In ultima vreme, constat cu o usoara amaraciune, ca blogurile nu mai sunt ce-au fost. Sunt multi care scriu din ce in ce mai putin, unii chiar renunta definitiv. Se mai pastreaza o legatura doar pe Facebook.
Din pacate, nici eu nu ma inscriu in alta directie, sunt intr-un blocaj de idei si cuvinte. Am inceput blogul acesta cu mare entuziasm, iar acum ma simt ca un balon ce fasaie 🙂 Inca mai cred ca scrisul face bine mintii mele, dar imi pare ca fortez prea mult si nu asa ar trebui sa fie. Fiecare idee ce-mi trece prin minte, imi pare cel putin insipida, asa ca cel mai bun lucru ar fi o pauza, daca nu chiar un stop 🙂
Astept vacanta cu nerabdare maxima, poate imi va reda energia, poate nu imi va mai parea totul banal si cumplit de mediocru. Nu ca pana acum mi s-ar fi parut altfel, dar macar exista entuziasmul impartasirii gandurilor, asa cum erau ele… Acum imi pare ca cel mai bun lucru ar fi sa renunt pentru o vreme la exercitiile acestea sau cel putin la cele publice. Sunt oameni care stiu sa scrie, care au un dar pentru asta…poate ar fi mai bine sa ma rezum la citit.
Sau poate este doar o zi, sau doar o aglomerare de stari, sau nu stiu…
Am ales o fotografie cat se poate de obisnuita, o tufa de trandafiri, ca mereu imi vor placea, ca sa indulcesc putin gustul amarui si ca sa insoteasca urarea de vacanta placuta, pe care vreau sa v-o transmit!
Sper sa fie doar o perioadă trecătoare… eu zic ca ai multe de spus si ai adunat o comunitate faină aici. Dar au fost multe si in plan personal pentru tine.
Lasă un pic lucrurile sa se aseze, respiră si tu si sunt sigura ca vei vedea totul diferit.
Iti transmit o îmbrătisare de la distanță.
Multam, Iulia! E adevarat ce spui tu, comunitatea din jurul blogului este cea care m-a motivat sa ajung cu scrisul pana azi, adica putin mai mult de 4 ani. Si va multumesc tuturor ca sunteti aici, ca ati trecut pe aici si m-ati incurajat mereu! Sunt foarte constienta de fuga timpului si de multele treburi, probleme si preocupari ale fiecaruia si faptul ca prietenii isi gasesc ragazul sa treaca pe aici, este ceva pentru mine! Tocmai de aceea am si scris astazi, ca sa anunt ca imi trebuie putin timp doar cu mine, sa ma lamuresc daca mai are rost sa scriu. Nu am vrut sa intre lumea si sa nu gaseasca nimic, niciun rand si nicio veste.
De spus, probabil ca mai am, doar sa si merite sa fie mentionate pe undeva, ca parca toate-s vechi si tot spuse. Sper sa imi revina energia si curajul. Trimit si eu imbratisari si multumiri!
Draga mea, esti doar obosita, o sa treaca. Dupa vacanta te vei intoarce cu ganduri mai limpezi si cu forte proaspete. Blogurile astea ale noastre nici nu pot fi altfel decat cu suisuri si coborasuri, cu perioade inspirate si cu pauze uneori. La urma urmei nici viata nu e liniara. Ia o pauza daca simti nevoia, iti va fi benefica. Stii ca si eu o lasasem mai moale, iar acum, uita-te la mine, ca am ajuns sa scriu pe blog si din concediu, de pe tableta :)) te imbratisez, vacanta placuta sa aveti!
Deci trebuie sa mai trec si eu prin Sinaia, sa servesc o masa la Furnica! Multumesc, draga mea! Poate va trece…
Nici nu prea vroiam sa scriu randurile astea de azi, dar mi se plimba in cap de ceva vreme si…a trebuit sa le dau drumul. Parca m-am mai eliberat. Asa…ca atunci cand limpezesti treburile.Te pup!
Daca tu simti ca trebuie, ia o pauza. Si daca o sa-ti fie dor, te vei intoarce. Viata merge inainte !
Ma bucur ca am adresa ta de mail si o sa te pot contacta chiar daca blogul se va prafui.
Vacanta placuta, Mihaela !!! Cu mult, mult drag !!!!
Uite acuma, ca va raspund, imi pare ca nu voi putea renunta. Oare sa fac un blog doar cu raspunsuri :)? Unul cu comentarii si raspunsuri 🙂
Imi stateau in gand ideile acestea si imi trebuia si o pauza, vad eu mai departe ce oi mai face.
