Tot de la cumpărături mi se trage. Ideea. Ideea postării de azi. Şi încă nu din orice loc de cumpărături, ci din Mega Image, cel cu celebra salată de varză. Ultima lor găselniţă reloaded, a fost campania cu cărticele ce conţin imagini cu animale. Târziu, în concediul de trei zile, îi duc şi eu puiului meu câteva:
– Mami, uite ce drăguuuuţ! exclama băiatul, cu o frecvenţă greu de contorizat. Şi mai greu mi-a fost însă, să cuprind în cuvinte şi să cuantific bucuria. Sclipirea ochilor şi duioşia glasului cristalin de pitic.
Şi am devenit fan cărticele, desigur. Şi nu mai spun cât costă varza şi salata din acest banal ingredient! Punct.
Dar am rămas cu ideea de joc, amintindu-mi de câte ori mi-am propus să mă joc mai mult cu el. Cu Mihnea, adică. E limitat timpul nostru şi ultracontorizat. Motiv pentru care, nu-mi aduc aminte ca în ultimul timp-decadă chiar, să fi avut timp de jocuri. Eu. Despre mine este vorba în ultima propoziţie. Căci alţii din casă, mai au ceva timp de jocuri. Şi mai ales de jocuri online.
Dar eu am cam uitat ce este jocul. Eu-cea care îşi propunea acum un an, să se joace mai mult cu copilul. Şi cea care a uitat repede ce şi-a propus, deşi acum îşi aminteşte de un comentariu al unei dragi cititoare. Mă sfătuia de bine doamna Roxana, să mă joc acum cu copilul, căci mai târziu când aş dori şi aş avea timpul necesar, copilul ar putea fi departe, peste mări şi ţări, şi în loc să mă joc cu copilul, voi sta pe Facebook. Şi în loc să plimb copilul prin parc, voi plimba…căţelul.
Asta se cam întâmplă cu mine, cea care nu izbuteşte nicicum să-şi facă timp de joacă. Dar nu acelaşi lucru, i se întâmplă băiatului. Căci, desigur că el îşi găseşte timp de jocuri online. Şi cu toate că noi chibzuim timpul petrecut în faţa monitoarelor, copilul tot face ce face şi găseşte timp pentru jocuri online. Şi credeţi că îl preocupă jocurile de învăţare a limbii engleze, cum mi-ar plăcea mie să se întâmple? Nici vorbă! Aventuri, piraţi, lupte, bubuieli, explozii…aţi înţeles ideea.
Dar ştiţi ceva? Tocmai mi-a străfulgerat prin creieraş, din amintiri…perioada în care şi pe noi ne prinseseră jocurile online. Şi să vă spun că era exact atunci când aveam mai multă treabă ca oricând? Când ajungeam seara acasă, ruptă de picioare, după ce bătusem oraşul în căutarea rochiei. Şi nu a oricărei rochii, ci a acelei rochii, UNICEI ROCHII. Şi veneam ruptă, zic, şi stăteam ore-n noapte cu ochii în monitor, aliniind biluţe, pietre şi pietricele preţioase, în şir, câte trei, pe linia orizontală sau pe cea verticală.
Uuups. Mai bine tac şi mai las copilul în pace!
Mihaela Dămăceanu
Răspunde-i lui Mihaela Damaceanu Anulează răspunsul