Blog de familie

Blog

  • „Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi”

    Dacă tot mi-am petrecut week-endul aproape în pat, am redescoperit nişte poezii. Astăzi, vă invit şi pe voi să redescoperiţi una dintre ele. Am ales poezia lui Adrian Păunescu „Ce simplu mi-ar fi dacă nu te-aş iubi”

    Şi m-am tot gândit ce fotografie să aleg pentru această poezie.

    După multă cugetare, am zis că merge un trandafir.

    Astăzi primiţi o floare şi o poezie…să vă insenineze ziua de marţi!


    „Ce simplu mi-ai fi, dacă nu te-aş iubi
    Altceva nu-i nimic
    Şi mereu mă complic
    Şi ce simplu mi-ar fi,

    Dacă nu te-aş iubi.
    Dacă m-aş lua după pretexte,
    dacă-aş trage unde e uşor,
    nici nu trebuia s-aud de tine
    şi-mi era mai de folos să mor.

    M-am băgat de bună voie slugă,
    dragostei morale ce ţi-o port,
    dar pricep că mi-ar fi fost rentabil
    să privesc destinul ca pe-un sport.

    Nu-i o simplă încăpăţânare,
    pentru un ambiţios pariu,
    dar aleg o cale complicată,
    tocmai din motivul că sunt viu.

    Eu detest relaţia burgheză,
    decorată circumstanţial,
    mă închin la legile naturii
    şi salut iubirea, ca scandal.

    Mama ei de viaţă prefacută,
    tatăl ei de soartă la mezat,
    te iubesc în felul unui trăznet,
    te prefer aşa cum s-a-ntâmplat.

    Greu îmi e şi greu îţi e şi ţie
    cu acest fel de a trăi al meu,
    totuşi, vreau să ştii că, din pacate,
    dragostea e o dificultate,
    fără care-ar fi cu mult maï greu”

  • Câteva idei despre comunicarea cu copilul


    „Ce ai făcut astăzi la şcoală?” 
    „Bine!”

    Acesta este răspunsul sec pe care l-am obţinut de fiecare dată când am pus întrebarea, adică în fiecare zi la ora 12,10, când îl luam pe Mihnea de la şcoală, câteva luni bune din primul an al vieţii de şcolărel. Într-o discuţie cu câteva colege, aflu de la una dintre ele – ce are un băiat de douăzeci şi ceva de ani, că ea a auzit acest răspuns timp de vreo 12 ani de şcoală. Mai departe nu l–a mai auzit pentru că a renunţat să mai întrebe. Deci, m-am tot gândit cum să tratăm problema. Mai apoi am citit pe undeva un articol despre marketing şi parcă mi s-a luminat mintea. Am realizat greşeala, de fapt greşelile.

    Cam aşa ar trebui procedat, chiar dacă nu toate acestea îmi ies şi nici nu obţin rezultate întotdeauna. Dar când le aplic, este mai bine:
    –        Alegeţi întrebări specifice şi exacte, nu generale ca cea de mai sus. De asta m-am prins când soţul meu m-a întrebat odată la telefon, despre ce am mai vorbit cu  două prietene dragi, după o întâlnire pe care doar eu o avusesem. Noi vorbisem multe lucruri interesante, dar în momentul întrebării, mintea mea s-a blocat instantaneu şi parcă nimic nu îmi mai venea în cap. Tot ce i-am răspuns erau impresiile pozitive despre locul în care fusesem şi masa bună pe care o servisem.”Dar eu te-am întrebat ce aţi discutat” a venit replica lui. Aşa este, remarcam în sinea mea, fără a avea nici un răspuns în cap. Este exact ceea ce se întâmplă şi în mintea copilului atunci când i se adresează o întrebare atât de generală. Exemple specifice ar fi: Ai răspuns  astăzi la ora de matematică/română? A corectat doamna învăţătoare tema la…..? Ai ieşit la tablă? Te-a certat doamna astăzi? Ce  joc aţi făcut la educaţie fizică?
    –      Alegeţi bine momentul în care puneţi aceste întrebări. Încercarea mea de discuţie de la începutul articolului se derula la ieşirea de la şcoală. Nu acesta este momentul potrivit, sătul fiind atunci de şcoală. În plus, el mergea spre casă cu fetiţă pe care o plăcea şi cu atât mai mult nu îi era mintea la discuţia cu mine, despre un atât de interesant subiect. Înainte de teme, de somn sau când trebuie să facă o treabă care nu îi place, mi-a ieşit cel mai bine.