Multumesc, vacanta placuta si tie! Si eu ma bucur ca am mailul tau! Tot cu mult drag!
Vremea-i de vina! Eu voi spune doar atat:
Pozele acestea sunt superbe (cu rozul trandafirilor m-ai lasat paf!)si au ca motto „Dor de vacanta si de noi energii…”.
Mie imi place cum scrii si ce scrii. Cu totii avem momente si momente. E firesc.
Iti doresc sa ai o vacanta splendida si sa-ti incarci bateriile! Cu drag!
Poate iti arunci o privire pe aici:
http://suzanamiu.blogspot.ro/2015/04/lunea-provocatoare-stare-de-spirit.html
Haha, Suzana, mi-a placut teribil interpretarea pe care ai dat-o fotografiilor si culorilor. Si, intrucat alegerea mea a fost instinctuala-fara o prea mare legatura cu textul, este foarte posibil sa ai dreptate. De fapt, chiar imi doresc sa ai dreptate si dupa concediul acesta superasteptat, sa revin cu forte proaspete si cu mai mult elan!!! Iti multumesc pentru incurajare si pentru gandurile pozitive, acum vin sa vad ce ai scris despre starea de spirit!
Treci printr-o pasa proasta,te simt plina de tristete,amaraciune ,deznadejde si foarte obosita(sper sa ma insel).Ai grija de tine sa nu cazi in depresie,sper sa fie doar o plictiseala de moment indusa de vreme,de vremuri si de tot felul de factori perturbatori” din jurul tau!Alunga monotonia,relaxeaza-te ,implica-te in activitati ce-ti fac placere si atat timp cat te simti bine!O vara frumoasa cu mult soare! O sa-mi lipsesti! Tine minte ca nu e om sa nu treaca prin perioade mai dificile,dar noi ,femeile suntem cele mai tari,ne oprim,ne scuturam de poverile ce ne sufoca sufletul si mergem mai departe! Multa sanatate si sa ai parte de bucurii!
Chiar nu sunt in cele mai bune dintre pasele mele, asa e! Sper din suflet sa ma odihnesc in concediu, sa ma relaxez si sa ma plimb in locuri aducatoare de energii. Bine, orice plimbare acum imi va face bine si imi doresc sa imi regasesc motivatia de mai scrie aici. Chiar i-am dedicat mult timp acestui blog, chiar mi-a adus multa bucurie in timp-de fapt, voi mi-ati adus, dar prin el si nu imi este prea usor sa in inchid usa! E o perioada cam dificila, dar tu ai dreptate, am depasit eu perioade muuuult mai grele ca asta!
Scriu pe blog de la începutul anului 2009, la început eram stângaci şi aveam doar cititori dintr-un cerc restrâns. În timp numărul cititorilor şi al comentariilor s-a mărit considerabil, chiar dacă, recunosc, la fel de stângaci scriu şi acum. În ultimii trei ani, datorită/din cauza facebook-ului am câştigat şi pierdut prieteni, am reuşit să bucur ori să contrariez useri din colţuri de ţară şi de lume deopotrivă. Nu pot zice că nu am o pagină vizitată, la cât de rar scriu în ultima vreme nemeritat de vizitată. Singura amărăciune este aceea că-s useri/prieteni pe pagina cărora comentez şi nu mi se răspunde comentariilor, ceea ce pe de o parte mă duce cu gândul că nu comentez clar, la subiect şi asta deranjează, iar pe de altă parte mă duce la premisa că-s o persoană incomodă şi că e mai bine să tac decât să incomodez. E ciudat să comentezi undeva şi să nu ţi se răspundă, iar aici nu vorbesc de un blog în care, de exemplu, îţi expui o suferinţă (boală, moarte printre cei dragi…) şi nu poţi răspunde din motive lesne de înţeles. E drept, nu comentez atunci când cineva din lista de prieteni postează ceva ce face trimitere mai ales la segmentul feminin, nu mă pricep la anumite lucruri (şi-i firesc) de aceea nu vorbesc.
Mai cred că una din probleme, la nivel general în blogosferă, este aceea că userii privesc şi partea comercială, ambalajul, minimalizând faptul că prietenii doresc să citească ceva, nu să vadă publicitate. Sincer, cred că niciunul din noi la începuturi, când entuziasmul de a posta şi comenta era maxim, nu se gândea că poate câştiga nişte bănuţi de pe pagină. Eu am zis „pas” opţiunii de câştig, nu de alta, dar în sufletul meu ce sper să fi rămas cu ceva din inocenţa copilăriei, cel mai mare câştig mi se pare acela de a avea prieteni prin toate zonele ţării şi nu numai. Şi asta am văzut-o în viaţa de zi cu zi, căci pe unde am fost prin ţară, cu bucurie spun, m-am tot întâlnit cu prietenii din virtual.
