A trecut ceva vreme de cand am mai scris vreun cuvintel pe aici. Am postat ultimul articol, am impartit struguri si fructe… si apoi…dusi am fost.
Va multumesc pentru gandurile pe care mi le-ati transmis si imi cer scuze ca nu am apucat sa raspund la comentarii.
Am fost in concediul numarul 2 al verii. Asa ca m-am rupt complet de lumea virtuala si mi-am readus cateva portii de senin in suflet.
Parca nici nu am stiut pana acuma ce de pace si de bine iei dintr-un simplu urcus pe munte. Simpluuu…e un fel de a spune. Ca m-am intors cu picioarele rupte.
Dar stateam asa, epuizata fizic, si ma uitam la muntele acela.. cu cea mai linistita minte pe care am putut sa o experimentez in ultimul deceniu. Si cu multa, multa satisfactie.
Efortul urcusului iti testeaza limitele fizice, dar iti alunga orice altceva din minte. Ceea ce uneori e tare de bine 🙂
Si daca adaugam ozonul, fosnetul si verdele padurii, ciupercutele de pe jos si albastrul senin de sus, varfuri curajoase de pietre eterne…ciripit continuu si uneori zmeura si zumzait…ah-ah, nu as mai fi venit de-acolo.
Deci…ma bucur de viata din ofline. Vacanta aceasta mai lunga, fara blog si fara supravegheat de teme, e binevenita pe la casa omului 🙂
Am profitat de mai multa libertate, am fost de doua ori in concediu -v-am mai spus asta, nuuu? Si m-am intalnit cu prietene.
Este frumoasa viata reala, parole d’honeur…si nu prea imi da ghes cheful de scris.
Am ceva subiecte si povesti de impartit cu voi, insa incep cu cel mai important, adica cu ce se mai intampla cu Cristian.
Din fericire, SLAVA CERULUI, lucrurile se indreapta inspre bine. De la momentul in care am scris, Cristian a inceput tratamentul intrucat s-a determinat ca surioara lui nu era compatibila pentru transplant.
Ulterior, medicii din Germania au gasit si un alt donator, dar s-a optat pentru continuarea tratamentului si amanarea transplantului in speranta ca nu va mai fi nevoie de el.
Dupa aproape doua luni de tratament, trombocitele au inceput sa cresca. De la valorile de 6-8.000 cu care plecase din tara, cu o luna in urma ajunsesera la 95.000, iar acum doua zile cand am reusit sa vorbim, valorile erau in intervalul 115-140.000. Valorile normale minime incep de la 150.000/microlitru, deci mai este ceva de asteptat si de rugat.
Dar cresterea pana la peste o suta de mii este remarcabila si in sufletele tuturor incepe sa se simta o usoara relaxare si multumire.
Doamne ajuta in continuare, saracutul baietel si parintii lui au trecut prin cumplite momente, stari si disperari.
Ne rugam in continuare sa fie bine, mai este ceva drum de parcurs pana cand medicii se vor pronunta asupra rezultatelor. Saptamana trecuta a facut punctie medulara(fotografia de mai sus este din ziua aceea), rezultatele nu sunt gata.
Initial intelesesem ca tratamentul va dura 4 luni, mai este ceva si mai multe lucruri se vor stabili in functie de ce se vede la punctie. Insa, am inteles ca nu doar trombocitele, ci toata linia hematologica este mult mai buna. Scuze, daca nu am limbajul medical corect, scriu si eu ce am inteles si retinut.
Sunt inca cu rugaciunile pentru el, ajuta-l Doamne!
Va multumesc din suflet tuturor pentru sprijinul pe care ni l-ati oferit si scuze, o femeie si Laura ca raspund cu asa intarziere.
Sa ne mai bucuram de cata vacanta mai avem, asta doresc si pentru noi si pentru voi, cei ce cititi aceste randuri!
Cu drag,
Mihaela
Ce mult m-am bucurat cand am citit titlul :). Am citit pe nerasuflate articolul, se simte din „vocea” ta ca esti mult mai optimista decat cand il scriai pe ultimul.
Ma bucur si pentru Cristian, multa sanatate si Doamne Ajuta sa lase in urma aceasta cumpana cat mai repede!
Te imbratisez, te astept cu povesti!
