Blog de familie

Mihnea a’ meu şi Anemonele lui Luchian

Scris de

Mihaela

în

– Frumos, puiule, cum te-ai gândit să se cheme? spusei şi cu bucurie, dar şi cu un pic de dezamăgire.

Am uitat de ambele când am primit răspunsul de portocale sau o altă trăznaie de genul acesta, că nici nu mai sunt absolut sigură ce a spus. Dar ştiu sigur că era ceva ce nu avea nici cea mai mică legătură cu florile desenate, sau cu vasul, sau cu ceva din desen.

– De unde până unde ai scos titlul acesta? Nu are nicio legătură cu nimic, îi răspund amuzată.
– Păi nici nu trebuie neapărat să aibă întotdeauna legătură. Pictorul acela, nu a făcut nişte flori şi a intitulat tabloul „Anemone”?, veni răspunsul extrem de avizat :))
– Pictorul acela se numeşte Ştefan Luchian şi florile din tabloul despre care spui SUNT anemone. Aşa se numesc ele, florile, zic pufnind cu totul în râs.
– Aăăăă…
– Ai luat tabloul lui ca model?
– Nu!
– Parcă seamănă, sigur nu ai desenat după model?
– Nu! spune hotărât.
– Dar nu este nicio problemă, ştii, ţi-am mai spus. Este chiar bine, căci în felul acesta avansezi şi înveţi să desenezi şi altceva.
– Da, ştiu, mi-ai mai spus, dar nu am desenat având ca model acest tablou.
– Bine, pui! A ieşit frumos!

Am pus capăt simpaticei discuţii, dar nu v-am explicat de ce spuneam că eram puţin dezamăgită. Nu mai desenase aproape nimic, de câtva timp, încăpăţânându-se să-mi spună că vrea pânză. Toate încercările mele de a-l convinge să mai aştepte, fuseseră inutile şi se loviseră de un zid de neascultare. La propriu, spun. Cum încercam să motivez că nu este uşor să picteze pe pânză şi că nu are habar de această tehnică diferită de acuarela pe hârtie, îşi astupa urechile. „Voi mai picta când îmi iei pânză!”, era invariabilul răspuns.

Într-un final, am luat pânză. Două. Pe prima a pictat o aiureală de-a lui, abstractă, la care nu mi-au plăcut deloc, nici culorile, nici tema. 

Pe a doua a făcut „anemonele”. Sau „portocale”, dacă vreţi :))
Acestea mi-au plăcut, doar că nu pricepusem de ce vroia pânză. Cu creioane cerate putea foarte bine să deseneze şi pe hârtie. Probabil că după figurile geometrice pe fond verde tare, se convinsese băiatul că nu este chiar aşa de uşor cu pânza.

Mihaela Dămăceanu

Comentarii

4 răspunsuri la „Mihnea a’ meu şi Anemonele lui Luchian”

  1. Avatar vavaly
    vavaly

    Mihnea avanseaza din ce in ce mai mult la desen si pictura din cate se vede. Faptul ca face pauze ma face sa cred ca e normal , si Dante al meu la fel face. are luni in care nu pune mana pe culori si hartie dar si cand il apuca umple foi intregi de A3. Acum am holul tapetat cu testoase si spidermani, in niste compozitii halucinante.
    Am si eu o intrebare: l-ai dus la vreun curs de arta sau pictura? eu ma tot gandesc sa il duc dar am doua motive pentru care nu am facut o inca: primul sunt banii si al doilea influenta pe care mi-e teama ca o va avea profesorul si nu in ceea ce priveste tehnica ci formarea stilului, ingradirea libertatii de exprimare. sunt niste pitici de ai mei, desigur :).

    Răspunde
  2. Avatar Mihaela Damaceanu
    Mihaela Damaceanu

    Vali, mulţumesc pentru comentariu şi încurajări! A desenat constant cam 4 ani, fără ca eu să îi spun vreodată să deseneze. Pur şi simplu era plăcerea lui. Cam de anul trecut, de când a început jiu-jitsu a mai rărit această activitate. Este drept că acolo merge de 3 ori pe săptămână, iar la şcoală este din ce în ce mai solicitant, deci nici timp nu mai are prea mult.
    Da, a fost doi ani la cursuri de desen. Tot din motiv de bani, am ales de fiecare dată cursuri gratuite. Primul curs l-a făcut în ultimul an de grădiniţă, pe undeva pe o stradă paralelă cu Calea Moşilor. Eu nu am fost foarte încântată, dar l-am dus tot anul, căc nu îmi permiteam altceva. Al doilea a fost toată clasa a II-a, la o şcoală de artă, undeva pe lângă Liceul Iulia Haşdeu. Acolo, lui i-a plăcut foarte mult profesorul, care era un domn relaxat, simpatic şi bun pedagog. În următorul an, domnul profesor nu a mai avut catedră acolo şi a venit o domnişoară/doamnă, mult mai rigidă şi severă, cred. Mihnea a refuzat categoric să mai meargă şi mi-a spus că va mai lucra doar cu domnul profesor, din anul precedent. Copilul ăsta când este f. categoric, nu îl mai poţi scoate din ale lui. Am renunţat să mai mergem, căci domnul profesor al lui, era în celălalt capăt al oraşului.
    Nu cred că ar trebui să îţi faci griji că le îngrădeşte libertatea de exprimare, pentru că la asemenea cursuri gratuite, singurele pe care le ştim din experienţă, i-a lăsat foarte lejer. Cred că ultima doamnă ar fi fost mai strictă şi…nu am mai avut ocazia să observ dacă este aşa.
    Mi-aş dori şi eu să încercăm şi unul plătit, dar ceva mai târziu, că acum avem un an mai greu la şcoală. Urmează la sfârşitul anului, un examen, şi vreau să-ţi spun că am început de pe-acuma să am emoţii. EU, nu el! Dacă ai încerca tot un curs de acesta lejer, nu cred că ar fi o problemă pentru o perioadă nu foarte lungă! Te pup!

    Răspunde
  3. Avatar vavaly
    vavaly

    Iti multumesc si eu foarte mult pentru raspunsul tau detaliat.
    Eu am gasit optiunea de curs gratuit la noi la Biblioteca Judeteana cu o doamna super care lucreaza foarte mult cu copii. Din pacate este departe de casa si se suprapune si cu lectiile de canto.
    Asa mi-as dori sa faca si la scoala cursuri de desen asa cum fac engleza, religia si sportul ….
    Spor si succes va doresc!

    Răspunde
  4. Avatar CARMEN
    CARMEN

    imi place tare mult desenul lui Mihnea… Copilul tau are într-adevar talent! Florile lui par sa vibreze a lumina, zau a nimerit bine si nuantele si perpectiva! Felicitari. Va pup si va imbratisez ♥

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Mai multe articole