Cu ceva timp în urmă, Iulia a lansat provocarea de a petrece două zile pe lună fără a cheltui nimic. Deşi în ultima vreme am constatat că îmi propun cam prea multe lucruri, ceea ce îmi dă un sentiment de nemulţumire, după o scurtă analiză am decis că vreau şi pot să preiau această provocare.
Ce am gândit iniţial?
– este un exerciţiu util de economisire, organizare şi voinţă;
– nu îmi va fi prea greu căci am avut astfel de zile înainte;
– provocarea de fapt, constă în a te organiza bine, căci dacă ai în casă tot ceea ce este strict necesar, nu ai de ce să te blochezi;
– o problemă pe care o întrezăream erau ţigările, căci pe acestea nu le cumpăr niciodată dinainte, sperând mereu că aşa voi fuma mai puţine;
– mai adevărată şi mai puternică ar fi provocarea dacă aş putea să îl conving şi pe soţul meu să participe, ceea ce ar fi o provocare pentru toată familia, căci Mihnea nu are cheltuieli zilnice, încă. Am analizat şi am decis că nu prea aş avea şanse acum, să-mi conving soţul să preia şi el ideea şi oricum lui i-ar fi prea greu. Astfel, am decis să încerc doar eu.
Cum au decurs lucrurile în realitate?
Aşa cum v-am mai povestit, ultima perioadă nu a decurs prea bine pentru mine, ceea ce s-a răsfrânt în mai multe aspecte ale vieţii, inclusiv în cele de gospodărie şi organizare. Nu am mai întocmit constant meniurile săptămânale, nu am mai făcut listele de cumpărături cu regularitate, ceea ce a însemnat că de câte ori mi-am amintit de provocarea Iuliei  am constatat că nu o pot aplica, întrucât ba nu aveam în casă tot ce-mi trebuie, ba nu aveam mâncare la serviciu, ba trebuia să mai cumpărăm ceva rechizite sau hăinuţe pentru Mihnea, ba ieşeam că era vreo sărbătoare sau un week-end mai liber, etc. Astfel, mi s-a întărit concluzia că prima condiţie a provocării se referă la organizare.
Am făcut ceea ce era necesar şi am decis ca ziua respectivă să fie vinerea trecută. Îmi cumpărasem dinainte şi ţigările şi mă aşteptam ca lucrurile să decurgă fără probleme. Nu a fost aşa, căci surprize şi neprevăzute apar de multe ori. De două săptămâni încoace, Mihnea merge zilnic la antrenament, în vederea pregătirii pentru examenul de centură galbenă la jiu-jitsu. Soţul meu îl duce de cele mai multe ori şi în vinerea cu pricina, era cam tot el la rând. A apărut însă altceva în programul lui şi am mers eu cu băiatul la antrenament. 
De cele mai multe ori, iese cam rupt de sete şi foame de acolo şi cu toate că avem apă la noi, ne mai înduplecă uneori de câte un suc şi o plăcintă, biscuiţi sau alte astfel de gustări „sănătoase”. La fel au stat lucrurile şi în ziua mea de necheltuieli. Nu am putut să-i motivez copilului că eu îmi propusesem ca în acea zi să nu fac nicio cumpărătură şi i-am cumpărat un suc şi o plăcintă cu brânză, cedând rugăminţilor zilnice ce se petrec înaintea şi în faţa unui anume magazin de pe traseul spre casă.
A doua concluzie este deci, că trebuie să încerci să incluzi în planificare şi micile evenimente neprevăzute. Desigur ca aceasta se poate face până la o limită şi că neprevăzutul poate depăşi uneori ceea ce tu ai încercat să prevezi. Dar având şi acest aspect în vedere, ai putea să îi mai diminuezi efectele. Iar acolo unde nu le poţi diminua, nu ai altă soluţie decât să accepţi că de aceea se numeşte neprevăzut, că te ia prin surprindere. 
Concluzia este că am pus deoparte cinci lei în loc de zece şi că vom persevera cu acest experiment.
Ce ziceţi, ni se mai alătură cineva?
Mihaela Dămăceanu
Image courtesy of Danilo Rizzuti / FreeDigitalPhotos.net.