Am zâmbit aseară citind textul pe care vi-l scriu mai jos. M-am gândit că nu există doar dezavantaje când reiei şcoala alături de copii. Unele din cele mai plăcute momente, sunt acelea în care fac o mică analiză a textelor literare incluse în manualele şi culegerile după care lucrează. Să nu râdeţi că vă arăt un text dintr-un manual de clasa a IV-a.
Aşa uşor cum este el, adresat copiilor, pe mine m-a ATINS!!!
„Învăţătorul Basil Dragoşescu a intrat în clasă, aşteptat cu nerăbdare de elevi.
– Vom face mai întâi lecţia de română. După aceea vă voi împărtăşi roadele compunerilor pe care mi le-aţi dat ieri. Vă voi controla acum, ca de obicei, tema zilei.
Şi învăţătorul trecu printre bănci, făcând observaţiile corespunzătoare. În faţa elevului Caragiale, atras de claritatea exprimării acestuia:
– Ascultă, Caragiale, lămureşte-ne de ce ai scris aceeaşi idee în mai multe forme?
– Vedeţi, răspunse Caragiale, eu mă silesc să strâng în cât mai puţine cuvinte gândurile mele.
– Vasăzică încerci să exprimi aceeaşi idee într-o formă mai scurtă?
– Da! Şi o scriu până socotesc că-i bine. Aşa am făcut şi acum. Prima formă era aşa: „Cel care învaţă bine are şi multe bucurii.” Pe urmă am început să scurtez până am ajuns la: ” Cine învaţă se bucură.”
– Nu-i rău! Scurt şi limpede. Apoi, învăţătorul se adresă elevilor:
– Aţi auzit, băieţi? Cine învăţa se bucură. Să învăţaţi, că părinţii voştri trudesc şi asudă din greu, ca voi să puteţi învăţa carte.
Învătătorul mai observă în caietul lui Iancu texte copiate, ici-colo subliniate cuvinte sau expresii. Se bucură.
Apoi se îndreptă spre catedră:
– Voi începe cu elevul Caragiale L. Ion. A scris într-o pagină şi jumătate mai mult decât au scris alţii în şase. Acum nu mă mai mir cum de a izbutit. E rodul strădaniei lui. Şi punctuaţia a pus-o ca lumea. Şi ortografia este corectă, iar forma, foarte îngrijită. Ca să nu mai vorbim de limpezimea cu care şi-a înşirat ideile. Bravo, Caragiale!
Şi învăţătorul Basil Drăgoşescu îi întinse elevului Caragiale L. Ion caietul, pe pagina căruia scrisese cu creionul roşu un zece cât roata carului de mare…”
Virgil Stoenescu – Sîrguinţa lui Iancu
Nu îmi amintesc să fi citit acest text. Dar cum vă spuneam, m-am simţit…touche.
Cu accent, desigur, dar nu ştiu unde îl găsesc aici.
Week-end plăcut şi inspirat să aveţi!
Mihaela Dămăceanu
Lasă un răspuns