Blog de familie

An: 2016

  • Pilaf cu piept de pui si alune

    Pilaf cu piept de pui si alune

    În urmă cu mai mulţi ani, ajungând prima oară în Istanbul, am descoperit acest fel de mancare, pe care ulterior nu l-am văzut nicăieri.
    Pe străduţele pietruite, printre moschei cu minarete şi case înalte cu magazine la parter-ce etalau pe tarabele din faţa toate minunăţiile lumii,  vânzători ambulanţi treceau cu niste cărucioare. Purtau pe ele o cutie cubică, cu fundul din inox lucitor şi cu ceilalţi cinci pereţi din sticlă.
    În  cutiile plimbătoare, unii aveau covrigi, alţii aveau o tavă rotundă plină cu mâncare. Cel mai des am văzut în ele acest fel de pilaf cu pui şi alune.
    Pentru că totul părea foarte curat, am îndrăznit la vremea aceea să încerc mancarea. Mi-a plăcut şi am încercat acasă reţeta.
     
    Ingrediente pentru 4 porţii de pilaf cu piept de pui şi alune
     OLYMPUS DIGITAL CAMERA
    –         2 căni de orez
    –         o ceapă mare(sau cateva fire de ceapa verde)
    –         500 g piept de pui
    –         150 g alune
    –         sucul unei lămâi
    –         o lingură de ulei
    –         sare, piper.

    Mod de preparare pilaf cu pui si alune:

     1. Se spală orezul în mai multe ape, până când apa rămâne limpede. Se lasă în apă să se umfle, în timp ce pregătim celelalte ingrediente.
    2. Se taie pieptul de pui în fâşii şi se pune pe foc cu uleiul, într-o cratiţă cu fundul mai gros.
    3. Se curaţă ceapa si se taie solzişori, după care se adaugă peste pieptul de pui. Se lasă pe foc până scade tot sucul şi se rumeneşte puţin. Se adaugă sucul de lămâie şi se mai lasă câteva minute.
    4. Se pune şi orezul bine scurs, se amestecă puţin şi după două-trei minute se pun 8 căni de apă. Se acoperă vasul cu un capac şi se lasă la foc mic, fără să se amestece, aproximativ 20 de minute.
    5. Se pun alunele, se sărează şi se piperează după gust. Este de preferat să folosim alune nesărate, în caz contrar aveţi grijă câtă sare adăugaţi. Se mai lasă 5 minute şi se închide focul. Bobul de orez nu trebuie sa fie complet fiert, el se mai înmoaie şi după ce se opreşte focul. Reţeta se poate face şi cu turmeric sau curry, dacă vă place gustul acestora.
    Sper sa va placa!
    ––––––––––––––––––––––-

    VA MULTUMESC că treceţi pe aici, citiţi şi îmi sunteţi alături!

    Daca v-a placut acest articol, daca il considerati util, daca vreti sa il pastrati undeva sau sa il citeasca si altii, va rog sa il distribuiti. Acest lucru ajuta blogul sa creasca, iar mie imi trimiteti un semnal ca nu muncesc degeaba aici 🙂

    Si daca va abonati la blog (casuta din dreapta-sus) sau dati un like paginii de Facebook a Blogului de familie, ma ajutati sa scriu mai des si mai bine. In felul acesta pastram legatura si aprindeti o scanteioara care pastreaza un vis!

  • Meniu de noiembrie si post

    Meniu de noiembrie si post

    Sunt putin in intarziere, dar vreau sa incercam un meniu usurel de noiembrie, post si putin timp disponibil. Postul va fi pentru noi, lui Mihnea ii fac si cate ceva de dulce. Alt Meniu saptamanal de post.

    Vreau sa fac mai multa salata, nu mancam suficiente fructe, asa ca ma straduiesc sa compensam cu salate. Acum doua, trei saptamani, am introdus la greu guliile. In cea mai simpla varianta posibila, adica çea de salata. O curatam, o dam pe razatoarea mare, adaugam un strop de ulei, otet, sare, piper si oregano si obtinem o salata delicioasa. Simpla si foarte rapida, a avut succes maxim.

    Saptamana trecuta, dar si inainte, am tot facut salata de sfecla rosie. Aproape la fel de usoara, doar ca mai necesita fierbere/coacere. Desi merge si cruda dar in combinatie cu alte radacinoase. Lui Mihnea nu ii place foarte mult, dar tot o voi pastra in meniu.

