A trecut şi clasa a III-a şi ar trebui să mă abţin să spun că nu ştiu când :))
Focusul la limba română în acest an a fost pe ortograme simple. Sunt bucuroasă să constat că prin eforturile conjugate ale copilului, doamnei învăţătoare şi ale mele, reuşirăm să le învăţăm. Asta nu înseamnă, desigur, că nu le mai greşeşte niciodată, dar se întâmplă în proporţie mică şi sunt aproape mulţumită.
Tot pisând şi exersând, am constatat că există o regulă unică a acestor ortograme simple, cu care l-am ajutat pe Mihnea să le reţină.

Şi mi-s foc de mândră, căci nu am văzut-o nicăieri, deci trebuie să o transmit lumii :))
Am să o scriu de la început, ca să nu citiţi neapărat până la sfârşit, căci sigur va ieşi un articol lung.
REGULA UNICĂ: în situaţia în care cuvintele se pot înlocui cu un alt cuvânt(diferit, în fiecare caz) acestea se scriu legat. În caz contrar, se scriu cu cratimă/liniuţă de unire şi după ortogramă urmează un verb.
Desigur că trebuie învăţate pe rând, memorând cu ce cuvânt poate fi înlocuit, dar am observat că şi după destul exerciţiu, Mihnea tot le mai încurca. Atunci când i-am dat această regula unică, a reţinut mai uşor.
Acum le voi lua pe fiecare şi voi prezenta cuvântul cu care se înlocuieşte.
1. Sa/s-a
Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu lui, ei.
     Cartea sa este curată.
Se scrie cu cratimă dacă nu poate fi înlocuit. Eu i-am explicat de la începutul anului, ce este un verb şi i-am spus că în toate situaţiile în care după cuvântul nostru, urmează un verb, s-a se scrie cu liniuţă de unire/cratimă.
     Ştiuca nu s-a mai putut întoarce.
2. Sau/s-au
Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu ori.
     Vrei sau nu?
Se scrie cu liniuţă de unire, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.
     Copiii s-au dus la şcoală.
3. Ia/i-a
Se scrie legat, când poate fi înlocuit cu ridică, apucă, prinde.
     Mama ia cartea de pe masă.
Se scrie dezlegat, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.
     Curajul dacilor i-a făcut cunoscuţi.
4. Neam/ne-am
Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu popor.
     Suntem un neam primitor.
Se scrie cu liniuţă de unire, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.
     Ieri ne-am dus în parc.
5. La/l-a
Se scrie legat atunci când arată locul. Este singura excepţie de la regula de mai sus, dar este tot o ortogramă simplă şi de aceea am inclus-o aici. Manualul de clasa a III-a explică astfel: „1. La este un singur cuvânt. 2. Ortograma l-a cuprinde două cuvinte: a (ales) şi l (pe el), rostite într-o singură silabă”. Poate greşesc, dar consider că nu se înţelege nimic şi un copil nu are cum să reţină o astfel de explicaţie. Oare în primul caz, la nu este tot monosilabic? Care este diferenţa în ceea ce explică manualul, astfel încât să reţină ceva copilul?
     În vacanţa de vară mergem la mare.
Se scrie dezlegat, când după el urmează un verb.
     Învăţătorul l-a ales pe Mircea.
Cam acestea ar fi cele mai simple ortograme şi observaţi că regula scrisă la început se aplică în primele patru cazuri şi pe jumătate în a cincea.
Cu speranţa că v-ar putea fi şi vouă utilă în explicaţiile pe care le daţi copiilor la ortogramele simple dar foarte folosite, o mai scriu din nou şi vă mulţumesc pentru atenţia acordată!
Regula unică:
În situaţia în care cuvântul se poate înlocui cu un altul (diferit, în fiecare caz) acesta se scrie legat. În caz contrar, se scrie cu cratimă/liniuţă de unire şi după ortogramă urmează un verb.
Mihaela Dămăceanu
Image courtesy of ddpavumba/FreeDigitalPhotos.net