    –        Nu îl certaţi când vă povesteşte întâmplări cu care nu sunteţi de acord. Mama mea a făcut mai mereu astfel şi am sfârşit prin a nu-i mai povesti nimic. Mi se întâmplă şi mie acum, dar mă străduiesc să mă mai şi abţin uneori. Ar trebui să reuşesc mai des.
    –        Daţi exemple personale din viaţa voastră de elev, despre momente mai dificile şi cum aţi reuşit să le gestionaţi. Sunt învăţături în ele şi am observat că prind foarte bine la copii.

    –       Abţineţi-vă să îi cicăliţi continuu, lăsaţi–i să se mai lovească şi singuri de mici probleme. Şi aici mai a, ceva de lucru, dar parcă mai puţin decât are soţul meu.
    –     Gasiţi timp să vă puneţi la mintea lor şi să vă jucaţi cu ei. Uşor de zis, da, da. Aici am de învăţat de la soţul meu!

    –       Povestiţi–le amintiri din copilaria voastră. La capitolul acesta stăm destul de bine amândoi, iar Mihnea devorează aceste poveştiri.
    –     Învăţaţi împreună cu ei ceva ce v-aţi dorit mereu, dar nu aţi apucat până acum. Aici nu am aplicat decât de vreo două ori, când am desenat împreună cu copilul. Zilele trecute mă gândeam cum ar fi să ne apucăm de limba germană împreună. Mi-aş reaminti probabil, mai concret, că o limbă străină nu se învaţă uşor şi aş înţelege mai mult dificultăţile lui la engleză.

    –      Nu le daţi pedepse foarte aspre. Aici stăm destul de bine şi am observat că are mare efect pentru el, să mă vadă că sunt supărată.

        Acesta este un text scris mai demult, rămas prin ciorne şi redescoperit ieri. Mi s-a părut destul de util şi am considerat că i-ar sta mai bine la articole publicate. Sâmbătă am avut concurs la matematică şi asta mi-a adus în atenţie subiectul comunicării cu copilul, când sinţeam cum mă înfurii puţin văzând unele greşeli de neatenţie. Însă am reuşit să mă abţin destul de bine şi mi-am adresat singură nişte mici felicitări. 
         Dar altfel, am avut un week-end mai dificil, căci nu m-am simţit deloc bine în el şi mă luase groaza gândindu-mă pe la câţi doctori aş avea de trecut.  
    Mihaela Dămăceanu

  • India Mihaelei Cocheci: „mister şi culoare”

    Expozitie de pictura Mihaela Cocheci

    Cu Mihaela Cocheci am onoarea şi bucuria de a mă vedea zilnic, la serviciu. Dacă ar trebui să-mi exprim părerea despre ea, în doar câteva cuvinte, acestea ar fi: căldură, iubire, bunătate, credinţă, înţelepciune şi forţă. Aceasta este Mihaela şi, desigur, la fel este şi pictura ei.

    Creatoare a unui nou curent artistic intitulat ondulism, Mihaela a participat şi a obţinut numeroase premii la saloane naţionale şi internaţionale. Din câte ştiu, şi-a dorit din copilărie să fie artist. Şi s-a oprit la pictură, unde crează într-un ritm uimitor. De mulţi ani încoace, ne adună pe toţi la unul sau două vernisaje. De câte ori îmi permite timpul, mă străduiesc să fiu alături de ea, pentru a aduna în suflet imagini, trăiri şi momente de încântare. Ultima dată am participat la vernisajul expoziţiei ” SAKURA-misterul florii de cires, dedicată Japoniei.
    Aţi dedus deja, că este o călătoare ce-şi umple sufletul de frumuseţea lumii. Încearcă să o cunoască şi îi cercetează misterele, pentru ca apoi să ne prezinte viziunea personală asupra locurilor de basm. Viziune izvorâtă din înţelegerea ei, din vibraţia unui suflet plin de iubire şi pozitivism, din vibraţia culorii şi a luminii.
    Este şi o mare iubitoare de flori, veţi vedea din tablourile expuse.
    Am scris cu întârziere despre acest minunat eveniment, de teamă că-mi sunt prea sărace cuvintele şi prea palide fotografiile. Vernisajul s-a desfăşurat la Institutul Cultural Român, în prezenţa Excelenţei Sale, ambasadoarea Indiei la Bucureşti, a criticului de artă Marius Tiţa şi a unui public cald şi numeros. Toate acestea, dar în primul rând pictura şi sufletul artistei, m-au făcut să plec acasă plutind într-o armonie pe care mereu o caut, dar nu întotdeauna o şi găsesc.
    Mulţumesc, draga mea Mihaela!

