Astăzi mergem la serbare. Am emoţii mari, pentru că este prima de la şcoală, la care ajung. Anul trecut, proaspăt revenită în capitală, nu am putut merge la serbarea de la Botoşani, unde băiatul nostru primea prima lui coroniţă. La cafeaua de dimineaţa, am vărsat câteva lacrimi ş-apoi am plecat la serviciul pentru care mă reîntorsesem, pentru început singură, în Bucureştiul nostru cel de toate zilele. 
În toamnă, au venit şi băieţii şi-a început vârtejul anului şcolar. Parcă nu ştiu când a început şi când s-a dus. A fost un an destul de greu, în care Mihnea a învăţat în două clase, căci da, am reuşit să îl mutăm acolo unde vroiam. Acolo unde sunt cei mai buni copii ai şcolii şi unde s-a descurcat bine.
Un an cu multă muncă, un an cu program mai serios decât în clasa I-a. Iar copiii, nu se obişnuiesc uşor cu programul. Aşteptăm cu toţii vacanţa. Parcă şi eu, aproape cu aceeaşi intensitate ca pe vremea când eram elev.
Când se trezeşte, trebuie să îi spun că suntem mândri de el. Şi să pupe mama un băieţel, că iar mă ia cu lacrimi în colţ de ochi.
O zi melancolică astăzi, o zi cu emoţii.
 
Nici nu ştiu dacă se mai dau coroniţe, nu ne-a spus nimeni nimic, poate va fi o surpriză. Îmi pare rău că am ratat momentul de anul trecut, că pe-aici nu se prea mai poartă coroniţele. Mie mi-e dor de ele!
Vă las şi fug la pregătiri.
O zi frumoasă tuturor şcolăreilor şi părinţilor emoţionaţi!
Mihaela Dămăceanu