    Meniu de noiembrie in post

    Luni

    ciorba de cartofi

    salata cu cartofi fierti, sfecla murata, ceapa si ton

    Marti

    ciorba de cartofi

    mancare de mazare

    salata de gulii

    Miercuri

    mancare de mazare

    salata de radacinoase crude

    Mere coapte

    Joi

    ciorba de fasole

    paste cu sos de rosii si ciuperci

    Vineri

    ciorba de fasole

    tocanita de legume cu mamaliguta

    Sambata

    macrou la cuptor si garnitura de cartofi natur

    salata de gulii

    Duminica

    salata de vinete

    file de cod in crusta de verdeturi cu sote de broccoli si conopida

    placinta cu mere

    Pentru dimineata si desert: tofu, pate de post, cereale cu piure de banane, pasta de masline, hummus, compot de prune, fructe proaspete si uscate, nuci, migdale, alune.

     

     

  • Oameni care-ti insenineaza ziua

    Oameni care-ti insenineaza ziua

    Din cauza unui eveniment important ce nu m-a lasat nici sa deschid blogul zilele acestea, ieri dimineata atata m-am sucit prin casa, ca am plecat mai tarziu ca de obicei. Da’ m-am imbracat frumos 🙂 Urc intr-un taxi si ma intampina un domn usor negricios cu o barba alba, ingrijita. Zambind pe sub mustata tot alba, imi zice:

    – Dumneavoastra ati adus iarna aceasta, doamna?

    – Eu zic ca dumneavoastra, ca ati iesit inaintea mea, ii raspund zambind, amintindu-mi ca acelasi lucru il auzisesem si cu cateva zile in urma, la alt domn taximetrist. Cred ca i-a invatat compania cum sa deschida in mod amuzant o discutie 🙂 , ca in ultima vreme soferii de taxi par ca ar avea nevoie de ceva educatie. Daca zilele trecute as fi avut chef de vorba si nu mi-am gasit partener in soferul acela, ieri chiar nu aveam deloc stare de vorbit. Dar ma trezesc continuand, in timp ce totusi imi spuneam singura ca mai bine as mai citi un pic:

    – Parca ne-a luat prea repede frigul asta.

    – Da, asa e, maine-poimane trebuie sa scriu scrisoare Mosului. Am o nepotica. Anul trecut i-am scris lu’ Mosu ca tot anul imi ceruse o papusa si bucatarie pentru ea.

    – Cati ani are?

    – Trei si un pic.

    – Sa va traiasca!

    – Multumesc. Asa sa fie la toata lumea! Este o smecheraaaa si o vorbareataaaa, umple casa cu ciripitul ei: „Mamaie, tataia nu a fost cuminte. In palc a baut tlei beli si a volbit cu tlei doamne”. Nevasta-mea o intreaba daca erau tinere doamnele acelea si ea raspunde ca erau babe ca si ea. Eu o intreb daca de inghetata nu mai stie si ea ii spune nevesti-mii ca a inteles „glesit”, ca tataia nu a baut nimica. O scot in parc si ii mai iau cate o inghetata, desi nevasta-mea si fii-mea nu sunt de acord cu inghetata. Da’ eu ii iau, o las sa se topeasca si ii dau incet cate o lingurita. Acuma trebuie sa scriu scrisoarea Mosului. Poate o sa primesc si eu ceva, anul trecut toata casa a primit, numai tataia, nu. M-am imbracat in Mos, le-am dat cadourile, mi-a spus „Catelus cu palul clet” si apoi m-am dus sa ma dezbrac in alta camera. Cand m-am intors, imi zice bucuroasa”

    „- Tataie, a venit Mosul!

    – Daaaa, si ti-a adus ceva, tataie?

    – Da, mi-a adus. O papusa si o bucatalie.

    – Da lu’ mamaia i-a adus ceva, tataie?

    – Un palfum.

    – Da’ pisicului si catelului le-a adus ceva, tataie?

    – Da, le-a adus mancale.

    – Da lu’ tataia ce i-a adus?

    – Nimita. Tataia nu a fost tuminte. A baut bele si a fumat tot anu’. D-aia nu i-a adus Mosu si lui tadou.

    – Bine, ma tataie, bine! Tataia nu a fost tuminte!”

    – Ce dulcica-i! Sa va traiasca! spun amuzata, gandindu-ma ca nu mai am cum sa citesc, dar omul e simpatic tare si nu-i bai daca nu citesc acuma. Sta cu dumneavoastra?

