Gata!

Am revenit şi bine v-am reeeeegăăăsit, dragele mele !

Sper să revin în acelaşi ritm cu care mă obişnuisem şi vă obişnuisem, deşi acum îmi pare că mi s-a golit capul. Orice pauză este o ieşire din ritm şi durează un pic până îl regăseşti.

Am avut o săptămână plină, plină, plină, care a necesitat şi o pregătire prealabilă. Din acest motiv, nici în săptămâna dinaintea celei pline, nu am putut scrie zilnic.

Mi-am luat concediu de odihnă, pentru o colaborare timp de o săptămână. A fost foarte solicitant, dar foarte frumos. M-am plimbat prin Bucureşti până nu am mai putut, am vizitat multe locuri frumoase, unele dintre ele noi şi pentru mine, şi am cunoscut o mare mulţime de oameni. Mai precis, o mare mulţime de copii. Copii mici, copii mai puţin mici, copii dulci, copii nerăbdători, copii entuziasmaţi, copii ascultători şi copii neascultători. Şi mai ales, mi-am amintit de perioada profesoratului. Nu-i deloc uşoară munca aceasta şi am tot respectul pentru cei ce o fac până la sfârşit, cu dedicaţie şi eficienţă.

Şi mi-am reconfirmat nişte impresii despre mine. Şi anume, faptul că mă stresez mult, singură-singurică.

Ştiam ce înseamnă munca cu mulţi copii şi îmi era puţin dor. De aceea, am primit fără rezerve propunerea de colaborare, convinsă fiind că mă voi descurca. Şi se pare că am reuşit să mă descurc.

Dar când credeţi voi că mă copleşiseră emoţiile şi teama că nu voi putea gestiona totul?

În week-endul de dinaintea începerii activităţii respective.

Atât de mult, încât nu mai puteam să mă gândesc la nimic altceva.

Raţional, ştiam că totul putea fi dus la bun sfârşit, mai ales că beneficiam de cea mai bună coordonare.

Emoţional, nimic nu îmi mai părea controlabil şi mă rugam să nu apară surprize neplăcute.

Cunoscându-mă destul de bine, raţiunea din mine spunea că mă voi descurca. Dar emoţiile mă făceau să mă întreb dacă am îmbătrânit mai mult decât credeam, mă făceau să cred că a venit timpul să încetez cu experimentele, cu schimbările şi cu testarea propriei limite şi valori.

A trecut, şi aşa cum vă spuneam, m-am descurcat. Şi ca de multe ori în viaţă, am constatat că mă stresez prea mult înainte de a face ceva nou. Mult prea mult, şi inutil.

Şi am mai constatat pentru a n-a oară, diferenţele dintre femei şi bărbaţi.

În timp ce nouă ne sare sufletul de teamă şi suntem copleşite de responsabilitatea pe care o purtăm pe umeri, dumnealor sunt echilibraţi, detaşaţi, şi nu de puţine ori, mai eficienţi.

Şi poate că nu întotdeauna sunt mai eficienţi decât noi(deşi nu era cazul persoanei pe care am urmărit-o eu cu atenţie, acum), dar cu siguranţă ne depăşesc la controlul emoţional.

Ceea ce contribuie, cu certitudine, la obţinerea unor rezultate mai bune în activitatea desfăsurată.

Pe mâine,

Mihaela Dămăceanu