Categorie: gramatica limbii române

A trecut şi clasa a III-a şi ar trebui să mă abţin să spun că nu ştiu când :))

Focusul la limba română în acest an a fost pe ortograme simple. Sunt bucuroasă să constat că prin eforturile conjugate ale copilului, doamnei învăţătoare şi ale mele, reuşirăm să le învăţăm. Asta nu înseamnă, desigur, că nu le mai greşeşte niciodată, dar se întâmplă în proporţie mică şi sunt aproape mulţumită.

Tot pisând şi exersând, am constatat că există o regulă unică a acestor ortograme simple, cu care l-am ajutat pe Mihnea să le reţină.

Şi mi-s foc de mândră, căci nu am văzut-o nicăieri, deci trebuie să o transmit lumii :))

Am să o scriu de la început, ca să nu citiţi neapărat până la sfârşit, căci sigur va ieşi un articol lung.

Desigur că trebuie învăţate pe rând, memorând cu ce cuvânt poate fi înlocuit, dar am observat că şi după destul exerciţiu, Mihnea tot le mai încurca. Atunci când i-am dat această regula unică, a reţinut mai uşor.

Acum le voi lua pe fiecare şi voi prezenta cuvântul cu care se înlocuieşte.

1. Sa/s-a

Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu lui, ei.

Se scrie cu cratimă dacă nu poate fi înlocuit. Eu i-am explicat de la începutul anului, ce este un verb şi i-am spus că în toate situaţiile în care după cuvântul nostru, urmează un verb, s-a se scrie cu liniuţă de unire/cratimă.

     Ştiuca nu s-a mai putut întoarce.

2. Sau/s-au

Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu ori.

Se scrie cu liniuţă de unire, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.

3. Ia/i-a

Se scrie legat, când poate fi înlocuit cu ridică, apucă, prinde.

Se scrie dezlegat, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.

4. Neam/ne-am

Se scrie legat, atunci când poate fi înlocuit cu popor.

Se scrie cu liniuţă de unire, atunci când nu poate fi înlocuit/urmează un verb după el.

     Ieri ne-am dus în parc.

5. La/l-a

Se scrie legat atunci când arată locul. Este singura excepţie de la regula de mai sus, dar este tot o ortogramă simplă şi de aceea am inclus-o aici. Manualul de clasa a III-a explică astfel: „1. La este un singur cuvânt. 2. Ortograma l-a cuprinde două cuvinte: a (ales) şi l (pe el), rostite într-o singură silabă”. Poate greşesc, dar consider că nu se înţelege nimic şi un copil nu are cum să reţină o astfel de explicaţie. Oare în primul caz, la nu este tot monosilabic? Care este diferenţa în ceea ce explică manualul, astfel încât să reţină ceva copilul?

     În vacanţa de vară mergem la mare.

Se scrie dezlegat, când după el urmează un verb.

     Învăţătorul l-a ales pe Mircea.

Cam acestea ar fi cele mai simple ortograme şi observaţi că regula scrisă la început se aplică în primele patru cazuri şi pe jumătate în a cincea.

Cu speranţa că v-ar putea fi şi vouă utilă în explicaţiile pe care le daţi copiilor la ortogramele simple dar foarte folosite, o mai scriu din nou şi vă mulţumesc pentru atenţia acordată!

Mihaela Dămăceanu

Image courtesy of ddpavumba/FreeDigitalPhotos.net 

Personal, nu consider că limba română este foarte grea. Însă realitatea din jurul meu mă contrazice. Ca părinte de şcolărel, constat că nu este chiar aşa de uşoară. Ne-am lovit tot anul trecut şi continuăm să ne lovim, de câteva probleme legate de scriere, constatând din nou că una dintre cele mai spinoase probleme ale scrierii în limba română sunt cei doi i.

Tot anul am încercat să îi explic lui Mihnea că aceşti doi i se aud. Că trebuie doar să fii puţin atent la pronunţie şi vei distinge situaţiile în care îi foloseşti. Observând greşelile pe care le-a tot făcut, se pare că nu am dreptate. Sau, mai bine spus, că nu se disting atât de uşor cum îmi pare mie, pentru că totuşi, nu pot să declar că nu s-ar auzi.

Deci, cei doi i se aud, dar nu îi aude toată lumea. Primul care nu îi aude, este băiatul meu. Pentru el, m-am trezit gândindu-mă că ar fi timpul să încerc să centralizez cazurile în care îi folosim. Apoi, cu siguranţă ar mai putea folosi şi altora, motiv pentru care îi postez şi aici.