    – Da. Parintii sunt in Tenerife, vin acuma, de Craciun. La toamna vor sa ne-o ia, trebuie sa o duca la gradinita acolo, sa invete limba si sa creasca cu parintii ei. Nevasta-mea nu mai poate de ciuda, tot imi zice ca ne ia fata si ramane casa goala. „Ai innebunit, femeie? Ce, e fata ta?” femeia imi spune ca ramane casa goala, ca o sa sufere mult, ca ce se face ea fara fata, fara copil in casa? „Pai ce sa facem? Avem pisicul si cainele, ca doar n-oi mai fi vrand copil, acu’, la 56 de ani? Ce, ai innebunit? Daca mai vrei copil, ar trebui sa sar gardul, la vecina, ca-i mai tanara. Fac copilul si-l aduc acasa, e bine asa?”. „Te omor, iti rup picioarele, nenorocitule, nu-ti ajunge ca te-am prins odata, acu’ 35 de ani?” Nu ma prinsese cu nimeni, continua sa spuna domnul, doar ca m-a prins la restaurant cu una. Fetele i-au spus mereu ca la restaurant e una, si in pat e alta. Dar ea o tine de atuncia, ca dupa restaurant oricum urma patul, noroc ca m-a prins ea la timp. Si continua ca daca ma duc la vecina, peste gard, imi pune otrava in mancare si mie si vecinei. Atunci, stai femeie linistita. Si lasa copilul sa se duca cu parintii lui, ca noi suntem mosi si ramanem aici, cu pisica si cainele.

    – Hihi, simpatica si doamna, nu doar dumneavoastra! Sunt bine copiii in Tenerife?

    – Foarte bine, doamna, multumesc lui Dumnezeu! S-au chinuit ei putin-un an doi, dar acuma sunt foarte bine. Vor sa ia si fata cu ei, e normal. I-a ajutat Dumnezeu, au avut noroc de oameni buni. Acum 8 ani a fost un targ de joburi, aici la Pavilionul Expozitional. Fata mea facuse A.S.E.-ul si gineri-miu e inginer. Dar nu le-a fost rusine sa munceasca. I-a angajat acelasi patron pe amandoi, ea pe post de secretara si el ca sofer. Au muncit mult. Omul i-a placut pe amandoi si cand au zis sa-si ea un apartament mic, nu i-a lasat sa faca credit la banca. A luat el apartamentul, le-a oprit cate 300 de euro la fiecare si asa si-au platit casa mai usor. Acuma i-a ajutat sa isi faca si afacerea lor. Daca el are 1000 de turisti, le da si lor 100. Spania a avut multe probleme cu criza asta, dar turimul tot a mers, doamna. Imi spun copiii ca vin o groaza de nordice, de olandeze, de britanici. Merge turismul in Tenerife, merge chiar bine.

    – Ce poveste frumoasa! Sa va traiasca, sa fie fericiti si sa le mearga bine! Fata e singurul copil?

    – Nu, doamna. Am cinci fete.

    – Cinnnnnci. Wow!!

    – Da. Cinci. Nevasta-mea a vrut neaparat un baiat. Am tot facut fete, ea fiind convinsa ca urmatorul copil va fi baiat. A cincea oara m-am dus la maternitate asa de beat, ca nici nu mi-am dat seama ca am dat florile femeii de serviciu, in loc sa le dau doctoritei. Era tot o fetita de 3,4 kg, sa-mi traiasca mi-am zis! Nevasta-mea ar mai fi incercat din nou. Simtea ea ca acuma vine si baiatul. Vedea semne peste tot. I-am zis ca daca mai vrea inca un copil sa se duca peste gard, la vecinul, ca mie imi ajunge. Nu s-a dus!

    In ritmul acestei povesti saltarete, optimiste si datatoare de energie, nici nu stiu cand am ajuns la destinatie. Mi-a mai spus si cum se schimba femeile, cum sunt ele doar lapte si miere, un an-doi dupa casatorie si cum dupa aia iti tot arata cu degetul patul de langa. „Vrei sa merg la vecina, sa sar gardul” o tot intreb eu. Dar acuma nu cred ca mai are ea grija asta. Ca de-aia tot mi-o arata cu degetul patul de langa. Mi-a mai povestit inciudat si cum s-a suparat acu’ o luna pe doua din fetele lui. Isi facusera alte planuri de Craciun si nu vroiau sa vina acasa. Le-a certat rau si le-a inchis telefonul.”De-aia m-am chinuit si m-am luptat eu sa le cresc, sa le tin pe toate in facultati? Ca sa nu am casa plina nici macar de Craciun? Sa vina aicea, sa petrecem cu totii, sa rasune casa iar de veselie. Bem, mancam, gatim, ne povestim si o tinem asa doua saptamani! Porcul l-am luat. Adica, l-am ales si il iau cand trebuie. Mi-l hraneste de acuma doar cu porumb”. Fetele au tot sunat-o pe mama sa intrebe daca i-a trecut domnului supararea. Mama le spunea ca nu si pana l-au urma si-au schimbat programul si vin toti acasa.”Doua sunt in tara, celelalte nu. Macar de Craciun sa ne adunam cu totii, doamna!”

    . Cum este sa cresti cinci copii, mie mi-e greu uneori, si am doar  unul?