    Vă las în compania câtorva imagini, cu speranţa că reuşesc să transmit macar un strop din energia benefică oferită cu atâta generozitate de un minunat om şi artist. Un strop de splendoare, un strop de India.

    „INDIA – mister şi culoare”
      
    Expozitie de pictura Mihaela Cocheci
    Expozitie de pictura Mihaela Cocheci
    Expozitie de pictura Mihaela Cocheci

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

     

    Expozitie de pictura Mihaela Cocheci

     

    expozitie de pictura Mihaela Cocheci

     

    "India-mister şi culoare"

    Mihaela Dămăceanu

  • Plimbare în Parcul Plumbuita

    Această postare participă la Miercurea fără cuvinte, Wordless Wednesday, Wordless Wednesday.

    Mihaela Dămăceanu

  • Vinete umplute cu carne tocată

    vinete umplute cu carne 
    Aproape au trecut vinetele şi eu nu am apucat să postez o reţetă delicioasă…
    Pentru vinetele umplute cu carne tocată, am pornit de la această frumoasă fotografie, a cărei sursă şi reţetă o găsiţi aici. Desigur că iarăşi am modificat pe aici, pe colo, prin punctele esenţiale, că mi-s atât de creativă de nu mai pot :))
    Principala modificare a fost la umplutură, unde în loc de ciuperci am folosit alte legume din frigider. Şi chiar cred că în ceea ce priveşte compoziţia de umplere, fiecare îşi poate folosi propria imaginaţie.

     Ingredientele mele:
    – 2 vinete mai mari;
    –  4 ardei;
    – 500 de grame carne tocată de porc
    – 2 linguri de orez
    – o ceapă
    – o jumătate de morcov
    – o jumătate de ţelină mică
    –  2 roşii mari
    – o legătură de pătrunjel
    – 100 ml ulei
    – sare, piper, curry opţional

    Modalitatea de preparare:

    1. Tăiaţi vinetele pe lung şi scobiţi miezul cu grijă, astfel încât să rămână un strat suficient de gros din vânătă. De aici înainte, apelez la fotografiile proprii, incomparabile cu originalul, dar cine ştie… Perseverenţa este mama succesului, nu?

    2. Tăiaţi în bucăţi de aproximativ 2 cm miezul vinetelor şi căliţi-l puţin în tigaie.

    3. Amestecaţi carnea  tocată, cu vinetele călite, roşiile, ceapa, morcovul, ţelina, orezul puţin fiert, pătrunjelul şi condimentele.

     4. Umpleţi jumătăţile de vinete şi ardeii cu amestecul de carne.

    5. Aşezaţi în tavă, adăugaţi puţină apă şi daţi la cuptor pentru o oră. Dacă vă rămâne puţină compoziţie, procedaţi ca mine şi umpleţi niscaiva ardei.

      6. Serviţi cu poftă!!!

    Nu am făcut prea des în vara aceasta vinete umplute cu carne, sunt bune şi reprezintă o alternativă la clasica salată de vinete, dar vara viitoare voi fi mai hărnicuţă, sper!

    Mihaela Dămăceanu

  • Pentru cei ce vor a scrie

    Am zâmbit aseară citind textul pe care vi-l scriu mai jos. M-am gândit că nu există doar dezavantaje când reiei şcoala alături de copii. Unele din cele mai plăcute momente, sunt acelea în care fac o mică analiză a textelor literare incluse în manualele şi culegerile după care lucrează. Să nu râdeţi că vă arăt un text dintr-un manual de clasa a IV-a.

