E frumoasă toamna, nu zic că nu. Umple pieţele şi parcurile cu mantii roşu-galben-arămii. Dar parcă nu a venit complet. O tot urmăresc să nu pierd culorile, dar încă este mult verde, doar puţit pudrat cu galben.
Nu vreau să pierd patela culorilor de toamnă şi sunt atentă la copaci.
Dar pe mine, om născut toamna, mereu mă cuprind melancoliile.

Şi nemulţumirile. Pe mine, pe nimeni altcineva! A trecut o lună de când am venit din concediu, odihnită şi plină de planuri, că asta ştiu să fac când am timp liber. Planuri, planuri, planuri.
Aveam o curăţenie generală în plan, nişte cumpărături mai mari pentru casă, idei nenumărate de scris şi ordine de făcut pe blog. Şi pregătirile pentru şcoală. Curăţenia a fost abandonată la jumătate,  cumpărăturile sunt în acelaşi stadiu, dar vor continua, iar pe blog deja am scris din ce în ce mai puţin. Cu şcoala am rezolvat tot.
Şi ea este cea care ne acaparează zilele, serile şi minţile.
Au început copiii aceştia într-o forţă, de m-au chiaunit de cap. Doar în trei săptămâni. Teme, teste, teme, verificări, engleeeeeză. Care merge cel mai greu din toate, nu ştiu de ce.
Vin seara acasă pe la şase. Sunt doar 4-5 ore de treabă. Nici nu ştiu ce să fac mai întâi. Cu masa, cu puţină vorbă, cu vasele de după, o oră deja zboară. Apoi verific temele şi mai insist pe ce nu a fost foarte bine înţeles. Pac, şi a mai zburat încă o oră-o oră juma’. Şi pe la 20-21, deja răbdarea , cheful şi puterea de muncă sunt gata. Gata, tinzând spre zero.
Şi mă îndrept spre bucătărie să mai fac ceva uşor de mâncare pentru prânzul de a doua zi. Sau puţin spre blog, să mai citesc ce aţi scris. Şi apoi gata, ZERO TOTAL cu energia. Baie şi somn.
Şi când mai am un mic răgaz, mă gândesc la câte mai am de făcut anul acesta. Că mi-am prppus o mie de lucruri, din care am reuşit până acum, doar vreo două-trei.
Anul viitor nu mai îmi propun nimic, decât să fac din nou şcoala.  Că aşa a ajuns învăţământul nostru, să ne oblige să facem iarăşi şcoala cu copiii. Sau cel puţin, pe-aici prin Bucureşti.
Şi uite aşa, mă pornisem să vă scriu una şi mi-a ieşit cu totul alta, adică o văicăreală de toamnă. Balanţă oscilantă, asta sunt. Cu zilele, cu anotimpurile…Dar măcar m-am răcorit şi parcă-s mai bine acum.
Voi cum v-oţi descurca cu aste treburi, toate câte sunt ele. Multe, multe, interminabile, uf, uf!!!  
Mihaela Dămăceanu