    – Ooooo… Asa frumos! Ce veselie era la mine in casa, ce galagie, ce bucurie si ce de certuri. Cu atata drag le-am crescut! Eu am fost sofer pe tir, eram plecat de acasa cate doua saptamani. Le duceam dorul foarte mult. Cum veneam acasa, ma puneam in patru labe si dadeam pe rand, cu fiecare in spate cate o tura de sufragerie. Nevasta-mea ma certa, ma trimitea sa ma odihnesc ca oi fi obosit. Dar mie atata imi lipseau cand eram plecat. Cum sa nu ma joc eu cu fetele mele. Mi-au zis ca le era frica de mine, desi nu le-am atins niciodata. Dar le speria nevasta-mea ca vin si le bat cu cureaua. „Cum sa le potolesc pe nazdravanele astea?”

    Mi-a parut rau cand am coborat din masina, as fi inconjurat Bucurestiul sa mai ascult, asa era de simpatic domnul. Azi am intarziat iar, dar m-am gandit ca nu se pune dupa ziua de ieri. M-am trezit cu noaptea-n cap sa scriu istoria aceasta, mi-ar fi parut rau sa o pierd. Si mi-am zis ca poate v-o insenina si voua weekendul.

    Mie mi-a mers bine ieri. Am rezolvat o problema destul de importanta, mi-a purtat noroc domnul taximetrist. La sfarsitul programului de lucru dau fuga-fuga la scoala ca m-au chemat de urgenta. Domnisorul a facut nazbatii. Mai vreau sa vorbesc cu ceva profesori, sa aflu si eu notele de anul asta si apoi sa vin iar pe fuga-inainte spre casa, ca vine cineva pe la noi si nu am pregatit una-alta.

    Cum o fi, Doamne, sa cresti cinci copii???

    „Frumos!” Asa mi-a raspunsul domnul cu barba si mustata ninse de ani. Si eu il cred, caci se vedea pe fata lui si se simtea din fiecare vorba cat de plina i-a fost si ii este viata.

     

  • Braduţul de Crăciun cu poveste

    Braduţul de Crăciun cu poveste

    Friguţ bine de tot, afară. Nu ştiu sigur dacă mi s-a înroşit nasul, dar când am ajuns la serviciu aşa-l simţeam. Nu că era nevoie să vină geruţul ca să îmi amintească, dar sigur mi-a mai dat un mic brânci.

     

    Mai sunt cinci săptămâni până la Crăciun-azi începe şi postul  şi m-am trezit cu un amestec de stări: pe de-o parte sărbătorile iernii aduc bucurie şi cadouri, pe cealaltă parte aduc şi ceva presiune, cu treburile lor multe şi mărunte.

    În fiecare an îmi propun să mă organizez mai bine, nu îmi iese mereu. Dar perseverez cu bunele intenţii organizatorice, ar fi cazul să concep un plan. Îmi plac planurile, mai bine zis îmi place să le alcătuiesc 🙂

    Şi pentru că veni vorba de sărbători, hai să vă arăt brăduţul meu. Este un micuţ de brad, dar e cu poveste şi drum, aşa că este cel mai drag dintre brazii de Crăciun. Nu am mai apucat să scriu despre concediul nostru de la munte, dar măcar despre brad să vă povestesc. Scriam eu in ceva veşti bune  că am urcat pe munte cu Mihnea şi că nu înceta să-şi rotească ochii şi capul după toţi brazii, plantele, gâzele, ciupercile…în timp ce mami gâfâia încercând să ţină pasul şi ritmul 🙂

    Sus, spre vârful Ceahlăului, îmi trăgeam sufletul şi de-a dreptul inspiram peisajul. Îl am şi acum în minte, mă umple de bucurie. Mihnea trebăluia prin frunziş cu băţul şi cuţitul proaspăt achiziţionat şi purtat cu mândrie la şold. Îmi cere sticluţele de apă-noroc că eram aproape de destinaţie şi dispare iar.

    Când se întoarce avea doi braduţi. Puiuţi mici-să fi avut vreo 7-8 cm, dar tot m-am burzuluit oleacă. Mi-a părut rău că i-a luat din locuşorul şi mediul lor, i-am spus că-i omoară degeaba, că la noi mor şi florile de căldură, d’apăi brazii. Dar erau deja scoşi, nu prea i-a păsat de ceartă, scurma de zor cu cuţitul. A umplut fiecare sticlă cu pământ, frunziş şi cetiniş, a fixat acolo micuţele rădăcini de brad şi i-a purtat în rucsacul din spate, păn-la Duruitoare şi înapoi.

    I-a udat şi îngrijit acolo, i-a plimbat pe lungul traseu de întoarcere Durău-Piatra-Neamţ-Bucureşti. Deja îmi era drag de el cu braduţii şi de atenţia pe care le-o dăruia.

    Mi-a spus în tren că îi va pune la el în cameră şi când vor creşte îi va duce la mamaia şi-i va planta în grădină. Nu am crezut că vor rezista şi am insistat să lase măcar unul pe bacon, în camera lui nu vedeam şanse să reziste. În paranteză fie zis, îî şi vedeam uscaţi încă de când eram pe Ceahlău.

