Vai, vai, vai, oare mai ştiu să scriu? Că de când nu am mai trecut pe aici…chiar este posibil să fi uitat :))
Ca să nu vă supăraţi cumva pe mine, am venit la raport, să vă povestesc cum „a venit valul şi m-a luat”.
Întâi şi întâi a năvălit la birou. Marţi pe la şase, când m-am ridicat să plec, se umpluse biroul de lucrări. Aşa că miercuri doar am reuşit să postez fotografiile de la Castelul Reginei Maria şi cam astfel s-a încheiat cu blogul pe săptămâna trecută. Nu că aşa am vrut eu, ci aşa s-a întâmplat, căci valul nu a vrut să se oprească la serviciu. A trebuit să vină şi acasă! Eu ce puteam să fac?
Miercuri pe la 17,30, mă sună soţul meu să îmi spună că am o tonă de rugăminţi să fac un pic de pregătire la chimie cu o fetiţă. Au trecut nişte ani buni de când nu am mai făcut aşa ceva, dar nu am putut să refuz. Din acest motiv, miercuri şi vineri cum am intrat în casă, am sărit direct în probleme cu concentraţii, în sistemul periodic şi cam tot ce se putea învăţa despre atom şi structura lui. Nu au fost suficiente cele două zile, motiv de continuare şi în ziua de ieri cu încă vreo trei ore. Rezultatul final s-a contorizat în doar 60 de probleme rezolvate, un zece la şcoală pentru fetiţă şi o mică bucurie pentru mine, care mă întrebam miercuri pe drumul spre casă, dacă oi mai şti ceva din chimia mea. Se pare că lucrurile învăţate odată, sunt ca mersul pe bicicletă, adică nu se uită. Bingo!
Capitolul următor a fost un sfârşit de săptămână la fel de intens, început cu un spectacol Eminescu-Caragiale, organizat de clubul de jiu-jitsu la care merge Mihnea. Pe lângă faptul că ni s-a reamintit că şi Caragiale este născut tot în ianuarie, am ascultat o mulţime de poezii şi cântece, inclusiv Luceafărul – recitat de 56 de copilaşi drăguţi, ne-am amuzat cu Caragiale şi am admirat dorinţa conducătorului clubului de a învăţa copiii să vorbească în public şi de a-i determina să se aplece şi spre cultură. În final, copiii au primit o diplomă de participare şi o carte, apoi părinţii, copiii şi senseii, au încheiat frumoasa acţiune încingând Hora Unirii, căci sâmbătă a fost 24 ianuarie.
După amiază, a venit draga mea prietenă de-o viaţă şi, după plăcinte şi alte bucătăreli gustoooase, am întins masa mare şi ne-am apucat cu copiii de crafting. Prima oară când ne adunăm pentru aşa ceva şi vă spun doar că toţi patru am fost foarte încântaţi. Soţul meu a făcut fotografiile, în timp ce noi tăiam, lipeam şi râdeam. Nu divulg tema, prefer să fac o postare separată cu aceasta. Oricum, am constatat cât este puiul meu de îndemânatic şi deşi m-am întrebat ani întregi de unde o fi moştenind îndemânarea aceasta, că noi nu ne dădeam în brânci cu manualitatea, m-am descurcat ONORABIL. Seara s-a încheiat cu Gravity, un film cu o idee interesantă şi cu un rol bun făcut de Sandra Bullock, dar parcă îi lipseşte ceva.
Duminică dimineaţă am făcut un drum până la Mănăstirea Plumbuita, pe care prietena mea nu o văzuse vreodată, am asistat doar la o parte din slujbă, căci era foarte aglomerat şi copiii nu au rezistat prea mult timp. Am revenit acasă pentru o masă copioasă, după care eu am mai servit nişte probleme la chimie, în timp ce Mihnea a servit pronumele personal, adică toate formele lui de: pe mine, mă, mi, mie îmi, etc, că le ştiţi voi. L-am verificat apoi cu o dictare şi analiza tuturor pronumelor, m-am declarat mulţumită de rezultat, de toată săptămâna intensă şi am trecut o oră la o carte pe care mi-a adus-o Corina, Country Living pe numele ei, cu zeci de idei de crafturi, reţete, lucru de mână, aranjamente florale şi alte frumuseţi. Absolut superb ilustrată, trebuie să fotografiez ceva din ea, ca să vă conving că spun adevărul!
Aceasta a fost săptămâna noastră, plouătă cu activităţi, doar vremea umedă nu mi-a plăcut şi faptul că nu am putut nici să răspund la comentarii şi nici să scriu trei rânduri. Restul a fost intens, frumos şi plin de energie!
Poze sunt destule, dar aşteaptă în aparat să fie descărcate.
Aşadar, să mai pornim o săptămână frumoasă, fetele mele dragi!
Pe mine nu m-ar deranja una ceva mai puţin plină, ca să mi se aşeze mai bine în cap şi suflet cea care a trecut. Dar dacă nu va fi aşa, nu am să mă plâng, promit!!!
Mihaela Dămăceanu
Răspunde-i lui cristina Anulează răspunsul