Am primit cu ceva timp in urma, aceasta leapsa de la Zina si ma bucur ca in sfarsit am inceput sa scriu. Scuze de intarziere, Zina, am avut o vara plina 🙂 Imi plac intrebarile ei, mi-au generat o mica introspectie.

1. De ce ai blog?

Acum cativa ani buni, cam prin 2008, am descoperit lumea blogurilor. Citeam multe si am inceput sa cred ca as putea sa incerc si eu, ca parca imi parea rau de multimea de ganduri pierdute in neant. Insa nu sunt genul care actionez rapid, de multe ori deliberez mai mult decat este cazul. Sotul meu a facut acest blog, ca sa arate omenirii desenele lui Mihnea. Pe de alta parte, cred ca a vrut si sa imi dea un impuls. Exact asa s-a intamplat, ca am inceput sa scriu despre Mihnea si alte experiente din vremea profesoratului. Ulterior, subiectele s-au diversificat, acum denumirea blogului nu prea mai corespunde cu tematica lui.

2. De ce ai (nu ai) cont pe Facebook?

Contul pe Facebook este anterior blogului, l-am facut cand plecasem la Botosani, din dorinta de a comunica mai usor si mai mult cu prietenii si colegii ramasi in Bucuresti. Apoi a intrat in cotidian, chiar daca am revenit in Bucuresti.

3. De ce scrii (nu scrii) cu diacritice?

Aici am o mica problema. Initial am scris fara diacritice, din comoditate. Ulterior am facut efortul de a depasi comoditatea, din respect pentru limba romana. Si am reusit. Am fost bucuroasa ca am scris multa vreme cu diacritice, inclusiv in fiecare comentariu scris pe blogurile prietene. Acum cateva luni am facut niste schimbari pe la PC-ul de acasa, si dintr-o data, fara rost, au disparut diacriticele. M-am enervat rau, dar nu am remediat problema. INCA!

4. De ce iti place (nu-ti place) blogul meu?

Imi plac blogurile tale, pentru pasiunea cu care le scrii. Pentru caracterul lor informativ si educativ. Pentru minutiozitatea si seriozitatea muncii pe care o faci, pentru sinceritatea cu care exprimi  atitudinea fata de viata, lume si oameni, cu bunele si relele lor. Respect foarte mult opinia ta corecta si prin bloguri iti simt pasiunea pentru munca de profesor. Le vad ca o continuare a acestei munci si admir capacitatea de a continua si prin bloguri munca de educatie.

5. Iti plac pisicile?

Da, mai ales cele mici, pisicutii si pisicutele 🙂

6. Iti plac cainii?

Tot da, insa nu am acasa. Stau la bloc, suntem intr-o perioada a vietii destul de solicitanta si nu simt ca as mai putea duce si responsabilitatea cresterii unui catelus. Cand se vor schimba conditiile si cand voi avea o casa la curte, voi lua un catel si o pisica.

7. Ce parere ai despre blanosii (caini, pisici) tomberonezi?

Cu riscul de  a supara pe cineva, nu prea buna. Cred ca „blanosii” nu ar trebui sa fie pe strazi si cred ca nimeni nu ar trebui sa ii lase acolo.

8. Ti-ai dori sa te reincarnezi in caine sau pisica? Daca da, de ce?

Nu. Daca ar fi sa imi doresc sa ma reincarnez in altceva decat in om, atunci as alege o floare sau un papagal 🙂

9.  Iti plac copiii?

Apoi…sigur ca da! Sunt puri, curati, inocenti, curiosi, frumosi. Si cel mai tare ma sensibilizeaza copiii care invata, am ramas „deformata” de profesorat 🙂 Destepti sunt toti, dar nu toti muncesc la fel de mult 🙂

10. Ce-ti place mai mult, sa dormi sau sa mananci?

Haha! Mancarea este primul raspuns impulsiv. Dar ratiunea striga ca raspunsul corect trebuie sa fie: amandoua. Adica dormitul nu poate sa iti prea placa, caci nu mai stii de tine cand dormi. Doar daca visezi si iti si amintesti ce ai visat, ar putea fi singurul lucru care ti-ar putea placea. Istetul meu m-a intrebat cu cateva zile in urma: „Mami, nu iti pare ca atunci cand dormi, este ca si cand ai muri putin?” Cam macabru, stiu, dar nu am putut sa nu fiu de acord cu afirmatia lui. Deci, nu are ce sa ne placa la dormit, decat senzatia aceea foarte placuta pe care o ai cand te asezi seara in pat, obosit foc, dar multumit de ziua ce s-a dus. Daca nu este si partea cu multumirea, atunci nu prea este aceeasi stare.
Iar pentru organism somnul este mana curata, deci ne place si SOMNUL.

11. Ce-ti doresti cel mai mult sa ai si nu poti avea?

Ei, grea intrebarea aceasta. Pe cuvant daca m-am gandit. Si mi-e cam greu sa va explic. Pe de o parte, am un fel de indiferenta la lucrurile care nu-mi sunt accesibile. Ca vulpea care considera strugurii acri, stiti voi. Pe cealalta parte, mereu am incercat sa ma educ ca atunci cand iti doresti ceva cu intensitate, acel ceva se poate obtine. V-am ametit in concluzie, asa simt si eu, este cam contradictoriu. Probabil, ca daca ma gandesc mult si bine, gasesc ceva concret de raspuns. Dar nu vad rostul de a ma gandi mult si bine, ca eu trebuie sa public postarea astazi 🙂

Sa aveti o saptamana buna!

Mihaela Damaceanu