    Şi-a ţinut unul pe birou, pus în ghiveci cu pământul şi frunzişul lui şi completat cu pământ luat de la florărie. De acelaşi sol a avut parte şi celalalt.

    Unul s-a uscat şi unul trăieşte şi acum. Surprinzător pentru mine, a rezistat cel din casă. I-a pis permanent apă, niciodată nu a apucat pamântul să se usuce.

    Am avut şi eu grijă de cel din balcon, dar nu l-am udat chiar aşa de des. De la apă o fi rezistat? Nici nu pot să vă spun cât îmi este de drag micul nostru braduţ. Musai îi punem un globuleţ-două, că nu cred să încapă mai multe în el.

    Dar aşa braduţ purtat cu drag, n-am mai avut până acuma în casă 😀 .

  • Bloggeritele pe care le-am cunoscut personal-partea a doua

    Bloggeritele pe care le-am cunoscut personal-partea a doua

    Singurul criteriu dupa care m-am ghidat in ordinea prezentarii  dragutelor doamne scriitoare de bloguri-cu care am avut placerea de a ma intalni, a fost cel cronologic.

    Dar nu stiu cum s-a facut si s-au aruncat zarurile, astfel ca toate doamnele despre care voi povesti astazi au ceva in comun: toate au locuit o perioada in afara tarii. Total fara intentie a fost, asa s-a nimerit sa ne intalnim 🙂

    Sa va spun:

    In decembrie 2014, vulpita calatoare a scris pe blog ca va veni in Bucuresti. Cum ea locuia in Canada si mie imi placea de ea si de blogul ei, am sarit cu propunerea de a ne vedea. Si ce sa vezi, ca a fost de acord 🙂

    Ne-am intalnit mai tarziu si asa cum s-a intamplat de fiecare data, a zburat prea repede timpul.

    Subiectele vorbelor sorbite la ceai/cafea au avut iarasi legatura cu experientele personale de viata si cu blogul. Nu va spun cate lucruri interesante despre Canada, despre relocari, modul de viata de acolo si problemele celor cu copii, am aflat de la ea.

    Despre blog mi-a spus ca l-a facut ca sa isi pastreze ordonat impresiile propriilor calatorii. Evident ca iubeste calatoriile si evident ca acest lucru se simte si pe blog si in discutii. Sa vedeti numai ce fotografii are! Am vrut sa ne mai intalnim si alte dati, din pacate nu am reusit. Dar am tinut legatura telefonic si sunt sigura ca ne vom revedea.

    Apoi, parca ieri era august. Nu al lui 2016, ci al lui 2015. Carmen imi spusese ca vine in concediu in tara si va trece cateva zile si prin Bucuresti. Cine a participat in ultimii ani la „Miercurea fara cuvinte” sau a citit blogul „Intre vis si realitate” poate ca a observat cat de des eram pe-acolo si cat de draga imi este Carmen.

    Ne-am dat peste cap sa ne intalnim, caci una este sa locuiesti in acelasi oras si alta este sa fii in vacanta, intr-o scurta trecere prin oras. Si daca este vorba despre Carmen, cred ca stiti cat este ea de dinamica, cate lucruri face si cata lume o iubeste si doreste sa o intalneasca.

    In acest context, pot spune ca nu am decat un singur regret, acela ca timpul pe care l-am petrecut impreuna a fost  scurt. Mult prea scurt pentru cat as fi vrut eu.

    Ne-am intalnit in fata muzeului George Enescu pentru ca isi dorea mult sa asculte un concert. Eu nu am putut sa raman, asa ca am stat putin de vorba inainte ca ei sa intre. Ne-am imbratisat, fotografiat si ne-am bucurat ca am reusit chiar si atat. Dar putinul timp petrecut impreuna a fost suficient pentru a intari simpatia dintre noi si a-mi demonstra inca o data ca prin blogging se pot tese foarte frumoase prietenii.

    Am si o poza cu ea si Pandhora-o veche prietena a ei si ghidul lui Carmen prin Bucuresti.

    Carmen este profesoara mea de viata frumoasa, nu este prima data cand spun acest lucru. Imi este foarte dor de ea, imi lipseste mult faptul ca nu mai scrie pe blog si imi amintesc cu drag de diminetile in care imi care imi luam de la ea o parte importanta din imboldul de a scrie si eu.

    Daca ar fi sa o caracterizez pe Carmen in doar cateva cuvinte, atunci as folosi un cunoscut titlu de roman biografic: „Bucuria vietii”. Pentru ca este extraordinar cat de bine reuseste sa se bucure de viata ei si cat de mult o infrumuseteaza pe a celor din jurul ei.