N-am să renunţ la blog, am renunţat şi poate am să mai renunţ periodic la facebook, blogul este locul pe care-l administrez eu, e precum camera de la drum, cum spuneau bătrânii, unde intru doar pentru a-mi primi mâna de prieteni ce vine să se odihnească prin rândurile mele simple.
Îţi/vă doresc vacanţă plină de lumină, cu izvor de gânduri bune şi limpezi pentru noi postări calde precum o întâlnire în familie!
Iar sunteti modest si simpatic ca intotdeauna! Daca dvs scrieti stangaci, atunci eu scriu cu picioarele 🙂 Ce sa mai zic. Eu am o problema cu calitatea scrisului meu si cu utilitatea lui pentru ceilalti si pentru noi. Copilul nu mai vrea sa povestesc despre el-si e f. corect, eu ma impiedic in cuvinte si programul acesta al postarilor incepe sa ma oboseasca. E adevarat ca nimeni nu imi poate impune niciun program, nu stiu de ce nu scriu doar cand simt ca e musai sa spun ceva. Poate pentru ca daca nu imi propun, atunci musaiul nu mai este nicioadata. Cum spuneam, toate-s vechi si deja scrise. Acuma, nu mai pot inventa nici roata, nici altceva. Concluzia este ca am o nebuloasa cam mare in creier si doar o distantare mi-ar mai limpezi aceasta dezordine mentala 🙂
Referitor la comentarii, nu pot spune ca nu inteleg, am asteptat si eu de mai multe ori, unele raspunsuri. Dar nu am pus la suflet lipsa lui, m-am gandit ca omul nu o fi avut timp sau chef, sau vorbe la el. Adica, mi-a trecut repede, poate pentru ca si eu mai sar uneori cate un raspuns 🙂 Insa, chiar suntem diferiti, cu toate uneori scriem pe teme comune. Nu cu dvs, cum spuneam, mie imi place mult ce scrieti si cum scrieti! Ziceam ca diferente in ce priveste motivele de mici mahniri. La bucuriile de la blog, suntem fix pe aceeasi lungime de unda. Daca nu simteam ca am prieteni aici, de mult incetam sa mai public ceva. Multumesc, Parinte, multumesc tuturor! Si va doresc si eu o vacanta frumoasa, cu bucurii si cu prieteni multi si dragi!
Vacanta placuta si sa revii cu bateriile incarcate! Imi spun sa scriu atunci cand ma simt bine sau cand ma ajuta sa ma simt mai bine, caci atunci cand se intampla asta cred ca e mai usor sa-ti bucuri publicul.
Multumesc, Mihaela! Vacanta placuta si tie! Sa stii ca asa imi spun si eu de multe ori, dar altadata scriu si despre lucrurile mai triste, care ma apasa si nu imi ies din minte. Chiar m-am gandit sa scriu doar ca iau o pauza, dar mi se invarteau ideile astea toate prin cap si a fost musai sa le scot de acolo :)Nu cred ca este foarte placut sa citesti despre problemele altuia, dar in acelasi timp suntem oameni cu totii si avem stari si stari, episoade mai bune sau mai rele, viata cu de toate…ca fiecare. Acuma nu sunt chiar in cele mai bune dintre ele si daca asta simt…
Cu ultima parte a comentariului cred ca m-am facut prost inteleasa, nu spun sa scriem doar cand ne e bine si sa „ascundem” framantarile noastre, nu. Am scris si despre cancer, despre violenta, despre apasarile sufletului si multe alte lucruri care poate sa intristeze, dar poate ajuta pe ceilalti sa vada altfel lucrurile, sa inteleaga omul din spatele blogului, sa simta empatia si faptul ca nu e singurul.
Daca scriem si despre partile mai putin bune ale vietii, simtim ca avem nevoie de asta… scopul e „ma ajuta sa ma simt mai bine”, cum am scris in primul comentariu.
Sunt oameni care nu doresc sa citeasca nimic trist, dar slava Domnului suntem multi si vor gasi comunitatea potrivita lor. Cand vedem ca nu ne potrivim gresim judecandu-ne unii pe altii cu superficialitate. E in natura umana, unora le pare rau, altora nu le trebuie nici explicatii.
