Astăzi chiar mi-am ieşit din pepeni şi scriu aici să vă povestesc de ce, ştiind foarte bine că este o problemă cu care nu doar eu mă confrunt.
Nu mai departe de ieri, protestam în felul meu la stilul unora de a scrie comentarii. Este o problemă mai veche, de care ne lovim toţi bloggerii. De aceea suntem nevoiţi să introducem moderarea comentariilor, pentru că, dacă noi trecem mai mult sau mai puţin uşor peste jigniri, obrăznicie, nesimţire şi prostie, nu este cazul ca toţi cititorii să observe toate acestea. Să le observe şi la noi, pentru că altfel, se văd foarte bine în comentariile din presa online. Luaţi doar un articol din Capital, în special unul ce tratează subiecte din imobiliare, şi veţi vedea cât de mulţi sunt cei care nu au altceva mai bun de făcut, decât să-şi etaleze prostia pe Internet.
Dar să vă povestesc ce m-a scos atât de tare din calmul meu de Balanţă, ce încearcă mereu să înţeleagă puncte de vedere opuse, cu condiţia de a exista în ele un dram de dreptate.
În momentul în care am început acest blog, am avut o dilemă referitoare la riscurile şi utilitatea declarării identităţii mele, pe blog. Ştiam foarte bine, că este mult mai uşor, şi poate mai bine, să scrii sub protecţia unui pseudonim. Am ales să semnez cu propriul nume, considerând că nu fac nimic rău, că nu am făcut niciodată cu bună ştiinţă aşa ceva şi că nu am de ce să mă ascund.
Şi toate au fost bune şi frumoase, până pe la începutul lui decembrie, când hodoronc-tronc, mă trezesc cu nişte comentarii absolut răutăcioase şi jignitoare, fără nicio legătură cu conţinutul articolelor respective, sau al blogului în general. Bineînţeles, nesemnate. Le-am ignorat, le-am şters şi am introdus moderarea comentariilor, considerând că persoana respectivă se va potoli la un moment dat şi va găsi ceva mai bun de făcut.
Însă m-am înşelat!
Nu numai că nu a găsit, dar observând că nu-i mai apar perlele pe blog, şi-a dat cu totul arama pe faţă şi a început să ne jignească şi mai rău, după care ne-a dat sfaturi. De ce „domniile voastre atât de credincioase” nu dăruiesc hainele purtate ale lui Mihnea copiilor mai săraci, deşi eu explicasem chiar în respectiva postare şi motivele pentru care făceam acest lucru dar şi faptul că foarte multe lucruri fuseseră dăruite până atunci? Apoi, ne-a făcut cunoscut că există copii mult mai buni şi mai deştepţi decât Mihnea, ca şi când eu aş fi afirmat vreodată altceva. De fapt, nu are nicio importanţă ce afirm eu, căci nu ce scriu eu contează pentru această persoană. Nu a citit decât câteva postări şi comentează numai prostii.
Cum vă spuneam, am ignorat total aceste comentarii şi am ales să le şterg, cu speranţa că se va potoli.
Când credeam că strategia mea a avut succes, constat că tirul reîncepe.
De aceea, m-am gândit astăzi să le public şi să vă cer şi vouă părerea despre cum aţi procedat sau aţi proceda, dacă v-aţi găsi într-o astfel de situaţie.
Oricum, se pare că răbdarea mea a atins astăzi limita suportabilităţii, astfel încât voi încerca să pun puţin la punct această persoană, căci idioţeniile scrise la adresa lui Mihnea devin total enervante.
Şi acum răspunsul meu, adresat respectivei persoane:
1. Ce scriu pe acest blog şi pe cine interesează ceea ce scriu eu, nu este treaba ta. Dacă pe tine nu te interesează, ai libertatea de a nu mai trece pe aici, ceea ce ar fi foarte indicat. Sunt o mulţime de lucruri interesante de citit şi te rog să le citeşti pe acelea, în cazul în care lectura este una din preocupările tale, lucru de care mă îndoiesc;
2. Doar eu şi cititorii care îmi impun respect, pot alege ce se scrie PE BLOGUL MEU. Dacă ai ceva de spus lumii, fă-ţi propriul blog şi scrie acolo;
3. În cazul în care mai ai şi alte păreri despre munca altora, învaţă să comunici în mod inteligent, schimbând idei şi postând comentarii care pot fi de folos cuiva. Jignirile şi atacurile nefondate la persoană nu te vor ajuta nicăieri;
4. În cazul în care mai îndrăzneşti să scrii ceva pe acest blog, în primul rând să te semnezi. Dacă nu o faci tu, atunci va trebui să precizez eu cine a scris. Acest blog este citit de o mulţime de oameni din Botoşani, printre care este posibil ca unii să te şi cunoască, dinaintea plecării tale în Germania sau din vizitele pe care le faci în ţară. Poate ei mă vor ajuta mai bine să înţeleg de ce trebuie să îţi exprimi frustrarea pe blogul meu. Am eu o bănuială referitoare la motiv, dar nu sunt foarte sigură. Dacă referitor la motivul frustrărilor tale, am un mic dubiu, nu se poate spune acelaşi lucru despre identitatea ta;
5. Va trebui să laşi în pace familia „domniilor noastre” şi în mod special copilul nostru. Nu este cel mai deştept copil din lume, dar ne mândrim cu el CÂT VREM NOI ŞI UNDE VREM NOI;
6. Dacă mai scrii aberaţii aici, motivate de faptul că nu i te poţi adresa direct lui Mihai, va avea el grijă să stea de vorbă cu tine. Aşa cum ştii, Mihai este foarte tranşant şi spune lucrurilor pe nume. Cred că de data aceasta, nu vei dori să îl auzi;
7. Mihnea insistă să îţi spună şi el câteva cuvinte „dulci” şi îl moşteneşte pe tatăl lui.
Mihaela Dămăceanu
P.S. Dacă îţi închipui că nu voi mai scrie din cauza ta, să ştii că te înşeli amarnic, mon cher!
Lasă un răspuns