A trecut perioada celor două săptămâni şi prima mea încercare de a face un meniu pentru două săptămâni.
Faţă de meniurile săptămânale, observaţiile sunt următoarele:
– am redus la jumătate timpul acordat planificării. Nu pot spune că este o realizare extrem de importantă, dar orice mic pas înainte, este de dorit şi de încurajat. Sunt genul de om care preferă să facă mai mult, o dată ce s-a pornit pe o treabă, căci pornirea este cea mai grea, la mine.
– nu am reuşit să reduc la jumătate timpul alocat cumpărăturilor, dar nu-i bai, că nici nu mă aşteptam din prima. În loc de patru drumuri la cumpărături, am făcut trei. Deci şi aici am obţinut un mic progres şi e de bine, zic eu.
– în ceea ce priveşte suma destinată cumpărăturilor alimentare, nu am obţinut nicio diminuare. Nici nu îmi propusesem şi nici nu o voi face, deocamdată. Mai important acum, este să creez rutina alcătuirii meniurilor, îmbunătăţirile şi performanţele le urmăresc mai târziu.
Nu datorită programării pe perioadă dublă, ci datorită lipsei mele de organizare din ultima vreme, nu am respectat prea bine, ceea ce am planificat. Am făcut salata inventată şi nu am făcut cam trei feluri din ce am programat, înlocuind cu altceva. Pentru următoarele două săptămâni voi relua unele feluri, voi introduce şi ce nu am făcut data trecută, deci meniul va fi următorul:
Prima săptămână
Prânz şi seara
– ciorbă de legume cu carne de porc, paste cu sos şi carne de porc/fasole păstăi cu usturoi – luni şi marţi
– ardei umpluţi cu orez şi ciuperci cu salată asortată – miercuri şi vineri
– tochitură moldovenească cu mămăliguţă- joi
– ciuperci umplute cu brânză, şniţele de pui şi salată de roşii şi castraveţi – sâmbătă.
A doua săptămână:
Prânz şi seara
– supă de roşii cu tăieţei, piept de pui la grătar cu salată de vară/mâncare de mazăre cu pui – luni şi marţi
– salată inventată dar fără peşte – miercuri şi vineri
– peşte prăjit cu mămăliguţă – joi
– cotlete de porc picante cu piure de cartofi şi tzaţiki – sâmbătă
Duminica rămâne pentru inspiraţia de moment, iar pentru dimineaţă vom avea ouă, brânză, caşcaval, unt, gem, lapte, iaurt, roşii, castraveţi, măsline, cereale, nuci, stafide.
Ca desert vor predomina căpşunele proaspete cât mai sunt şi apoi cireşele. Poate fac şi o îngheţată.
Mihaela Dămăceanu
Image courtesy of John Kasawa / FreeDigitalPhotos.net
Nu stiu de cand nu am mai apucat sa te vad, draga mea, dar vreau sa te felicit, noua fata a blogului arata minunat!!! E luminos, e simplu, dar in acelasi timp racoros, prietenos…Imi place mult!
hmmmm, în prima saptamâna ma înscriu si eu la voi la masa! :)) Si… daca lânga peste si mamaliguta trântesti si un mujdeias, atunci raman la voi înca o saptamâna! :)))) Superb meniu… wow, imi lasa gura apa!
te pup, Mihaela draga. Mult succes in saptamana ce a inceput!
Chiar daca nu respecti meniul e bine ca nu intri in panica,cum intra fica-mea ,ca nu mai stie ce sa faca de mancare.Ai stabilit si pentru un timp stai linistita.O seara buna!
Felicitari pentru demers, succes in continuare! Cred ca am sa incerc sa planific si eu un pic meniurile pe vreo 2 saptamani ca se pare ca se castiga ceva timp!
Ei, mulţumesc draga mea, mulţumesc! Ai dreptate că nu prea ne-am mai văzut de ceva vreme. Uf, uf…
Şi eu te pup şi te aştept cu toate pregătite gata. Şi cu foooooarte mare bucurie!
O săptămână minunată şi ţie, draga mea!
Da, nu întotdeauna reuşesc să îl respect integral. Dar îmi vine mult mai uşor avându-l făcut şi mai ales având în casă ingredientele.
Mulţumesc şi succes şi ţie. Da, aşa este. Şi cred că în timp, cu perseverenţă, se obţin rezultate şi mai bune.
Pfff, eu abia reusesc pe o saptamana cateodata. e drept ca noi mancam altceva zilnic, nu prea suportam doua randuri de zi acelasi fel dar asta e si foarte obositor. Numai ciorba face exceptie.
Când am început să fac aceste meniuri şi eu programam în fiecare zi tot altceva. Dar am renunţat să mai fac chiar zilnic, căci este prea greu. Aşa, cam de două ori în săptămână, merge să consumi mâncarea din ziua precedentă, chiar dacă mai primesc uneori şi câte o strâmbătură. Mă fac că nu le văd.
cu ideea asta cochetez si eu de o vreme. vreau meniu saptamanal si planificare lunara. deocamdata adun informatii. sa vad ce iese :).
felicitari tie ptr reusita!