Am scris mult si parca ar fi foarte multe de spus. Sper ca am reusit sa transmit ceva si nu am amestecat ideile mai tare.
Toate cele bune, cu drag!
Ba da, acum imi este foarte clar ce ai vrut sa spui, sunt doua variante in care scrii. Recitind cu mai multa atentie, exact asta ai scris, doar ca eu nu am inteles prea bine. Si ziceam asa, ce cred eu, caci eu cred ca fiecare face ce simte el ca trebuie pe blogul lui :)Pe mine postarea asta m-a mai racorit 🙂
Ei, nu e prima oara cand ti se pare ca ai vrea sa renunti, nu? Si nici nu esti singura, tuturor ne vine periodic gandul asta. Ramane doar o intrebare: de ce sa faci ceva ce nu-ti mai place? Daca nu-ti mai place sa scrii, nu mai scrii. Cand vei simti nevoia din nou, te vei intoarce. Crezi ca are importanta ca nu tii focul aprins in permanenta? Noi, prietenii tai te avem in lista si cand vei scrie, vom sti si vom veni sa citim. Nu e un capat de tara pauza, doar stii.
Problema e alta: nu cumva te paste o depresie mica? Nu stiu ce ar trebui sa faci in sensul asta, dar stiu ca ar trebui sa faci neaparat ceva, ca sa nu intri in ea, ca dupa aia e mai greu. Ocupa-te de asta, te rog, ca nu e de glumit cu asa ceva.
Vreau sa mai spun ceva. Poate ca nu ai tu talentul scriitoricesc de pe lume, dar macar scrii din suflet, esti sincera si asta se simte direct in cuvintele pe care le scrii si conteaza cel mai mult. Nimeni nu se asteapta sa faci literatura pe blog, ca pentru asta s-au inventat scriitorii si cartile, dar toata lumea se asteapta sa petreaca niste clipe placute citindu-ti postarile. Daca asta va conta pentru tine pe viitor, sper sa mai scrii. Tu scrie despre cum se vede viata de la tine, lasa restul in seama noastra, ca vedem noi daca ne place sau nu 🙂
Capul sus, Mihaela!
A, asa e, clar ca da!!! De multe ori mi-a trecut prin cap si multe pauze am luat…Dar pe cuvant ca vroiam sa scriu ceva si nu-mi iesea, doar gandurile astea ma loveau continuu. Eeee, le-am dat drumul, parca am respirat mai bine dupa aceea 🙂 Stii, imi amintesc cata energie si cat entuziasm am avut la inceput…Nu sunt singura, stiu bine, asa incepem toti, asa incepem mai toate proiectele noi. De ce oare nu tine mereu? Cu depresia, stiu!!! Stiu ca este treaba superserioasa si voi face ceva sa nu intru in ea. Promit! Serios. Cu restul ai dreptate, nu stiu de ce m-a luat asa o dezamagire. Nu ma asteptam nici eu sa fac literatura, dar chiar si pe bloguri, unii scriu bine de tot. Iar asta cu sinceritatea ma bucura, deci am fost in acelasi ton, scriind ce ma roade. Multam. Frumos. Te pup, draga mea!
in fiecare vara activitatea online scade. Egsista neste explicatii :))
Iar lumea online-ului e ca si cea din real life: drumurile ni se mai separa.
Cel mai trist moment de blog a fost acum 3 ani cand un blog a incetat sa mai publice. Autoarea … nu mai e printre noi.
Bucura-te de orice moment, bucura-te de o pauza, bucura-te de ce ne scrii. Fericirea vine din ce alegem sa facem, nu din ce consumam 😉
Da, stiu cand a fost momentul acela foarte trist!!! Am citit atunci si am incremenit si eu ca toti cei ce o citeam. Stiu si ca activitatea scade vara si este explicabil.
Chiar ma bucur de pauza asta, am mare nevoie de ea! Ieri am fost intr-un loc aducator de energii, a fost tare placut! Si alaltaieri am terminat o carte super, imi revin eu 🙂
Și eu m-am simțit obosită în anumite momente, dar nu m-am gandit niciodată să nu mai scriu deloc. Am scris mai puțin, am scris mai rar, apoi mi-am revenit.
E limpede că ai nevoie de o vacanță! Când vei reveni, vei regăsi cu plăcere blogul și ne vei povesti cum a fost.
Numai bine, dragă Mihaela! ☺
Draga mea, esti norocoasa 🙂 Eu am mai avut astfel de ganduri si mai demult. Se pare ca mi-au trecut! Nu mai am mult pana la vacanta, gandul acesta este foarte revigorant!!!