    Aşa uşor cum este el, adresat copiilor, pe mine m-a ATINS!!!
     „Învăţătorul Basil Dragoşescu a intrat în clasă, aşteptat cu nerăbdare de elevi.
    – Vom face mai întâi lecţia de română. După aceea vă voi împărtăşi roadele compunerilor pe care mi le-aţi dat ieri. Vă voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
    Şi învăţătorul trecu printre bănci, făcând observaţiile corespunzătoare. În faţa elevului Caragiale, atras de claritatea exprimării acestuia:
    – Ascultă, Caragiale, lămureşte-ne de ce ai scris aceeaşi idee în mai multe forme?
    – Vedeţi, răspunse Caragiale, eu mă silesc să strâng în cât mai puţine cuvinte gândurile mele.
    – Vasăzică încerci să exprimi aceeaşi idee într-o formă mai scurtă?
    – Da! Şi o scriu până socotesc că-i bine. Aşa am făcut şi acum. Prima formă era aşa: „Cel care învaţă bine are şi multe bucurii.” Pe urmă am început să scurtez până am ajuns la: ” Cine învaţă se bucură.”
    – Nu-i rău! Scurt şi limpede. Apoi, învăţătorul se adresă elevilor:
    – Aţi auzit, băieţi? Cine învăţa se bucură. Să învăţaţi, că părinţii voştri trudesc şi asudă din greu, ca voi să puteţi învăţa carte.
    Învătătorul mai observă în caietul lui Iancu texte copiate, ici-colo subliniate cuvinte sau expresii. Se bucură.
    Apoi se îndreptă spre catedră:
    – Voi începe cu elevul Caragiale L. Ion. A scris într-o pagină şi jumătate mai mult decât au scris alţii în şase. Acum nu mă mai mir cum de a izbutit. E rodul strădaniei lui. Şi punctuaţia a pus-o ca lumea. Şi ortografia este corectă, iar forma, foarte îngrijită. Ca să nu mai vorbim de limpezimea cu care şi-a înşirat ideile. Bravo, Caragiale!
    Şi învăţătorul Basil Drăgoşescu îi întinse elevului Caragiale L. Ion caietul, pe pagina căruia scrisese cu creionul roşu un zece cât roata carului de mare…”

    Virgil Stoenescu – Sîrguinţa lui Iancu
    Nu îmi amintesc să fi citit acest text. Dar cum vă spuneam, m-am simţit…touche.
    Cu accent, desigur, dar nu ştiu unde îl găsesc aici.
    Week-end plăcut şi inspirat să aveţi!
    Mihaela Dămăceanu

  • Decoraţiuni uşoare pentru toamnă

    sursa

    Cele mai frumoase idei de decoratiuni usoare pentru toamne, din castane, ghinde, dovleci si crizanteme.

    Toamna vine cu o usoara melancolie dar si cu o paleta superba de culori, menite parca sa coloreze zilele mai mohorate.

    sursa

     

    Sursa

     

    sursa

     

    sursa
    sursa
    sursa

    Această postare participă la Miercurea fără cuvinte.

    Mihaela Dămăceanu

    ——————————————————————————

    Vă mulţumesc pentru că îmi sunteţi alături!

    Dacă vă place ce citiţi, dacă vă e de folos sau vă impresionează cu ceva, vă puteţi abona la blog (în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

    Iar dacă v-a placut articolul, cu un share pe Facebook il puteţi arăta şi prietenilor.

  • De toamnă

    E frumoasă toamna, nu zic că nu. Umple pieţele şi parcurile cu mantii roşu-galben-arămii. Dar parcă nu a venit complet. O tot urmăresc să nu pierd culorile, dar încă este mult verde, doar puţit pudrat cu galben.
    Nu vreau să pierd patela culorilor de toamnă şi sunt atentă la copaci.
    Dar pe mine, om născut toamna, mereu mă cuprind melancoliile.

    Şi nemulţumirile. Pe mine, pe nimeni altcineva! A trecut o lună de când am venit din concediu, odihnită şi plină de planuri, că asta ştiu să fac când am timp liber. Planuri, planuri, planuri.
    Aveam o curăţenie generală în plan, nişte cumpărături mai mari pentru casă, idei nenumărate de scris şi ordine de făcut pe blog. Şi pregătirile pentru şcoală. Curăţenia a fost abandonată la jumătate,  cumpărăturile sunt în acelaşi stadiu, dar vor continua, iar pe blog deja am scris din ce în ce mai puţin. Cu şcoala am rezolvat tot.
    Şi ea este cea care ne acaparează zilele, serile şi minţile.
    Au început copiii aceştia într-o forţă, de m-au chiaunit de cap. Doar în trei săptămâni. Teme, teste, teme, verificări, engleeeeeză. Care merge cel mai greu din toate, nu ştiu de ce.
    Vin seara acasă pe la şase. Sunt doar 4-5 ore de treabă. Nici nu ştiu ce să fac mai întâi. Cu masa, cu puţină vorbă, cu vasele de după, o oră deja zboară. Apoi verific temele şi mai insist pe ce nu a fost foarte bine înţeles. Pac, şi a mai zburat încă o oră-o oră juma’. Şi pe la 20-21, deja răbdarea , cheful şi puterea de muncă sunt gata. Gata, tinzând spre zero.
    Şi mă îndrept spre bucătărie să mai fac ceva uşor de mâncare pentru prânzul de a doua zi. Sau puţin spre blog, să mai citesc ce aţi scris. Şi apoi gata, ZERO TOTAL cu energia. Baie şi somn.
    Şi când mai am un mic răgaz, mă gândesc la câte mai am de făcut anul acesta. Că mi-am prppus o mie de lucruri, din care am reuşit până acum, doar vreo două-trei.
    Anul viitor nu mai îmi propun nimic, decât să fac din nou şcoala.  Că aşa a ajuns învăţământul nostru, să ne oblige să facem iarăşi şcoala cu copiii. Sau cel puţin, pe-aici prin Bucureşti.
    Şi uite aşa, mă pornisem să vă scriu una şi mi-a ieşit cu totul alta, adică o văicăreală de toamnă. Balanţă oscilantă, asta sunt. Cu zilele, cu anotimpurile…Dar măcar m-am răcorit şi parcă-s mai bine acum.
    Voi cum v-oţi descurca cu aste treburi, toate câte sunt ele. Multe, multe, interminabile, uf, uf!!!  
    Mihaela Dămăceanu

