect, pentru că şi aceasta a fost o altă întrebare cu care m-am luptat în luna din urmă.

    Dar mai pot să vă spun, că după ce am încheiat postarea trecută, m-am simţit bine că am scris. Şi mi-am amintit de ceea ce am simţit un an întreg scriind aici.

    Am spus că scrisul are un rol eliberator, în sensul că te scapă de anumite gânduri obsesive. Şi mai spun că te mai ajută şi în organizare. A vieţii şi a minţii. Căci de obicei, mintea noastră macină continuu gânduri. Doar că, tot de obicei, acele gânduri sunt haotice. În momentul în care le aşterni, încerci să te concentrezi. Laşi deoparte toate celelate gânduri care trec cu viteză prin capul tău şi scrii doar despre un subiect. Şi îl analizezi până când vezi concluzia. Şi de cele mai multe ori se luminează mintea în mod neaşteptat, şi chiar găseşti o soluţie.

    Şi mai pot să vă spun că atunci când am avut supărarea ce a declanşat perioada aceasta mai grea, după familie, prima persoană cu care am dorit să comunic a fost o dragă prietenă a acestui blog. Ceea ce, dacă stau eu strâmb şi judec cât pot de drept, răspunde enorm la întrebarea din această postare.

    Şi atunci, care o fi, şi unde o fi adevărul?

    Are rost să scriu, sau nu are rost să scriu?

    Având în vedere ce am simţit în această lună mi-e greu să răspund, că de aceea spuneam că am lăsat întrebările fără răspunsuri.

    Probabil, că există perioade şi perioade.

    Perioade în care vrei şi poţi să scrii şi perioade în care vrei şi trebuie să taci.

    Şi nu cred că una este mai bună ca cealaltă.

    Drumul spre echilibru nu este uşor şi nu este mereu la fel. Noi il tot căutăm şi uneori îl găsim în moduri diferite.

    Uneori îl găsim prin comunicare şi alteori îl găsim prin linişte şi tăcere.

    Şi probabil, că o perioadă o alimentează pe cealaltă. 

    Îţi urez să ai parte de câtă linişte îţi trebuie, Irina!

    Dar mărturisesc că şi eu, ca şi alte fete ce ţi-au scris, aştept cu nerăbdare postările tale inspiraţionale.

    Şi mai vreau să mărturisesc că sper să pot continua să scriu şi eu, că parcă îmi pare rău de blogul băiatului şi mi-e dor de bucuria pe care am primit-o aici, deşi el nu se poate compara calitativ, cu cel al Irinei.

    Vă urez o săptămână minunată şi o invit şi pe la mine!   

    Mihaela Dămăceanu

    P.S. Şi ca să închei într-un mod mai optimist, bineînţeles că acum, după ce am pus pe ecran aceste gânduri, parcă mă simt mai bine, chiar dacă mi-ar fi plăcut mai mult să pot emite nişte idei mai vesele şi mai colorate.

  • Darul de blog merge la…

    Încep prin a mulţumi tuturor celor care au trecut pragul blogului şi s-au înscris pentru tragerea la sorţi, prin postarea unui comentariu. De asemenea, mulţumim şi celor care au dat un like paginii de Facebook a blogului.

    Faţă de primul concurs am avut ceva mai mulţi participanţi, ceea ce ne îndeamnă să repetăm experienţă. Totodată, ne-am bucurat pentru ocazia de a mai cunoaşte câţiva dintre cititori.

    Avem 8 înscrieri la concurs, şi anume:

    1.     Liliana

    2.     Dumitrache Alina

    3.     Ella

    4.   Loredana
      
    5.     Ela C

    7.  Daniela

    8.  Raluca

    Şi acum mergem la Random.org, curioşi tare!

    Câştigătoarea este D-na Dumitrache Alina !!!!!
    Felicitări şi aşteptăm un mesaj la email: shoppingshop@ymail.com, care să conţină adresa la care
    trebuie să trimitem cadoul(din România).
    O seară frumoasă!
    Mihaela
     

  • Concluziile unui an de blogging

    Vă povesteam ieri cam ce am făcut noi în anul ce s-a dus. Vi le-am povestit cam toate, dar nu v-am spus nimic de blog, că vă puneam prea mult răbdarea la încercare pentru o singură zi.

    Aşa cum am scris acum 6 luni în Ziua mulţumirilor şi povestea blogului(am pus linkul mai jos) am început acest blog datorită lui Mihai. Eu doream de câţiva ani să fac un blog dar altele erau subiectele pe care vroiam să le abordez. Am început să postez aici, fără să mai stau pe gânduri şi am continuat să o fac tot anul. 
    Încercam zilele trecute să derulez acest aspect al vieţii noastre şi tot rămânea o întrebare:

    Ce am învăţat într-un an de blogging?

