Din tot ce am văzut săptămâna trecută, cel mai mult mi-a plăcut la Opera Naţională Bucureşti.
Pentru că nu avusesem ocazia până acum, să vizitez Opera altfel decât ca simplu spectator.
De data aceasta am ajuns pe scenă, în culise, în birourile administrative şi în toate atelierele în care se pregătesc decorurile şi costumele.
Actuala clădire a Operei Naţionale a fost construită după planurile arhitectului Octav Doncescu şi a fost terminată în 1953, înlocuind vechiul sediu din Teatrul Naţional, distrus de bombardamentele din timpul celui de-al doilea război mondial. Societatea Opera Română se înfiinţase şi primise fondurile necesare instituţionalizării în 1921, şi datorită eforturilor depuse de poetul Octavian Goga, care era Ministru al Artelor şi Cultelor, la acel moment, dar şi soţul Veturiei Goga, o celebră soprană a vremii.
Basoreliefurile de pe clădire sunt sculptate de Ion Vlad iar în micuţul parc, mi s-a părut firesc să fie amplasată statuia lui George Enescu, o sculptură în bronz realizată de Ion Jalea. Şi pentru că veni vorba de marele compozitor să amintim şi faptul că spectacolul inaugural al Operei Române-Lohengrin, de Richard Wagner, l-a avut la pupitrul orchestrei.
Vă las în compania câtorva fotografii, în care puteţi vedea foaierul, muzeul de la ultimul etaj, sala de 2.200 de locuri, scena şi fosa orchestrei, pupitrul dirijorului, candelabrul imens ce se coboară pe scripeţi pentru a-i fi înlocuite becurile, decorurile pregătite pentru spectacolul O scrisoare pierdută, atelierele de croitorie şi tâmplărie, şi o frumoasă rochie, pentru nu ştiu ce spectacol…
Şi nu pot încheia acest tur virtual pe la Operă, fără a aduce un omagiu, celor 500 de oameni care lucrează în prezent la Opera şi măcar câtorva din marii artişti ce s-au perindat de-a lungul timpului, prin faţa mulţimii extaziate, din marea sală roşie.
Amintesc doar câteva nume, din cele pe care le mai ştiu, şi includ şi nume anterioare existenţei actualului sediu: Florica Cristoforeanu, George Folescu, Jean Athanasiu, Jean Bobescu, Ionel Perlea, Constantin Silvestri, Maria Cebotari, Florica Cristoforeanu, Magda Ianculescu, Ileana Cotrubaş, Arta Florescu, Nicolae Herlea, David Ohanesian, Ileana Cotrubaş, Ludovic Spiess, Eugenia Moldoveanu, Felicia Filip, Ionel Voineag..
Şi, în final, doresc să adresez mulţumirile mele doamnei Măriuca Nedelcu care ne-a condus şi unei foarte speciale doamne de la firma Children Tour, datorită căreia am putut vedea ceea ce v-am povestit şi pe care o recomand tuturor, cu cea mai mare căldură şi seriozitate.
Mihaela Damaceanu.