    Ultima intalnire a avut loc in vara aceasta. Pe Miruna o citeam de la inceputul blogului acestuia. Nu m-as fi gandit ca ne-am putea vedea vreodata, dupa gustul meu ea scrie superb si este prea cunoscuta in lumea bloggingului. Nu ma vedeam eu la plimbari cu celebritati 🙂

    O citeam, ma emotionam aproape la fiecare rand si luam aminte ca un invatacel cuminte, cat de bine intoarce cuvintele si ce frumos transmite stari, idei, provocari. Invatam, adica.

    Si cum va spuneam, incet…ne-am imprietenit. De fapt, nu stiu daca v-am spus, dar aceasta este ideea articolului: citind mult timp pe cineva, simti ca omul acela iti devine prieten.

    Nu o sa va povestesc in amanunte cum ne-am imprietenit, ci doar ca odata am vazut in poze o mireasa foarte frumoasa ce m-a emotionat si altadata am participat la o conferinta interesanta si foarte scumpa, datorita ei. Aceeasi la care am cunoscut-o pe Iulia, vedeti cum se leaga lucrurile? Iaca, nici eu nu as vedea toate legaturile astea, daca nu mi-as oferi ragazul de a scrie despre ele 🙂

    In primavara aceasta, Miruna s-a reintors acasa si eu nu am scapat ocazia sa vad un puisor mic si dulce si sa o cunosc pe mamica lui.

    Ne-am plimbat prin parc, am mers continuu o tona de pasi (nu stiu daca au fost chiar 10000 cat e recomandabil, mai nou). Puiul mic-broscut ii spune ea 🙂 a fost asa de cumincior in caruciorul lui simpatic iar noi ne-am vazut de vorbe.

    Desigur: Marea Britanie, viata de doctor, de blogger mai mare si de unul aspirant, acomodare intr-o tara straina si reacomodarea acasa dupa cativa ani seriosi de Marea Britanie, provocarile vietii de proaspata mamica…multe, marunte sau nu prea, dar placute.

    Firul rosu, comun tuturor intalnirilor despre care am scris aici, este că fiecare a fost o mare plăcere. Mereu am plecat de acasa cu un strop de emoţie si de fiecare dată am încheiat întâlnirea cu regret. Nu mi s-a întâmplat sa nu pot vorbi, să nu curgă conversaţia extrem de uşor, să nu avem senzaţia că am putea vorbi zile întregi, de parca ne-am cunoaste de-o viata.

    Deci bloggerii sunt oameni deschişi! Comunicativi, plăcuţi, plini de informaţii si idei! Şi e o bucurie să stai de vorba cu ei.

    CONCLUZIA?

    Haideti sa mai iesim din case! Si acum nu scriu doar pentru/despre bloggeri. E valabil pentru toti. Haideti sa mai lasam treburile astea- ca si asa nu se vor termina vreodata si sa petrecem putin timp cu cei ce ne plac, cu cei pe care-i simtim aproape.

    Asa cum spuneam, ideea acestui articol mi-a venit atunci cand am scris despre bloggeritele mele dragi. Nici prin cap nu imi trecuse la niciuna dintre intalniri, ca voi scrie vreodata acest articol. Am scris ca sa va arat ca se creaza prietenii intre bloguri, ca sa va invit pe toti la plimbari si, nu in ultimul rand, sa-mi reamintesc momente placute si sa MULTUMESC fetelor pentru ele.

    Sursa fotografii: poza 1- Cosas de Coco, poza 2-Carmen

  • Cu blogurile la intalnire

    Cu blogurile la intalnire

    De cand am scris blogurile mele dragi am avut intentia sa va povestesc putin despre bloggeritele cu care m-am intalnit personal. Am zis eu, asa, ca ar fi placut sa rememorez clipele acelea si poate ar fi interesant si pentru altii sa vada ca blogurile isi mai dau si intalniri 🙂  Am o lista destul de lunguta si mi-ar placea sa fie si mai si. Ei, ce ziceti?

    Bloggeritele pe care le-am intalnit.

    Pe  Cristina o cunoasteam dinainte de a incepe blogul. A fost prima persoana cu blog, pe care am cunoscut-o eu. La vremea aceea citeam niste bloguri americane si cochetam cumva cu ideea. Habar nu aveam cat de multe bloguri erau si la noi, mie mi se parea ca lumea nici nu stia ce sunt alea. Lucram amandoua in aceeasi cladire-la institutii diferite- si ne-am imprietenit repede. Vorbeam de nu ne mai opream, si atunci si mai tarziu, dupa ce nu am mai avut acelasi sediu. Nu despre bloguri. Despre noi, despre viata, despre ai nostri…despre toate. Nu stiu daca si tu esti la fel, dar eu-cu varsta nu mai sunt chiar atata de vorbareata, in general. Dar cu unii oameni as vorbi ore intregi. Ce ore…zile vreau sa zic 😀  Printre altele, ea mi-a spus ca are blog si mi-a dat cateva informatii. Asa am facut si noi unul. Adica sotul meu l-a facut, eu doar am scris. A, iar Mihnea a fost cu educatia plastica 🙂

