Orice am face în viaţa aceasta, chiar şi un meniu săptămânal, cel mai greu lucru este să începi. Ce-i drept, că nici să perseverezi şi să continui un lucru început nu este chiar uşor, dar parcă tot primii paşi sunt cei mai grei.
Se întâmplă aşa, fie pentru că suntem mereu full de treburi, fie pentru că superanalizăm orice, întrebându-ne la ce bun şi la ce ne mai foloseştetre. Sau din ambele motive, desigur.
La un asemenea început de articol, mi-au venit multe alte continuări mai interesante poate, dar azi o să mă opresc la meniu, că aceasta mi-a fost ideea de pornire.
Ne-am putea întreba la ce ne-o mai folosi şi treaba asta. Şi renunţ la modul Condiţional din exprimare, căci ştiu sigur că subconştientul meu, aşa se întreba. Pare, deci, o treabă în plus. Şi chiar este, însă paradoxul vine din faptul că faci o treabă, eliminând cel puţin vreo alte cinci-şapte. Poate ar părea că este prea mult să spun că gânditul este o altă treabă. Însă mie mi s-a întâmplat de multe ori seara, să mă uit la soţul meu ca pisica în calendar, când îmi adresează întrebări simple şi banale. Îi răspund că o lăsăm pe mâine, pentru simplul motiv că mintea mea nu mai poate procesa nimic, nici măcar un 3×3.
Aşadar, în mod special în anumite momente, chiar şi gânditul poate fi o treabă şi chiar una obositoare.
De aceea, astfel de lucruri trebuiesc făcute într-un moment cu elan. La mine, acesta este dimineaţa.
Şi mi-am folosit mintea odihnită, pentru a găsi care ar fi cea mai simplă metoda, în cei mai simpli paşi.
1. Fără prea multă gândire prealabilă, daţi click la întâmplare pe oricare din meniurile săptămânale de la mine, de la Iulia sau la Irina.
2. Printaţi unul dintre ele şi modificaţi ceva, dacă vreţi.
3. Alcătuiţi o listă a necesarului de alimente pentru meniul ales.
4. Mergeţi la cumpărături cu lista şi luaţi doar ceea ce este acolo.
5. Gata! Acasă oricum găteaţi şi oricum veţi găti. Nu-i niciun bai dacă vă mai abateţi de la ea. Dar şansele sunt să vă abateţi puţin, întrucât în casă aveţi alimentele pentru meniu şi atunci pe acestea le veţi face. Cel mult, veţi schimba ordinea mâncărurilor, ceea ce nu-i nicio problemă pentru nimeni.
Ce aţi câştigat, de ce aţi face-o? Pentru că se câştigă timp, bani şi se elimină stress şi nervi. Nu te mai întrebi zilnic: „azi ce gătesc?” şi nu mai stai 20 de minute în magazin la cumpărături, aproape zilnic.
Şi poate cel mai important motiv, este acela că începi să mănânci mai sănătos pentru că planificând meniul săptămânal, ai grijă să le alternezi, să introduci alimente din toate grupurile şi să iei şi câte ceva sănătos, chiar dacă este mai scump.  
O săptămână de poveste să aveţi!
Mihaela Dămăceanu