    Nu neapărat în ordinea importanţei, răspunsurile găsite ar fi următoarele:

    1. Că scrisul te ajută, îţi ordonează mintea şi chiar viaţa, te eliberează de unele gânduri obsesive şi îţi clarifică viziunea asupra multor aspecte ale vieţii. Cuvântul scris are o forţă, o forţă mai mare decât cuvântul vorbit, iar procesul scrierii ordonează mintea inconştient. Deşi nu se realizează acest aspect decât în momentul în care o faci, cred că toţi cei care scriu, au simţit acest efect binefăcător şi organizator al scrisului şi pot susţine ceea ce spun;

    2. Declararea în public a multor idei, păreri personale şi chiar a unora din propriile poveşti de viaţă, te responsabilizează şi te obligă. Este drept că singur îţi alegi despre ce să scrii şi cât să laşi să se vadă din viaţa ta, pentru că nimeni nu doreşte să facă public tot ce simte sau trăieşte, dar chiar şi aşa, ai o responsabilitate mai mare decât atunci când nu scrii. Faptul că azi, sau mâine, sau peste un an, cineva poate citi rândurile tale, te condiţionează să gândeşti bine fiecare cuvânt, să încerci pe cât posibil să fii obiectiv, să încerci, tot pe cât posibil să oferi o soluţie, şi să trăieşti mai frumos. Căci nu ai cum să scrii pe un blog fără dorinţa de a ajuta cumva, măcar un pic, pe cei care citesc, minţind şi fiind în realitate opusul a ceea ce declari:;

    3. Deşi poate părea contradictoriu cu ce am scris mai sus, am mai învăţat că Internetul acesta îţi crează un fel de aură nemeritată. Adică, deşi ne străduim să trăim mai frumos, suntem totuşi oameni cu defecte şi probleme, ca toată lumea. În viaţa noastră nu sunt numai bune şi nu tot ce facem este exemplar sau impresionant şi nici nu avem mereu păreri corecte şi perfecte.

    4 .Am mai învăţat că un blog necesită timp, răbdare, pasiune, interacţiune şi abilităţi tehnice. Muuult mai mult decât am crezut eu la început;

    5. Am învăţat că oamenii au treabă. O mulţime de treabă. Nu că nu aş fi ştiut asta până acum. Dar acum am simţit pe propria piele, cănstatând cum 80, poate chiar 90 % din prieteni, rude, cunoştinţe, nu vor avea timp să citească niciun rând din ce scrii tu. Şi am mai învăţat că este firesc şi că este O.K. Chiar dacă, până când începe să citească cineva, tu ai avea nevoie de o părere, un sfat, o încurajare.

    Bun. Cele de mai sus le-am învăţat.

    Acum să vă spun şi ce am obţinut, fără să fi realizat că pot obţine, şi mai ales fără să fi conştientizat niciodată cât de mult înseamnă:

    O COMUNITATE DE NOI PRIETENI.

    O comunitate în care îţi este drag să îţi împărtăşeşti părerile şi uneori, problemele.  O comunitate pentru care te străduieşti să scoţi idei, cu care să schimbi idei, cu care rezonezi şi cu care te bucuri.

    „Nu ştiu alţii cum sunt” şi nici eu nu ştiam până să încep, ce mare bucurie poţi primi. Iubesc cuvintele şi cred în puterea cuvintelor bune. Aş vrea să pot să vă fac să înţelegeţi, pe voi cei ce v-aţi gândit vreodată să scrieţi, şi nu aţi făcut-o, că orice cuvânt primit te bucură, într-un mod pe care mi-e greu să îl descriu. Pur şi simplu ţi se încălzeşte sufletul. Şi simţi că ai tot primi şi ai tot dărui.

    Doresc să completez mulţumirile adresate tuturor cititorilor în postarea cu extragerea pentru cadou, cu nişte speciale mulţumiri adresate unor fete dragi mie, pe care le citesc cu mare plăcere şi unde mă găsiţi comentând aproape zilnic. Cu ajutorul lor, am izbutit să învăţ ce înseamnă bloggingul şi mai ales, am învăţat multe lucruri utile şi interesante de-ale vieţii(valuri). De asemenea, tot ele ne-au ajutat să aducem blogul acesta la aproape 26.000 de vizualizări şi 648 de comentarii, la cele 242 de postări: 

    Şi pentru cei ce ne-au descoperit mai târziu am să adun şi câteva din postările pe care eu le consider cele mai interesante, începând cu prima scrisă pe acest blog:
    Mulţumirile noastre speciale tuturor cititorilor şi fetelor menţionate mai sus!
    O zi frumoasă tuturor!
     
    Mihaela Dămăceanu
    P.S. Şi nu uitaţi să vă înscrieţi la darul de blog!