  • Muzeul satului bucovinean

    Eu, una, mă topesc după căsuţele acestea!

  • Made in Romania

    Mi s-a părut foarte bună iniţiativa Mihaelei Pojogu de a prezenta produse româneşti şi tot de la ea am preluat ideea unei lepşe, căci ar fi frumos să încercăm să popularizăm produse făcute la noi, pe care le cunoaştem şi le apreciem.
    Chiar am folosit recent două produse pe care nu le ştiam şi pentru că am fost încântată de ele, aveam în gând să scriu câteva rânduri.
    Dar am să încep prin a vă prezenta nişte încălţări deosebit de frumoase, pe care le-am admirat recent pe Facebook. Ce ziceţi de aceste ghetuţe de toamnă în care se adună splendoarea şi culorile verii?
    Nu-i aşa că sunt deosebit de frumoase? Dacă doriţi să vedeţi mai multe asemenea „bijuterii”, le puteţi găsi pe rochiedeseara.ro.
    Iar acum despre cele folosite.
    Eram în concediul de la Saturn şi nu uitasem să îmi iau cu mine un lac de unghii. Astfel că în prima zi, mă pornesc să îmi cumpăr o ojă. O scurtă vizită prin câteva magazine şi mă opresc într-un supermarket unde se vindeau vreo câteva mărci de lac de unghii, cu preţuri cuprinse între 6 şi 11 lei. Convinsă fiind că la aceşti bani nu voi cumpăra ceva bun, aleg totuşi o culoare care mi-a plăcut şi îmi văd de treburile pentru care vine omul la mare.
    Surpriza a fost că am ales, cu totul întâmplător, ceva ce m-a uimit deşi am plătit doar 8 lei. Este un lac ultrarezistent de la Farmec, nr. 108, într-o frumoasă nuanţa auriu-argintie. S-a întins foarte bine pe unghii, s-a uscat repede şi a rezistat timp îndelungat. E adevărat că la mare nu am spălat nici vase, nici alte cele, dar sincer vă spun că am fost încântată de acest lac de unghii. Am dat o căutare pe Google şi am găsit chiar şi preţuri mai mici de 8 lei.
    Al doilea produs de care sunt la fel de încântată este crema CC de la Elmiplant. Pe aceasta am primit-o cadou de la sora mea, ce fusese atât de mulţumită încât s-a gândit să îmi cumpere şi mie una. 
    Am folosit-o zilnic săptămâna trecută şi am remarcat imediat o foarte bună putere de acoperire. 
    Deja în acest scurt interval, se remarcă o iluminare, limpezire şi uşoară netezire a tenului. Şi vă spun că foarte rar mi s-a întâmplat să observ vreun efect benefic la folosirea unui produs pentru faţă, într-un timp atât de scurt. Pe lângă cele multe beneficii pe care le-ar avea produsul, mai are şi caviar. Şi nu are parabeni.
    Cam acestea sunt recomandările mele, legate de produse româneşti.
    Mi-ar plăcea foarte mult să popularizăm ideea şi astfel să mai aflăm păreri.
    Din acest motiv, iniţiez o leapşă pe care o poate prelua oricine doreşte să ajute la promovarea producătorilor români, dar fac şi câteva recomandări, cu speranţa de a impulsiona ceva mai mult ideea.
    Aşadar, Carmen, Vienela,  Irina, Valentina, Iulia, Iuliana, Claudia, Adriana, Alice, Dana aş fi încântată să aflu ce produse româneşti vă plac.