Nu mi-s deloc boii pe-acasă, nu ştiu unde au plecat şi am obosit de cât i-am aşteptat să se întoarcă!
Primăvara obişnuia să fie anotimpul meu preferat, chiar cu tot cu astenia însoţitoare. Este şi acum favorita, dar astenia asta nu se mai dă deloc dusă de la casa mea. Dreptu-i că nici nu am făcut prea multe, în afară de a lua nişte Magne B6, dar parcă-i mai bună drojdia mea, ce mă făcuse odată să debordez. La analize încă nu am ajuns, maşina de spălat nu am luat-o şi să mă vedeţi de jor, suflecată până-n brău, copilul a luat primul lui S din viaţa de şcolărel, meniul nu l-am mai făcut, and the list goes on
Aşa un haos, un balamuc şi o dezamăgire, nu am mai simţit de când viaţa mi-a dat o palmă peste ochi, obligându-mă să mă reîntorc la serviciul de unde plecasem în urmă cu doi ani, cu tolba plină de vise iluzorii şi rugăciuni.
Deci, cred că nu-i primăvara de vină, mi-e cam frică de altele.
Între timp, am descoperit o grădină de irişi, cum n-am văzut şi n-aţi văzut. Este la un parter de bloc, dacă vă vine să credeţi şi conţine 5 feluri diferite de irişi, dintre care două nu le văzusem în viaţa mea. Am vrut să o fotografiez, dar cu CCCCCCE?
A, şi am plâns recitind pasaje din Splendida cetate.., am plâns când a scris Carmen că se retrage şi când m-am convins că munca şi trecerea mea prin lume, nu-s de prea mare folos. Noroc că ea s-a răzgândit, iar ploile din suflet trec ele, dacă nu le acorzi atenţie, ceea ce eu acum nu reuşesc.
Şi nu vroiam să scriu nici rândurile astea, na, dar parcă m-am mai răcorit!
Semnătură indescifrabilă
Lasă un răspuns