Între treburi şi trebuşoare, toată săptămâna trecută m-am frământat. De marţi până sâmbătă. Mi-am văzut de serviciu că e cu musai. Am fost în locurile în care stabilisem din timp că voi merge. Am mai făcut şi câte ceva prin casă, dar de scris mi-a fost imposibil.

Mi-am exprimat doar opinia că de data aceasta nu mai am energie de proteste şi m-am impulsionat fără succes sa scriu despre o ora, trei forme de terapie.

Abia sâmbătă am reusit să scriu si asta pentru că mă trezisem hotârâta: „Never too old to rock’n’roll” mi-am zis cu năduf.

Imi adunasem năduful după ce ma frământasem în amintiri şi păreri.

Pornind de la un „bine că ai fost tu grozaaaaavă să mergi la Revoluţie” pronunţat în familie cu superioritate şi cu un ton ce biciuia cu dispreţ, până la dezaprobarea tacită a unei discuţii auzite cu ani în urmă, în care unii pensionari îşi exprimau dispreţul pentru tineretul ce nu ştie ce-i munca dar se ţine de proteste…mă tot foiam prin casă.

Între propriile-mi întrebări despre too old or not too old, mă deranjau emisiunile pline de rău de pe unele posturi TV pe care nu eu le ascult, dar şi insistenţa de a protesta venită de pe Facebook. Mi-era clar de ce parte sunt, dar nu mai simteam energie pentru proteste.

Mi se parea ca s-a consumat toată energia odată cu speranţele ce ma luminau pe vremuri. Am simţit în gât amarul dezamăgirilor provocate de toţi preşedinţii ce nu erau de culoare rosie. Am votat întotdeauna şi sunt din principiu anti-PSD.

Dar sunt câţiva ani de când nu mai urmăresc viaţa politică. Pentru că efectiv nu mai pot. Sâmbătă dimineaţa am simţit că pot din nou şi că trebuie să merg acolo unde gândurile îmi tot stăteau.

Şi am fost liniştită doar sâmbătă.

De duminică parca m-a cuprins teama. Am sentimentul că o astfel de vrajbă nu am văzut până acum.

E clar că nu pot fi de acord cu ideea de baza a Ordonanţei 13, dar îmi pare cumplită reacţia oamenilor.

La televizor nu mă uit, însă aud în fundal ţipete. Si numai ceartă. Pe Facebook văd o mulţime de bloggeri-unii foarte dragi mie- ce ne cheamă insistent în Piaţa Victoriei. Văd oameni ce postează comentarii pline de răutate despre cei protestează în faţa Guvernului. Scot în faţă aceleaşi două-trei  fotografii cu pancarte prost inspirate. Ba au găsit si un om alături de care nu ţi-ar plăcea să protestezi şi aruncă vorbe urâte cum că aceştia sunt oamenii din Piaţă.

De partea cealaltă se râde cu prea mult dispreţ la adresa celor ce îşi exprimă şi ei nemulţumirea la Cotroceni şi se pun la punct cu superioritate toate greşelile de scriere ce apar la vreun simpatizant PSD.

Nu că mi-ar plăcea greşelile, dar este prea multă aroganţă în corecturile ce li se aduc. Ca şi când ai interdicţie la opinii, câtă vreme nici să scrii nu ştii 🙂

Poate par minore exemplele acestea, am ales şi eu ce mi-a trecut acum prin minte. Dar atâta vrajbă cătă văd şi percep acum, nu am mai întâlnit pe Facebook. Atâta superioritate, atâtea jigniri de toate parţile, atâta siguranţă că deţii monopolul dreptăţii şi al adevărului…eu nu am mai perceput.

Maybe, I’m too old to rock’n’roll, chiar dacă îl contrazic pe Ian Anderson, pe care mult il iubeam în urmă cu 20 de ani.

Dar, fraţilor, zău că nu pot să mai înţeleg atâta intoleranţă.

Ştiu ca tinereţea are idealuri şi dreptul să lupte pentru ele. Ştiu că bătrâneţea aduce şi oboseala, poate mai multă decât înţelepciune.

Dar să ne certăm pe Facebook? Să ne certăm copii cu părinţi şi să ne jignim între noi? Îmi pare total aiurea, acum, după mai mult de cei 20 de ani prevestiţi de Brucan.

Da, chiar ştiu cazuri!

Nu înţeleg sensul acestei dezbinări şi îndârjiri, nu văd de ce am fi românii mei şi românii lor. Nu e nimeni mai puţin român şi nu pot să pricep de ce atâta ură. Acesta este cuvântul care descrie starea pe care o percep în acest moment, în mod special la TV şi FB, dar nu numai.

Aşadar, voi reduce contactul cu aceste canale şi mă voi ruga ceva mai mult. PĂREREA MEA. Dar nu mai puteam să nu o spun, ceea ce nu înseamnă că vreau să o impun cuiva.

Sigur că nu toţi simţim aceleaşi lucruri. Culmea este că tot pe Facebook am citit aseară unele vorbe cu care am rezonat perfect:

„E un pic prea iarnă în suflete, prea toamnă în priviri și multe cuvinte sunt grindină și burniță zilele astea. Până și pentru mine”- Razvan Dragoi

Şi tot de la Răzvan citire – că îmi vine să îi copiez fiecare cuvânt-

„OUG 13 se abroga, va deveni OUG 14. Sorin Grindeanu se botează Sevil Shaideh. Dragnea va fi condamnat fără mila la 2 săptămâni fără roaming în Tahiti. Între timp, continua masacrarea pădurilor, spitalele seamănă cu lagărele de exterminare, autostrăzi superbe vedem pe la vecini, facturi crescute că așa vor unii, taxe aberante și alte mizilicuri continuă, dar victorie, gata cu Ordonanța 13! #toteisuntpestetot

Fotografie: https://www.roxanadulgheru.ro


Please share if you agree! Thank you!