Este greu să îi explic lui Mihnea cazurile în care apar, având în vedere că nu are nicio noţiune de gramatică. I-am mai explicat eu, una alta, dar în afară de substantiv şi verb nu cred că a reţinut altceva. Nu văd altă soluţie, decât să încep să îi mai introduc câteva noţiuni şi să caut să fixez regulile prin foarte multe exerciţii.

Şi pentru că veni vorba de exerciţii, pornesc de aici cu prezentarea regulilor pe care mi le amintesc:

1. Substantivele care la singular se termină în iu, formează pluralul cu doi i.

2. Substantivele care la plural se termină în i, când se articulează se scriu cu doi i.

  

    La nivelul clasei a II-a, aceasta este singura situaţie în care s-a introdus o regulă prin care să se explice copiilor modul în care pot face distincţia între cele două cazuri: substantivele articulate au o silabă în plus, faţă de cele nearticulate.

 

3. Substantivele masculine care formează pluralul cu doi i, prin articulare îl dobândesc pe al treilea.

Toate cele trei reguli se aplică şi în cazul ADJECTIVELOR.

1. Verbele la infinitiv se scriu cu un singur i.

2. Verbul a şti se conjugă la persoana a -II-a singular, prezent tu ştii. La fel se întâmplă şi la conjunctiv să ştii

3. Conjunctivul lui a fi se scrie de asemenea cu doi i: să fii.

4. La gerunziu, atât a fi cât şi a şti, se scriu cu doi i: fiind, ştiind, scriind.

Cu siguranţă nu am cuprins toate situaţiile, dar măcar să i le pot fixa pe acestea, că fac alergie când le văd scrise greşit. Anul viitor încep să facă şi puţină gramatică şi poate i le voi explica mai uşor.

Oricum, doamna învăţătoare le-a introdus câteva noţiuni şi îmi place foarte mult că insistă pe scriere, ceea ce înseamnă că până la urmă se va lipi de ei. Poate veţi spune că este normal, dar eu am auzit de multe alte învăţătoare ce insistă mai mult pe matematică decât pe limba română. Şi mă gândeam că am avut noroc că am reuşit să ajungem la doamna, căci dacă înmulţirea o învaţă tot omul, scrierea corectă, mai puţin.

Vă spuneam săptămânile trecute că am fost la un curs. De obicei, drumurile mele obişnuite nu includ metroul. Pentru a ajunge la locul unde se desfăşoară cursul respectiv a fost nevoie să circul cu metroul. Pentru că mă uit foarte rar la televizor şi dacă o fac, întotdeauna sar peste reclame, încerc să compensez acest lucru, studiindu-le cu atenţie atunci când ies în oraş. Îmi place să le citesc, pentru că reclamele sunt lecţii de exprimare.

Reclama trebuie să transmită un mesaj foarte puternic, într-un mod foarte clar. Este scurtă şi concisă. În câteva cuvinte, trebuie să-ţi transmită o idee de mare impact, şi mai mult de atât, să te determine să cumperi, ceea ce nu este uşor lucru. Este o formă de manipulare, pe care conştient o resping. Asta nu înseamnă că nu mă influenţează. Mai mult sau mai puţin, ne influenţează pe toţi şi ne face să cumpărăm inconştient, produsele de care am auzit.

Interesul meu pentru ele, are legătură cu exprimarea. De exemplu, mi-a plăcut cea făcută pentru ImmunoMix. Cum spuneam mai sus, este scurtă, clară şi cu un mesaj puternic: “Cel mai bun atac este apărarea”.

Revenind la drumul meu cu metroul, cum stăteam eu aproape adormită pe scaun, îmi apare în faţa ochilor într-o staţie, un panou mare, mare. Şi îl citesc. Şi iar îl citesc. Şi iar, de vreo 3-4 ori. Şi nu înţeleg nimic. Este drept că nu eram complet trează, dar totuşi. De obicei le pricep. Dar asta nicicum. Citesc din nou şi îmi pică fisa.

Dar să vă spun şi vouă:

“Reţeaua celor care aşteaptă următorul metrou nu se împing până încap”

Poate că vouă v-o fi clar din prima, dar mie nu mi-a fost. Atât de neclară, că mi-au trebuit câteva minute bune să înţeleg că nu se împing până încap în metrou. 

După ce am înţeles-o, nu pot să spun că mesajul nu este bun. Este salutară ideea de a învăţa pasagerii să nu se mai împingă în metrou. În rest, greu. Greu de înţeles. Pentru că aşa, adormită cum eram, nu pricepeam deloc ce este cu capul. Pentru că mi-a fost greu să pricep că încap era forma verbul a încăpea, la persoana a III-a plural. Eu tot mă gândeam la substantivul cap, precedat de prepoziţia în. Şi nu înţelegeam de ce le-au scris legat.

