Vroiam pauză de postat azi.

Dar am citit aseară postarea Gabrielei

Şi cu toate că admit că nu am întotdeauna vorbele la mine, tare mult mi-ar fi plăcut să mi le regăsesc.

Însă chiar erau plecate. De la oboseală o fi fost, de la blocaj o fi fost, de la neputinţă sau neştiinţă…

Nu sunt foarte multe rândurile Gabrielei şi nici ale celor trei emoţionate comentarii, dar atât m-au atins…

Sunt aşa de adevărate, aşa din adâncul sufletului sincer, aşa de reale…


Aşa de rupte din viaţa asta, care ştim cu toţii că nu este doar roooz, cum ne place nouă să ne-o închipuim.

Nu prea ştiu ce să zic mai mult, nici nu prea înţeleg foarte exact situaţia, nici nu prea înţeleg( a câta oara?) de ce trebuie să ne pună viaţa asta în tot felul de situaţii şi de ce să ne alerge în cercuri…

Dar atâta cât ştiu, este că după umila-mi părere, copiii trebuie să ajungă cât mai repede posibil lângă părinţii lor. Nu este un sfat, este doar o părere! Sper că veţi aranja repede lucrurile acolo şi va fi mai bine pentru voi toţi.

Cu drag Gabriela, cu mult drag!

Ştiu că mai avem ceva vreme până la Crăciun, dar mi-a plăcut această decoraţiune făcută de Gabriela şi postată pe celălalt blog. Până la Crăciun, sper că totul să fie cât de frumos posibil! 

Dacă voi vă găsiţi mai bine vorbele, poate o mică părere acolo la ea, o impresie, o vizită sau ce vreţi, face bine unui suflet!

Mihaela Dămăceanu