    La vreo doi ani de blogging, intr-un decembrie fara fulgi de nea, m-am intalnit cu alta Cristina. De la Cosas de Coco. Si iar asa, am voooorbit mai fetelor, de ma durea gura. Cate-n luna si in stele. Cristina este pasionata de calatorii, de fotografie si de handmade. Asa ca mi-a povestit si ulterior am admirat frumusetile facute de mainile ei pricepute. Am insirat noi atunci si niste planuri de viitor. Ce zici, Cristina, iti spune ceva cavantul ianuarie?

    Urmatoarea intalnire cu vorbe multe a fost cu Dana de la Sexulslab. Viata interesanta, povesti palpitante, sinceritate maxima, istoriile vietilor noastre si blogging, desigur.

    Acestea au fost temele celor trei ore care au zburat ca vantul si ca gandul. Vietile pe scurt, cred ca va dati seama. Ca daca era sa ne lungim cu amanunte literaro-artistice, ahaaa…inchideam cafeneaua muzeului si tot noi o deschideam.

    The next beautiful lady on the list…Iulia. Trei zile la rand, si-nca o data mai tarziu. Ei, sa nu credeti ca ne-am dat intalnire in trei zile consecutiv – nu ca nu mi-ar fi placut, dar totusi mai avem si treburi 🙂 Am participat la o conferinta. Scopul participarii a fost dublu, adica si conferinta, si intalnirea. Si cine nu mai intra cand suna clopotelul? Noi. Dar nu mereu 🙂  Am si invatat ceva acolo, serios. Si de la ei, si de la Iulia! A fost foarte placut, ne-am mai intalnit si alta data si sper ca ne vom mai intalni, ne leaga preocupari si pasiuni comune.

    Mai am fete frumoase pe lista cu intalniri, dar ma gandesc sa scriu si eu postari mai scurte. Asa ca am despartit aceasta lista in doua postari. Va urma!

    O saptamana frumoasa va doresc!

    Surse foto: cosas-decoco.blogspot.ro si sexulslab.ro

  • Vanatorii de zmeie

    Vanatorii de zmeie

    Nu am mai scris de mult despre vreo carte si nici nu intentionam sa mai scriu. Mai demult ma gandeam chiar sa nu mai scriu deloc, parca v-am spus, nu?

    Dar cum, Doamne iarta-ma, sa nu scrii despre cartea asta? Cand numeri minutele in care faci o treaba, cand intri in viteza a cincea cand ai ceva de facut…doar ca sa-ti impaci constiinta, doar ca sa nu tipe casa si familia la tine, ca tu nu stii de fapt cum sa te intorci mai repede la paginile cartii ca sa dispari cu mintea din peisajul concret in care-ti duci, de fel, obisnuita-ti viata.

    Trec oamenii casei si deschid gura sa-ti spuna-o vorba. Si tu nimic nu auzi…Esti cu totul dincolo, cu suflet, cu traire, parca cu toata viata in carte.

    Am lasat intentionat sa treaca mult timp intre cartile lui Khaled Hosseini. Au trecut mai mult de doi ani de cand am citit Splendida cetate a celor o mie de sori si am amanat Vanatorii de zmeie, asa cum lasi la masa cea mai buna bucata pentru mai tarziu. Stiam eu ce ma astepta, asa ca am apelat la ea cand mi se luase tot cheful de scris si de toate. Am facut rost de carte si mi-am pus-o in brate, in tihna, cu incetul…ca sa o savurez.

    Am vrut sa fie un citit cu incetinitorul dar apoi m-am luptat cu mine sa nu stau treaza doua nopti si sa mai las cartea din mana.

    Mare talent, mare har, mare scriitor!

    Cum or primi unii asa daruri, si altii doar firimituri?

    E o carte, da? Sunt randuri din litere, da? Si atunci cum se face ca niste cuvinte nepretentioase, aparent nelucrate, fara nu stiu ce figuri de stil si fara nu stiu cata elaborare, pot sa compuna asa o stare?

    Aparent, sau poate neaparent, Khaled Hosseini scrie foarte simplu. Nu are frazele complicate ale lui Orhan Pamuk, nu sunt lungi, nu sunt grele.

    Dar povestea…, dar efectul emotional…, te cutremura. Citesti si tremura muschii pe tine, scrasnesc dintii ca sa nu iasa tipatul de revolta, te doboara tristetea si curg siroaie din ochii tai. Nu poti sa crezi ca se poate intampla asa ceva, desi stii sigur ca da. Nu poti sa nu suferi, desi stii sigur ca este o poveste. O poveste ca toate povestile, care imbina realul cu imaginarul, dar asa de bine le amesteca, ca nu mai stii ce-i adevar si ce-i imaginatie.