Doamne ajuta, asa este Iulia. Saracul copilas si ai lui, cate au mai indurat…
Multumesc pentru comentariul cald, sper sa imi mentin tonul optimist cat mai mult. Sau poate am gasit solutia, cum obosesc, tusti la munte! Te imbratisez si eu!
Doamne-ajuta!
Da, Doamne ajuta!
Nu stiu cu ce sa incep.Copilul e cel mai important si va fi bine.Vacanta e o descatusare a stresului si necazurilor care au trecut.E bun si internetul asta,dar in natura parca esti alt om.Am avut parte de multe iesiri si am trait aceleasi bucurii.Totul va fi bine pentru toata lumea.Numai bine!
Asa este, copilul e cel mai important si sa speram ca se termina cosmarul cat mai repede. Vacanta aceasta tare bine mi-a picat si urcusul pe munte si mai si! Numai bine si sanatate multa si voua!
Sa dea Domnul sa ajunga in parametrii normali, multe ganduri bune!
Escapadele dese cheia marilor succese, nu? 🙂 Cu cat merg mai mult pe un traseu cu atat se limpezeste mintea, durerea picioarelor e trecatoare, popasurile, masajul de la sfarsitul zilei ajuta. Ma dau cu diclofenac si febra musculara, unghiile ce parca zvacnesc le simt ulterior mai bine.
Timp frumos si recreere pe masura!
Multumim frumos, Mihaela si de fapt multumim tuturora! Fara ajutorul impresionant care a fost, cine stie…nici nu vreau sa ma gandesc! Tu chiar ai multa experienta, eu la conditie fizica…dar si asa, mi-a placut extraordinar. Mi-am propus atunci sa lucrez la rezistenta si sa merg mai des. Multumesc de pontul cu diclofenac, habar nu aveam ca e bun si la asta. Il am mereu in casa, dar nu stiam ca ajuta si la febra musculara. Ma miscam precum robotul dupa incursiunile care nu au fost prea lungi.
Buna, Mihaela ma bucur ca esti tonică,optimista, vesela! Cat mai multe vacante sau weekenduri in care sa-ti ” încarci bateriile” Multa sanatate finutului si rabdare , mai are de urmat tratament, analize …
Multumesc tare mult, Ileana, cat mai multe vacante, ce bine ar fi…Sau macar sa plecam mai des, mai putine zile.Si baietilor le-a placut mult. Ma bucur si eu sa va regasesc, am stat mult in afara online-ului.
Mai are mititetul, asa este. Greu, cumplit de greu
in primul rand ma bucura nespus stirile despre Cristian! Nu e usor pt el sa fie departe de casa si intr-o alta limba, si mai ales cu apasarea bolii… Mai are de luptat, dar e drumul bun; asteptam cu vesti!
Apoi ma bucur si de vacanta voastra, cu atat mai mult ca si noi am fost cateva zile la munte, cu cortul, tot pt a ne umple urechile de vantul padurii si plamanii de miros de brad si oxigen. E o lume cu totul rupta din ritmul vietii de oras, si parca as putea trai asta pe termen lung, ca doar codru-i frate cu romanul :).
Stiam eu ca o sa te bucure si imi cer scuze iarasi ca am scris asa de tarziu. Pusesem link catre voi in articol, dar nu stiu ce are tema aceasta de imi face doar belele cand e vorba de linkuri. Eu le pun de 7 ori, inainte de publicare sunt acolo si cum apas pe publica…fuge linkul. Nu este deloc usor pentru Cristian, medicii si psihologul clinicii au insistat pe ideea ca toti cei din familie sa fie acolo, langa el. Este o posibilitate de a trece mai putin greu peste „apasarea bolii”. Insa nu e chiar simplu din celelalte puncte de vedere, serviciile de acasa, finante, etc. Noi am stat la o pensiune, mi-ar placea o noapte cu cortul, dar mi-e cam teama pe de alta parte. Frate cu codrul, clar!
Vestile bune sunt intotdeauna binevenite 🙂
Pai, da!!! Stiam eu. Te pup
Sănătate multă lui Cristian și vacanță plăcută în continuare ție și alor tăi!
Și eu sunt între două voiaje, vacanța continuă! ☺
E frumos si bine intre voiaje. De bucurat maxim! Multumesc din suflet, Zina! Tot incerc sa imi repornesc motoarele, dar se misca lent de tot 🙂 Imbratisari si vacanta placuta!