M-am luminat, până la urmă, şi am înţeles. Cei care aşteaptă metroul, nu se împing până încap în metrou.

Şi de aici, mi-am amintit de subiectul logic sau subînţeles şi de subiectul gramatical. Şi de gramatica asta, bat-o vina, la care toată viaţa învăţăm. Căci indiferent cât ai studiat, tot se întâmplă să mai ai nelămuriri. Ca aici! Subiectul logic(„celor care aşteaptă următorul metrou”) al frazei din reclama cu pricina, este un plural. Subiectul gramatical este “reţeaua”. Şi există o controversă chiar şi între lingvişti, referitor la acord. În manuale se spune că acordul se face cu subiectul gramatical, dar unii lingvişti, printre care şi Pruteanu, susţin că acordul se face cu subiectul logic. Dificil nu?

Voi ce credeţi?

Este corect cum au scris ei sau trebuia făcut acordul cu subiectul gramatical reţeua?

Adică: reţeua celor care aşteaptă următorul metrou, nu se împinge până încape.

 

Greu cu gramatica asta! Dacă eram în locul celor de la Vodafone, căci despre ei este vorba în propoziţie, evitam această construcţie. Au pus ei acolo, reţeaua, ca să sugereze reţelele lor. De utilizatori şi de telefonie. Dar mesajul îmi pare neclar.

Poate vă întrebaţi de ce scriu acum despre reclame?

Am abordat ideea, ca o ilustrare şi un suport al mesajului de a insista să învăţăm copiii să scrie corect, la vremea potrivită. Aşa cum am susţinut în Ciclurile şcolare şi rolul lor, cei care nu învaţă scrierea corectă în ciclul primar, greu mai corectează ulterior.

Reclama de mai sus este un exemplu, că nu este uşoară gramatica. Şi nu la asemenea exemple mă refer când vorbesc despre copii. La vremea ciclului primar, se învaţă lucrurile simple, elementare. La acelea, trebuie să insistăm! 

Nu susţin ideea, până la absurd. Susţin ideea de a acorda atenţie exprimării şi gramaticii, la momentul lor. Şi de a insista să fie fixate la momentul potrivit. Măcar noţiunile esenţiale, pentru că cele de fineţe presupun un interes şi un studiu continuu. Scriu pe acest blog şi ştiu că nu este simplu. Ştiu că se mai strecoară greşeli. Zilele trecute am citit pe un alt blog, un comentariu maliţios, al unui cititor. O sfătuia pe autoarea blogului să recitească ce scrie. Am vrut să îi răspund acolo, dar nu aveam timp atunci. Vroiam să îi răspund, că sigur reciteşte. Dar greşeli mai rămân. În presa scrisă, orice text se verifică de persoane angajate special pentru acest lucru. Aşa numitul “cap limpede”. Şi este necesară înaintea publicării, parcurgerea textului de către o persoană neutră, alta decât cea care l-a scris. Pentru că cel care îl scrie, îl reia oricum de câteva ori. Şi de fiecare dată, mai modifică ceva. Atunci pot apărea cele mai multe greşeli, pentru că făcând modificări, schimbi uneori numărul sau cazul substantivului şi dacă nu eşti foarte atent, nu modifici corespunzător şi forma verbului. Şi eşti obosit când termini un text, ceea ce poate conduce la unele greşeli. Noi nu ne permitem “capul limpede”, astfel că rugăm să aveţi un pic de îngăduinţă. Blogul pe care am citit comentariul este chiar bine scris. Cine citeşte mai multe postări ale aceluiaşi blog, sesizează cine scrie corect şi cine nu. Profit de moment, pentru a–mi cere scuze, pentru posibila situaţia a existenţei unor greşeli şi de a vă ruga să mi le semnalaţi, dacă le detectaţi. Mulţumesc!

Revenind la Vodafone, aici este altă situaţie. Până la momentul publicării ei, reclama este citită de o mulţime de oameni.

De aceea, nu am înţeles, de ce au lasat–o aşa. Confuză şi neclară, din punctul meu de vedere.

Dacă o companie de talia Vodafone scrie aşa, ce să mai pretindem de la buticarul din colţ sau de la copilaşii noştri.

Dar buticarul nu mă interesează, însă copiii noştri DA.

Eu voi insista să înveţe să scrie corect!

De asemenea, ştiu bine că nu sunt singura!

Şi bineînţeles, că îi vom ajuta cât putem, deoarece gramatica noastră nu este chiar atât de simplă !