    Ca este adevar, e clar. Nu cred ca degeaba s-o fi suparat pe el toata comunitatea afgana, ca a povestit lumii si a pus tara intr-o lumina negativa. Dar el a spus povesti universale, caci dementa nu s-a nascut in Afganistan, nu s-a aflat si nu va fi niciodata in monopolul acesteia.

    Dementa, paranoia si absurdul insotesc toate razboaiele si n-a fost loc pe lume sa nu-i fi adus tributul si jertfa.

    Cam asta simti si gandesti citind cartea aceasta. Si zau ca mare-i harul acestui om si tot respectul pentru toti scriitorii si darul lor. Darul de a te scufunda in alte lumi, darul de a te emotiona pana la lacrimi, de a te face o particica nevazuta dintr-un alt univers, dintr-o alta viata si dintr-o alta stare.

    Si de-acuma mai imi las niste timp pana la Si muntii au ecou, Khaled Hosseini este de savurat cu pipeta, scrie prea rar pentru noi. Am inteles ca splendida cetate va fi ecranizata. Ma intreb cum vor arata femeile, ma intreb cum or reusi actorii sa transmita toata acea bogatie fabuloasa de trairi si suferinta din sufletul lor.

    De data aceasta nu am vrut sa povestesc cartea, ci am vrut doar sa-mi scriu trairile. Sunt curioasa daca v-a placut, textul asta are vreun sens doar daca si voua va place Khaled Hosseini.

     

  • Salata cu pui si ciuperci-aperitiv excelent pentru musafiri

    Salata cu pui si ciuperci-aperitiv excelent pentru musafiri

    Va multumesc ca imi sunteti alaturi si va rog sa raspanditi si voi aceasta reteta, daca va place!

    Si daca ce gasiti aici vă e de folos, va place sau vă emoţionează/pune pe gânduri, vă puteţi abona la blog în casuţa de abonare din dreapta sus) sau puteţi da un like paginii de Facebook a Blogului de familie.

  • Uf, mai mami!

    Uf, mai mami!

    Saptamana trecuta mi-am petrecut zilele aproape numai prin spital. Va spuneam eu mai demult ca mama trebuie sa isi faca o operatie si, in sfarsit, aceasta s-a intamplat vineri.

    Totul a fost in regula, este deja acasa si imi spune ca se simte  bine.

    (mai mult…)

  • Meniu de toamna

    Meniu de toamna

    Mi-am aruncat eu asa un ochi prin blog si am constatat ca lipseste un meniu de toamna. Avem si de vara si de iarna, deci sa completam anotimpurile, zic  😛

    Si cum in aceasta perioada nu ne-ar strica un pic de economie( nu strica ea niciodata, dar mi se intampla sa mai si obosesc). Acuma chiar nu ne-ar strica, dupa vacante, inceput de an scolar si altele despre care o sa va mai povestesc eu. O sa scriu aici ce intentionez, dar nu fac calcule de data aceasta pentru ca nu am cumparat decat o parte din lista de ingrediente. Las socotelile pe alta data 🙂

    Variantele de economisire la care voi apela sunt aceleasi ca si cele din iarna:

    • alimente mai ieftine: cartofi, orez, paste, fasole boabe
    • alimente de sezon: varza, dovleac, sfecla, praz, nuci, mere, pere, struguri, ceva prune cat mai sunt
    • oferte si promotii din magazinele pe care le frecventez
    • mers la piata pentru fructe si legume proaspete. Si nu numai, ca mai sunt si altele la pret bun in piata, cum ar fi lactatele noastre si carnea.

    Mi-ar placea sa folosesc si lista de alimente sanatoase, dar sa aleg din ea ce este si  convenabil la pret, adica legumele si fructele de sezon. Am impresia ca deja am pus prea multe criterii, deci cu lista de alimente sanatoase, mai domol de data asta, ca ma incurc deja.

    Asadar, pentru incalzire, un meniu simplu de toamna:

    LUNI
      ciorba de perisoare
    piept de pui la gratar cu salata de crudităţi
    MARŢI
    ciorba de perisoare
    salata de sfecla

    MIERCURI

    paste cu sos de rosii si ciuperci

    salată de varză

    JOI

    ciorba de sfecla
    macrou prajit cu mamaliga

    VINERI
    ciorba de sfecla

    salată de cartofi cu masline, castraveti murati si ceapa

    SAMBATA

    pulpe de pui la cuptor

    salata de varza, telina si morcovi

    tarta cu struguri

    Pentru dimineaţă voi lua brânză, caşcaval, smântână, iaurt, cereale, ouă, castraveti.
     O săptămână frumoasă să aveţi!