M-am uitat puţin pe meniurile săptămânale de 55 lei pe care le-am făcut astă-vară, în ideea de a mai încerca experimentul acesta, că iarna toţi avem cheltuieli mari cu întreţinerea şi nu strică să mai reducem ceva pe unde se mai poate.
Dar „iarna nu-i ca vara” şi preţurile legumelor şi fructelor nu mai sunt 1-2 lei/kg. Cine a fost hărnicuţ şi a pus de toate la congelator şi în cămară o duce ceva mai bine pe iarnă. Am pus şi noi una alta, dar în week-endul ce a trecut am constatat că proviziile nu au fost făcute prea bine, întrucât ultimele pungi din congelator s-au dus.
Am făcut duminică salată de vinete şi un ştrudel cu vişine, terminând aceste produse. Nu prea mai am decât amestec pentru ciorbă iar în cămară mai sunt câteva borcane de gemuri şi pastă de roşii. În vara ce urmează, voi ţine cont să măresc cantităţile, astfel încât să ajungă măcar o lună în plus.
Dintre posibilităţile de a micşora cheltuielile alimentare iarna, săptămâna aceasta aplic:
– urmărirea foarte atentă a produselor aflate în ofertă;
– consumul unor alimente mai ieftine, gen varză, cartofi, orez.
Voi balansa totuşi preţul acestei săptămâni (adică nu va fi maximum de economic), gătind şi o ciorbă de burtă la care am solicitări puternice. Mă întreba Flori săptămâna trecută dacă nu gătesc niciodată ciorbă şi îi răspund azi, că da. Chiar se întâmplă destul de des, doar că băieţii îmi spuseseră săptămânile trecute să mai fac o pauză… şi i-am ascultat.
În mod uzual, cheltuim cam 220-240 lei săptămânal pe alimente, fiind o familie de trei persoane. O să vedem ce reuşesc în săptămâna aceasta, având în vedere că nu este vara şi că fac şi ciorbă de burtă, care nu este tocmai ieftină. Sper să scad ceva din cei 220-240 lei, dar sigur nu voi ieşi la 165 de lei, ca vara.
Am fost conştiincioasă şi am studiat dinainte ofertele de la Billa şi Kaufland, căci nu mai ajung în piaţă pe frigul ăsta, încercând să caut produsele reduse cu maximum posibil .
La Billa, cele mai interesante preţuri reduse sunt la:
– mango la 1,99 lei/bucată cu o reducere de 42%;
– ananas la 5,49 lei/bucată, redus cu 31%;
– carne tocată de porc, la 12, 99 lei/kg- reducere de 13%;
– aripi de pui ţărăneşti, la 7,49 lei/kg- reducere 19%;
– file de macrou, la preţul de 13,98 lei/kg- reducere de 30%;
– spanac tocat Gradena, la 4,99 lei/kg- reducere de 35%;
– smântână la 3,99 lei/cutie, la achiziţionarea a două cutii;
– cottage cheese, la 3,29 lei cutia de 175 g- reducere de 30%.
La Kaufland:
– ciuperci Champignon la 6,99 lei/kg- reducere de 26 %;
– pere Abate la 4,99 lei/kg- reducere de 37%;
– pulpe de pui cu spate la 7,49 lei/kg- reduse cu 25%;
– carne tocată de vită, la 12,99 lei-750 g- reducere 13%.
Am luat o parte din ele, căci nu le-am găsit pe toate.
Billa
– spanac 1kg x 4,99 lei/kg
– macrou 6,99 lei-500 g
– carne tocată amestec 14,36 lei-1,05 kg
– usturoi 0,134 kg x 9,99 lei/kg
– mango 3 buc. x 1,99 lei
– condimente 3,16 lei- 4 punguţe
– cottage cheese 175 g- 3 cutii x 3,29 lei
TOTAL 46,68 lei
– smântăna 1 cutie de 900 g – 5,79 lei
– burtă vită fiartă 1kg – 16,99 lei
– telemea oaie 0,437 kg x 24,90 lei/kg -10,88 lei
– telemea vacă 0,555 kg x 17,90(ofertă neinclusă în pliant) – 9,93 lei
– mazare congelată la pungă de 450 g – 2,89 lei
– ciuperci congelate la pungă de 450 g – 3,99 lei
– fasole verde la punga de 1 kg – 4,99 lei(din ofertă cu reducere de 25 %)
– ficat de pui la pungă de 500 g  la 2,39 lei
– porumb la conservă de 340 g – 2,39 lei
– fulgi de cereale cu ciocolată la 2,49 lei fiecare(ofertă cu reducere de 12 % la achiziţionarea a două pungi)
– fulgi de orz-pungă de 500 g- 5,39 lei
– pâine toast-450 g- 3,05 lei
– pachet cu 5 chifle – 1,70 lei.
TOTAL 76,56 lei
Nu am luat fructe, cartofi şi alte produse ce sunt cu un preţ asemănător cu cel de la Mega Image, pentru că acesta este chiar la scara blocului meu şi nu are rost să le car de la Billa/Kafland. Aşadar Mihai a fost duminică dimineaţa cu listuţa la Mega Image, de unde a luat:
– cartofi 3,305 kg x 2,79 lei/kg – 9,22 lei
– morcovi 1,055 x 2,49 lei/kg – 2,63 lei
– ţelină 0,575 kg x 3,49 lei/kg – 2,01 lei
– mere 1,350 kg x 3,29 lei/kg – 4,44 lei
– portocale 2,325 kg x 3,49 lei/kg – 8,11 lei
– pâine 3 x 0,99 lei – 2,97 lei
– ouă 10 x 0,55 lei/buc – 5,5 lei
– iaurt 2 x 2,34 lei – 4,68 lei

– foi de plăcintă – 2 pachete Bella x 3,34 lei – 6,68 lei

TOTAL: 46,24 lei

Nu am găsit încă tarhon şi am uitat de pufuleţi, iar gemul, mălaiul şi ceapa le aveam în casă.
TOTAL GENERAL: 169,48 lei Eu zic că m-am autodepăşit :)) întrucât nici eu nu mă aşteptam la o sumă atât de apropiată de cea din vară (165 lei) şi am şi obţinut un meniu bun. Iu-hu-hu!

Vi-l arăt imediat:
Pentru prânz şi seară:
– Luni – ciorbă de burtă, ficăţei de pui cu cartofi natur
– Marţi – ciorbă de burtă, chifteluţe amestec porc-vită cu salată de crudităţi
– Miercuri – ciorbă de cartofi cu tarhon, mâncărică de fasole verde
– Joi – mămăliguţă cu brânză şi smântână, macrou prăjit cu mămăligă
– Vineri – ciorbă de cartofi cu tarhon, salată a la russe cu maioneza din pufuleti, plăcintă cu spanac, ciuperci şi porumb
– Sâmbătă – sărmăluţe în foi de viţă, plăcintă cu brânză.
Dimineaţa:
– Luni – pâine, unt, telemea, lapte
– Marţi – cottage cheese
– Miercuri – cereale şi fructe
– Joi – iaurt
– Vineri – cereale înmuiate în ceai, tartine cu gem de caise
– Sâmbătă – omletă.
Duminica va fi ca întotdeauna, a inspiraţiei de moment, iar ca desert vom avea fructe.
Cum vi se pare? Merge pentru suma de 170 de lei? Eu promit să vă povestesc lunea viitoare, dacă m-am împotmolit pe undeva.
O săptămână frumoasă, fructuoasă, organizată şi cu poftă la masă!!!
Mihaela Dămăceanu